Prima parte, a doua, a treia, a 4-a.

*

De psalmodiae bono//Despre folosul cântării, p. 132-157. Bineînțeles: al celei bisericești. Al cântării cu glasul în Biserică.

„taina imnelor”, p. 135; să îmbinăm cântarea lui Dumnezeu în inimă cu cântarea cu vocea, Ibidem; Sfântul Proroc Moise a început crearea de cântări duhovnicești, p. 139; neagă veridicitatea cărții „Cercetarea lui Avraam” în aceeași p. 139.

Apoi Sfânta Debora, judecător al lui Israel, a slujit Domnului prin cântare, p. 139.

„nu numai bărbați mulți, ci și femei pătrunse de Duhul Sfânt au cântat tainele lui Dumnezeu”, p. 139, 141.

Sfântul Proroc David „s-a învrednicit a fi atât întâiul între cântăreți, cât și vistierie a cântărilor”, p. 141.

Alăuta Sfântului David prin care înfrâna duhul rău din Saul era o imagine a Crucii lui Hristos, „care se alcătuia tainic din lemnul și din coardele întinse”, p. 141.

Psalmii Scripturii sunt pentru credinciosul de orice vârstă, p. 141.

„Psalmul mângâie pe cel trist, pe fericit îl potolește, pe mânios îl îmblânzește, pe sărac îl înviorează, pe bogat îl mustră să se cerceteze. Pentru toți cei care-l primesc, psalmul se dovedește a fi leacul potrivit; dar nu-l lasă nici pe păcătos, căci îi aduce îndreptare în mod mântuitor prin lacrima pocăinței”, p. 141.

Psalmii sunt plini de profeții mesianice, p. 143.

Însuși Domnul a cântat imne, p. 149.

Plecând de la Apoc. 19, 6, Sfântul Niceta afirmă: „nimeni nu trebuie să se îndoiască că această slujire a sfintelor privegheri, dacă este făcută cu cuvenita credință și dăruire, e în comuniune cu Îngerii, despre care știm că, fără somn, fără abatere, laudă neîntrerupt pe Dumnezeu în ceruri și binecuvintează pe Mântuitorul”, p. 151.

Privegheri sfinte împreună cu Sfinții Îngeri, după cum de fapt se petrec lucrurile, în mod tainic, la toate slujbele pe care le facem în Biserică.

Și dacă cântăm cântare duhovnicească în Biserică, o facem împreună cu Prorocii, p. 151 și, implicit, cu toți Sfinții care I-au slujit și prin cântare lui Dumnezeu.

„sufletele noastre sporesc prin citirea repetată și prin intonarea imnelor”, p. 153.

Însă, „pentru a nu supăra pe Dumnezeu”, trebuie „să cântăm cu simțirea încordată și cu cugetul treaz”, Ibidem.

Iar cântarea bisericească nu trebuie să fie teatrală, spune Sfântul Niceta, ci ea trebuie să producă căință în cei păcătoși, Ibidem.

Să cântăm ca înaintea lui Dumnezeu și nu pentru a plăcea oamenilor, Ibidem.

Cântarea Bisericii trebuie să fie la unison, p. 153, 155, adică toți să cânte o dată…și nu fiecare cum vrea.

Amintește de Sfântul Ciprian al Cartaginei, p 155.

Slujirea diaconului, p. 157.

*

IV. Te Deum laudamus// Pe Tine, Dumnezeule… e între p. 158-161, apoi versiunea grecească p. 162-163. Era rostit duminică dimineață, p. 159.

„Tu nu Te-ai înfiorat de pântecele Fecioarei, ca să izbăvești omul”, p. 161.

Tu ai învins „ghimpele morții”, Ibidem. În latină: „mortis aculeo” = „boldul morții”.

Hristos Dumnezeu e Judecătorul nostru, Ibidem.

*

Prima scriere socotită „operă incertă” este Despre jertfa Mielului pascal, p. 164-180.

Pătimirea lui Hristos este răscumpărarea creației”, p. 167.

Domnul a înviat duminica, p. 175.

Mielul pascal Îl închipuia pe Hristos, p. 177.

Mielul pascal era de parte bărbătească, fără beteșug și de un an, Ibidem.

Și el se junghia pe înserat…pentru că Domnul „a pătimit la apusul soarelui și la sfârșitul lumii”, p. 177.

Iar sângele cu care se ungea pragul casei…era închipuirea semnului Sfintei Cruci „cu care ne însemnăm pe frunte”, p. 179.

*

Despre Paști: p. 180-193.

Tradiția spune că Domnul a înviat pe 25 martie, în zi de duminică, p. 187. Și că Cina cea de Taină a fost pe 22 martie, Ibidem.

*

Către fecioara căzută: p. 194-229.

„văpaia minții”, p. 195; a căzut din feciorie, p. 197; amintește de Sfânta Tecla, p. 201; ploile de foc căzute în Sodoma și Gomora, p. 221.

*

Epistola din manuscrisul Corbeiense, p. 230-243. Ultimul text al cărții de față.

Despre Căsătorie în cartea Facerea, p. 231; „dragostea mea părintească față de fiecare dintre voi”, p. 233; „Dumnezeu este Judecătorul tuturor judecătorilor”, p. 237; despre pocăință și lacrimi, p. 239, 241; „puterea omului se află în mâna lui Dumnezeu”, p. 241.

Did you like this? Share it: