Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a.

***

30 iunie 2000[1].

Ne întâlnim pentru prima dată după Scrisoarea în 16 puncte pe care i-am trimis-o de la București. Și Fericitul Ilie a fost enervat din cauza afirmațiilor mele tranșante…că susține, din neștiință, anumite afirmații eretice.

Însă după ce și-a exprimat durerea și indignarea cu vehemență…ne-am împăcat. Și-a dat seama că eu i-am scris după o îndelungă reflecție…și pentru ca să îl ajut. Și, mai ales, că dețin multe cunoștințe teologice…despre care nu am vorbit până acum cu el…începând astfel să înțeleagă ce am acumulat în anii mei de studii teologice.

Când am plecat, Dumnezeiescul Ilie mi-a spus: „Să fim frați!”. Și mi-a dăruit 100.000 de lei. Iar doamna Floarea un borcan de gem.

Și ne-am închinat amândoi, când el a spus: „Să piară duhul cel rău dintre noi!”.

Mi-a dat sfaturi despre sănătatea mea șubredă.

Și-a însușit în mare parte adevărul ortodox…însă tot tinde să creadă că și în Biserica Romano-Catolică există „sfințenie”. Însă, în sinea lui, cred că nu e de acord nici cu acest lucru…dar citirile lui necritice de până acum își spun cuvântul. Voi aprofunda acest subiect cu el…pe viitor.

Și am discutat cele 16 puncte pas cu pas. A înțeles neștiințele sale în domeniul dogmatic și canonic al Tradiției Bisericii. A înțeles că afirmațiile mele erau fondate…deși impactul asupra lui a fost dureros.

Îl cred…și, mai ales, îl înțeleg. Pentru că știu faptul că un mirean, fără studii teologice sistematice, nu își poate închipui câte se învață în domeniul teologic…și cât de cuprinzătoare e aria de cunoștințe teologice pe care trebuie să ți-o asumi.

Tot ceea ce credea deformat până acum, mi-a mărturisit, va spovedi în curând.

Despre reînceperea facultății. Despre cum s-a pregătit el pentru examenele de la facultate…și despre relaxarea la Olt.

Relaxarea și odihna multă ajută la memorare, mi-a subliniat el.

Și am observat, pentru prima dată în ucenicia mea…cum Fericitul Ilie a trecut de la vehemență la liniște…după cum se liniștește un ocean după furtună.

Însă, în același timp, am observat cât de doritor e să afle, să înțeleagă, să aprofundeze…având nevoie doar de dovezi și argumente clare.

Acum îmi dau seama că ar fi trebuit să procedez altfel în scrisoare. Însă nu aveam de unde să știu cum se va raporta la aceste reproșuri ale mele.

O, Doamne, dă-mi din bunătatea și blândețea lui ca să înțeleg cum să mă comport cu oamenii!

Îți mulțumesc, Doamne, pentru încercarea asta! Totul e spre smerirea mea, a ticălosului! Fericitul Ilie e plin de milă, de înțelegere, de pătrundere duhovnicească și de înțelepciune. A văzut că îi spun adevărul și m-a înțeles. El cunoaște omul. Îl înțelege

O lecție prețioasă…

Mi-a făcut o mărturisire de credință fermă și întăritoare. Despre Prea Sfânta Treime, despre Hristos, despre Biserică, despre viața veșnică.

Și și-a dat seama că, pe viitor, trebuie să fie mai atent la modul în care formulează anumite opinii…pentru ca să nu ne mai facă să înțelegem că el acceptă orice „teorie eretică” pe care o citește.

Da: am greșit că am fost prea dur…cu el. Însă prin asta am înțeles lucruri pe care nu le știam despre el până la această oră.

Slavă Ție, Doamne, Dumnezeul meu și pentru sfintele lui rugăciuni miluiește-mă și pe mine, păcătosul!

Și când mi-a spus: „Nu sunt decât un smerit credincios!”…atunci m-a doborât smerenia sa…


[1] O altă zi cu însemnări ale mele…printre cele ale doamnei preotese.

Did you like this? Share it: