Urme ale tradiției literare vechi în Țiganiada [6]

Prima, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a parte.

Există mai departe un episod destul de extins în Țiganiada, format din multe strofe, în care este relatat un consiliu demonic.

Ideea nu este străină tradiției mai vechi și nici literaturii ortodoxe (o împrumută și Creangă), chiar dacă Milton rămâne sursa principală.

O să reproduc aceste strofe pentru că reprezintă o lectură interesantă.

Satana își convoacă subalternii și le cere să gândească un plan diabolic de distrugere a creștinilor:

Întii, creștinătatea să piară,

Războiu în tot pământul să fie,

Întunerecul să-întoarcă iară

Cu tot feliu de păcat ș-urgie;

Aceste-s în scurt poftele mele,

Ce răspundeți voi acum la ele?”

*

Atunci Velzăvúv, hatmanul mare

Oștilor negrii mării sale:

„Întunecate Doamne! mie-mi pare

(Grăi) că-ar fi lucru mai cu cale,

Lăsând aceste pe alt îndelete

Să strângem pe dată-a noastră cete,

*

Căci eu din iscoade-încredințate

Care trimesesem sus, pe lume,

Am înțăles că vor a să bate

Vlad Vodă cu Mahomet, și-anume

De cereștii călăreți să zice

Că vor pe-agareni detot să strice.

*

Nu s-ar cuvini să lăsăm dară

Nice noi pe cei de-a noastră parte,

Ci- îndată să purcedem afară

Purtând și noi creștinilor moarte,

Căci, de va birui Mahomet,

Cade și creștinia pe-încet.”

*

„Bine, hatmane, că-mi dai de știre!…

(Zisă mușcându-și negrele buze

Craiul întunecat cu răstire.)

Acum măria-mea va să-auză

Cum e și-a celoralalți socoteală,

Ce au să-mi spuie fără sminteală.

*

Întii, cum dintru voi fieșcare

Să sâlește spre-a iadului bine,

Amegind pe-om din dreapta cărare,

Apoi, în ce chip ni să cuvine

Să-ajutăm lui Mahomet îndată:

Pre-ascuns, ori cu sâlă vederată?”

*

Aici Mamona să sculà, mare

Visternicul Domnului Sătanei,

Pe mâna lui sunt toate comoare

De supt pământ, aurul și banii.

„Tot iadul (grăi dâns) bine știe

Cât îi face-a mea dregătorie!…

*

Zieu! mai mult decât toate-îi ajută

Și mai multă dobândă-i aduce.

Chipul și cărarea mea bătută

Care pre-om la strâmbătate duce,

Este pofta de-averi desfrânată,

Într-alt chip lăcomie chiemată.

*

Omul e plecat spre lăcomie,

Din leagăn, căci firea bună-i dede

Îndemnul curat de-a prii șie,

Din care, ca din izvor, purcede

Cruțarea vieții și-o sâlință

Spre-a-ș’ plini trupeasca trebuință.

*

Dar eu astă fireșe plecare,

Cu totul o stric prin lăcomie

Și fac pre om de-în urmă el n-are

Hotar în pofta sa. Iacă-o mie

De acolea să nasc fapte rele,

Tot fiice-a lăcomii ș-a mele.

*

Tâlhăria, furatul, votria,

Înșelarea, strâmba judecată,

Ucigării, vânzări, tirănia,

Fățăria, camăta cruntată,

Și pe rând faptele rele toate,

Mai vârtos ce trag spre bogătate.

*

Aurul acum stăpânește-în lume;

Prin acesta cumpăr eu toate

Inimile; cu mici sau mari sume

Neguțez tot feliu de păcate:

Cela-și vinde patria pe mită,

Cesta spre ucidere să-învită.

*

Papa vinde darurile sfinte

Pentru gălbănași, iar’ patriarhul

Din Vizánt le cumpără-înainte.

Din episcóp pănă la eclisiarhul,

Toți își prevând cele cumpărate

Ce trebuiea să fie-în dar date.

*

Craii și miniștrii având sete

De-argint, ațâță războaie crunte;

Aurul ia cununa de la fete,

Sparge căsătorie și nunte;

În scurt, lăcomia nesătulă

Toate ce-s bune le-întoarce-în hulă.

*

Și cu-aceasta orbind eu prăsila

Lui Adam, o-întorc de la cărare

Bună ș’o duc pe-încet la topila

Noastră aici. Pre pământ, pre mare,

Mai toți muritorii despre mine

Cu-înaurite-s legați cătíne.

*

Iar în cât privește-ajutorința

Lui Mahomet și-a turceștii gloate,

Eu spun drept că nu-s în socotința

Lui Velzăvuv, dar’ nice să poate,

O! hatmane viteaz, asta face

Care ne spui și, cum văd, îți place.

*

Lângă cine puterea și slava

Au rămas, hotărât lucru este.

Au gândești că Cel-de-Sus lăsa-va

Să săvârșim, cum grăiești, aceste?

Foarte te-amegești, de cu putere

Vrei a da turcilor mângăiere.

*

Ce-ajunge-oștaneasca ta-îndrăzneală

Asupra puterii înzăciuite!

Vitejia-înceátă-a fi de fală

Și faptele ei cele mai vestite

Să numesc oarbă numa dârzie,

Când lucrează fără-înțălepție.

*

Deci, împrotiva celui mai tare,

Nu vărtute, ci minte măiastră

Trebuie-a folosi. Mie-mi pare

Că nu cu vedită și buiastră

Tărie noi să dăm ajutare,

Ci pre-ascuns, cu multă supțiare.

*

Înși oameni prin noi să lucreze

Spre-a lor pierire necontenită.

N-ajută-acum armele viteze

Cum punga cu galbeni tecsuită

Aceștii, numa să fie plină,

Acuma toți oamenii să-închină.

*

În urmă rușinea mea să fie,

Deacă eu cu banii nu voiu face

Mai mult decât întru voinicie

Altòr a să lăuda place!”

Mamona fârșind, Asmodeu râsă

Și căutând împrejur așa zisă:

*

„Nu pentru că eu sunt logofătul

De taină-a mării-sale, dară

Pentru că mă țân șeretul

Cel mai mare-în astă neagră țară

Îndrăznesc a-mi arăta și eu

Adânc și măestru sfatul mieu.

*

Însă, mai nainte de-a răspunde,

Voiu să fac Mamonii o-întrebare:

Pentru ce să-însumeață și de-unde

Vin acele cuvinte sprințare

A lui? Drept ce-atâta să rădică

Socotind pre-alalții întru nimică?

*

Nu voi să-i întunec vrednicia,

Căci banii-au în lume căutare;

Dar’ ce-ajunge numa bogăția,

De n-ar fi și-o vărtute mai mare

Cui ș-însă bogăție să-închină!…

Și-aceasta e mintea cu sfat plină!

*

Mamona cu banii face toate,

Dar’ numa la cei cu lăcomie,

La suflete de-argint însătate,

Iar Mamona doar’ încă nu știe

Că multe și mari trebi pe pământ

Nu să pot isprăvi prin argint,

*

Ci prin tehne-ascunse și înșelăminte,

Prin intrige, cu sfaturi viclene;

Ceste surpă și pe cel cu minte,

Ceste să-ajute-oștile-agarene.

Ș-acuș’ vom vedea prin ispitire

Care știe mai bine-a gâcire.”

*

Veliàl, ce peste politie

Are-în iad pază și priveghere,

Cel ce tot feliul de măiestrie

Lumească care domnia cere

E procopsit, fârșind Asmodeu,

Să sculă-începând cuvântul său:

*

„Adevărat! nu să-ar cădea mie

A mustra pe cei ce-au zis nainte

Doară cevaș’ cam cu sumeție,

Dar’, ca să-arăt cât poate să-alinte

Pe cineva iubirea de sine,

Voi mustra cu vedite pricine.

*

Fieșcare să lăudă-întru-ale sale

Și cu oareșcare micșorare,

Pe-ale altor socotind tândale;

Și toți vă-înșelați, precum îmi pare,

Căci vrednicia voastră-împreună

Iar’ nu despărțită, să-áflă bună.

*

Voi sunteți naltele mădulare

Aceștii împărății de-aice;

Deci a voastră-împreună lucrare

Trebuie să-o ție, să-o rădice.

Zădarnică-i a voastră putere,

Deacă veți lucra cu-împărăchiere.

*

Deci socotind eu cele din lume

Care vă-aduce voao supărare,

Îm par ca nește deșerte spume

Și fumuri fără de flăcărare.

Pentr-aceasta-i și-a mea socoteală

Ca să nu ieșim noi la iveală.

*

Să nu ne-amestecăm la bătaie

Cu puterea noastră vederată,

Ci, mergând din odaie-în odaie,

Să vedem pe cine, ce desfată,

Și-apoi pe om în tot chipul rău

Să-l otrăvim în cugetul său.

*

Iar în cât e pentru Mahomet

Ș-a lui Vlad mândrie deșartă,

Eu am chieea de la cabinét

Și mai bine cunosc a lor soarte

Decât toți alții. Știu ș-acea bine,

Cui biruință-în urmă rămâne!

*

Intrigele sunt acum făcute

Tocma să piarză turcii războiul

Și să să vincă mii despre sute,

Căci lung nu va sprijini povoiul

Oștilor păgâne-o țărișoară

Când va fi să-întoarcă-adoaoară.

*

Iar’ Vlad dintru a sa biruință

Nu poate trage nice-un folos,

Fiindu-i țara cu nepriință,

Dar’ dintru toate mai vârtos

Pentru că din țările vecine

Într-ajutoriu nime nu-i vine!”

*

Velial fârși, dar Moloh încă

Rostul său după dânsul deschisă,

Moloh! fântâna cea mai adâncă

A desmierdării trupești, și zise:

„Nime pe-om așa supus nu ține

Întru rele năravuri, ca mine;

*

Știți voi bine că eu prin a mele

Măestrii lunecoase ș-ispite,

Măguliri, gâdăliri și momele,

Ochitúri, zâmbiri, glume-îndrăznite,

Pofte fierbinți ș-îndemnul trupesc

Acum toată lumea stăpânesc.

*

Tinerii mă poftesc cu-înfocare,

Bătrânii pe-ascuns îmi voiesc bine,

Fetele m-așteaptă cu oftare,

Neveste să topesc după mine,

Ba și călugărul mi să-îmbie

Pitulindu-mă-într-a sa chilie.

*

Deci nu precep ce-i aceastá frică

A voastră, temându-vă ca doară

Oamenii fiind făptură mică

Să nu să rădice-odinioară,

La-acătare spiță de mărime,

Cum voi ați fost întru cea nălțime!…

*

Gânduri deșerte! Doar’ nice-a zece

Parte din făptura cea iubită

A lui Savaot nu va petrece

În grădina raiului slăvită!

Noi om avea partea cea mai mare,

Ș-aceasta-i destulă-izbândă-îm pare!”

*

Iar’ Val [Baal], stolnicul mare ce peste

Mâncări și băuturi era pus,

„Adevărat (au zis) lucru este

Că n-avem să-așteptăm colo sus,

Oarecând ca să-ajungem la cele

Nalte lăcașuri mai sus de stele.

*

Pentru-aceasta și eu socotesc

Ca zădarnică toată cercarea

Vreunui războiu cu soiul ceresc,

Însă pe care-îl mâncă spinarea,

Cerce ș-a vedea din apucare

Că nu-i lucru lesne cumu-i pare.

*

Drept ce să ne pùnem fără treabă

La primejde? Să dăm și cumcă

Pre Mihail vom birui-în grabă;

Dară Cel ce cu fulgere-aruncă

Nemuritoare! va răbda doară

Să vă-apropiați de nalta sfiară?

*

Un tunet! ca-în ziua cea-îngrozită

Când furăm surpați dintru nălție,

Și toți iacătă-vă-într-o clipită

Svârliți supt tartar!… ba cine știe

Câte mii de miluri mai afund,

Unde-acum nice dracii pătrund!

*

Pentru-aceasta cu Velial și eu

Depreună socotesc și deacă

Vreți doară-a cunoaște chipul mieu

Prin care suflete vânez, iacă

Vi l-oi spune: tot ce intră-în gură

Fără treabă și fără măsură,

*

Tot aceasta este de la mine;

Beția și grasa-îmbuibăciune

Sunt a mele și trag după sine

Trândava cu totul uităciune

De lucruri bune și cuvioase,

Fac minți tâmpite și trupuri grase.”

*

În urmă Vélfegor vorbă-apúcă,

Stăpânul credințelor deșerte,

Zâcând: „Nu-l opresc eu să să ducă

Cărui i voia să să mai certe

Odată, dar mie la-împărțire

A fi cu dânsul nu-mi vine-în fire.

*

Eu mă sârguiesc în tot adinsul

Ca cea mai mică rază de lumină

Care-în om fu născută cu dânsul,

Să-o-întunec să nu fie sărină;

Ș-am făcut acu multe ispite

Cu tot feliu de-arătări măestrite.

*

Fieșcare crede în vreo lege

Care-o socotește preste toate,

Și tot însul prin minte s-amege [se amăgește]

Sau lăturiș’ din cale s-abate.

Așa-l întunec! de nice sâmte

Că-are vreo precepere sau minte.

*

Fanatismul și Suprăstăciunea [superstiția],

Ceste-a mele doao slujitoare,

Toată-adevărată-închinăciunea

Dumnezieirii ceii făptoare [creatoare]

În schime-o prefac necuvioase,

Nevrednice, ba și rușinoase.”

*

Sătana care cu suferință

Pănă-acum ascultă: „Tot viclene

(Zise), dar nu spre ajutorință

Grabnică oștilor agarene

Sfaturi mi-ați dat! Însă mie-mi place

Acum după gândul mieu a face!…

*

Deci tu, hatmáne, pasă ș-adună

Din cetele cele mai viteze,

Întru tot, o leghioană bună

Ce-are poruncii mele s-urmeze.”

Aici tăcu Sătana și-îndată

Adunarea mearsă-împrăștiată.

*

Dar’, ce mă tragi de guler, o musă!

Iarăș cătră d-alba țigănie!…

Care-acum ca și friptă de spuză

Nu știea de ce să să mai ție,

Că, cu toate sfaturile sale

Încă nu să pusese la cale.

*

Iar’, dragă musă! scoate-mă-afară

Din boarta iadului puturoasă

Că, mă nădușesc de fum și pară

Și n-aș’ vrea sufletu- aici să-mi iasă!

Mai bine slugă-în tindă de raiu,

Decât pe tronul iadului craiu!…

Sunt detaliate ispitele pe care Infernul le țese pentru a vâna sufletele, enumerate fiind și câteva căpetenii demonice, cu indicarea locului deținut în ierarhie și a faptelor.

Mamona este menționat în Noul Testament. Alte nume, ca Moloh, Belfegor sau Baal aparțin unor zeități antice, considerate de creștini demoni. Belial și Asmodeu sunt cunoscuți din Scriptură ca demoni.

Demonii se bucură că puțini oameni – nici a zecea parte din ei – vor ajunge în Rai, datorită curselor întinse de ei: ș-aceasta-i destulă-izbândă-îm pare.

Renunță deci la un război deschis cu Dumnezeu și oștirile îngerești (soiul ceresc).

Între termenii vechi sau cu sensuri vechi, reținem:

• vărtute – putere
• agareni – păgâni/ arabi/ musulmani (de la Agar, slujnica/ roaba Sfântului Avraam, care i-a născut pe Ismael, din care se trag arabii)
• măiastră – înțeleaptă
• buiastră  – nebună
• supțiare – subtilitate
• procopsit – înzestrat (cu sensul acesta, și la Caragiale)
• schime – năluci, stafii sau schimonosiri, strâmbături (aici cu sensul de superstiții și credințe false, prin care se caricaturizează credința adevărată și dreapta cinstire a lui Dumnezeu: Toată adevărată-închinăciunea / Dumnezeirii ceii făptoare [făcătoare/ creatoare a lumii]).

Budai-Deleanu introduce și un neologism curios, miluri, însemnând mile: dacă demonii ar încerca să se răscoale împotriva lui Dumnezeu, i-ar afunda încă și mai multe mile în adâncul Iadului.

Termenul trădează, bineînțeles, influența lui Milton.