Erudiția nu este o ocupație de weekend
Între personajele construite din panteonul idealist-ideologic al Hollywood-ului, cred că se poate număra și imaginea trucată a…omului de știință.
De la Mulder și Scully (din cunoscutul serial Dosarele X…de popularizare a ufomaniei) și până la Indiana Jones, trecând peste foarte multe alte personaje și filme ale căror nume nu le mai țin minte, există o galerie întreagă de erudiți, al căror profil e derutant pentru cine nu știe ce înseamnă o asemenea…îndeletnicire.
Sunt, adică, niște tineri foarte frumoși și simpatici, care nu transpiră niciodată…citind ceva, care nu pierd nopțile și zilele scufundați în cărți…gândind, reflectând…sau în vreun laborator, ci au…cu totul alte preocupări.
Care au timp berechet de aventuri, distracții…
În schimb, admirabil pentru juvenilitatea și înfățișarea lor adonică, ei cunosc adesea…egipteana veche, aramaica, literatura antică, Biblia pe dinafară cu tot cu interpretări oculte ale fiecărui verset în parte, tot ce s-a scris sau s-a descoperit într-un domeniu…și încă multe altele.
Ai putea crede că e floare la ureche să acumulezi toate aceste cunoștințe…
Dacă nu se îngroapă toată ziua în biblioteci…de unde le pică toată această fabuloasă știință?
Aș spune chiar că e un trucaj periculos, deși poate părea benefic (dacă cineva crede că poate incita la cultură…ceea ce eu nu cred) sau chiar…nevinovat.
Adică…filmul e film…trebuie să fie cu actori seducători și cu o dinamică a evenimentelor care să te implice în subiect.
Totuși, e…periculos pentru că, odată intrat în conștiința publică, produce confuzii majore.
Poate mai mult decât obișnuitele trucaje mai mult sau mai puțin…romantice.
Pentru că ocupațiile elitei academice, ale oamenilor din lumea științifică, nu intră într-o sferă de preocupări pe care oricine să le poată digera și, în consecință, să poată discrimina între adevăr sau fraudă intelectuală.
Pe acest val probabil că a avut succes Dan Brown, Evanghelia lui Iuda, etc. Și alte…descoperiri.
Problema e că…de la această mistificare…ce s-ar părea totuși că ar trebui să fie evidentă…s-a cam ajuns astăzi la cu totul altceva.
La a considera că poți să te plimbi toată ziua, să te preocupi de politică, de afaceri, de diplomație, de…viață bună, scumpă și frumoasă…și în același timp să fii un erudit remarcabil și să-ți mai și curgă opera…pe bandă.
Ca-n filme…
Și electoratul să te creadă…
Dacă, printr-o bursă, ai mai și pierdut nițel timpul pe la Oxford sau prin alte centre universitare puternice, atunci toată tărășenia e gata…și ești mare filosof…cu ce scrie în CV.
Nu și cu ce scrie în cărți…în cărțile tale.
Eventual, dacă între timp te prinzi că…nu poți să scrii cărți toată viața…îți faci un partid politic.
Centrele universitare din străinătate pot să fie focare de cultură, dar asta nu înseamnă automat că te-a pârlit jarul dacă ai trecut pe-acolo.
Destui se întorc cum au plecat. Și ajută la denigrarea studiului adevărat, de către cei care nu vor să ajungă…nebuni ca Eminescu.
Această practică nu trebuie generalizată: sunt oameni serioși care studiază afară și oameni serioși care rămân și studiază la greu și în țară. Și au rezultate, și unii și alții.
Ceea ce contest este imaginea omului care face o mie de lucruri deodată, precum Don Juanii erudiți din filme.
Cercetarea te face la fel de tânăr și frumos după cum…mineritul te-ar putea transforma în Brad Pitt.
Nici bogat nu te face și nici plin de dorința de a străbate lumea sau de a te epuiza în aventuri.
Studiul adevărat și serios te umple de umilință (cu cât știi mai multe înțelegi bine cât de multe nu știi: vanitoși sunt doar semidocții) și de…boli.
Tocmai de aceea puțini se apucă de această sarcină cumplit de grea…dar mulți ar vrea premiile și să se împăuneze.
Nu degeaba spunea Sfântul Solomon, cu multă vreme în urmă, că scrisul de cărți este fără sfârșit, iar învățătura multă este oboseală pentru trup (Eccl. 12, 12).
Nu e pentru cine se uită doar la filme…