Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Despre omul Împărăției [22]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

16 februarie 2000.

Fericitul Ilie mi-a citit Biserică în slavă…în care copiii primei bucurii sunt Îngerii.

Iar în strofa a 3-a Mireasa e Maica Domnului.

„Pe înălțimile Miresei” înseamnă pe ceea ce e mai sfânt, mai înalt în sfințenia Sfintei Fecioare.

„Cerescul foc” este harul Duhului Sfânt…iar trupul Domnului este Biserica-Fecioară.

Și vorbindu-mi despre strofa a cincia a poemului mi-a spus că „mintea este cel mai înalt for al ființei umane”.

„Mireasmă, muzică, dulceață” reprezintă darurile Sfântului Duh.

Culorile din strofa a 9-a sunt spirituale.

Înfrânge „neguri coapte”, adică înfrânge întunericul care îl desparte pe om de lumina dumnezeiască.

„Nunta” din ultimul vers al ultimei strofe este nunta Mielului lui Dumnezeu cu creația Sa. Pentru că Împărăția lui Dumnezeu e ca o nuntă spirituală.

Nuntă-n cer este ultimul poem din ciclul celor 12 poeme cu 12 strofe. Însă, inițial, el reprezenta al 13-lea poem…unul pe care nu l-a terminat în pușcărie.

„Parcă vedeam cum cântă”, îmi spune el, „mireasma dumnezeiască”. Căci mireasma e rezultatul îndumnezeirii omului.

„Viu izvor” este izvorul de viață al Dumnezeirii.

După ce mi-a terminat de citit și de explicat Nuntă-n cer…mi-a citit „fericirile” simeoniene…adică paginile 346-348 din cartea Discursuri teologice și etice a Sfântului Simeon Noul Teolog.

Lumina necreată, cea pe care o văd cei duhovnicești în mod extatic, este mai strălucitoare decât lumina solară.

Lumina e harul lui Dumnezeu. E strălucirea lui Dumnezeu în viața noastră.

Fericitul Ilie îmi mărturisea azi, că din cauza slăbiciunii fizice și a rugăciunii mai puține „numai din timp în timp” mai simte părtășia harului. Însă el nu a dorit să îmi spună că nu mai simte harul…ci faptul că nu mai are vederi extatice decât „sporadic”. Însă ce înseamnă sporadic la el?

Dintre colegii de celulă pe care i-a îndemnat să se roage numai unul a ajuns să vadă lumina necreată.

Lumea, la început, în integralitatea ei a fost curată, plină de feciorie, sfântă.

Consideră volumele 6 și 10 ca fiind cele mai frumoase din Filocalia românească.

Pe timpul lui Ceaușescu, Filocaliile și Dogmatica Părintelui Stăniloae i-au fost cumpărate și aduse de la București de părintele Emilian de la catedrala din Turnu Măgurele.

Și Fericitul Ilie mi-a vorbit despre opera sa…și mi-a spus că ea va apărea „post-mortem”. Și că dorește ca următoarea apariție a poemelor sale să fie însoțită de comentariile lui Dorin.

La plecare, doamna Floarea m-a întrebat în ce an de facultate sunt…și i-am spus că sunt în anul al 3-lea…deși ar fi trebuit să fiu în anul al 4-lea…dacă nu întrerupeam un an.

Și Fericitul Ilie, la ușă…în fața ei…îmi spune că mă ține minte de când eram „foarte mică” și „mă băgam pe sub masă” la orele de engleză. Adică de pe la 6 ani…

Fericitul Ilie e de părere că preotul duhovnic ar trebui să îl întrebe pe credincios, la spovedanie, și despre lucrurile bune pe care le face. Pentru că nu poți să vezi răul său și să îl înțelegi…dacă nu îi înțelegi și binele, eforturile sale ascetice.

Ca profesor, el îmbina plusurile cu minusurile elevilor. Le scotea în evidență părțile bune…după care, la sfârșit, și greșelile…copiii acceptând mult mai ușor pe ultimele…dacă simțeau că sunt înțeleși profund.

Am văzut la Fericitul Ilie o ediție a Scripturii din 1975, sinodală, îmbrăcată în material…și cusută pe ea o cruce. Nu știu dacă citește numai din aceea…sau mai are și alta.

Deși are un nepot miliardar la București…și care l-ar fi putut ajuta cu tipărirea cărților…Fericitul Ilie nu i-a cerut niciodată sprijinul. El a vrut să le publice cu banii săi

*

25 februarie 2000.

Mi-a subliniat: Dumnezeu e cu noi. Totul se petrece cu voia Sa.

Frica vine de la inimă.

Mi-a spus că am o inimă slabă și că trebuie să mi-o întăresc cu rugăciunea.

Desfrânarea e un păcat de care nu scapă aproape nimeni.

În tinerețe citea lecturi erotice. Era una dintre plăcerile sale. Acum se mai uită din când în când la filmele de la televizor…

„Până când m-am căsătorit nu am cunoscut femeie…și nici nu am avut o altă femeie după căsătorie”.

Despre cum îi intră rugăciunea în inimă.

Într-o zi a simțit că nu îi mai intră rugăciunea în inimă. S-a rugat toată ziua…s-a chinuit…și nimic! Însă a doua zi rugăciunea neîncetată i-a intrat din nou în inimă…în ritmul rapid pe care l-a atins.

Regretul vieții sale e că nu s-a făcut monah…A rămas pentru…soție și fiică…

Mi-a vorbit din nou despre cum a dobândit rugăciunea inimii. Despre ciclurile rugăciunii.

Timp de o săptămână  făcea de 100 de ori rugăciunea inimii cu multă atenție. Cu concentrare.

După această săptămână o spunea de 300 de ori.

Pe fiecare săptămână mai adăuga…200.

Așa a ajuns la 3.000 de rugăciuni într-o zi…după care la 15.000 într-o zi.

L-am întrebat unde a început rugăciunea. Și mi-a spus că pe când era în închisoarea Gherla. Înainte de Gherla fusese închis la Jilava și la minele de plumb de la Baia Sprie.

În război nu își făcea cruce când pornea la atac…pentru că nu i se părea corect să I se roage lui Dumnezeu numai la nevoie. O astfel de rugăciune o considera…fricoasă. Fapt pentru care rugăciunile și închinăciunile sale de mai înainte erau pregătirea adevărată

Un soldat, care avea presentimentul că va muri în război, s-a așezat lângă el văzându-l așa curajos. El era sublocotenent

Și fiind în prima linie…pe când rușii îi atacau…i-a amenințat pe soldații de sub comanda sa că dacă se retrag…el îi împușcă.

Și de frică nu s-au retras…

Se trăgea cu mitraliera de la distanța de 4-5 metri…O rafală l-a omorât pe soldatul de lângă el, care își presimțea moartea, iar pe el nu l-a atins niciun glonț.

Mi-a mărturisit azi că n-a simțit niciodată frică în timpul războiului…

N-a simțit frică nici la examene…Mici măcar atunci când nu învățase suficient de mult pentru a le trece.

Pe când făcea școala pedagogică…unii se pierdeau cu firea în fața elevilor. El, care fusese nevoit să vorbească în fața la 100-200 de soldați, de foarte multe ori în timpul războiului, nu înțelegea ce e aia teamă în fața elevilor.

Despre ucigașul cu 10 crime…și cum și-a căutat el duhovnic. L-a găsit, i-a dat canon, l-a împlinit, a devenit monah…și apoi a fost ucis de păgâni…și e cinstit ca Sfânt.

Iar viața Sfântului, fost ucigaș…a fost preambulul pentru o altă istorisire din viața lui.

Pe când era în „celula mare” de la Jilava…era acolo și un criminal de drept comun, care avea pe conștiință 5 sau 6 crime.

Ajunsese ucigaș parcurgând niște trepte ale păcatului. Pentru că prima dată a ucis ca să se apere, apoi a ucis în timpul unei cerți și doar a treia oară a ucis cu intenție.

De aplecarea spre rău poți să scapi numai prin rugăciune, mi-a spus el.

I-am spus că nu am paza minții. Și el mi-a răspuns: „Făurește-ți-o!”.

Despre hulele la adresa lui pe care R. le-a trăit în timpul rugăciunii. Și „hulele nu-ți dau voie să I te rogi lui Dumnezeu”.

Am vorbit despre Căsătorie și despre alegere. Despre fidelitate și despre asumarea vieții de cuplu.

Nu poate să înțeleagă ura. De ce să urăști pe cineva? Însă îmi spune…că totuși o înțelege…L-a urât pe Ceaușescu, pe când trăia…dar i-a părut rău când a fost împușcat în zi de Crăciun.

Și mi-a spus…că atunci când se roagă pentru noi (adică pentru mine, pentru Dorin, pentru Radu și familia sa) ne simte ca pe niște frați. Același lucru mi l-a spus și doamna Nicoleta Băiețica.

Fericitul Ilie m-a sărutat pe obraz când i-am dat în dar Icoana…și s-a bucurat nespus de cele 3 volume din Viețile Sfinților pe care i le-am adus azi. „De când vroiam să le citesc!”, a exclamat el…

S-a întors apoi la rugăciune…și mi-a vorbit despre cum se ajunge…la moartea minții și la neantul inimii. Adică la starea de a nu mai avea gânduri și sentimente pământești.

Despre apariția în inimă a crucii luminoase…apoi a sferelor luminoase.

Despre obsesiile mele…Și el mi-a vorbit despre ce obsesii a trăit în închisoare. Apoi despre aparițiile demonice care l-au șicanat. Mai ales dracul sub formă de șobolan…și dracul care stătea chircit pe fruntea lui.

Despre cum s-a înrădăcinat în el rugăciunea…și vederea luminii.

Despre ce ocupație să am.

Perspectiva mea asupra lumii…și patimile pe care le simt în mine.

Și când a început rugăciunea în închisoare…a vrut să împlinească acest deziderat…pentru ca să se simtă împlinit: să Îl iubească pe Dumnezeu tot la fel de mult pe cât a iubit-o pe soția lui.

Însă iubirea de Dumnezeu s-a arătat mult mai profundă ca iubirea pentru femeie. Căci atunci când a început să se roage, rugăciunea inimii i-a ocupat întreaga atenție. A ajuns să nu se mai gândească la nimeni, inclusiv la soție.

La întrebarea mea, dacă s-a mai întâlnit cu vreunul dintre foștii colegi de celulă…el mi-a răspuns: „Cine a mai ținut legătura?!…”.

Did you like this? Share it:

Previous

Ea îl iubește pe el mucho

Next

Eroismul e un fel de a fi al iubirii

2 Comments

  1. Sarut-mâna, părinte.

    Îți citesc cu mare plăcere și frecvent însemnările, dar mi-au plăcut cel mai mult filele din jurnalul tău dinainte și de la începutul facultății.

    Am fost colegi.

    Sunt din Alexandria, eram cu doi ani mai mare la teologie.Am petrecut o bună parte din anii aceia la Sfânta Adormire.

    Îmi place ce faci.

    Vorbești despre subiecte actuale, pe care mulți teologi le evită. Din „smerenie”.

    Aș fi vrut să ne cunoaștem mai bine.

    Acum sunt stabilit în Montreal.

    Am, deopotrivă, o slujbă clericală și una laică. Așa e pe aici.

    Aici, într-o lume diversificată religios, văd mai clar și mai critic frumusețea duhului ortodox.

    Dacă îmi permiți, o să adaug un link către acest blog pe situl nostru.

    E încă în lucru.

    Cu drag și prietenie,
    Nicu Marinescu.

    • Vă mulțumim frumos, Părinte Nicolae, pentru aprecieri…și printr-o fotografie de pe blogul dumneavoastră v-am recunoscut

      Bineînțeles: puteți să ne publicitați și să citați de pe TPA orice doriți.

      …Și cred că deja am făcut pași importanți în a ne cunoaște și mai bine…dacă ne citiți de ceva timp.

      Noi mai rămânem să vă citim…și să vă descoperim.

      Vă dorim numai bine…și multă bucurie în tot ceea ce faceți!

      Hristos S-a înălțat!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén