Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a.

 ***

14 ianuarie 2000.

După ce a citit teoria lui Bulgakov despre Sofia…o consideră eretică.

Mi-a spus că, mai demult, a început să scrie un Acatist al Sfintei Treimi (nu știa că există unul) și a scris trei sferturi din el…Însă nu l-a terminat

Nu am îndrăznit să îl rog…să îmi arate manuscrisul

I-am spus despre minunile și viața Sfântului Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai și San Francisco[1]…și mi-a răspuns că astăzi oamenii nu mai cred…nici văzând asemenea minuni

Și mi-a continuat: De aceea nu trebuie să ne mirămnu au crezut în minunile lui Hristos și că L-au răstignit. Dacă Hristos ar veni astăzi pe pământ în mod smerit…oamenii ar face același lucru…ca prima oară…

Dacă până acum „nu a scăpat” nicio vineri și nicio duminică…pentru că a mers la Biserică în fiecare săptămână după ce a ieșit din închisoare…acum nu mai poate să meargă la Biserică. Se simte slăbit

„Să mă ierte Dumnezeu…dar nu mai pot să ajung la Biserică”.

Nu vrea să fie o povară pentru soție și fiică. Ele ar trebui să îl ajute pas cu pas la Sfânta Liturghie.

Când eu i-am spus că fac rânduiala/ canonul și rugăciunile de după împărtășire după Ceaslov…Fericitul Ilie mi-a spus că el le știe pe din afară

M-a sfătuit pentru examenul de diplomă să nu-mi aleg un subiect ușor

Fericitul Ilie a făcut o teză de bacalaureat originală…pentru care a fost lăudat de profesorul coordonator. Teza sa și a unui coleg au fost considerate ca fiind cele mai bune din an.

Pe când era profesor…la o teză, elevii au prezentat caietele scrise de-acasă. Și cu toate că știa că tezele lor sunt compuse acasă…el le-a notat ca atare. Și asta pentru că făcuse greșeala să le spună ce le dă. Însă el i-a notat ca și când nu ar fi copiat pe considerentul că fiecare scrisese ce a știut…și nu au copiat unii de la alții.

În trimestrul următor a schimbat tactica cu ei: le-a spus ce le dă, ei și le-au făcut de-acasă…dar la teză i-a pus să scrie în clasă…Însă a fost indulgent cu ei…pentru că acum, de frică, nu mai știau ce să scrie. Uitaseră subiectele…

22 ianuarie 2000.

S-a bucurat când a auzit că am găsit să îi cumpăr Acatistierul. Citise tot Ceaslovul…și s-a bucurat că în Acatistierul pe care i l-am adus sunt mai multe acatiste decât cele pe care el le cunoștea.

O pune pe Green să citească câte un acatist în fiecare seară…de bucuria de a le cunoaște pe toate.

Mi-a spus că i-a plăcut, în mod deosebit, Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Vrea să îi cumpăr Viețile Sfinților. Câte un volum pe lună…pentru că nu își permite să cheltuiască mai mult de o sută de mii de lei pe lună.

A venit o vecină…și l-a ținut de vorbă cu tot felul de „fleacuri”. Două ore…

Și el dorea să citească…Altădată îi va spune că nu mai are timp de pierdut.

Vorbindu-i despre examenul meu la Literatură Franceză…mi-a spus că „idealul său”, înainte de a ajunge la facultate, a fost acela de a citi Atala[2] și René[3] ale lui Chateaubriand[4].

Însă când a ajuns la facultate…nu s-a mai bucurat să îl citească pe Chateaubriand…pentru că a ajuns să citească autori care l-au captivat și mai mult.

Era „un șoarece de bibliotecă”, care citea masivsărind adesea peste masa de prânz…de teamă să nu înapoieze cărțile și să le piardă.

În studenție îi plăcea mult Baudelaire[5] și Musset[6].

…Și ca să scrii poezie…„îți trebuie o anumită stare muzicală” a spiritului…Mai întâi vine muzica, apoi armonia și apoi cuvintele unei poezii, mi-a subliniat el…

Mi-a citat versul lui Ovidius[7]: „Și orice încercam să scriu era vers”. Nu mai știe dacă e din Metamorfozele sau din Epistole.

Tot azi: „Uneori poți să scrii versuri iar înțelesul lor să vină mult mai târziu”.

Și-a amintit de poemul său Fiul risipitor…pe care l-a uitat în cele din urmă…și despre care mi-a spus că l-a scris…și la început nu avea sens. Mai apoi a înțeles ceea ce scrisese.

Pentru că citea în franceză în tinerețe…dorea să scrie și în franceză. Nu știu însă dacă a scris în vreo altă limbă…Mie nu mi-a arătat nicio lucrare scrisă într-o altă limbă.

Mi-a vorbit din nou despre faptul că îi este recunoscător lui Dorin pentru interpretarea operelor sale. Acum e convins că opera sa are nevoie de multe explicații. De o amplă prezentare.

Mi-a spus că el a scris după ritmul interior al versurilor.

…Și când i-am spus că Dorin se tânguiește gândindu-se la vremea când va rămâne fără „lumina” sa…Fericitului Ilie i-au dat lacrimile și era gata să izbucnească în plâns.

Mi-a spus că a primit încredințare de la Dumnezeu să arate ceea ce a primit. Și mi-a spus: „Nu trebuie să îngrop lumina Lui ci trebuie să o arăt oamenilor”.

Și se întreba astăzi, dacă Dorin va putea să și publice opera sa. Și i-am promis că vom face tot ce ne stă în puteri ca să o publicăm.

Mi-a mărturisit că a fost entuziasmat atunci când Dan Zamfirescu i-a scris…când l-a numit „Martir al închisorilor comuniste” și când i-a promis că îl publică la Roza Vânturilor.

Însă acum e dezamăgit

I-am spus că nu pot să dezvălui la un examen ceea ce simt, cu adevărat, citind un poet…și mi-a răspuns printr-un vers al său: „Setea de-a ști se schimbă în trăire”.

Despre cum a învățat latina în liceu…citind câte 10 lecții în avans.

Și de atunci a înțeles că traducerea nu e niciodată literală ci urmărește sensul expunerii.

Dureri de cap, de ochi și de măsele în adolescență…Însă toate au dispărut în timpul războiului…Când s-a întors acasă din război au revenit durerile de cap și de măsele.

Când era student mergea să citească la Institutul Francez, la Institutul Italian și la Institutul Englez din București. Împrumuta cărți și le citea.

Despre Teresa de Avilla[8], Teresa de Lisieux[9]…și mistica romano-catolică.

După care mi-a vorbit despre „arșița duhovnicească” și despre faptul că „credința se întărește și se verifică în timp”.

Și pentru că i-am adus Acatistierul și Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin…a spus că lasă la o parte Talmudul și Coranul la care citește acum…pentru că trebuie să aibă „prioritate” cărțile ortodoxe.

Mi-a povestit apoi despre o vizită a lor la o Mănăstire…unde, printre altele, maicile de acolo i-au propus lui Green să se călugărească.

Vroiau să îi ofere o căsuță izolată, într-un cimitir…cu veceul în afara gardurilor mănăstirii.

Și Green a început să plângă…și nu a vrut să rămână…atunci când i-au spus că mai vine și ursul pe acolo…și ciocăne la ușa chiliei.

Nu vrea ca Green…și doamna Floarea să se amestece în discuția noastră…De aceea întrerupe ceea ce vorbește cu mine…atunci când ele intră în cameră.

Și mă privește în ochi…dându-mi de înțeles că trebuie să schimbăm subiectul…ca să le integrăm și pe ele două.

Și Fericitul Ilie are un mod aparte prin care încurajează adevărul…și descurajează „impostura”, după cum spune Dorin.

El poate să vorbească lucruri mari și să dea impresia că vorbește banalități…și invers, să vorbească banalități…strecurându-ți în ele cine știe ce dezvăluiri despre tine…sau despre vreo mare personalitate a istoriei.

Și se întoarce la vecina amatoare de vorbă…ca să îmi spună ceva despre caracterul ei. A ascultat-o două ore, a aprobat-o, n-a întrerupt-o, nu a spus că îi displace ceva…Dar pentru că nu a simțit ridicolul situației…altădată îi va tăia macaroana.

Însă eu am simțit mereu din partea Fericitului Ilie și a lui Dorin semne de încurajare, de sprijin…

În sensul să vorbesc…să mă destăinui…să merg mai departe alături de ei. Și ambii doresc ca eu să pot să merg pe propriile mele picioare, să experimentez, să am credință tare.

Sora Fericitului Ilie a murit în mod instantaneu. A fost iradiată când și-a făcut radiografie la plămâni.

Prima denumire a Mișcării Legionare a fost Legiunea Arhanghelul Mihail…și ea a avut la bază „un puternic sentiment creștin”.

Cei care l-au omorât pe Iorga[10] au fost niște „descreierați”, îmi spune el.

Mareșalul Antonescu[11] era un om „ambițios și voluntarist dar patriot”.

I-am spus Fericitului Ilie și doamnei Floarea despre modul minunat în care Dorin și-a vindecat durerile de urechi și rănile de la picioare ungându-se cu mir. Și el mi-a spus: „trebuie să credem în minune…pentru că harul lui Dumnezeu lucrează prin mir”.

Green m-a întrebat de ce port fustă lungă și basma…și i-am spus că acesta e portul creștin și cuviința lui.

Did you like this? Share it: