Dumnezeu în mitologia românească [2]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte.

***

După Vergel, fata nemăritată leagă un par de la gard (ea fiind legată la ochi) și consideră că prin acest act ea își leagă ursitul[1]. Iar soțul „predestinat”, pe care îl așteaptă, este „de trei ursite[2] ursat/ Și de Dumnezeu dat”[3]. Și prin aceasta dorește să își viseze soțul și să-l vadă „aieve”[4], adică în carne și oase.

Și după cum se observă, Dumnezeu e pus la un loc cu ideea păgână de ursitoare fără ca să fie sesizată vreo incompatibilitate. De fapt textul e integrat de autorul nostru la texte de „vrăji și farmece”[5].

Și într-o altă vrajă ursitul este „ales de Dumnezeu”[6]. Iar lui trebuie să îi „ardă cămeșa pe dânsul/ Și inima-ntr-însul” și să nu se mai poată odihni până nu o va peți[7]. Adică până nu o va cere de nevastă…

În județul Suceava, înainte de Sfântul Vasile cel Mare, vraja ursitului se făcea privind la o stea luminoasă, dacă era senin afară…iar ursitul/ bărbatul „predestinat” era, de asemenea, ales de Dumnezeu[8].

La Râpa de Sus, în Transilvania, tânăra își cerea ursitul de la Sfântul Vasile în următorii termeni:

„Eu mă rog, Sfinte Vasile,

Să-mi trimiți ursitul meu

De trei ursite ursat,

De Dumnezeu dat,

De buni oameni îndemnat,

Să-l visez la noapte

Luându-mi inelul…”[9].

„Fetele din Chioar, precum și din alte părți ale Ungariei”[10], spune autorul, Îl amenințau pe Dumnezeu că se vor sinucide dacă nu le dă bărbat[11].

Iar bărbatul, după cum se vede, era un motiv de mare rugăciune pentru fata nemăritată…paradoxal ea neinsistând pe vreo latură a personalității lui. Probabil pentru faptul că „predestinarea” asigura „totala compatibilitate” a celor doi.

Și pentru fetele din Muntenia bărbatul e ales de Dumnezeu dar și ursat de trei ursitoare[12].

„Fetele din unele părți ale Transilvaniei”[13] se pare că aveau standarde mai joase în materie de bărbați. În vraja de la tăietor, tânăra se ruga Sfântului Vasile să îi aducă un bărbat, „fie mut, fie ciuntat,/ Numai să-mi fie bărbat!”[14]. Adică să fie cum o fi, și cu ceva defecte…numai să mă ia de nevastă.

Dacă îi aduce bărbat, fata îi promite Sfântului Vasile că îi va da o cruce[15]. Însă, dacă nu îi aduce bărbat…lucrurile se-ncrețesc la față:

„Iar de nu, te-oi blăstăma

Și de rău te-oi însemna!”[16].

Cu alte cuvinte, Sfinte Vasile cel Mare…dacă nu mă asculți…le voi spune tuturor că nu ești de folos oamenilor.

Dar vraja se termină pozitiv…și chiar religios:

„Și te rog, Sfinte Vasile,

Să-mi aduci unul din sănin.

Amin!”[17].

Adică să cadă, așa, ca ploaia, din senin/ în mod minunat…la mine la poartă…și să mă ceară de nevastă.

Tot în Transilvania, în urarea de Anul Nou…în urarea pentru semănat…se dorea gazdelor:

„Să dea Dumnezeu să fie

De acum într-un an

Stogul[18] cât casa,

Pita[19] cât masa,

Slăninele[20]

Cât ușele,

Untura ca cuptorul[21],

Porcii unturoși[22]

Și oamenii sănătoși!”[23].

De această dată e o poziție corectă în ceea ce privește relația cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne dăruie tot belșugul în casă. Însă acest belșug atinge dimensiuni urieșești, dizgrațioase în urare…și își pierde cuviința.

La Bobotează, spune autorul nostru, exista frica în sat de a nu fi ultima casă pe la care preotul trece cu Botezul. Pentru că „fiecare locuitor se ferește și roagă pe Dumnezeu ca preotul să nu sfârșească la dânsul de umblat cu crucea, căci există credința că la cine sfârșește preotul de umblat, acela va muri în decursul anului”[24].

Într-un descântec al apei, în ziua de Bobotează, se vorbește despre închinarea la Sfintele Icoane, despre rugăciunea la Dumnezeu și mersul la Biserică[25]…Însă fata care ajunge la Biserică e vorbită de rău de toți…deși „fetele din Bucovina”[26] care făceau acest descântec doreau „să fie căutate, iubite și jucate[27] de feciori”[28].

De Alimori sau Lăsata secului, strigăturile au accente revanșarde la adresa fetelor „bătrâne”, nemăritate:

„Fata lui N. N. cea bătrână,

Bate-o, Doamne, și-o trăsnește,

Că ea cum le mai plesnește;

Bate-o, Doamne, și-o detună,

Că ea tare le mai mână!”[29].

Și, probabil, pețitorii respinși își vărsau nervii într-o atare noapte…justițiară.