Istoria începe de oriunde o privești [11]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde o privești
***
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.
***
Samson Bodnărescu [1840-1902][1]: cu pieptănătură eminesciană și cu barbă[2].
Și-a luat doctoratul în Filosofie în Germania[3]…și adevăratul său nume de familie e Bodnar[4]. De la p. 153 la 184.
Viața ca o carte, care trebuie citită din scoarță în scoarță, p. 153. Luna e „palidă”…și: „dorul cel cumplit”[5]. Apar ciocârliile cântând în Cătră spic[6] iar vântul cântă „vers duios” „printre crengile uscate”[7].
Brândușa iese din zăpadă, văzută ca un „culcuș”, și privește cum primăvara s-a întors în țarină[8]. Dar Bodnărescu vorbește și despre „salce”/ salcie…care stă lângă baltă „legănându-se ușor”[9].
Unde doarme Făt-Frumos? „În luncă/ Pe verdeață sub un tei”[10]. Iar iarna, casele stau „tupilate” „sub căciuli de stuh[11] și paie […]/ Fumegând fumuri bălaie”[12].
Luna are „lumină blândă” în Haide, dragă[13]. Iar el, „cu dor sălbatic”, stă „pe malul singuratic”[14]. Și poetul vede cum „se boltește” infinitul „peste apele mărețe”[15].
Mihai de Bonacchi [1842-1898][16] era plinuț și cu mustață lungă[17]. A făcut studii la Dresda și Berlin și și-a publicat singurul volum de poezii la Galați[18].
Iacob Negruzzi [1842-1932][19]: păr scurt…mustață lungă[20]. Fiul lui Costache Negruzzi. Face Dreptul la Berlin, în 1870 ajunge deputat, apoi senator[21]. În 1927 moare soția lui, Maria Radu Rosetti…iar el moare la câteva zile după ce a împlinit 90 de ani, adică pe 6 ianuarie 1932[22].
Mihail Eminescu i-a scris lui Iacob Negruzzi pe când acesta era redactor la Convorbiri literare[23].
Poemele lui Negruzzi: p. 188-220.
În Proză și poezie afirmă că „nefericirea/ E un dar ceresc”, pe care numai poeții aleși o simt[24].
„O păserică”, p. 197; „visuri de juneță”, Ibidem; „De ai o idee, în scris s-o pui îndată”, p. 200; „slabele furnice”, p. 201; Epistola II îi e adresată lui Alecsandri (p. 213-216) iar Epistola IV lui Maiorescu (p. 217-220).
Ioan Pop-Florentin [1843-1936] l-a suplinit un timp pe Maiorescu la catedra de Filosofie a Universității din Iași[25]. Păr creț, mustață lungă[26]. A scris și nuvele[27].
Ștefan Vârgolici [1843-1897] a făcut studii la Madrid, Berlin și Paris și a tradus, printre alții, și din Ovidius, Cervantes și Lamartine [28] iar Mihail D. Cornea [1844-1901] a scris și versuri în franceză[29].
Miron Pompiliu [1848-1897] a cules și folclor[30] și are un poem intitulat: Dorul României (p. 241-242). Plopii sunt cu soț…sunt doi în Plopii[31]…și îi dau lacrimile când ascultă „cum gânguresc” rândunelele[32].
Dumitru C. Ollănescu-Ascanio [1849-1908]: cu barbă…dar fără mustață[33]…S-a născut la Focșani[34], doctor în Drept (studii la Paris și Bruxelles), primar de Tecuci, s-a căsătorit cu Eugenia Strat. Moare înainte de a împlini 59 de ani din cauza unui atac de cord.
Ascanio a scris poezie, nuvele, teatru, cronici teatrale și a făcut traduceri. A lăsat un roman neterminat…intitulat: Fecior de bani gata[35].
În Elegie vorbește despre „cumplitul gol ce[-l] lasă femeia-n urma ei”[36]. „Amintirile plăcute” sunt „icoane vii în minte”[37] și poemul Ginta Latină îi este dedicat lui Vasile Alecsandri[38]. Iar Satira I are moto eminescian: „Iară noi, noi, epigonii…”[39].
Prima femeie a cărții e iubita lui Mihail: Veronica Micle [1850-1889], născută la 22 aprilie 1850 în Năsăud, în Transilvania. Tatăl: Ilie Câmpeanu, cizmar iar Ana, mama, țărancă.
Veronica, la Botez, a primit numele Ana, era alintată Corina…și și-a ales numele Veronica atunci când a intrat în școala primară[40].
Fratele Veronicăi se numea Radu, moare tatăl ei, familia sa ajunge la Târgu Neamț și ea se căsătorește cu Ștefan Micle în 1864, pe când ea avea 14 ani iar soțul ei: 44 de ani[41].
Veronica a avut două fiice cu Micle: pe Valeria [1866-1929] și pe Virginia Livia [1868-1937].
Se întâlnește cu Mihail Eminescu la Viena, în 1872, pe atunci el fiind student. După moartea lui Micle, în 1879, ea se stabilește la București în 1887. După ce moare Mihail, Veronica se retrage la Mănăstirea Văratec[42] și moare la 4 august 1889[43].
Veronica a debutat cu schițe, în 1872, în Noul curier român și volumul său de poeme a apărut la București, în 1887[44]. În antologia de față i s-au dedicat paginile 302-339.
Poezia i-a fost unicul Dumnezeu[45]…și privea luna „cu ochi uimit”[46]. „Lac-Oglindă” îi este dedicată Valeriei, fiicei ei[47].
Matilda Cugler-Poni [1851-1931] s-a născut la Iași, s-a căsătorit cu Vasile Burlă în 1872 și a debutat în 1867, chiar în primul an al Convorbirilor literare[48]. A scris și proză[49].
Și-a dorit să fie îngropată „în pădurea înverzită”[50] și să îi fie semănate pe mormânt „blânde lăcrămioare”[51].
„Durerea ne petrece prin viață la mormânt”[52]; „un sărman de fluturel”, p. 348; „blândețea toate le-nblânzește”, p. 350; iar iarna, „alb, tăcut și rece/ Pământul zace-n giulgiul său”, p. 357.
Ultimul poet antologat aici, Nicolae Volenti [1857-1910][53], cu barbă și mustață[54], s-a născut la Galați, a făcut Dreptul la Paris și a debutat la 18 ani în Convorbiri literare[55]. A tradus din Musset și Hugo…și a murit la 21 septembrie 1910[56].
În ultima strofă a poemului Plăcerile vieții câmpenești, poetul îi spune amicului G. S., căruia i-a dedicat poemul:
„Omul cată fericirea în palate aurite
Eu, amice, am aflat-o în a câmpului comori,
Căci acolo dimineața în zori dalbe, poleite,
Ea s-ascunde-n veselie, ea zâmbește-n mândre flori”[57].
Însă o fi intuit vreunul dintre contemporanii lui Eminescu, ce se ascunde în el?…
[1] Contemporanii lui Eminescu, p. 401.
[2] Idem, p. 152.
[3] Idem, p. 401.
[4] Idem, p. 402.
[5] Idem, p. 154.
[6] Idem, p. 156.
[7] Idem, p. 157.
[8] Idem, p. 158.
[9] Idem, p. 159.
[10] Idem, p. 160.
[11] Stuf.
[12] Contemporanii lui Eminescu, p. 162.
[13] Idem, p. 163.
[14] Ibidem.
[15] Idem, p. 164.
[16] Idem, p. 407.
[17] Idem, p. 185.
[18] Idem, p. 407.
[19] Idem, p. 408.
[20] Idem, p. 187.
[21] Idem, p. 408.
[22] Idem, p. 411.
[23] Idem, p. 412.
[24] Idem, p. 192.
[25] Idem, p. 417.
[26] Idem, p. 419.
[27] Idem, p. 418.
[28] Idem, p. 420.
[29] Ibidem.
[30] Idem, p. 422-423.
[31] Idem, p. 254.
[32] Idem, p. 265.
[33] Idem, p. 425-428.
[34] Idem, p. 425.
[35] Idem, p. 426.
[36] Idem, p. 280.
[37] Idem, p. 283.
[38] Idem, p. 284-289.
[39] Idem, p. 294.
[40] Idem, p. 432.
[41] Ibidem.
[42] A se vedea:
http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_V%C4%83ratec de unde am preluat…monumentul ei funerar.
[43] Contemporanii lui Eminescu, p. 432.
[44] Idem, p. 433.
[45] Idem, p. 303.
[46] Idem, p. 311.
[47] Idem, p. 326.
[48] Idem, p. 444.
[49] Idem, p. 447.
[50] Idem, p. 341.
[51] Ibidem.
[52] Idem, p. 344.
[53] Idem, p. 448.
[54] Idem, p. 358.
[55] Idem, p. 448.
[56] Idem, p. 449.
[57] Idem, p. 368.