Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

14 octombrie 2000.

Despre axionul „De tine se bucură”…Și când l-a spus recent…Fericitul Ilie a văzut o lumină roz, pâlpâitoare…ca un nor…dar nu de mari dimensiuni. Și ea l-a umplut de o mare bucurie. De o mare puritate și frumusețe.

Și  mi-a spus acest lucru…pentru că…în momentul când vorbea cu mine vedea „ceva în zare, dincolo de lume, dincolo de tot ce e văzut” și care îl bucura.

E o surpriză această destăinuire…pentru că cel mai adesea ne vorbește despre vederi mistice la trecut…și nu: foarte recente.

Din nou despre extazele în care a văzut-o pe Maica Domnului. Și lumina plină de curăție în care a văzut-o…

Și el mi-a spus: „Ce e de la Dumnezeu îți aduce seninătate și bucurie mare. Bucurie care persistă mult timp. Pentru că ceea ce e de la Dumnezeu e persistent”.

Despre măreția inexprimabilă a lui Dumnezeu și despre frumusețea creației Lui. Și de ce unele gânduri sunt imposibil de exprimat.

Despre minunea pe care Ion Țugui a descris-o în revista Mistere. Cum două femei au adus o pernuță drept mulțumire Sfintei Parascheva, la Iași…și Sfânta și-a ridicat singură capul…pentru a o primi.

Despre credință și necredință. Iar necredința implică faptul de a accepta osânda.

Și îmi spune că în trecut minunile erau mai mari, pentru că lumea era mai credincioasă.

Despre pățania cu trenul, când a coborât înainte cu o gară. Și despre cum era să o calce trenul pe doamna Floarea…dacă el nu o prindea în brațe.

Apoi o altă minune, când el și Green au scăpat de la faptul de a nu trece niște cai peste ei. Caii unui țigan…bătuți în neștire de el…au trecut prin poartă…și era să îi calce în picioare.

Nu se teme de primejdii…pentru că atunci acționează. Mai apoi înțelege ce s-a petrecut de fapt…

Despre cum a fost împușcat în piept pe front. Cei 1-2 km cu sângele șiroind…Și după ce a fost îngrijit, în grabă, a mers mai departe…pentru că fuseseră atacați de ruși.

Dacă nu întâlnea postul medical…avea intenția să se culce într-una dintre gropile săpate, în tranșeele săpate și să moară acolo.

O căruță care trecea în goană l-a găsit…și l-a luat. Și după aceea, soldații care l-au găsit i-au mărturisit…că dacă nu era el, cel care făcuse atât de mult bine soldaților, nu ar fi oprit…ci l-ar fi lăsat acolo să moară. Pentru că și ei erau în situația de a fi împușcați. Adică soldații care au oprit…și-au asumat riscul morții.

Când au ajuns la un spital a fost operat…dar până acolo a mers fără niciun tranchilizant. Îi era atât de greu, îl durea atât de mult…încât nu mai putea să respire, nici să vorbească de durere. Stătea cu ochii închiși și îi auzea pe soldații care îl cărau…cum își puneau problema dacă e mort sau viu.

Ca profesor (nu știu în ce perioadă)…a fost un timp și bibliotecar. Și cât a fost el cu cheile bibliotecii a refuzat accesul celor de la UTC în bibliotecă. De ce? Ei veneau „să trieze” cărțile în scopul distrugerii celor „interzise”. Astfel a salvat, pentru un timp, o bibliotecă imensă de cărți rare și scumpe.

Însă, cât a fost el pe la niște cursuri de perfecționare, cel care a răspuns de bibliotecă, neavând același curaj, a permis accesul celor de la UTC…și cărțile „interzise” au fost scoase și arse ostentativ în curtea școlii.

La fel s-au petrecut lucrurile și la Roșiorii de Vede, unde comuniștii au ars cărțile îmbrăcate în marochin, care fuseseră luate în mod abuziv de la moșieri și care erau vechi de două-trei sute de ani.

…Și ardeau o carte…chiar dacă găseau în ea doar o prefață sau o postfață a unui scriitor „neagreat”.

Green se va pensiona peste 2-3 ani, când va împlini 30 de ani de vechime.

Și i-am spus Fericitului Ilie bucuria mea când vin la el…și s-a bucurat

*

12 noiembrie 2000.

Era obosit. Și tocmai veniseră de dincolo…pentru că Dorin fusese la Turnu. Și doamna Floarea mi-a spus că i-a plăcut că Dorin era „mai puțin obosit”.

Am primit volumul al 10-lea din Filocalie.

Însă pentru că amândouă s-au pus pe fotoliu și nu au mai plecat…am vorbit diverse banalități. O vreme…

Fericitul Ilie a observat asta…și la un moment dat le-a trimis dincolo. Apoi am vorbit despre spovedanie și împărtășire. Și mi-a dat de înțeles că ele două sunt foarte curioase să știe ce vorbește el cu mine…Probabil nu le spune nimic…

Despre mărturisirea gândurilor.

Și a făcut gluma vizavi de doamna Floarea: „E plină de păcate ca fagurele de albine”.

*

9 decembrie 2000.

Am fost la Fericitul Ilie pe la ora 18 fără ceva. Mai era cu cineva. De vorbă…

Doamna Floarea m-a întrebat ce face Dorin. Și când a venit Fericitul Ilie în cameră…primul lucru pe care i l-am spus a fost gestul frumos al colegului lui Dorin, care i-a facilitat obținerea comentariilor Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistolele pauline.

Despre mine și Dorin, despre cum ne ajungem cu banii, despre ce facem la București.

Apoi despre duhovnicul meu, despre alegerile electorale și vot.

Nu poate să se mai ducă să voteze…și chiar dacă ar fi putut…nu ar fi vrut să-l voteze nici pe Iliescu și nici pe Vadim.

Mi-a vorbit cu patos, apoi, despre lucruri duhovnicești care m-au bucurat mult.

Acum l-am găsit citind din vol. 1 din Vămile văzduhului a Părintelui Nicodim Măndiță[1]. O citește selectiv…

Apoi despre post. Despre smerirea minții. Despre păcătuirea care se bazează în mod pervers pe nădejdea la mila și iertarea lui Dumnezeu.

Despre bucuria permanentă. Pentru că oriunde poți trăi ca în cer.

Însă bucuria reală e cea pe care o aduce rugăciunea.

Despre bucuria liturgică.

Și mi-a citit Lauda bucuriei accentuând unele versuri.

Despre miresmele spirituale. Despre culoarea bleu, din ce în ce mai deschisă, a cerurilor spirituale văzute extatic.

Cântecul și miresmele se îmbină în Paradis.

Despre realitățile dumnezeiești ale Împărăției. Despre bucuria care nu se mai sfârșește.

Trebuie să urmez neîntrerupt calea înduhovnicirii. Pentru că „sunt tot atâtea posibilități de mântuire câți oameni există”.

La plecare i-am spus să mă ierte și să se roage și pentru mine. Și el mi-a spus: „Și tu pentru mine!”.

Și i-a transmis sănătate și urări de bine lui Dorin…și i-am spus că și el va veni în curând.

Did you like this? Share it: