Zi: 9 mai 2012

De la nemernic la străin

Leave a comment

Sfântul Varlaam scria: Şi noi simtem ca neşte nemernici [străini] în [a]ceastă lume (Din cazania la Duminica a treizecea).

În poemul La moartea lui Cârlova, Heliade atribuie poeților condiția pribegiei terestre, patria lor fiind în ceruri: Poetul aici este străin şi călător.

Şi pentru Bolintineanu: poetul jos în lume va fi ca un strein (Conrad).

Eminescu reține crezul înaintașilor săi pașoptiști, însă îl exprimă folosind vocabularul vechi al lui Varlaam și autointitulându-se poet nemernic în Icoană și privaz.

*

Ne-am întrebat, desigur, cum a ajuns nemernic să însemne ceea ce înseamnă astăzi.

Primul gând care îți vine în minte este că românii au suferit prea mult din cauza străinilor (Cine-au îndrăgit străinii / Mânca-i-ar inima cânii, vorba tot a lui Eminescu (Doină)), așa încât străinii au devenit: nemernici.

Pentru român, adică, omul străin s-a purtat ca un nemernic.

Însă credem că ar putea exista și o altă explicație pentru evoluția semantică suferită de cuvântul nemernic.

În destul de multe rugăciuni ortodoxe, se spune adesea: Doamne, sunt nemernic și ticălos, sau nemernic și nevrednic și păcătos, etc.

Poate că, sub influența celorlalte adjective, nemernic a început să aibă din ce în ce mai mult o conotație negativă-injurioasă.

La fel ca și mișel, care inițial însemna sărman și nu ceea ce înseamnă astăzi.

Fiind folosite adesea în asociere cu alți termeni, prin care omul în rugăciune își mărturisește smerenia, neputința și josnicia lui în fața lui Dumnezeu, s-ar putea să fi fost din ce în ce mai mult resimțite ca având un sens aproape identic.

Predică la Duminica a 5-a după Paști [2012]

One comment

Iubiții mei,

Hristos a înviat!…

El, Bucuria noastră cea veșnică…pentru ca să întărească în noi viața teologică, adică pe cea plină de frumusețe dumnezeiască.

Și miercurea trecută (9 mai 2012) a fost înjumătățirea Praznicului Învierii Domnului. Adică a trecut jumătate din timpul liturgic dintre Învierea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 178].

De aceea duminicile…după cum ați observat se numără după ziua Paștiului…și aceasta e a cincia după Paști…în care ne aducem aminte de receptivitatea iubitoare, de credința profundă a Sfintei Fotini prin prisma textului evanghelic de la In. 4, 5-42.

Pentru că Domnul era flămând de mântuirea oamenilor [In. 4, 34]…

Și de aceea ieșea în întâmpinarea celor receptivi…a celor cu preocupări religioase…chiar dacă viața lor morală lăsa de dorit.

Pentru că e mult mai ușor să discuți cu cei care au cunoștințe teologice…și o putere de abstractizare a lucrurilor…decât cu cei care nu știu mai nimic…și au o viață necumpătată…grosolană…și care cred că Dumnezeu seamănă cu ei.

Însă dacă omul are o credință, dacă are înclinații religioase…și dacă e avid să cunoască pe Dumnezeu…chiar dacă Îl caută în religii sau credințe departe de viața ortodoxă…e un om care se bucură să discute probleme teologice.

Și discuți, te bucuri să discuți…cu cel care, în mod viu, în mod serios, dorește să cunoască adevărul…și să aibă o relație autentică cu Dumnezeu.

De aceea Dumnezeu a fost, este și va fi flămând de cei care Îl caută pe El…și nu L-au găsit încă.

Pentru că această căutare a Lui…are nevoie și de luminare dumnezeiască…dar și de o viață cât mai curată.

…Și observăm din exemplul Sfintei Fotini din Samaria…că ea avea căutări religioase și cunoștințe religioase…deși avusese mai mulți bărbați. Adică nu o viață morală prea bună…

Iar Domnul, dacă ar fi fost ipocrit ca noi, nu ar fi stat de vorbă cu o femeie de altă credință și cu o viață morală prăpăstioasă…ci s-ar fi uitat de sus la ea…

Însă El nu a făcut acest lucru!

Nu a făcut nici cu ea…și nici cu altcineva.

El nu a privit-o de sus pe femeie…adică nu a suspectat-o de inapetență mentală.

Nu a considerat că un bărbat nu trebuie să vorbească cu o femeie probleme teologice…

Nu a vorbit lucruri de nimic cu o femeie…ci foarte serioase…

Și discuția Lui cu ea nu are nimic revanșard, minimalizator sau sexist…așa cum au multe din discuțiile dintre bărbați și femei.

Dacă ar fi plecat de la premisa că El e evreu…și ea samariteancă, că El e Dumnezeu și ea om, că El e bărbat și ea femeie…și că între El și ea e o prăpastie de netrecut…întâlnirea Lui cu ea nu ar mai fi avut loc niciodată.

Însă El S-a întrupat…tocmai pentru ca să aibă loc tot felul de întâlniri directe între Dumnezeu și oameni.

Să ofere tuturor întâlnirea cu El…și manifestarea în fața Lui după cum voiești…după cum simți…

Însă cei întunecați la inimă și la minte…s-au manifestat și se manifestă după starea lor…interioară…pe când cei luminați la inimă și la minte L-au sesizat pe Domnul…și s-au bucurat de El tot pe măsura lor.

Nu la întâmplare, după Iaron de data trecută…paraliticul de 38 de ani, vindecat de Domnul [In. 5, 5-9]…care va sfârși prin a-L pălmui pe Binefăcătorul său…avem de-a face astăzi, în a cincia duminică după Paști, cu Sfânta Fotini…cea care avusese cinci bărbați [In. 4, 18]…dar care L-a propovăduit pe El până la moartea sa martirică.

Pentru că Iaron nu a căzut din recunoștința față de Domnul pentru că era bărbat…ci pentru că s-a arătat disprețuitor față de bunătatea Sa.

Iar Sfânta Fotini nu a devenit Muceniță a lui Hristos doar pentru că s-a întâlnit cu Domnul…ci pentru că nu s-a mai despărțit de El niciodată.

Și în Sinaxarul zilei ni se spune că Sfânta Fotini, împreună cu cei 7 copii ai ei, a fost martirizată în timpul lui Nero, „după ce a fost încercată cu mult chin, cu crestături [pe piele], cu tăierea sânilor, cu zdrobirea brațelor, cu înfigere de așchii de trestie pe sub unghii, cu turnare de plumb topit pe gât și cu alte chinuri fără de număr” [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 189].

Credința, așadar, e o iubire nețărmurită față de Dumnezeu…care nu e zdrobită nici de cele mai mari chinuri…pentru că e legătură intimă, profundă, durabilă cu El.

Însă așa arată dreapta credință…în dogme și în fapte!…

Pentru că mai există și moarte pentru…credințe rele, superstițioase, păgâne sau eretice…care nu înveșnicește în frumusețe dumnezeiască pe om…ci în urâțenie spirituală.

De aceea una sunt Sfinții Bisericii Ortodoxe…și alta sunt eroii, geniile, „sfinții” altor biserici sau credințe.

Noi putem să învățăm…și învățăm tot timpul…lucruri bune de la cei din afară, multe științe și lucruri utile…

Însă credința mântuitoare și faptele vieții ortodoxe le învățăm de la Sfinții noștri, cinstiți în toată Biserica Ortodoxă de pretutindeni…și ceea ce învățăm de la Sfinți nu trebuie să amestecăm cu ceea ce învățăm de la cei care sunt în afara credinței noastre…

Adică să nu facem un sincretism religios în viața noastră…ci să ne păstrăm credința ortodoxă curată de influențe și practici străine Tradiției noastre.

…Iar Domnul asta face cu Sfânta Fotini: o scoate din rătăcirile ei…și o întărește în adevăr!

Și nu e nimic mai de folos decât să îl ajuți pe un om să își cunoască greșelile…să își întărească părțile bune…și să se dedice cu totul vieții cu Dumnezeu.

Pentru că fiecare dintre noi avem nevoie de a ne găsi propria cale spre Dumnezeu în credința ortodoxă.

De a ne găsi intrarea la Dumnezeu cu adevărat…

Și cel care ne ajută să Îl întâlnim pe Dumnezeu este un înaintemergător al bucuriei noastre…

Un deschizător al ușii noastre spre mântuire.

De aici și recunoștința noastră pentru îndrumătorii, profesorii, duhovnicii noștri.

Pentru cei care ne-au luminat prin viața lor, prin cărțile lor, prin sfaturile lor, prin gesturile lor de încredere în noi.

Pentru că Domnul îi dă nespusă încredere Sfintei Fotini…și prea multă bucurie dumnezeiască…atunci când îi confirmă că El e Hristosul [In. 4, 26]…

Că El e Cel așteptat de toți [In. 4, 25].

…Și ea uită găleata la fântână [In. 4, 28]…pentru că ceea ce era cel mai important atunci era răspândirea prea bucuroasei vești a mântuirii.

Adică din amănunte se vede bucuria!

Și nu te poți arăta bucuros cu o față tristă…după cum nu poți să emani har…când tu emani nesimțire.

Căci credința e ceea ce îți ocupă tot timpul…atunci când ea este lumina călăuzitoare a vieții tale.

Și ea, via, învolburata, cutremurătoarea și sfânta credință…atunci când îți mișcă viața…te face să te lași purtat de mâna lui Dumnezeu, Cel care nu greșește niciodată aspirațiile tale cele mai profunde…și te duce să ți le împlinești.

Iar dacă Sfânta Fotini își căutase împlinirea în dragoste până atunci…ajunge să înțeleagă prin întâlnirea cu El…că dragostea pentru oameni se împlinește în credința în Dumnezeu.

Că fără iubirea lui Dumnezeu…iubirea oamenilor nu are un orizont mereu deschis.

Și de aici schimbarea radicală a vieții ei…și a tuturor celor care sunt fii ai învierii și nu ai morții.

Pentru că fiii învierii…cei în care este și lucrează harul lui Dumnezeu…trăiesc la temperaturi înalte, sfinte, pline de conștiință clipele vieții lor.

Le trăiesc ca pe niște daruri dumnezeiești.

Le trăiesc demn și cu recunoștință.

Iar multele zile ale Praznicului Învierii Sale au rolul tocmai de a ne obișnui cu frumusețea, cu pacea, cu candoarea dumnezeiască, cu bunătatea, cu sfiala, cu fragilitatea și sfiiciunea simțămintelor curate.

Pentru că obișnuința cu binele…rămânerea în bine…elimină răul din noi.

Și prin tot ceea ce ne învață Biserica…și prin tot ceea ce trăim în ea…nu facem altceva decât să stăm în bine, în frumos, în curăție dumnezeiască.

Așa că iubirea pentru Dumnezeu e necondiționată.

Nu e  doar pentru azi și pentru mâine…ci pentru o întreagă viață și o întreagă veșnicie.

Și cu cât crești în dragostea Lui…cu atât înveți mai mult libertatea duhovnicească și seninătatea inimii.

Dumnezeu să vă dăruiască, iubiții mei, pacea Sa și să aveți bunătate unii față de alții! Pentru că bunătatea știe să ierte, știe să treacă cu vederea micile disensiuni…dar, mai ales, știe să aștepte creșterea în har a oamenilor. Amin!

Praedicationes (vol. 2), p. 151-156

2 comments

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151.

***

Există între noi însă și ideea unei false smerenii.

Iar această falsă smerenie ne spune printre altele, că dacă nu am făcut toate lucrurile ca Sfântul Atanasie cel Mare (ca să luăm un exemplu)…nu trebuie să vorbească nimeni nimic…și să nu îl ajute nimeni pe celălalt cu ceea ce știe…pentru ca nu cumva să se smintească el sau celălalt.

Și această idee cu smintitul e iarăși o mare nefericire pe care o întâlnim peste tot în spațiul nostru ortodox.

În sensul că, dacă omul a citit vreo două-trei cărți sfinte…deja consideră că este „un om sfânt”…

Și dacă vine unul care mai fumează sau e curvar sau ce mai e…nu mai vrea să îl mai vadă…pentru ca să nu se smintească/ să nu se molipsească de păcatele aceluia.

Însă când ai ajuns, măi, tu, frate, Sfânt? În douăzeci de zile? În cinci luni? În cinci ani?…

Păi toată viața trăim pentru ca să ne sfințim viața…și tot avem păcate…și gânduri…și căderi care mai de care.

Și ăla mai mult Sfânt…și celălalt mai puțin Sfânt…

Deci problema cu: „n-am experiență multă…dar nici pe asta puțină nu vreau s-o spun altora” este un mare orgoliu…și o mare mândrie…și o mare lene, în cele din urmă.

Pentru că ții acolo talantul tău…și spui: „Domne, am doar unul. Nu știu limbi străine, nu fac minuni ca Părintele X, nu vorbesc bine ca nu știu mai care…”…și prin aceasta încerci să spui că nu ai nimic bun…

Dar ținând banii la portofel…nevrând să pui și tu brațul la munca Bisericii…pentru a se zidi o Biserică sau pentru a se tipări vreo carte…sau pentru a se face ceva bun…de fapt îți negi talantul/ darul de la Dumnezeu și prin asta îți faci un mare rău.

Pentru că nu te smerești nefăcând nimic…ci te autocondamni.

Și există atâtea nevoi în lumea asta…că nu avem timp și putere pentru a le alina pe toate.

Pentru că nu toți au nevoie de minuni sau de medicamente scumpe…ci unii au nevoie de oameni cu care să vorbească, care să îi ajute la modul minimal…care să îi vadă din când în când…

Iată, bătrâna cutare nu are lemnele sparte…sau nu are pe cineva care să îi aducă apă de la fântână!

Și a sparge lemnele, a aduce apă, a face mâncare cuiva…poți să faci, dacă ești în putere…și prin acest ajutor direct…înveți să fii omenos…și să te smerești.

Înveți să fii înțelept…dacă încerci să fii bun.

Și nu trebuie să fii Sfânt…sau mare academician ca să cumperi niște lapte pentru cineva…sau ca să faci ceva bun pentru el.

…Și cu trei cepe, trei roșii…cumpărate…și date altora – adică cu gestul tău de bine – schimbi relațiile între tine și alții.

Așa că a spune cuiva că nu am știință prea multă…și a mă feri să îl sfătuiesc pentru ca nu cumva să greșesc…dar îi arăt, în același timp, că am lene cât cuprinde în relația mea cu el…nu e o poziție mântuitoare pentru mine.

Căci o asemenea atitudine de neasumare a celuilalt mă arată că sunt farsor…

Pentru că, de fapt, eu nu vreau să mă implic în viața lui…mai degrabă decât să îmi fie frică ca nu cumva să îl sfătuiesc greșit.

Vreau să scap de el…și de aceea îmi îmbrac refuzul într-o nesimțită „smerenie”…care e lene în stare pură…și indiferență față de celălalt.

Și așa se manifestă smerenia ta falsă: dacă vine un altul mai deștept decât tine…te retragi și îi spui: „Frate, sunt păcătooos…și nu pot să vorbesc cu dumneata aceste chestiuni…pentru că sunt păcătos…și neștiutor!”. Dar dacă vine unul mai prost decât tine…începi să i te lauzi cu nerușinare: „Păi eu l-am cunoscut pe Părintele Cleopa…Eu am fost la Părintele Arsenie…Și a stat cu mine de vorbă…Deci eu sunt „sfânt”…nu așa ca ăștialalții”.

Da!…Duplicitate se numește chestia asta…

Pentru că în fața celor mari trebuie să spui cât știi și să recunoști: domne, nu mai știu mai mult decât atât…sau nu știu problema asta…și nu e nicio rușine…iar în fața celor mici nu trebuie să te dai mare la apă mică…pentru că miroase urât gestul…

Iar conștiința ta trebuie să îți spună că nu e bine să te fălești cu trei lucruri pe care le știi…mai mult decât celălalt.

Da, dacă Dumnezeu ți-a dat să faci un liceu, o facultate…sau să ai părinți ca lumea…sau să ai o familie, o soție bună, ascultătoare, liniștită…atunci ești un om fericit.

Însă acestea nu sunt motive de mândrie.

Ele sunt darurile lui Dumnezeu…

Și așa cum spunea Sfântul Pavel, ce ai omule pe care să nu îl fi primit de la Dumnezeu [I Cor. 4, 7]?  Căci El dă toată darea cea bună și tot darul desăvârșit [Iac. 1, 17].

Însă noi ne arătăm adesea nerecunoscători față de marile Sale daruri…Căci El ne dă multe…iar noi, din astea multe nu încercăm să dăm nimic altora…pentru ca nu cumva să ne smintim. Ca nu cumva să ne pierdem noi sufletul…dacă facem altora bine.

Și „ne temem” atât de mult de păcat când suntem farisei…de parcă am fi niște Îngeri care zboară numai prin cer…și nu știm nicio răutate…sau nu avem deloc de-a face cu păcatele cele mai grosiere…

Dar noi, în aceste clipe, suntem numai niște infractori „duhovnicești”. Numai niște oameni prefăcuți…care nu vrem să ne muncim prea mult cu alții…pentru că, în primul rând, nu ne prea muncim cu noi înșine.

Și în loc să îl ajutăm…îl lăsăm să moară în stradă.

Pentru că așa arată „conștiința” noastră „ortodoxă”: indiferentă față de alții…și avidă de propria noastră persoană.

Și, după cum spuneam despre mulțimea din Evanghelie…de la minunea de azi…ea, mulțimea, nu era deloc mică…

De ce? Pentru că iată ce spune 21…versetul al 21-lea: i de estiontes/ iar cei care mâncau/ isan andres osi pentachishilii horis ghinecon che pedion/ erau bărbați ca la cinci mii afară de femei și copii.

Iar osi acesta, pe care l-am întâlnit și în Evanghelia Transfigurării…e o particulă comparativă…Una importantă, la fel ca și particula horis.

Și mai alaltăieri, când am vorbit despre oros, despre limită…ne-am referit la dogma teologică ca la un pământ al adevărului cu hotare foarte clare.

Pentru că dogma este cea care arată marginile între care se află adevărul teologic…și, în consecință, avertizează asupra răului ieșirii dintre limite…și al intrării în perimetrul minciunii.

Și astfel minciuna e cea care încearcă să invalideze, în mod luciferic, dogma.

5.000 de bărbați: un număr iarăși important!…Un număr mare de oameni…așa cum se converteau în primele momente ale vieții divino-umane a Bisericii…

Și, la v. 22: Che/ și…efteos…din nou un adverb…care înseamnă imediat…inagcasen/ i-a forțat/ i-a silit pe Ucenici să intre/ să se îmbarce în corabie…adică în plion…și să treacă pe celălalt țărm înaintea Lui…până ce El a concediat/ a dat drumul mulțimilor.

Și reamintim faptul că mulțimea în Noul Testament de la Bălgrad se numea dihanie. Iar aici, în v. 22, e vorba despre slobozirea năroadelor/ a noroadelor.

Apropo de nărod…pe care noi îl folosim acum total aiurea…Pentru că nărod însemna un om necioplit, un om fără prea multă cunoaștere dar un om muncitor și corect din popor.

Era corelativul țăranului.

De aceea nărod nu era sinonim cu prost.

Pentru că și prost înseamna simplu…Însemna tot așa: umil…

Și era umil…pentru că nu avea bani ca să studieze…și nu pentru că nu l-ar fi dus capul să învețe.

Adică era un om cu potențe…dar sărac.

Tot în Noul Testament de la Bălgrad găsim cuvântul corfe…Iar corfa era coșul.

Iar în v. 19: pajiște.  Iar pajiștea, ca și azi, e câmpia, e locul cu verdeață…

Și tot la 19…găsim a da har, care însemna a da mulțumire. A adus mulțumire lui Dumnezeu. De unde a face un har cuiva…Iar acum, în termeni neologici, avem pe: a-mi face un favor…

Însă favor vine din italiană pe filieră latină…și înseamnă tot har.

Căci atunci când faci un favor cuiva…faci ceva frumos pentru el. Iar harul lui Dumnezeu e cea mai mare frumusețe pe care Dumnezeu o revarsă în noi.

Și știm expresia lui Dostoievski cum că „frumosul va salva/ va mântui lumea”. Care însă frumos?

Pentru că estetica postmodernă a văzut frumosul și în urât…Sau a confundat frumosul cu urâtul…Sau i-a spus urâtului frumos.

…Și unii au găsit frumos și în urâtul lui Baudelaire[1]…

Și citeam undeva…nu mai știu la cine…acum, de curând…cum despărțea esteticul de morală, adică frumosul de adevăr.

Însă cum poți să desparți frumusețea Sfântului de adevărul sfințeniei sale? Sau cum poți să desparți frumusețea iubirii tale pentru soția ta sau pentru copiii tăi de adevărul, cinstea, corectitudinea față de ei?

Deci care frumos va salva lumea? Harul lui Dumnezeu! Căci el este frumosul care va salva lumea.

Căci dacă harul lui Dumnezeu locuiește întru noi, atunci Dumnezeu lucrează în noi frumusețe negrăită[2].

[2] Finalul filei a doua.

Semințe prăjite, alune, nori nimbus, fotbal spaniol…care mai dorește

Leave a comment

  • „Se pare ca putini vor sa munceasca, pur si simplu. Multi vor sa vada cum muncesc altii”.
  • Blogul lui Cosmin Năsui.
  • „Aş mai observa că universitarul Andrei Marga este unul cu o foarte ridicată cotă internaţională, el fiind invitat frecvent să predea la universităţi de prim rang din lume, adică acolo unde contează doar calităţile intelectuale ale respectivului, şi nu coteriile ori invitaţiile adresate pe ochi frumoşi ori pe apartenenţa la nu ştiu ce grupuri secrete”.
  • „Cotroceni, prezentarea guvernului Ponta…Marga lăsat cu mâna întinsă, obligat să lămurească ce-a vrut să spună cu Mussolini…Îndemnuri scrâşnite pentru miniştri: nu vă atingeţi de educaţie, muncă, justiţie. Reziduri de preşedinte-jucător, preşedinte de partid, preşedinte- premier, moaşă comunală”.
  • „Astăzi, începând cu ora 21:45, va avea loc finala UEFA Europa League pe Arena Naţională din Bucureşti. Capitala freamăta de fani, 30.000 de suporteri ai celor două echipe care vor juca finala, Athletic Bilbao şi Atletico Madrid, începând deja petrecerea pe străzile cetăţii”.
  • „Şi eu am fost făcut fascist pentru că am îndrăznit să vorbesc de eficienţa economică a Germaniei hitleriste”.
  • „Misiunea FMI în România va fi preluată de olandezul Erik Jan De Vrijer, care a asistat la negocierile cu noul guvern al ţării noastre, finalizate în timp record, două zile, cu doleanţele României adoptate. Prin urmare, pe lângă faptul că viziunea şi educaţia îl deosebesc de Jeffrey Franks, domnul De Vrijer a putut constata că România nu mai e ţara pasibilă de subordonare colonială cu care vechea misiune a FMI s-a obişnuit din pricina slugărniciei unui regim antinaţional”.
  • Județul Satu Mare este invadat de căpușe. La modul practic…și nu  metaforic.
  • Fotbalul spaniol la București a adus emisiune TV în limba spaniolă, reclamă în limba spaniolă, bani pentru comercianți și taxiuri și multă vizibilitate pentru București și România. Nu puteam să îi aducem și pe la Biserică…dacă tot vin la București?
  • Există un timp pentru fiecare lucru…După acel timp…rămân numai regretele…dacă nu ai acționat.
  • Flexibilitatea dialogică e o mare înțelepciune socială. Asta înseamnă că nu trebuie să te comporți ca un torționar…într-o discuție amiabilă.
  • „Un studiu realizat de RAND Corporation din Statele Unite ale Americii concluziona că „expunerea tinerilor în fața unor melodii, cu mesaj sexual degradant, le transmite un anumit mesaj direct despre sex.” Băieții învață că trebuie să facă orice pentru a pune mâna pe o fată iar fetele învață să se privească pe ele însele ca obiecte sexuale”.
  • „Vlad Filat a apreciat interesul noului guvern de la Bucureşti în privinţa relaţiilor cu Republica Moldova şi şi-a exprimat disponibilitatea de a se întâlni cât mai curând cu noul premier al României”.
  • „Marele Premiu “Dionisie Pop Marțian” a fost câștigat de studentele Cristina Bărbulescu și Ioana Călin de la Facultatea de Științe Economice a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu”.
  • „Să sperăm că fiesta spaniolilor de pe noul stadion național va fi la înălțimea așteptărilor publicului spaniol și românesc, că nu va ploua și că vom avea parte de un meci în care vor curge golurile și fazele frumoase”.
  • „Pare de bun-simț că în cele mai multe dintre cazuri GRATIS = PROST. Și totuși gratis e omniprezent”.
  • Cine candidează la Primăria Generală a Bucureștiului în iunie 2012.
  • „Hackeri care pretind ca apartin gruparii Anonymous au revendicat in aceasta saptamana actiunea prin care au accesat si publicat detaliile a peste 55.000 de conturi Twitter”.
  • „Iar dacă așa stau lucrurile la București, atunci e clar că la țară n-ar face nimeni nici o brânză cu pliciul. Ar fi prea firav pentru așteptările electoratului. Dacă ar candida Prigoană pentru primăria din Văscăuți-Vale, ar trebui ca sloganul să fie cel puțin “Vin la primărie cu ciomagul”, dacă nu “Vin la primărie cu drujba””.
  • „Iubirea lui Hristos [este] mai tare decât ura vrăjmaşilor credinţei şi decât teama de moarte. Este iubirea smerită, milostivă şi atotputernică a lui Dumnezeu. Această iubire este împărtăşită prin Sfântul Duh Martirilor, pentru a se arăta în ei puterea Crucii şi a Învierii lui Hristos”.
  • „Terorismul a apărut în Palestina în perioada interbelică şi este „lupta” sioniştilor, în majoritatea lor atei”.
  • Demi Moore și Amanda de Cadenet și-au făcut platformă online: The Conversation TV.
  • Moscova. Parada de azi, 9 mai 2012.
  • Podul de flori a împlinit…22 de ani pe 6 mai 2012.


  • „Ponta a venit la ceremonia de învestitură de la Palatul Cotroceni cu mămica, soția și tata socru, asta ca să știe toți că nu e nici singur pe lume și nici de capul său. De altfel, fiecare pas făcut luni de premier a fost supravegheat îndeaproape de cei trei, mama lui Victoraș și nora sa, Daciana, putând fi văzute și la votul din Parlament, la unul din balcoanele destinate vizitatorilor. În ultimii 20 de ani niciun alt premier, deși au mai fost oameni tineri în această poziție, nu a venit nici cu mama, nici cu nevasta ca să nu mai vorbim de socru, la învestirea în funcție”.
  • Inițiativa Gândului de a fi live…din când în când e foarte bună…pentru că reprofesionalizează comentariul jurnalistic. Jurnaliștii trebuie să se exprime în mod propriu…cât mai propriu și mai direct…iar live-ul e ceea ce trebuie.
  • OTV: pentru dureri de burtă!

Despre omul Împărăției [13]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

Fericitul Ilie a citit volumul al 8-lea din Filocalie (ed. Părintelui Dumitru Stăniloae) în 1982…și și-a notat la un moment dat: „Înțelegerea se revelează ca un rod ce parcă dă în copt”.

*

Sfântul Patriarh Calist vorbea despre „cuvântul scurt”, pe când Fericitul Ilie a spus că „Iisus e cuvântul scurt al celui ce se roagă”.

Bineînțeles cu referire la rugăciunea isihastă…el, în momente de mare oboseală, ispitire și boală, strigând către Domnul numai cu Iisuse.

*

Accentua adesea importanța „simțirii minții”.

*

Referindu-se la In. 4, 14, Fericitul Ilie și-a notat undeva: „Pe acest cuvânt l-am simțit în mine încă din tinerețe”. Adică a simțit în sine, încă din tinerețe, cum izvorau în el râurile de apă vie ale harului dumnezeiesc.

*

„Am văzut Soarele spiritual” în mod extatic.

*

„Am simțit ceea ce o inimă nu poate simți dacă nu este Dumnezeu în ea. Am văzut ceea ce omenește nu se poate concepe și văzul nu poate vedea așa ceva dacă nu s-ar uni cu Duhul lui Dumnezeu”.

*

„Același har primit la Botez dar trupurile sunt diferite. Și harul lucrează ca sămânța aruncată în diferite soiuri de pământ. De aci rezultă și talanții diferiți”.

*

„Ne simțim puternici nu numai prin Iisus ci și prin lucrarea Duhului, trimis de El de la Tatăl, lucrare pe care o trăim în Biserică de 2.000 de ani încoace”.

*

„Pulsul inimii cerești l-am simțit ca puls al Universului nevăzut”, ca puls al Împărăției lui Dumnezeu.

*

„Există o pulsație extatică rugătoare și slăvitoare a inimii, a sufletului nostru pe care ajungem să o trăim în ritmul inimii umane îndumnezeite a Fiului lui Dumnezeu”.

Și aici vorbește despre experiența sa directă.

Pentru că a ajuns să trăiască, în slava lui Dumnezeu, ritmarea inimii lui la ritmul inimii Domnului sau al acestei pulsații/ mișcări dumnezeiești pe care o avea tot ceea ce vedea în mod extatic.

*

„Arta modernă, din cauza lipsei de călăuzire de către Duhul Sfânt, a fost copleșită de năluciri”.

 ***

24 de întrebări și răspunsuri

Un interviu pe care i l-am luat în vara lui 1999, în casa sa din strada Griviței, nr. 93.

1a. Ce s-a întâmplat la Vladimirești? Pentru că în Din suferință și întuneric țâșnește lumina, în pagina a 5-a, mata ai vorbit despre faptul că acolo, cineva, a avut o vedere dumnezeiască…

1b. Mănăstirea Vladimirești e în județul Galați[1]…iar Maica Veronica a avut o vedenie prin care i s-a arătat cum să zidească o Biserică. Și a făcut Mănăstirea cu pantahuza, adică din banii adunați de către ea…Eu am citat în carte ce i-a spus Domnul în vedenie…

2a. Ai văzut și alți rugători, fiind încă în trup, cu sufletul în cer…în timpul vederilor mistice pe care le-ai avut?

2b. N-am văzut…

3a. Cum se manifesta arhitectonia în vederile tale mistice?

3b. Am văzut temple, biserici sub diverse forme în extaz…Însă cele pe care le-am văzut erau mai strălucitoare, mult mai impunătoare și fin lucrate în comparație cu Bisericile pe care le putem vedea pe pământ.

La un moment dat am găsit o Biserică în București, care, dintr-un anume punct de vedere semăna cu ceea ce eu am văzut în duh. Nu mai știu ce hram avea. Cred că Sfântul Dumitru…

Însă ceea ce era interesant era că fiecare Sfânt mi se arăta sub o anume culoare. Fiecare Sfânt avea culoarea lui duhovnicească…

Și, spre exemplu, Sfântul Gheorghe († 23 aprilie) avea culoarea roșu, verde Sfântul Dumitru († 26 octombrie) iar negru și alb Sfânta Parascheva († 14 octombrie).

4a. „Corăbiile” care veneau spre mata? „Altarele fantastice”?

4b. Corăbiile erau mai mult bărci…Niște bărci mai mari. Așa le vedeam în vedere dumnezeiască…

Însă, când se apropiau de mine…vedeam că ele sunt de fapt siluete de Sfinți, cărora eu nu puteam să le disting foarte bine înfățișarea.

Și…când îl vedeam pe Sfântul Apostol Pavel în vedenie…îmi apăreau niște arcade care se extindeau și cuprindeau universuri. Erau de culoare bleu.

Dar sub acele forme diverse pe care le vedeam…știam, de fapt, că mă întâlnesc cu un Sfânt anume. Prezența lor îmi revela și numele acestora…

5a. „Ochiul spiritual”?

5b. Ochiul spiritual mi-a apărut extatic ca un Soare luminos ce se transforma de la un cer la altul într-un Soare și mai luminos. Pe măsură ce mă apropiam de El, Soarele se îndepărta de mine…și cerul devenea tot mai diafan. Bineînțeles că era Dumnezeu, Cel care ne atrage mereu…dar pe Care nu Îl putem cuprinde niciodată. Însă de a Cărui bucurie și frumusețe nu ne putem sătura…

6a. Vrei să îmi dai o copie după scrisoarea Părintelui Stăniloae către mata?

6b. Da! [Și am primit-o și am tras-o la xerox…și, după cum știți, am editat-o deja în ediția de față].

7a. Unele dintre poemele mata au o dublă semnificație?

7b. …Uneori au și o triplă semnificație…pentru că eu am urmărit ca versurile mele să aibă multiple semnificații.

8a. Câte sensuri are „Mireasă” în poematica matale?

8b. Primul sens: Mireasa Duhului Sfânt e Sfânta Fecioară Maria. Însă Mireasa e și universul acesta de acum, care se va mântui, care va fi transfigurat…însă aflat în starea sa de așteptare continuă. Dar Mireasa e și Noua Făptură adică omul și universul transfigurați.

9a. De ce „lumea materială e reflectare a lumii spirituale” și cum anume e?

9b. Lumea materială poartă unele aspecte ale lumii spirituale. Forma lucrurilor este o copie după esențele spirituale. Pentru că există un miros natural și există, de asemenea, un miros spiritual…care nu se exclud…ci stau împreună.

10a. Vedem simbolic în extaz din cauza neputinței firii noastre sau simbolul e o înțelegere mai adâncă a celor văzute extatic?

10b. Simbolul e din cauza neputinței celui care vede extatic. Și când vrei să exprimi ceea ce ai văzut…iarăși nu poți vorbi decât simbolic. Însă e clar faptul că unele simboluri sunt generale…pe când altele sunt personale.

11a. De ce ai folosit imaginea havuzului?

11b. Pentru a exprima imaginea adâncului meu spiritual care țâșnește…Din care țâșnește lumina dumnezeiască.

Cunoșteam ideea filosofică…Însă timpul e o creație ce vine și ca spațiu…

12a. I-ai cunoscut pe Țuțea, Cioran, Vulcănescu?…Pe cei de la Rugul aprins?…

12b. …Doar cu Părintele Stăniloae am vorbit la telefon și prin intermediul scrisorii. Mi-a dat adresa lui părintele Milică Bâldescu…

Pe Cioran îl știu de când eram student…

13a. Când îți dai seama de o apariție sau o vedere drăcească?

13b. …Îți dai seama în momentul în care te simți neliniștit pentru mult timp. Când ai îndoială și nesiguranță. Pentru că vedenia bună îți aduce liniște și bucurie îndelungată.

14a. Cine poate înțelege dacă un om e duhovnicesc…și cum?

14b. Cine a avut trăiri duhovnicești sau cine are multă experiență doctrinară. Cine este luminat de Dumnezeu…

15a. Femeia de la p. 51, din Cartea galbenă?

15b. „Visul palidei femei” înseamnă visul feminității. E un sens afectiv despre care vorbește și Goethe la finalul operei sale Faust: „Farmecul veșnicei Eve”.

Căci femeia are farmecul Divinității. Frumusețea e un har dumnezeiesc…și pe acesta îl vedem în flori, în arbori, într-o căprioară…dar, mai ales, în femeie…

16a. În ce an al vieții matale a apărut lumina dumnezeiască?

16b. …La 45 de ani…

17a. „Esențele sublime” de la p. 85 sunt vederile luminii necreate?

17b. Sublimul are și el esența lui. Esența e chintesența, este partea superioară a sublimului.

18a. Care a fost motivul arestării, cel…adevărat?

18b. Am avut o discuție cu un avocat și cu un judecător…și Securitatea a interpretat întâlnirea mea cu ei…drept o ședință legionară. De ce? Pentru că avocatul era legionar…

Și mi s-a cerut tot timpul să mă desolidarizez de mișcarea legionară…

Însă eu nu am fost și nu sunt legionar…

Pe scurt: am fost arestat degeaba…Dintr-o pură speculație a unor oameni pe care nu-i cunosc. Pentru că nimeni nu mi-a dat nicio explicație.

19a. De ce nu te-ai făcut călugăr sau preot?

19b. Din slăbiciune…Deși simțeam că am o chemare pentru așa ceva după detenție…Mă refer la monahism…

20a. Ce cuprindea caietul pe care ți l-a luat Securitatea la scurt timp după eliberare?

20b. Era un caiet cu revelații foarte proaspete, trăite în acea vreme, în legătură cu unii Sfinți, și pe care le-am uitat…

21a. De ce ai renunțat la activitățile literare?

21b. Din cauza împrejurărilor…În special, pentru că era perioada comunistă…și, în al doilea rând, nu am vrut să particip sub nicio formă la activitatea culturală îmbâcsită de ateism și de cultul personalității. Însă am fost solicitat adesea să scriu…

22a. Norii spirituali?

22b. Sunt nori spirituali care apar în spirit în vederile extatice…Și la tensiuni înalte sufletești acești nori vii sunt muzicali și produc farmec dumnezeiesc.

23a. Care e scopul vieții creștine?

23b. Apropierea de Dumnezeu…în așa măsură încât să ne îndumnezeim.

24a. Ce sfaturi ai da mata pentru un începător în cele ale vieții duhovnicești?

24b. Un începător…trebuie să se dezlipească pe cât poate de patimile trupești, să practice posturile pe cât poate – dar nu excesiv – și să caute permanent pe Dumnezeu în toate formele culturale și de activitate…și să practice rugăciunea inimii în special.