Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a 2-a după Paști [2012]

Iubiții mei,

Hristos a înviat!…

Iar Învierea Lui are nevoie atât de credință cât și de încredințare, de adeverire

De dovezi peste dovezi…

Pentru că nu toți cred din prima…nu toți se lasă convinși cu ușurință de persoana și de iubirea lui Hristos…ci unii oameni au nevoie de mult timp…pentru ca să se încredințeze.

Trebuie să se coacă pentru credință…să se maturizeze…să caute dovezi…și să primească semne de încredințare de la Dumnezeu…pentru ca să palpite cu totul pentru Dumnezeu…

Iar duminica de astăzi, a Sfântului Apostol Toma, ne vorbește despre încredințarea lui…

Pentru că Domnul i-a îngăduit lui Toma să pipăie cinstitele răni ale coastei Domnului [Penticostar, ed. 1999 BOR, p. 55].

În cântarea următoare se vorbește despre încredințarea lui prin pipăirea mâinilor și a coastei Lui [Ibidem]…nu numai a coastei străpunse de soldatul roman…

Însă, deși se vorbește despre încredințare…pașii făcuți de Sfântul Toma spre încrederea deplină sunt învăluiți în taină

Ce a simțit el…când a atins rănile trupului Său transfigurat?

Ce a înțeles el atunci?

Pentru ce a simțit nevoia confirmării directe?

Imnologia acestei zile nu deslușește aceste întrebări…în sens psihologic…ci ontologic. Pentru că răspunsul lui, după experierea directă, e răspunsul credinței fără tăgadă.

Slujba zilei vorbește despre „necredința” Sfântului Toma, despre neîncrederea lui în mărturia confraților săi întru apostolie…care se transformă în „credință întărită”, dovedită [Idem, p. 56].

…Și pipăind și văzând…L-a mărturisit pe El Domn și Dumnezeu al lui…

Pentru că dorința lui de a cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat…e dorința profundă a tuturor credincioșilor.

Și cui îi place să fie mințit?…

Cui îi place să creadă în „adevăruri” aparente?

Relația reală e relația care are conținut adevărat, împlinitor. E relația în cadrul căreia simțite îmbogățești…și nu decazi.

Iar credința, pe măsură ce crește, ce se maturizează e tot mai plină de dovezi din partea lui Dumnezeu, de minuni și de daruri, de luminări și de vederi dumnezeiești.

Și chiar dacă Sfântul Toma nu ar fi cerut, în mod expres, aceste autentificări din partea Domnului…El tocmai pentru aceea li S-a arătat după Învierea Sa din morți: ca să le confirme că ea a fost reală…și că după înviere trupul Lui e unul duhovnicesc.

Însă „necredința” Sfântului Toma nu e din neiubire…ci din iubire.

…Și oricine iubește cu înflăcărare are nevoie de confirmări brute…de pipăiri ale realității…pentru că vrei ca cel pe care îl iubești…să îți împărtășească cu totul dragostea.

Căci ce facem, de fapt, atunci când îl testăm pe celălalt…pe cel care ne e drag…pe cel pe care-l iubim?

Ce altceva vrem să aflăm, decât vigoarea dragostei lui…sinceritatea și unirea profundă cu noi?

Și Sfântul Toma a acționat potrivit firii sale, a temperamentului său, a modului său de a gândi…

El a fost sincer cu Domnul și cu ceilalți Apostoli…pentru că a vrut ca Hristos Cel înviat să fie identic cu Hristos Care îi învățase pe ei despre viața veșnică.

Cu alte cuvinte, a fi om duhovnicesc nu înseamnă a-ți schimba firea…ci a o transfigura, a o umple de lumina lui Dumnezeu într-un mod propriu și personalizator.

De aceea, așa cum spuneam și altădată, Sfinții nu sunt identici…și nici nu există sfințenie standard…ci fiecare dintre noi creștem în sfințenie în mod propriu și pe măsura noastră.

Și din acest motiv nu trebuie să ne comparăm cu nimeni la cunoaștere, la fapte și la sentimente…pentru că fiecare am trăit, ne-am nevoit și ne-am personalizat duhovnicește într-un mod unic.

Trebuie să ne respectăm unicitatea, ca pe un dar al lui Dumnezeu…și trebuie să respectăm și unicitatea celorlalți.

Să nu vrem să îi nivelăm pe toți, să îi aducem pe toți la un numitor comun…în mod comunistic…ci să îi încurajăm pe toți să crească în relația lor cu Hristos potrivit cunoașterii, a firii și a simțirii lor.

A modului lor personal de a vedea lucrurile…dar rămânând în comuniune cu toți membrii Bisericii.

Pentru că așa au fost și Sfinții Apostoli: fiecare diferit de celălalt…dar pe toți legându-i dragostea și grija față de celălalt.

Fiindcă nu unicitatea ne umple de orgoliu…ci înțelegerea unicității personale ca monadă/ realitate/ existență închisă în sine, care nu dorește deschiderea și creșterea ei în comuniune.

Unicitatea atrage…pentru că nu ne e proprie.

Vrem să cunoaștem oameni diferiți de noi, cărți pe care nu le-am citit, filme pe care nu le-am văzut, locuri unde nu am fost…pentru că noutatea ne atrage…și ne convinge să vrem să o experiem.

Și chiar dacă mai mulți citim aceeași carte…sau vedem același loc…fiecare vom descrie o înțelegere personală

Iar eu am nevoie de înțelegerea ta personală pentru ca să fiu mai mult decât sunt…și tu ai nevoie de înțelegerea mea personală pentru ca să te dezvolți interior…Fapt pentru care nu putem să stăm închiși în noi înșine…numai dacă vrem să ne sinucidem ca persoane avide de experiențe noi.

Și prostia, lipsa de informare, lipsa de comunicare, lipsa de iubire sunt sistări ale creșterii noastre personale.

Sunt sinucideri ale noastre pe calea creșterii spirituale.

Ce rost are să mai trăiești…dacă nu mai vrei să simți, să gândești, să trăiești lucruri noi?

…Iar cei care caută noutatea în păcat…în extravaganțe de tot felul…în pierderi de energie și de timp colosale…ajung, mai devreme sau mai târziu, să se simtă epuizați, urâți, îmbătrâniți în căutările lor.

Au o viață, în aparență, „savuroasă”…dar nu și în miezul ei.

În inima lor se simt neîmpliniți.

Simt gustul morții…în mod acut…oricât de strălucitoare și de grandioasă ar părea viața lor cotidiană.

Pentru că noi suntem avizi de viață, de experiențe, de noutate…dar de acelea care ne umplu de har.

Suntem avizi de viață…de viața veșnică

Suntem avizi de experiențe peste limită

De noutăți ontologice

Adică de acelea pe care le simțim ca pe o întinerire a vieții noastre, a trupului nostru, a simțămintelor noastre…

Și aici stă marea problemă a Ortodoxiei: că ea este o minune cu…coajă.

Ea e o bombă atomică…înfășurată în piele de cort prăfuită

Un fel de carte veche și foarte scumpă, aruncată pe undeva, prin pod…pe care, dacă o găsești, nu exulți din prima.

Te bucuri fără margini…numai când începi să citești…să înțelegi…și să te schimbi…

Iar dacă tu, cel care vrei să cunoști Ortodoxia, nu ai parte de cineva care a pătruns dincolo de coajă, dincolo de pielea bătrână de pe carte…dincolo de aliajul care înconjoară conținutul atomic…nu poți fi bulversat de Ortodoxie.

Pentru că ea te bulversează numai când ești încredințat…când îți devine o dragoste extatică…care te scoate din tine

Și cei scoși din ei…se cunosc de la o poștă…pentru că știu cum e în miezul ei Ortodoxia. Ei s-au făcut izvoare de viață…și adapă, fără plată, pe toți cei care caută viața care se înmulțește continuu în lăuntrul lor.

Însă cu ce se laudă ortodocșii…care nu știu esența Ortodoxiei?

Cu frunzele smochinului…

Cu aparențe

Cu cele care sunt atractive, sclipoase numai pentru copii…dar nu și pentru niște oameni în toată firea…

…„Coasta cea de foc” a Domnului [Idem, p. 58] a atins-o Sfântul Toma și a văzut că e Dumnezeu și om, că e Același, că e Cel care a venit să mântuiască neamul omenesc de stricăciune.

Că în El umanitatea s-a umplut de lumină, de viață și de sfințenie…și că asta e împlinirea omului: îndumnezeirea lui.

De aceea nici sănătatea, nici cariera, nici competențele nu sunt împliniri în sine ale omului…dacă lipsește slava lui Dumnezeu din viața noastră.

Pentru că viața fără har e mereu un abuz.

Cariera fără credință e mereu o goană după respectul oamenilor.

Iar competențele personale fără tangență cu Dumnezeu creează o scară valorică numai în spectrul istoriei…dar nu și în cel al veșniciei, unde valoarea e tot una cu curăția personală.

Motiv pentru care, iubiții mei, să iubim mai degrabă ceea ce ne înveșnicește…decât ceea ce ne barbarizează!

Pentru că e ușor să dai cu parul în cap, să furi și să minți…dar e foarte greu să încerci să fii mereu identic cu crezurile și aspirațiile tale.

Încă o dată: la mulți ani!…și vă doresc multă pace și împlinire în viața dumneavoastră. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

A 99-a zi pentru România

Next

A 100-a zi pentru România

1 Comment

  1. Camelia

    Hristos a Inviat!

    Viata Sfantului Apostol Toma este foarte sugestiva pentru
    mine. Plecand de la nume: Toma, zis Geamanul.

    Este oare vreun sambure de adevar
    in ceea ce spun cei care au citit evangheliile apocrife, ca Sfantul Apostol s-ar
    fi asemanat cu Domnul Iisus Hristos, de aici si numele de Geamanul?

    Sfantul Apostol Toma nu era de fata nici la Adormirea
    Sfintei Fecioare, el sosind cu o intarziere de trei zile, dar tot el este cel care induioseaza pe ceilalti Sfinti Apostoli
    sa deschida mormantul sa-si ia ramas bun si astfel sa ne incredinteze pe noi  de faptul ca Maica Domnului a fost luata la
    cer de catre Fiul Sau.

    Sfantul Apostol Toma s-a convins cu ajutorul simturilor si risipeste
    indoielile noastre.

     Pe de-o parte: cinci
    simturi ale omului – cinci sulite au strapuns trupul Sfantului Apostol
    provocandu-i moartea (martirica).

    Pe de alta parte: cele doua cai de cunoastere – experienta si
    credinta. Nu intamplator Domnul fericeste pe cei care nu au vazut si au crezut.

    Sfantul apostol Toma este cunoscut drept Apostolul Indiei. Dar este foarte interesant cum a ajuns acolo. Un parinte misionar spunea
    intr-un interviu ca Sfantul Apostol ar fi fost obligat de Dumnezeu sa plece la propovaduire in
    India, in pofida dorintei sale.

    Astfel, Domnul Iisus Hristos s-ar fi aratat in
    realitate unui corabier care urma sa plece catre India spunandu-i aceluia ca il
    vinde pe robul Sau, Toma.

    Cand, prin randuiala dumnezeiasca, cei doi s-au
    intalnit, corabierul i-ar fi spus Sfantului Apostol ca trebuie sa vina cu el, deoarece
    este sclavul lui, intrucat un om pe nume Iisus Hristos i l-ar fi vandut.

    Abia
    atunci Sfantul Apostol nu s-a mai impotrivit hotararii Domnului si a mers la
    propovaduire in India.

     In arta, Sfantul
    Apostol Toma este considerat patronul arhitectilor si al zidarilor, probabil
    datorita intamplarii din India, atunci cand primeste sa construiasca imparatului Gundafor palatul visat.

    Insa ceea ce zideste Sfantul Apostol Toma este credinta cea
    adevarata in sufletul omului.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén