Praedicationes (vol. 2), p. 156-160

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156.

***

Și această a treia parte a predicii de azi…o alocăm textului Vulgatei.  Textului latin…

Din care vom comenta/ vom explica anumite cuvinte, care ne vor ajuta și mai mult în înțelegerea textului evanghelic de față…dar care ne oferă și o înțelegere mai largă

Pentru că cuvintele pe care noi le-am aprofundat și le vom dezbate acum…au relevanță pentru limba română. Fiindcă avem cuvinte românești care au apărut din limba latină.

Așadar, dacă ne urmăriți după textul Vulgatei (prezentat la început), ne puteți înțelege argumentările.

În versetul al 14-lea apare cuvântul turbam.

Substantivul turbam

Vidit turbam multam…a văzut mulțime multă

Iar turba, -ae înseamnă mulțime, multitudine de oameni.

În versetul al 15-lea apare cuvântul care la noi semnifică Vecernia.

Adică: vespere. De la vesper, -eris

Și acesta înseamnă: seară…dar și momentul când răsar stelele pe cer.

Și când răsar stelele…noi, în Biserică, începem Vecernia. Slujba de seară…

Mă rog, acum, Vecernia, la unele Biserici începe mult mai devreme de răsăritul stelelor…

Pe la ora 16-17…și nu pe la 18-19.

Dar există și Vecernii speciale, ca cea de la Paști, la amiază, în mai multe limbi, pentru a arăta că tot pământul trebuie să fie interesat de Învierea Domnului…și cea de la Cicizecime, când îngenunchem…și pe care o facem imediat după Liturghie.

Însă conținutul slujbei Vecerniei indică seara.

Tot în versetul al 15-lea…apare substantivul facto, de la factum, -i, care înseamnă faptă, lucru, act.

De unde expresia latină, utilizată adesea: de facto. Și care înseamnă: de fapt. Și a devenit un calc care a intrat adânc în limba română.

Deci: de facto, de fapt…ceea ce există de fapt…lucrul la care noi ne referim…într-o anume situație.

Și de aici avem neologismul factitate, ceea ce ține de fapte…sau adjectivul factual: referitor la fapte, faptic.

Și se referă la lucrul ca atare, la lucrul luat în discuție.

Tot aici, în versetul al 15-lea, îl găsim pe discipuli…de la discipulus, -i…care înseamnă, deopotrivă, ucenic, student, discipol, un audiant al unui maestru, al unui profesor, al unui Părinte duhovnicesc.

Și astfel discipulus…de unde vine disciplinădisciplinat…e omul care se introduce/ se inițiază în niște reguli…ascultă de niște reguli…se situează în cadrul anumitor norme…de viață…fapt pentru care devine un om al disciplinei.

Iar discipulus, de la care, cel mai adesea, folosim sensul de discipol…era folosit de către filosofii latini pentru a-l desemna pe ucenicul care a stat o anumită perioadă de timp în intimitatea unui profesor, a unui învățat…și a învățat de la el o știință sau o artă anume. Sau mai multe la un loc.

Și astfel ucenicul e cel care învață de la un maestru ceva esențial. Fie că e vorba de oratorie, de filosofie, de poezie, de teologie, de lingvistică…

El învață sub conducerea lui…și înțelege ceva mai mult decât dacă ar fi învățat de unul singur.

Pentru că primește de la maestru modul particular, experiența lui, cunoașterea lui…

…Și tot aici îl găsim pe desertus. Adjectiv…Desertus, -a, -um. Cu trei forme…pentru masculin, feminin și neutru…care însemnă deșertificat, nelocuit, un loc solitar, singur…

Singuratic, deșertic…

…Și așa era locul unde s-a produs minunea înmulțirii pâinilor.

Iar aici oamenii s-au deșertat, s-au uitat pe ei înșiși…fiind absorbiți de cuvintele și persoana Domnului.

Și când mâncăm desertul…mâncăm ceva ușor…Desertul e la sfârșitul mesei. Pentru că deșertul e la sfârșitul…zonei locuite. E în afară

Tot aici, în același verset 15, îl găsim pe hora, -ae…care înseamnă oră, timp, sesiune temporală.

De unde l-am luat și noi, românii, ca oră…dar și ca horă.

Și hora presupune un cerc. Pentru că oamenii joacă în cerc…Se țin de mână și formează un cerc

Iar hora e semnul prieteniei, al comuniunii, al faptului că cei care joacă împreună…au lucruri în comun. Au lucruri între ei care îi leagă.

Dar ora e și ea un cerc…un timp fix…rotund…După o oră vine o altă oră…cu minutele și secundele ei…Și orele sunt distincte…deși ele alcătuiesc un întreg temporal.

Pentru că și la horă mergi cu soția, cu familia. Te prinzi în horă alături de alții, de alte familii…Însă fiecare familie e distinctă de alta. Hora pune la un loc familiile dar nu le amestecă. Ele sunt distincte și împreună la horă.

Și tot aici, în acest verset 15, substantivul castellum, –i…de unde castel al nostru…iar în latină însemna cetate, fortăreață, citadelă, garnizoană.

Și același lucru a însemnat și pentru noi. Pentru că cetățile erau deopotrivă orașe fortificate dar și sedii militare.

Ziduri înalte, pentru a nu fi expuse asediului…

În versetul al 16-lea observăm că numele Mântuitorului Hristos…adică Iisus…în limba latină este Iesus sau Jesus…cu j păstrându-se în limbile spanice.

Tot aici, ultimul cuvânt…manducare…vine de la verbul: manduco, –avi, –atum…care înseamnă a mesteca, a mânca, a devora ceva…A mânca ceva cu foarte multă poftă.

Și de aici vine masticație al nostru…Ceea ce mestecăm…Mestecarea în sine.

Tot de aici mandibulăMandibula, –ae…care nu înseamnă altceva decât fălci, gură.

Și, după cum știm, din păcate…din aceste fălci…se pot aduce și înjurături la adresa lui Dumnezeu nu numai laude.

Minciuni și blesteme…sau binecuvântări și vorbe frumoase…pot ieși din aceeași gură.

Și cu gura…din cauza gurii…poți face multe lucruri rele…prin care aproapele nostru să sufere amarnic.

În versetul al 17-lea găsim substantivul panes…la plural. De la substantivul panis, –is. Și de aici pâine al nostru…cât și panificație. Adică instituția care se ocupă cu producerea pâinii.

Tot aici îl găsim și pe pisces…de unde pește…și piscicultură. Ramura economică care crește și vinde pește…

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *