Iubiții mei,

praznicul de azi rimează cu campania electorală a momentului.

Pentru că Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena sunt exemple de asumare a Ortodoxiei din perspectiva unei funcții publice dominante.

Și alegerea/ opțiunea lor religioasă a fost capitală pentru istoria Bisericii…dar și pentru mântuirea lor. Pentru că au ales să Îl slujească pe Dumnezeu, Cel care i s-a revelat Sfântului Constantin…în loc să meargă după religia idolatră a timpului…

O alegere teologică…care a scos Biserica din catacombe…

Care a inițiat marea dezvoltare istorică a Bisericii creștine…motiv pentru care fiul și mama lui…sunt „întocmai cu Apostolii” pentru că au dat libertate de închinare și de manifestare Bisericii.

Și praznicul rimează cu…campania electorală…pentru că cei care se vor aleși în funcții de conducere…trebuie să fie oameni care să își asume, în mod explicit, convingerile lor religioase, culturale și etnice…pe lângă cele politice.

Așa e de dorit

Sau asta ar trebui să le cerem: să fie oameni credincioși…și loiali unor crezuri…și nu ființe duplicitare…și mimetice.

Pentru că mimetismul politic, fără coloană vertebrală, naște multe cataclisme.

Iar România are nevoie de stabilitate, de încredere în forțele ei și de reîntoarcerea continuă la valori și la muncă.

Pentru că munca ne face valoroși în orice domeniu…iar valoarea nu e perisabilă.

În schimb, cameleonismul, lipsa de profesionalizare, amoralitatea și impostura degradează orice idee de relație și de responsabilitate pentru faptele tale.

Da, peștele de la cap se împute…și tot prin reperele ei o societate se însănătoșește.

Însă trebuie să urmărim lucruri corecte, drepte, folositoare tuturor…pe lângă interesele personale.

Dacă subsumăm totul egoismului nostru…dăm înapoi ca racul…în mod continuu…

Și vedem, mai mult decât dureros, că închiderea în meschinăria proprie…închiderea în casă…fuga de răspundere…nu ne poate salva individual…dacă o nație…sau o lume se scufundă

Până la urmă trebuie să luăm atitudine

În cele din urmă…cursul vieții…ne face să ne privim și mai profund

Trebuie să alegem

Și alegerea noastră…schimbă și ne schimbă…atunci când ne decidem să privim viața cu sens…cu sens veșnic

…Sfântul împărat Constantin s-a născut într-o lume păgână…și Dumnezeu l-a chemat în mod minunat, în vedenie, atât în somn…cât și în stare de trezvie…la a fi primul împărat creștin al lumii.

I-a dat să biruie prin Crucea lui Hristos…și să aibă evlavie mare față de dreapta credință mântuitoare a Bisericii.

Iar astăzi, dacă ne închinăm Sfintei Cruci…e pentru că el a trimis-o pe mama sa, pe Sfânta Elena la Ierusalim…de a găsit Crucea Domnului.

Și ne odihnim duminica și facem slujire dumnezeiască în mod public…pentru că el a fost primul care a îngăduit acest lucru în Imperiul Roman.

Și-a asumat, cu alte cuvinte, depăgânizarea lumii.

Și-a asumat credința creștină în mod explicit…nu cu subterfugii…și mizând pe ea…a luminat întreaga lume.

De aceea ei doi, fiul…și mama…sunt exemple de urmat pentru aleșii politici, pentru oamenii din administrație, din forțele armate, din învățământ etc. pentru că și-au asumat Ortodoxia ca pe un mod de viață…cu ample și profunde implicații sociale.

Pentru că viața liturgico-mistică a Bisericii naște caractere, naște eroi, naște oameni responsabili pentru societate…adică oameni reprezentativi la nivel social.

Biserica personalizează pe om…pentru că îl face să își înțeleagă și să își consolideze potențele personale.

Lipsa de credință, amoralitatea și lipsa de cultură…sunt un triou lamentabil atât în administrație, cât și în Parlament sau în supermarket…pentru că el creează tupilanți, oameni fără prestanță și fără conștiință.

Ce să faci cu zâmbetul larg-pervers…dacă nu ai principii?

Cu cine implementezi strategii…dacă habar nu au de cele mai elementare detalii ale educației?

Ce angajator…sau om responsabil ești tu…dacă nu mizezi pe om…și nu cunoști o profesie în mod autentic?

…Sfântul Constantin, dimpotrivă, ne arată ce înseamnă efort de asimilare…atunci când există convertire autentică.

Pentru că el a învățat să fie creștin…să se comporte ca un creștin…și să poarte grijă de credința și morala vieții oamenilor ca un creștin…prezidând, în mod onorific, Primul Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

Nu a despărțit credința de morală, nici spațiul privat de cel public!

Nu s-a închis în credință…ci s-a deschis, prin credință, spre societatea care avea nevoie de un conducător…și de un exemplu de om.

De aceea a recreat, din interior, imperialitatea romană…punând bazele unei perspective creștine asupra imperialității.

Adică un mod foarte prompt, direct…de asumare a vieții sociale…pentru a o trăi responsabil, creștinește.

Cu alte cuvinte…o încurajare enormă pentru noi…pentru că ne dovedește că se poate…atunci când te lași condus de Dumnezeu.

Căci El, ieri și azi…și mâine…ne va lumina ce să facem…ca ortodocși…dacă noi ne punem problema vieții creștine cu acuitate maximă.

Dacă viața creștină e pentru noi…o pregătire pentru olimpiadă…sau pentru examenul cel mai important din viața noastră…Dumnezeu, în mod paradoxal, tocmai atunci ne luminează ce să facem…în situațiile care păreau, până mai ieri, fără scăpareînnorate din punct de vedere decizional.

Un fiu…al unei mame creștine…sau o mamă creștină…cu un fiu atât de important pentru Biserică și pentru întreaga lume.

Căci chiar dacă ești necredincios…și auzi ce implicații politice și sociale a avut domnia lui Constantin cel Mare…înțelegi că viața Europei, datorită lui, are altă coloratură…decât fără el.

Însă pentru noi, creștinii ortodocși, Sfinții împărați de azi…sunt bucurie și întărire dumnezeiască.

Pentru că ei au arătat credința în Dumnezeul treimic drept credința mântuitoare a întregii lumi, cea care este demnitatea și lumina întregului mapamond.

Iar pentru ea au renunțat la idolii lor, la modul lor păgân de a gândi…au devenit alții…adică una cu credința în Hristos.

Dumnezeu să ne întărească și pe noi să devenim una…cu credința noastră! Adică să nu avem o credință de fațadă…ci una cu caracterul nostru, cu faptele noastre, cu atitudinea noastră responsabilă față de toți.

Pentru că o astfel de credință e credința care închide gura oricui…și naște uimire în ceilalți. Amin!

Did you like this? Share it: