Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.

***

Două carete[1] și o caleașcă[2] au fost cumpărate cu 10.500 de taleri. Document din 20 noiembrie 1822[3].

„Ne-am pliroforisit[4] = ne-am lămurit, ne-am documentat cum stă treaba…

„Deapururea”[5]; „seclitar”[6] = secretar; „cinstita Aghenție[7] / Agenție…și banii „au paradosit [au fost depuși] la vistierie”[8].

„Jălbile”[9]/jalbele…plângerile, reclamațiile…de unde: „cu jalba în proțap”; „în leat 1820”[10] = în anul 1820; „Gligorie tabacul[11], care se ocupa cu tăbăcitul pieilor de animale, argăsitor…iar lui Ioniță și lu’ ăla al Nicolii trebuie să i se taie pălimaru[12], adică prispa casei.

Costache era „clucer”[13], adică angajatul care îl aproviziona pe domn. Au semnat „nesiliți de nimeni”[14].  „Pretenderesi”[15] în loc de a pretinde. Iar „vel” însemna mare…și preceda un titlu sau un rang boieresc. Aici: „vel spăthar”[16] = comandantul suprem al armatei…atunci când domnitorul țării nu era prezent.

Zapciul[17] era căpitan de armată sau agent de poliție. „Să știe că-l vom pedepsi făr de milostivire[18]. Chiriță era zugrav[19], Tudorache era „proin-protopop”[20], adică fost-protopop, Chiriță, „jăluitorul”[21]/ reclamantul, nu avea „cărți de judecată”[22] iar Toma era argintar[23].

Și din acest document, din care deja am citat, datat 12 ianuarie 1823, aflăm că „preoții bisericii” aveau „case depărtate de enoriași”[24]. Adică nu se amestecau cu ei.

Dacă precupețului [vânzător ambulant hoț, care lua marfa ieftin de la țărani și o da scump la oraș] Icnatie i se spune „jupăn”[25]/ jupân, adică domn, în mod politicos…precum țiganilor noștri din piețe sau comercianților de droguri…despre Iftimie bucătarul aflăm că fusese „stolnic [bucătar șef] la sfânta Mitropolie”[26].

Dinu era „ișlicar”[27]. Făcea căciuli boierești. Și pe soția lui o chema Păuna[28]. Pământul „ohamnic”[29] era pământ inalienabil. Iar „biv”[30] însemna fost. Un cuvânt slavon.

Ioan era „polcovnic”[31]. Adică colonel. Iar Stanciu era „boiangiu”[32], adică vopsitor de materiale textile. Pe când pristav[33] = crainic, anunțător de vești.

Și la 24 februarie 1823, domnitorul Grigorie Dimitriu Ghica, a hotărât că „nimeni de acum înainte să nu umble făr de felinar de la doaă ceasuri din noapte înainte”[34].


[1] Careta era o trăsură închisă, de lux, pe patru roți.

[2] Caleașca era o trăsură elegantă, cu arcuri flexibile, descoperită.

[3] George Potra, Documente privitoare la istoria orașului București (1821-1848), Ed. Academiei RSR, București, 1975, p. 71.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 72.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 73.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 74.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 75.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 76.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 78.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 79.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 80.

[33] Idem, p. 81.

[34] Ibidem.

Did you like this? Share it: