Exigența de a fi cititor

Când scriu nu mă gândesc la cine mă citește sau la cum să fiu plăcut de public…

Sunt doar eu și subiectul.

Eu și munca de cercetare.

Eu și cartea.

Întotdeauna sub privirea lui Dumnezeu…

Dar când mă recitesc…mă gândesc la cum aș vrea să fiu receptat.

Și la cum ar trebui să arate cititorii mei…

Și cititorii pe care mi-i doresc…nu pot fi altfel decât prieteni foarte buni, oameni care mă înțeleg destul de mult…pentru că și ei sunt oameni profunzi, cu multe experiențe, cu multă duhovnicie, cu multă cultură mestecată serios…

Sunt oameni care ar sta cu mine la masă, la taifas, cu care m-aș sfătui și ajuta la greu…și nu ne-am plictisi reciproc.

De aceea cred că cititorul trebuie să parcurgă un drum foarte sinuos, foarte complicat…până la a fi socotit congenial cu autorul.

Cititorul trebuie să aibă exigența punerii în locul celui care a scris.

Fără ridicarea ștachetei de la o zi la alta…în receptarea autorului…cititorul își ratează vocația de receptor și de critic a ceea ce citește.

Pentru că ceea ce ajunge la cititor, ceea ce el înțelege și poate să exprime…aceea și critică.

Critică în sensul de bază al cuvântului: a judeca profunzimile unui text.

A cerceta și a expune lucrurile înțelese din…narațiune.

Până acum am avut parte de puțini cititori care să mă cunoască din ceea ce am scris…să mă recunoască în viața reală…prin ceea ce am scris.

Însă acești puțini cititori care mi s-au confesat…fără să o știe…mi-au spus lucruri asemănătoare despre mine și opera mea.

Și cum ar mai fi ajuns la concluzii asemănătoare…dacă nu ar fi receptat aceeași realitate?

Și cum ar fi putut să mă accepte…și să mă cunoască…dacă nu aveau puterea să mă înțeleagă din literatura, arta și teologia mea…din scrisul din și despre mine?

Însă și eu m-am regăsit în ei.

M-am regăsit în cunoașterea și în dragostea lor pentru mine.

Și mă regăsesc continuu cu uimire…și cu fragilitate de conștiință.

…Înseamnă că și eu și ei…suntem oameni vii…care ne bucurăm de exprimarea profundă a vieții.

Înseamnă că literatura, arta și teologia mea nu sunt doar niște semne…ci și viață care se destăinuie…și însuflețește cu frumusețea lor.

Cititorul trebuie să aibă exigențele pe care scriitorul și le depășește continuu.

Și niciodată scriitorul nu trebuie să se lase convins să fie mai puțin decât poate fi.