Despre omul Împărăției [26]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a.

***

13 mai 2000.

I-am adus dicționarul pe care mi l-a dat Dorin. Și mi-a spus că știa că o să vin, pentru că Dorin i-a spus că i-l trimite prin mine. Și mi-a spus că i se pare foarte folositor pentru că îl ajută în lectura cărților duhovnicești.

Citește luna noiembrie din Viețile Sfinților. Mai are de citit numai luna februarie. Dar și Filocalia vol. 7.

Despre dicționarul dat părintelui Ciulei pe care nu i l-a mai restituit. Iar doamna Floarea a fost mai rece astăzi cu mine…și nu știu din ce motiv.

Era obosit și trist. Fără prea mult chef de discuție. Însă și eu am fost într-o stare proastă. Și cu toate astea mi-a zâmbit și m-a încurajat…încropind o discuție cu mine.

Mi-a spus că i-a fost rău…S-a trezit într-o noapte, de curând, cu senzația că nu mai poate să răsufle și simțea că îi era grea pătura de pe el.

Cât a vorbit cu mine nu a avut echilibru să stea la masă…Aluneca cu trupul, cu tot…Și cu toate astea am vorbit! El s-a chinuit să fie coerent…și binevoitor cu mine. Nu m-a lăsat să plec pur și simplu…ci s-a epuizat vorbind cu mine.

Amândouă mi-au cerut numărul de telefon cât și pe al lui Dorin. M-au alarmat cu asta…Însă Fericitul Ilie le-a spus: „Voi vă văietați….Eu nu mă vaiet!”…Probabil doamna Floarea și Green se așteaptă la ce e mai rău…

Când l-am întrebat dacă e bine să rămân în București și să îmi continui studiile…Fericitul Ilie mi-a confirmat acest lucru.

Trebuie să facă noi analize medicale.

Și simt că Fericitul Ilie vrea să moară acasă, pe patul lui…și nu pe patul de spital.

Nu cred că îl înțeleg prea bine soția și fiica…și se gândesc mai mult la ele, la ce o să facă ele după…decât la starea lui actuală. Însă ele îl îngrijesc…și îl ajută în toate.

Mi-a spus că de la 80 de ani a început să își simtă capul „blocat”. În sensul că îi e greu să mai gândească…Face eforturi continue…

Am discutat despre erezia lui Filioque. Despre distincția dintre purcederea veșnică a Sfântului Duh din Tatăl și trimiterea temporală a Duhului în lume, de către Fiul, la Cincizecime. Despre lipsa epiclezei la romano-catolici.

Despre Sfintele Icoane și statuile romano-catolice. Apoi despre teoria lui Big Bang[1]. Despre neantul de care vorbește Cabala.

Despre ce înseamnă „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”….și i-am spus ce m-a învățat Dorin de la Sfinții Părinți.

Despre contul bancar al lui Green. Apoi despre occidentalii „escroci”, care își urmăresc interesele lor în România…și despre rușii care vor hegemonia în zonă.

M-au dus cu toții până la poartă…și chiar s-au uitat după mine…până spre colțul străzii…

*

3 iunie 2000.

L-am găsit afară, la masa din curte. Cu soția și cu încă o persoană stând de vorbă. Am intrat cu Fericitul Ilie în casă…

Mi-a spus despre scrisoarea lui Dorin și că va veni și el să îl vadă. Și mi-a spus că Dorin „îl laudă prea mult” în scrisoare…și că el nu este „așa cum crede el”.

Mai are puțin din Filocalia 7…și mi-a vorbit despre Sfântul Grigorie Palama ca despre „culmea gândirii isihaste”. A început și luna februarie din Viețile Sfinților.

Despre nașterea Maicii Domnului. Despre adormirea ei. Despre venirea Sfântului Dionisie Areopagitul la adormirea Prea Curatei și despre martirizarea lui prin tăierea capului.

Însă nu s-a simțit deloc bine zilele astea. S-a sculat cu greață și cu senzația de vomă. Dar nu a vomitat nimic.

Și nu înțelege ce medicament îi produce aversiune. Din cele noi…

Despre limbul romano-catolic…considerat o stare intermediară între Rai și Iad. Și despre teoria cum că sufletul este de la Dumnezeu și totodată din sufletele părinților. Cât și despre credința superstițioasă că 40 de zile după moarte sufletul rămâne prin locurile pe unde a trăit în timpul vieții.

I-am cerut Filocalia 12. Mi-o va aduce de la apartament.

Despre tema lucrării de licență și despre Eminescu. Dacă ar fi vrut să cerceteze ceva, mi-a spus el, ar fi vrut să scrie despre tema: „Culorile în poezia eminesciană”.

Mi-a vorbit despre culorile picturale din Cezara și Toma Nour (Geniul pustiu).

Și mi-a vorbit și despre un vers, pe care nu știu din ce poem eminescian e, „De ce nu vrei tu, Ana, în negru să te-mbraci?”[2].

Negrul, îmi spune el, e culoarea care pune în evidență albul feței. El evidențiază o față albă, frumoasă, luminoasă.

Despre viitorul meu și al lui Dorin. Însă greul vieții noastre, ne-a subliniat el, va fi plin de bucuriile lui Dumnezeu…pentru că toate sunt cu putință împreună cu El.

Despre amintirile din trecut…și ispitele prin reamintire. Despre ispitele prin care a trecut și despre cum și-a păstrat fecioria până la căsătorie. Pentru că desfrânarea i s-a părut și i se pare „ceva murdar și nesănătos”.

Despre indecențele la care se dedau femeile în vârstă ca să atragă bărbați de vârsta lor sau foarte tineri în comparație cu ele.

I-a cunoscut pe Geo Dumitrescu[3] și Marinel Sârbulescu. Scrisoarea către Bălașa Diaconescu, pe care ei o numeau Olga.

În acel timp, Fericitul Ilie scria epigrame. Și Geo Dumitrescu și Sârbulescu îl invidiau pentru epigramele pe care le scria. Iar Olga, ca să îl ironizeze pe Sârbulescu, îi spunea: „Orice ar zice domnul Marinel/ Mocanu-i zeu pe lângă el”.

Și mi-a spus că a observat, de-a lungul vieții sale, cum ispita desfrânării l-a atacat mai ales în zilele de post. Lucru care arată răutatea demonilor vizavi de încercarea noastră de a posti, de a ne nevoi.

Despre ispitele pe care le-a avut în tinerețe Sfântul Simeon Noul Teolog. Despre gelozie și frică. Despre aroganță. Despre părerea de sine care nu ne lasă să fim obiectivi.

Despre ce înseamnă să jignești pe cineva…și despre îngăduință.

Trebuie să ne pară rău când suntem aspri cu cineva, mi-a subliniat el. Când îndurerăm pe cineva.

Despre ajutorul lui Dumnezeu și despre căderea în păcat. Despre monahul care a căzut în desfrânare cu o monahie. Despre tâlharul care s-a pocăit.

În închisoare a fost reticent în a mărturisi altora ceea ce trăia. Însă a vorbit unora…dar în puține detalii.

Despre yoghinii care au trecut printr-o pădure în flăcări. Despre alți yoghini, care au mărturisit că li s-a arătat Mântuitorul Hristos într-o peșteră…și că au simțit miresme aromitoare.

Apoi despre yoghinul care a creat iluzia unei armate numeroase…

Ne-am întors la Sfântul Grigorie Palama și am vorbit despre persoană și minte. Numai Ortodoxia vorbește despre îndumnezeire…și demonstrează, prin Sfinții ei, că ea este realizabilă.

Despre diferențele dintre mistica ortodoxă și cea romano-catolică.

I-am spus că am de citit pentru examen Mallarmé[4], Rimbaud[5], Verlaine[6] și Valéry[7]…și mi-a spus că odată erau favoriții lui. Mai ales Valéry…

Despre cum i-a plăcut, la început, Pe culmile disperării a lui Cioran[8]…și despre cum nu îi mai place deloc acum.

La vârsta de 60 de ani, Fericitul Ilie putea urca pe munte. Călătorea…

Acum are gradul militar de căpitan. În război a fost sublocotenent.

În timpul cutremurului din 1977, Icoana Mântuitorului, care îi aparținea, a fost singurul obiect (împreună cu geamurile de care era sprijinită) care a rămas nevătămat în atelierul celui căruia o dăduse la înrămat. Pentru o nouă ramă…

Când îl vedea pe unul dintre elevii săi că îi place să învețe limbi străine, cu acela sta mai mult decât era plătit să-l mediteze. Știam acest lucru de la fratele meu…

Și mi-a spus azi, că fratele meu, Robert, este printre puținii lui elevi care a ajuns să profeseze limba pe care a învățat-o cu el.