Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

Magia este intrare în contact cu puterile spirituale demonice”.

*

„După vedere [după vederea duhovnicească] vin înțelesurile care nu se mai sfârșesc și sunt într-o continuă înmulțire toată viața, mai ales în urma citirilor duhovnicești”.

*

„Nu se primesc rezolvări de-a gata [a ceea ce vedem în extaze], ci simboluri sub diferite forme, care se măresc [în ceea ce privește forma și conținutul lor] sau apar sub alte înfățișări”.

*

Am văzut lumina dumnezeiască descompunându-se până la violet, violetul fiind cea mai compactă culoare a luminii dumnezeiești…și la care am ajuns foarte greu. Îți cere o mare curăție a minții și a inimii și a întregului trup. Am văzut violetul luminii dumnezeiești numai sub forma a câtorva picături care cad.

*

Am auzit, în mod extatic, și cântările Sfinților Îngeri…

*

„În urma vederilor extatice avute știu decât faptul că imaginile, în vederea extatică, se pot recombina”.

*

Din punctele din triunghiuri și dintre triunghiuri…care sunt imagini văzute extatic, Fericitul Ilie vedea cum apar noi universuri dumnezeiești la nesfârșit.

El contempla toate acestea în vedenie dumnezeiască…fără să înțeleagă adâncul celor văzute…dar umplându-se de sfințenia și de curăția celor văzute.

*

Întrebându-l despre concentrare la rugăciunea minții, Fericitul Ilie mi-a spus că absorbirea în rugăciune „vine de la sine…sau când simți că poți să te concentrezi”.

*

Vorbindu-mi despre puterea duhovnicească de a judeca în mod profund lucrurile, Fericitul Ilie mi-a spus că ea se dobândește prin precizie practică, în urma experienței ascetice și datorită unei erudiții teologice vaste.

*

Câteodată îmi explica luptele sale cu demonii într-un mod filosofic sau tehnic sau fiziologic…distant…și ca și când nu s-ar fi lăsat cu urmări…în persoana lui.

Astfel că cineva neinițiat în viața duhovnicească ar fi putut crede că literaturizează.

Și aceasta, pentru că trebuise să își asume mult timp acest limbaj dublu…Fiindcă în plină eră comunistă…trăirile mistice erau un adevărat „sacrilegiu” și, datorită lor, făceai ani grei de închisoare.

…Și vorbind despre „forța negativă care m-a înconjurat” sau despre cum s-a simțit, în mod fiziologic într-o anume situație…cineva neavizat ar fi trecut totul pe seama imaginației bogate.

Adică nu le-ar fi considerat vreunul realități de facto

Însă el vorbea distant despre dureroasele sale lupte cu demonii…pentru ca omul cu care vorbea să nu intre în panică…sau să nu îl creadă sărit după fix.

El le minimaliza voit…sau le obscuriza…smerindu-se în același timp…

Pentru că era posesorul unor trăiri intime care nu aveau corespondent în viața celor din jurul lui.

*

La întrebarea mea, cum definește contemplația duhovnicească, el mi-a răspuns că e fixarea pe o imagine sau rămânerea în vedere…și trăirea ei fără gânduri. Înțelegerea ei non-reflexivă

Adică așteptând luminarea lui Dumnezeu care inițiază un gând, un înțeles, o înțelegere duhovnicească, teologică…

Același lucru se petrece și când citim un text…și așteptăm de la Dumnezeu luminarea asupra lui…

*

Datorită științei înalte a discernământului duhovnicesc și al dreptei socoteli și azi se pot citi cărți de toate nuanțele și ale oricărei religii, fără să te contaminezi de influența lor rea.

Practica rugăciunii minții, spusă foarte rapid de la un moment dat…și în timp îndelungat…te face să înțelegi modul în care poți să surprinzi…și să dejoci diverse idei, simțăminte și tendințe eretice sau păgâne, adică demonice.

*

Încă de la începutul uceniciei mele, Dumnezeiescul Ilie m-a sfătuit să nu mă opresc numai la cărțile duhovnicești și teologice ci să am un orizont mereu deschis de așteptare. Să fiu continuu deschis spre cultură, filosofie, știință, artă…mai ales pentru că eu sunt deja un artist.

Pentru că astfel nu îmi neglijez potențele ample…și nu simt secătuirile duhovnicești cu atâta durere…

*

Citește mereu cu pixul sau cu stiloul în mână. Obișnuință veche…și la el și la mine.

Subliniază cu roșu pe cele cu adevărat importante, care îi trebuie lui în mod neapărat sau care îl confirmă.

În tinerețe folosea și albastrul și creionul…acum mai puțin pentru că nu mai poate să scrie…

*

Tot când era tânăr urmărea uneori rândurile cărții cu unghiile de la mâini…și de atâta concentrare și bucurie că a găsit ceva important…lăsa dâre „de neșters” în locurile demne de subliniat. Asta când nu avea ceva de scris la el…

*

Când face uneori mici comentarii pe carte…le parafează cu două litere grecești: alfa și omega (α – ω).

*

În afară de Sfântul Simeon Noul Teolog, pe care îl recitește adesea, a învățat multe de la Sfântul Grigorie Palama, care e „un munte de gândire” pentru el.

*

Sfânta Scriptură (o ediție sinodală din ‘70 parcă) și Filocalia Fericitului Dumitru sunt cugetarea lui zilnică. Și de când i-am cumpărat Viețile Sfinților, în ultima ediție românească, e foarte uluit și cutremurat de multe aspecte din viețile lor.

*

A citit din opera Sfântului Grigorie de Nyssa și din cuvintele rămase de la Sfântul Serafim de Sarov.

Am găsit sublinieri pe carte și la Sfântul Iosif Isihastul de la Sfântul Munte Athos. Carte primită de la Radu Rotaru…

Tot el i-a dăruit și Imnele iubirii dumnezeiești, ale Sfântului Simeon Noul Teolog, în ediția Părintelui Dumitru.

*

L-am visat de două ori până în ziua de azi…Fericitul Ilie e încă în viață la această oră…

…Și în ambele vise duhovnicești cu el…mi-a apărut o bibliotecă cu cărți, din care nu am luat niciuna.

Prima dată l-am visat lângă o casă albă…enormă…din care puteam să văd doar primul etaj…pentru că ea se pierdea într-un cer alb, imaculat…

Însă știam…deși nu îmi spusese nimeni…că e casa lui

Și în visul acela mi-a spus: „Aici trebuie să urci tu!”.

…Am intrat pe ușă…

…Și singurele lucruri pe care mi le mai amintesc sunt tapetul de lemn vechi…și multe cărți într-o bibliotecă imensă.

Și am început să urc spre primul etaj…pe o scară în spirală…și urcând…m-am trezit…

În al doilea vis, l-am visat pe Fericitul Ilie așezat pe un pat. El era în spatele meu și îmi vorbea….

Eu priveam spre o bibliotecă veche…din care unii vroiau să fure cărți. El dorea să își apere cărțile…și să scape de furi…

Și în acest context, cu hoții de cărți pe cap…el s-a ridicat din pat (ca și când s-ar fi schimbat contextul…și am fi fost în altă situație) și mi-a spus privindu-mă în ochi: „Încă n-am vorbit despre adevărata istorie a românilor!”.

M-am trezit cu aceste cuvinte pe buze…

Când i-am spus ultimul vis…a părut îngândurat

De fiecare dată l-am visat fiind îmbrăcat în negru…dar fața și mâinile îi erau luminate, pline de lumină.

Și prezența lui…și contextele în care l-am visat m-au făcut să fiu foarte bucuros în vis…dar și la trezire…

*

Acum însă, la 7 ani de la adormirea sa…acele vise au rezonanțe profetice…pentru că vorbesc despre mine…despre el…și despre contextul receptării sale.

*

În momentul când i-am mai arătat alte 11 foi din această umilă carte de amintiri despre el s-a petrecut alt fapt minunat.

Eu m-am trezit de dimineață cu mamaia Floarea…pentru că la nouă și șapte minute pleca trenul de la Roșiori spre Turnu.

Iar Fericitul Ilie, tot pe la 6 și ceva dimineața, când ne-am trezit noi să plecăm la gară…s-a trezit și el și a anunțat-o pe doamna Floarea că trebuie să facă piața…că vin eu la Turnu.

Însă eu nu îi spusesem că vin în acea zi!…

Doamna Florea nu l-a crezut…dar a plecat la piață datorită insistențelor sale.

Și când noi am ajuns, pe la ora 12…ea făcea mâncare pentru cinci persoane…și am mâncat cu toții.

…Și m-a așteptat cu emoție…să vin…și să îi arăt ce am scris despre el…

Apoi am aflat, de la doamna Floarea și nu de la el, toată înaintea sa vedere…vizavi de venirea noastră…

*

„Faptul neprihănirii m-a creat ca un om duhovnicesc. Ea vine din afară, de la Dumnezeu”.

Se referea la darul curăției sufletești și trupești pe care lumina dumnezeiască, printre altele, ni-l aduce în viața noastră.

*

„Sufletul, în extaz, a trecut dincolo de moartea trupească”.

Pentru că în extaz suntem în lumina dumnezeiască a veșniciei lui Dumnezeu…adică dincolo de moarte. El e o depășire a morții încă din timpul vieții.

*

Gheața e semnul rațional al spiritului”. Se referă la gândire, la răceala gândirii atunci când judecăm asupra lucrurilor și a ideilor.

*

„Simt plăcerea și bucuria de a spune despre vederile mistice pe care mi le-a dat Dumnezeu”.

*

„Atunci când am vorbit despre imobilitatea mobilă într-un vers al meu, m-am referit la faptul că, deși sunt în stadiu absolut de credință, în extaz, eu mă mișc mereu în slava lui Dumnezeu deși sunt nemișcat și în vedere continuă”.

*

Neclintit înseamnă veșnicie și nemurire. Dar veșnicia lui Dumnezeu e plină de viață, de mișcare și nu e statică în sine”.

*

„Omul e un centru viu, un focar, care poate să cuprindă măreția dintre neant și sfere. Neantul e infinit și materia e finită. Materia însă se confundă la un moment dat cu infinitul”.

*

„Dacă ne coborâm de la centru spre micime, materia se confundă cu nemărginirea sau cu infinitul. Pentru că în creația universală totul ajunge să se confunde cu infinitul”.

*

„Îndumnezeirea trupului se face și din afara și din înăuntrul nostru. Iar trupul Sfântului e impregnat cu energia necreată, care se înmulțește de la sine în viața noastră, prin puterea sau lucrarea lui Dumnezeu”.

*

„Iubirea în Duh e și înmiresmată. Are calitățile miresmelor”.

Vrea să spună că vederile extatice pot cuprinde și mirosuri duhovnicești, nu numai vederi, cântări cerești sau pipăiri cu duhul nostru a ceea ce vedem în mod extatic.

Și aceasta pentru că sufletul are simțurile sale, pe lângă cele ale trupului, cu care experiază și acum și în veșnicie comuniunea cu Dumnezeu.

*

„Lumina care provine de la Dumnezeu are principiile și esențele ei, care pot fi contemplate fără să le înțelegi. Ele sunt mai mult necunoscute decât cunoscute”.

*

„Esențele = principiul activ. Esențele nu ne aparțin”.

*

„Am văzut Îngeri și Sfinți, în mod extatic, în culoarea albastru. Mult albastru…Pentru că albastrul e culoarea credinței”.

Did you like this? Share it: