Shame [2011] este un film american…cu tăceri românești.

Pentru că numai la noi, în filmele noastre, se muncește, se aleargă, se moare, se fumează, se mănâncă, se face sex…în tăcere.

Însă, mai întâi de toate, este un film despre tarele copilăriei…despre cum te urmărește la maturitate, ca o fiară sălbatică, copilăria nefericită, traumatizată

El: dependent de pornografie și sex.

Ea, sora lui: părăsită adesea și cu tendințe suicidare.

Fapt pentru care, în finalul filmului, ca o împlinire negativă…își taie venele în baie…și e găsită plină de sânge de fratele ei.

Tăceri…și opriri ale camerei pe trupuri.

Cultură a trupului…însă fără accente pornografice.

Organele sexuale, deși expuse (el mergând gol prin cameră…ea la baie, făcând duș…și era să o lovească cu bâta…crezând că e un intrus), nu sugerează frivolitate…ci, dimpotrivă, tristețe.

Neîmplinire interioară…

Trupurile lor goale se închid înăuntru…sau nu se simt libere nici măcar atunci când se pierd în pasiunea lor violentă.

Un statut financiar bun, un job la costum…și în timpul liber un rătutit care plătește pentru sex…sau se aventurează în escapade periculoase.

Fazele incitante: două la număr, din punctul meu de vedere.

Prima: privirea instinctivă a lui Brandon Sullivan (Michael Fassbender), personajul negativ…și principal în același timp, asupra femeii din metrou, pe care nu o poate opri…

A doua: încercarea eșuată de a se culca cu colega lui de serviciu, cu Marianne (Nicole Beharie). În pat, sărutând-o…și-a dat seama că nu poate să se comporte cu ea (era sinceră cu el), așa cum se comporta cu cele pe care le plătea…de obicei…

Morala principală a filmului e una prețioasă: de neîmplinirea interioară nu scapi cumpărând sex…sau făcând sex la întâmplare. De ea scapi numai îndrăgostindu-te și iubind, asumându-ți pe celălalt…și fiind iubit de celălalt.

Cele auxiliare: dependența de pornografie (renunță la toate revistele pornografice din casă și la laptopul pe care îl folosea pentru sex cam…într-un gest de enervare maximă), de sex și de masturbare te însingurează și te depersonalizează; legătura de sânge e mai puternică decât credem noi; o iubea pe sora lui chiar dacă detesta eșecul ei…care era unul comun cu al lui.

Momentul cel mai emoționant: când el își ascultă sora cântând New York, New York…și îi dau lacrimile.

În comparație cu Liza Minelli, care îl cânta în forță…sora lui (Carey Mulligan) îl cântă într-un ritm rar…și tulburător…cum nu l-am mai auzit cântat niciodată.

Momentele de maximă decadență: îi promite sex oral unei femei, într-un mod libidinos…dacă pleacă cu el din bar…intră într-un bordel gay…pentru un sex oral…apoi face sex cu două femei…izbucnind în lacrimi…

Își simte propria decadență cu silă…

La spital…îi atinge rănile multiple, de pe mâna dreaptă, ale lui Sissy.

Tot atâtea încercări de a se sinucide…

Sora lui a scăpat cu viață…

Și se împacă cu ea…și cu sine, pe patul spitalului…lipindu-și capul de al ei…

Finalul: în metrou se reîntâlnește cu necunoscuta și frumoasa femeie blondă (Lucy Walters)…acum fără verighetă…care încearcă să-l seducă.

Cu alte cuvinte a început să simtă singurătatea zbuciumată…pe care o simțea el, când era înnebunit să se culce cu oricine.

Ochii lui sunt triști…și și-i pleacă în jos…

Și când se oprește metroul…s-a făcut întuneric

Ce suntem noi însă…dincolo de întunericul pe care nu-l văd alții?

Did you like this? Share it: