Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

Gheorghe D. Bezviconi[1] a scris un studiu foarte minuțios despre Cimitirul Bellu din București, pe care l-a publicat în 1958[2]. Și el numește citimirul Bellu drept cimitirul care „oglindește trecutul țării”[3].

Nu e de acord cu Henri H. Stahl[4] că  cimitirul a luat ființă în 1859[5]. Ci el a luat ființă sau a fost lărgit în 1851[6]. Iar aici, mai înainte, fusese o grădină…și mai înaintea grădinii o Mănăstire[7].

Numele cimitirului vine de la numele proprietarului locului: Barbu Bellu [1825-1900][8], ministru al Cultelor și al Justiției…care a donat terenul[9].

Și autorul consideră drept cel mai vechi obiect din cimitir grilajul mormântului clucerului Ioan Donea (figura 18, locul 21). E datat 1850. Iar cea mai veche cruce din cimitir e a Eufrosinei Vizula (figura 40, locul 10), din 1851[10].

În noiembrie 1859, C. A. Rosetti[11] cumpără un loc de înmormântare pentru fiica lui, Elena, iar în aprilie 1861 pentru fiul său, Anton[12].

Cesar[13] Bolliac[14], în aprilie 1860, își înmormântează aici soția, pe Aristița (figura 30, locul 13)[15].

C. Cantacuzino-Rifoveanu[16] își mută aici osemintele familiei în august 1863, după care face același lucru și Scarlat Rosetti[17].

Arhitectul Ion Mincu [1853-1912][18] are mai multe construcții în cimitir…el însuși fiind înmormântat aici…și în 1920 i s-a ridicat o troiță de lemn[19]. Mincu a creat mausoleele familiilor Ghica, Cantacuzino și Gheorghief, capelele lui Stătescu și Tache Protopopescu și, posibil, și capelele lui Vlasto și Cristian Tell[20].

Mausoleul beizadelei Grigore Sturdza, din 1901, este făcut de sculptorul Gheorghe Boboc, care era fiul său nelegitim[21].

Monumentul-boltă al familiei Linche e creația arhitectului Albert Galleron [1855-1904], cel care a zidit Ateneul bucureștean[22].

Capela Triandafil (figura 5, locul 32) e adusă de la Viena iar capela San-Marin (figura 15, locul 50) de la Paris[23].

Capela Minciulescu (figura 35b, locul 8 ) e o simplificare a Bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș[24] iar în 1954 s-a distrus sarcofagul „filantropului Iosif Niculescu”[25].

Profesorul Karl Storck [1826-1887] este autorul monumentelor sculptate în marmură „reprezentând îngeri, femei și diverse motive simbolice-decorative”[26]. Și autorul indică 9 sculpturi semnate de el și alte 16 posibile[27].

Ion Georgescu [1856-1898][28], „cel mai talentat elev al profesorului Karl Storck”[29], a creat „monumentul-poem” al Iuliei Hașdeu (figura 25, locul 22)[30]. Bustul Iuliei l-a sculptat în 1889, pe când avea 33 de ani[31].

Și printre cele peste 30 de sculpturi ale sale din cimitirul Bellu ortodox, Ion Georgescu e autorul medalionului de pe crucea lui Mihail Eminescu, a chipului său, sculptat în 1889[32]. Mormântul lui Mihail e situat în figura 9, a scriitorilor, locul 24[33].

Carol Storck [1854-1926], fiul lui Karl Storck, sculptează la 1900 (și e considerată capodopera lui) pe Elena Izvoranu plângându-și fiul [figura 24, locul 23][34]. Și autorul enumeră 70 de lucrări ale sale existente în cimitir[35].

Oscar Späthe[36] a redat în bronz chipul poetului Cincinat Pavelescu[37]. Johannes Hottart a făcut monumentul în bronz de pe mormântul Mariei Cârlova[38].

Iar monumentul în marmură de pe mormântul lui G. Vernescu este lucrat de A.[albert] Bartholomé[39].

***

Monahul Ioanichie era grec[40]. Și la 6 aprilie 1722 cumpără „de la Despa, văduva fiului lui Cîrstea Popescu vistiernicul, un loc învecinat cu casele boerilor Greceni”[41]. Și acolo ridică „un han cu etaj”[42].

În han însă, spune autorul, a ridicat paraclisul cu hramul Sfântul Haralambie[43].

Dar la 1 iunie 1724, boierul Grigore Greceanu îi dăruiește starețului Ioanichie un teren pentru Biserică…pe care o ridică în același an[44].

Pe atunci domnea Ioan Nicolae Aliexandru al Ungrovlahiei…și pisania bilingvă, greacă-română, e semnată: 30 octombrie 1724[45].

Astfel lua ființă Biserica Stavropoleos din București, căreia la 9 iulie 1725, Maria, fiica logofătului Radu Greceanu, îi dăruia loc pentru pivniță și clopotniță[46].

La 24 februarie 1726, aceeași, îi vinde starețului un alt teren în apropiere[47] iar în martie 1726 dăruie o moșie Mănăstirii[48].

Din primăvara lui 1726, de când starețul Ioanichie devine mitropolit de Stavropola și exarh a toată Caria…de la numele mitropoliei și din acest an Mănăstirea bucureșteană începe să se numească Stavropoleos[49].

În 1729 sau 1730 construiește absidele laterale și pridvorul[50]…iar din testamentul său din noiembrie 1733 aflăm că Mănăstirea Stavropoleos din București avea han, un schit în Vlașca, moșii, case, prăvălii, locuri în București[51] și „numeroși robi țigani primiți în dar de la diferiți boieri”[52].

Însă închină Stavropoleosul Mănăstirii Gura din Pogoniana, acolo unde fusese făcut monah actualul mitropolit[53].


[2] [Gheorghe] D. Bezviconi, Cimitirul Bellu din București. Muzeu de sculptură și arhitectură, în ***Monumente și Muzee. Buletinul comisiei științifice a muzeelor și monumentelor istorice și artistice, Ed. Academiei RPR, București, 1958, p. 185-204. Vom cita studiul: Cimitirul Bellu, p.

[3] Idem, p. 185.

[5] Cimitirul Bellu, p. 185.

[6] Idem, p. 186.

[7] Idem, p. 187.

[9] Cimitirul Bellu, p. 187.

[10] Ibidem.

[12] Cimitirul Bellu, p. 187.

[13] Grafia autorului.

[15] Cimitirul Bellu, p. 187.

[17] Cimitirul Bellu, p. 187.

[19] Cimitirul Bellu, p. 189.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 190.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 191.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 192.

[26] Idem, p. 193.

[27] Ibidem.

[29] Cimitirul Bellu, p. 194.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 195.

[35] Idem, p. 196.

[37] Cimitirul Bellu, p. 197.

[38] Idem, p. 199.

[40] Răzvan Theodorescu, Biserica Stavropoleos, Ed. Meridiane, București, 1967, p. 6.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 7.

[45] Idem, p. 8.

[46] Idem, p. 9.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 10.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

Did you like this? Share it: