Opoziția formează noul Guvern al României [2]

Prima zi (28 aprilie 2012).

  • Victor Ponta (Cotidianul): „Guvernul va fi format din miniştri USL şi eventual din tehnocraţi sustinuţi de USL”.
  • Mihai Goțiu (Vox Publica): „căderea Guvernului Ungureanu s-a produs încă din ianuarie. Votarea moțiunii de cenzură e doar un efect al faptului că Traian Băsescu și fosta Coaliție de Guvernare nu au înțeles că nu oameni așteptau românii să fie schimbați, ci orientarea României, politicile economice, educaționale, de sănătate, sociale pe termen mediu și lung. Desigur, nu se mai așteptau ca Emil Boc ori Elena Udrea să aducă aceste schimbări de perspectivă. Schimbarea de gardă era subînțeleasă, dar ar fi fost necesar mai mult decât atât. Mihai Răzvan Ungureanu nu a adus o schimbare de discurs în esență, ci doar în formă, încercând să devină credibil cu imaginea tehnocratului care chiar știe ce face. Au fost suficiente câteva cazuri (legate de problema resurselor și a privatizărilor din energie) pentru ca oamenii să înțeleagă că dincolo de aroganța atotștiutoare a intervențiilor publice ale lui MRU nu se află mare lucru”.
  • Idem: „Într-un final, românii au văzut sancționată această aroganță a lui MRU (și autism politic de la un moment dat, foarte asemănător pe fond cu cel al fostului premier Emil Boc). S-a spart un statu-quo conform căruia cei aflați la Putere pot face orice fără să existe nici cea mai mică posibilitate de control, de sancționare și, implicit, de responsabilizare. Nenumăratele legi esențiale trecute prin procedura asumării răspunderii guvernamentale, promovarea unor personaje pe criterii exclusiv blonde, direcționarea preferențială  a fondurilor publice, blocarea oricărui dialog atât cu oponenții politici, cât și societatea civilă au iritat la maxim opinia publică. „Statul știe cel mai bine ce e bine pentru tine” a fost un hit muzical al ultimilor ani, inspirat însă dintr-o activitate politică (legislativă și executivă) cât se poate de reală (și care nu se rezumă doar la cazul specific al drepturilor de autor)”.
  • Adrian Năstase: „Ceea ce s-a intamplat acum nu este atat disolutia majoritatii guvernamentale, cat a celei prezidentiale, pentru ca, pana acum, noi am avut  guverne impuse de Traian Basescu. Un Guvern normal, legitim este impus de o majoritate parlamentara, care rezulta in urma unui vot popular. Dupa 2009, nu a mai existat o astfel de majoritate”.
  • Idem: „In mod normal, ar fi trebuit sa avem alegeri anticipate. Acest lucru ar fi putut fi decis prin consensul clasei politice, daca Traian Basescu nu ar fi incercat sa forteze lucrurile, la inceputul acestui an, prin desemnarea lui MRU ca premier. Sau, daca tot a facut aceasta fortare, ar fi trebuit ca Guvernul sa isi asume statutul de Executiv provizoriu (guvern de serviciu),  pana la alegeri”.
  • Idem: „La USL, prima zi a fost in ordine. Suntem acum in a doua zi…Si in urmatoarele zile va fi nevoie de multa luciditate”.
  • Agerpres: Cristian Diaconescu declară că UNPR va susține noul guvern după ce va vedea programul de guvernare.
  • Hot News: „ „Guvernul va fi format din ministri USL si din tehnocrati sustinuti de USL„, a afirmat Ponta, intrebat de jurnalisti daca si UNPR va face parte din noul Executiv. Ponta a adaugat ca „Imi doresc ca acest Guvern sa obtina votul de incredere, daca nu, mergem la anticipate, pentru ca doua Guverne consecutive nu au obtinut votul de incredere, conform Constitutiei” (Guvernul Ungureanu a fost demis prin motiune de cenzura, iar Cabinetul Ponta ar fi al doilea respins, a explicat liderul PSD)”.
  • Idem: „Premierul desemnat a aratat si cum va fi alcatuit noul Cabinet: „Primul criteriu este cel al propunerii facute de mine, pentru ca raspunderea principala imi apartine, iar al doilea cel de paritate PSD – Alianta de Centru Dreapta (PNL si PC – n.red.). Dreptul de a face aceste nominalizari imi apartine, iar domnul Antonescu a fost ca intotdeauna un partener. Eu pe 7 mai solicit votul de incredere” ”.
  • Mediafax: Sorin Oprescu și-a depus astăzi candidatura pentru un nou mandat la primăria capitalei, fiind susținut de USL.
  • Alianța pentru o Românie curată consideră că Liviu Dragnea, Florian Popa, Ioan Chelaru, Varujan Vosganian, Andrei Marga și Dan Șova, din diverse motive, nu sunt ministeriabili.
  • Roxana Iordache: „Pentru normalizarea României, scoaterea lui Băsescu de la Cotroceni e un act obligatoriu”.
  • Dece News: „fructele de pădure au mari beneficii în încetinirea declinului cognitiv care duce la Alzheimer şi la alte demenţe”.
  • Victor Ponta (Gândul): „delegaţia FMI şi BM se află în Bucureşti în aceste zile şi intenţia mea şi interesul României este ca această delegaţie să plece din România cu noua scrisoare de intenţie semnată de un guvern care are asemenea puteri”.
  • Crișan Andreescu (Dece News): „Din punct de vedere economic, USL promite un milion de locuri de muncă” și „o creştere economică de 4% anual”; „reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a plăţii CAS datorate de angajatori pentru un an, precum şi zero taxe pentru angajarea în regim part-time şi creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună”.
  • Idem: „USL va păstra plafonul de 16% şi va introduce impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, astfel: cota 8% – până la 800 lei/lună, cota 12% – de la 800 lei/lună până la 1600 lei/ lună şi cota 16% – pentru ce depăşeşte 1600 lei lună. După patru ani de mandat USL promite că TVA va reveni la 19%” cât și „deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată şi asigurări private de sănătate, cu plafon stabilit”.
  • Idem: „De asemenea, USL va introduce cota redusă de TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte şi legume (TVA 24%, din care 9% către buget şi 15% dedus producătorului)” și promite „că va acorda şi un card de credit pentru IMM-uri cu valoare cuprinsă între 5.000 şi 100.000 de Euro şi că va capitaliza CEC şi Eximbank”.
  • Idem: „USL promite, totodată, să restructureze ANAF, Garda Financiară şi Vama şi să desfiinţeze 6.000 de posturi numite politic în perioada 2009-2010. USL are în vedere, de asemenea, crearea a 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe până în 2016”.
  • Idem:„Viziunea USL în ceea ce priveşte administraţia prevede că funcţiile politice se vor limita doar la miniştri şi la secretarii de stat, Uniunea având în vedere ca în prima lună de guvernare să modifice Legea-cadru a descentralizării. USL îşi propune, de asemenea, să comaseze terenurile agricole şi să realizeze gratuit cadastrul pentru acestea. Mai mult, USL îşi propune ca, până în 2020, să construiască 1.200 de kilometri de autostradă”
  • Idem: „Un alt punct vizează combaterea corupţiei guvernamentale şi “stoparea spolieriibugetului de stat” prin modificarea şi aplicarea Legii achiziţiilor publice şi prin exercitarea controlului Curţii de Conturi asupra activităţii ANAF şi ANRMAP. Totodată, documentul USL prevede depolitizarea structurilor deconcentrate şi retragerea “Legii Igaş” privind dreptul de a candida al funcţionarilor publici, precum şi revenirea la valorile pensiilor şi salariilor de dinainte de iunie 2010, asumarea unui deficit de 3% convenit cu FMI şi modificarea de urgenţă a Legii responsabilităţii fiscale, care nu conţine niciun articol care să prevadă răspunderea în faţa Parlamentului a celor care încalcă legea”.
  • Idem: „ Programul USL vizează şi reglementarea de urgenţă a actelor normative privind Fondul de Rezervă al prim-ministrului, anchetarea şi controlul “băieţilor deştepţi din energie”, respingerea proiectului Roşia Montană, cu “evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice”. USL mai propune pentru guvernare modificarea legislaţiei fiscale, în sensul aplicării unor taxe diferenţiate pe venituri, cu impozitarea până la 10% a averilor mari”.
  • Idem: „ Acelaşi document prevede şi creşterea valorii salariului minim la 850 de lei, din asigurări şi venituri suplimentare la buget, relansarea companiilor de stat, “nu prin privatizare pe bani puţini şi comisionane mari, ci prin asigurarea unui management privat, autentic şi prin soluţia clasică şi sănătoasă a retehnologizării”.
  • Idem: „USL îşi mai propune “descurajarea UDMR în a mai ridica pretenţii şi a mai pune condiţii (inclusiv în ceea ce priveşte scindarea pe criterii etnice a UMF Târgu Mureş”. Ultima propunere este adoptarea unei legi electorale negociată cu toate partidele şi susţinută de întreaga clasă politică, precum şi promovarea iniţiativei legislative a USL privind reducerea numărului de parlamentari la 312”.
  • Ion Voicu (Dece News): „Sorin Oprescu, edilul în funcție și candidatul USL la Primăria Generală [a Bucureștiului], a depus exact 177.603 semnături de susținere la Biroul Electoral Municipal. Un candidat are nevoie de minimum 36.000 de semnături”.
  • Erau + 29 grade Celsius la București la ora 16. 45.
  • Jurnalul Național: „Dupa căderea Guvernului Ungureanu, un grup de protestatari din Piaţa Universităţii au plecat, vineri, spre Palatul Cotroceni, pentru a-i aminti preşedintelui Băsescu că aşteaptă demisia domniei sale. Jandarmeria i-a oprit şi legitimat în drum spre Cotroceni, apoi au fost lăsaţi să plece. Odată ajunşi, jandarmii i-au legitimat din nou, sub pretextul ca s-au apropiat prea mult de poarta Palatului Cotroceni. Imediat după control, manifestanţii au fost informaţi să plece, lucru pe care l-au şi făcut, scandând supăraţi „Jos Băsescu!”. Potrivit unui martor, unul dintre jandarmi a comentat că pot să strige ce vor, numai de Băsescu nu. Imediat, au fost încercuiţi de un efectiv de jandarmi, bagaţi în dube şi duşi la secţia de poliţie, unde au fost sanctionaţi cu amendă contravenţionala în valoare de 500 de lei fiecare”.

  • Cezar Preda (Dece News): „E un lucru bun pentru PDL şi coaliţie, pentru că acum românii, într-o aşteptare extraordinară de a le fi schimbată viaţa, vor vedea dacă acest Guvern va reuşi până în toamnă să facă acest lucru”.
  • Jurnalul Național, cameră web, 19. 58:

Ion Pillat – culorile amintirii [4]

Privelişte menită să-mi fie o psaltire,
Întâia mea credinţă şi ultimul meu scut,
Moşie aurită de-amurg şi de-amintire,
Deal albăstrit de lună, de dor şi de trecut.

*
Florică, înflorită în mai ca o mireasă,
Tu, care legi în toamnă un rod de orice ram,
Întinde peste mine un văl de frunză deasă,
Primeşte iar la sânu-ţi copilul ce eram.

*
Aleea mi-o deschide cu braţele de mamă
Ca să mă culc în casa din deal, la pieptul tău.
Fii pentru mine sfânta icoană ce din ramă
Alină lin feciorul risipitor şi rău.

*
Am rătăcit pe piatra cetăţilor haine
Şi m-am jucat cu anii cum alţii zvârlă mingi…
Tu, numai, păstrătoare a zilelor mezine,
Mai poţi cu-a lor lumină pierdută să m-atingi.

*
Fii pentru regăsitul o mânăstire vie
În care amintirea aprinde lumânări
Şi unde, pe o tâmplă de umbră, reînvie
Ochi cunoscuţi, luceferi ieşind din înnoptări…

*
Nu vezi suind poteca pe dealul din Florica,
Cu ochi de tinereţe şi păr frumos de nea,
Cum trece spre mormântul bunicului, bunica,
Ţinând ca ieri de mână copilăria mea?

*
N-auzi, atât de-aproape, dar parcă-n altă ţară,
Şi râsul meu zburdalnic şi glasul ei blajin?
Nu simţi sporind dorinţa şi dulce, şi amară
De-a reveni mai iute la cel dintâi cămin?…

*
Cu ochi de altădată cu degetul pe buze
– Aşa cum se cuvine în preajmă de mormânt –
Vă voi urma, curate şi albe călăuze,
Spre cel mai drag, mai trainic şi sufletesc pământ.

(Închinare)

 

Foarte vechea învățătură creștină, intrată de timpuriu și în conștiința românească, conform căreia cosmosul, creat de Dumnezeu, a fost întâia Biblie a oamenilor, este reprodusă în această poezie (Priveliștea menită să-mi fie o psaltire) și în alte câteva creații pillatiene, dar și ale altor poeți tradiționaliști (Goga, Voiculescu, etc.)

Este un element cu adevărat tradițional în literatura românească și cu adevărat nelipsit din lirica interbelică a tradiționaliștilor. Noi am mai vorbit cu alte multe ocazii despre acest lucru și de aceea nu dorim să mai facem acum comentarii suplimentare spre lămurirea acestui subiect.

Intuiesc însă că această conștiință au moștenit-o de la romantici și în primul rând de la Eminescu (dar și Heliade sau Novalis, spre exemplu, între mulți alții, au vorbit despre cartea naturii).

Aș vrea eu, dar nu mă bazez pe faptul că o bună cunoaștere a literaturii române vechi a determinat inserarea acestui topos în lirica tradiționalistă. Deși Pillat, spre exemplu, îl citise cu siguranță pe Dosoftei.

Îl cunoștea bine, fără îndoială, și Arghezi…

Remarc faptul că în capitolul tradiționaliștilor…au rămas cei care au recurs, în versurile lor, la genuri poetice tradiționale (gen: pastel, baladă…) sau la concepte clare, în sensul mărturisirii poetice transparente și fără niciun echivoc a atașamentului față de trecut, religie străbună, istorie și cugetare veche…

Cum spuneam însă și altădată, e o…evocare, o nostalgie însoțită de conștiința unei pierderi irecuperabile…asociată adesea cu pierderea copilăriei și îndepărtarea de satul natal.

E o dorință de a face ultime fotografii unei istorii care se dizolvă, distrugând o realitateexterioară însă, un context.

Pentru că tradiția nu e doar un trecut fără niciun viitor. Ea își metamorfozează contextul în care este valorizată, dar în același timp rămâne și o realitate/ valoare interioară care se poate adapta și se poate exprima și în alte condiții, chiar și mai puțin favorabile.

Are coordonate interne și externe, iar pierderea celor exterioare nu o face automat să dispară.

Din acest punct de vedere, tradiționaliștii se situează între irecuperabil și de nepierdut.

Nevinovăția și virtuțile locurilor patriarhale și rustice nu răsar însă decât în ochiul și în mintea cărturarului…a omului cult care știe să cântărească, într-adevăr, valoarea acestor…tradiții.

El poate vorbi, ca Pillat, de vechiul suflet curat și românesc (Casa din deal).

Imaginea considerată poate idilică nu se naște în sufletul celor care nu au…cu ce să o pună în balanță sau nu au cultura grea care să le învedereze comparația.

Atitudinea lor o continuă pe a romanticilor, la fel de paseiști (nu am spus-o eu, au constatat-o alții…) și de nostalgici.

Priveliștea este, la Pillat, o psaltire și o mănăstire vie (biserică, în alte poeme).

Din acest punct de vedere, dacă mai devreme consideram posibilă o comparație între Vârful dealului și Sara pe deal, aici putem putem lua în discuție o legătură cu Melancolie.

Ruina bisericii sufletului e o realitate și pentru Pillat (fără a căpăta însă un caracter deprimant sau a atinge o notă de disperare, pentru că, în definitv, orice credincios e dator să-și constate ruina sufletului): în aceste vestigii sufletești, amintirea aprinde lumânări și pe o tâmplă de umbră răsar ochii ființelor dragi de odinioară, ca luceferi.

Adică: într-un templu interior nu doar al amintirii, ci și al conștiinței, ei își au locul pe catapeteasmă, între sfinți.

Chiar mai aproape de Melancolie, într-un alt poem, Biserica lui Horia (fără simbolismul adânc al versurilor eminesciene), în ruinele vechii biserici legată-n bârnă dură de credința strămoșească: Un preot nu-ți mai cântă, bătrân, din psaltichie… / Dar azi, cu primăvara, cerească și pustie, / Slujești botez la granguri și nuntă la furnici.

Revenind la poemul Închinare, ultimul vers constată o transfigurare a universului pământesc, fapt pe care îl sugerează întreaga poezie, dar și în general, volumele de versuri dedicate acestei rememorări.

Amintirile au însă un rol de regenerare lăuntrică, anastatic, și nu sunt simple notații biografice și nici fotografii pur și simplu ale memoriei pentru o monografie a satului și o carte de amintiri (deși nu le exclude).

Ceea ce se pierde se transformă în…ceea ce se recuperează și se transmite mai departe.