Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la praznicul Prea Sfintei Treimi [2012]

Iubiții mei,

dacă ne sărbătorim ziua de naștere cu multă atenție…cum să nu prăznuim astăzi dumnezeiește, când Dumnezeul nostru treimic e în centrul atenției noastre liturgice?

Căci dacă Cincizecimea, ieri, ne-a arătat că odată cu Pogorârea Sfântului Duh iconomia mântuirii lui Hristos a devenit bun propriu al tuturor membrilor Bisericii, lunea de astăzi, lunea Treimii, ne spune că mântuirea lumii nu e opera uneia sau a alteia dintre persoanele treimice ci a tuturor laolaltă.

Că mântuirea e trinitară…pentru că Împărăția e a Treimii.

Iar Sfântul Duh ne-a îmbrăcat cu putere de sus…tocmai pentru a mărturisi Treimea cea deoființă și nedespărțită.

Pentru că nu putem să înțelegem diverși oameni dacă nu avem, mai întâi de toate, puterea de a vedea adâncul oamenilor. Și vedem adâncul oamenilor dacă ne curățim de adâncul păcatelor noastre…și devenim expliciți pentru noi…și noi pentru alții.

Și primirea harului dumnezeiesc la Cincizecime a fost o vedenie

A fost o primire duhovnicească, în adâncul ființei lor…în ascunsul ființei lor…pe când cei care priveau miop lucrurile confundau harismele cu beția.

Însă niciodată harul lui Dumnezeu nu se confundă cu șarlatania!

Harul lui Dumnezeu îl rezidește pe om din lăuntrul său, îl umple de milă și de pace, de bucurie și de frumusețe dumnezeiască.

Și Dumnezeu ne cheamă la cunoașterea și înțelegerea Lui…pentru că și dogma Treimii e revelație, e vedere dumnezeiască…care se înțelege duhovnicește…pe măsura curățirii noastre de patimi.

Adică putem vorbi despre Dumnezeul treimic pe măsură ce ne curățim ochii inimii…ca să vedem.

Dogma Treimii e revelare și vedere dumnezeiască

Însă niciodată omul nu vede adâncul lui Dumnezeu…ființa și persoanele Sale…ci puțin…foarte puțin…din slava Sa. Din strălucirea slavei Sale.

Pentru că a vedea slava Lui…cere o imensă sfințenie. Un imens travaliu curățitor. O luptă pentru luminare și înfrumusețare duhovnicească.

Și vedem din mărturia Tradiției și a Scripturii ce dimensiuni planetare a avut acest eveniment al primirii harului dumnezeiesc…Pentru că Sfinții Apostolii și urmașii lor, membrii Bisericii adică, au schimbat umanitatea din lăuntrul ei.

Nu hocus-pocus, nu aparențe…ci schimbări uluitoare, de cea mai mare profunzime!

Tocmai de aceea Sfinții lui Dumnezeu preferă să fie chinuiți cu cea mai mare bestialitate…Preferă să piardă tot. Preferă să fie umiliți în chip și fel…

Însă în afară de un singur lucru: de a se lepăda de harul lui Dumnezeu…și de cinstirea Lui.

Și nu pot să facă acest lucru nu din punct de vedere lingvistic…să spună din gură și gata!…ci din punctul de vedere al dragostei.

Pentru că ei sunt lipiți de slava lui Dumnezeu în lăuntrul lor…și nu pot să conceapă altceva…pentru că Dumnezeu e viața lor zilnică.

Așa stând lucrurile înțelegem de ce praznicul de astăzi e praznicul bucuriei noastre veșnice.

Pentru că noi dorim să trăim veșnic cu Dumnezeu…cu Cel care ne-a iubit pe noi mai înainte de a ne crea.

Ne-a iubit…și ne-a creat…pentru că ne dorește pururea vii, pururea frumoși, pururea încântători în ochii Lui.

Însă nu poți să fii încântător fără să te îmbraci cu haina cea țesută de sus, cu haina harului!

De aceea ne botezăm…și de aceea ne întoarcem mereu la Botez prin Spovedanie…adică prin curățirea de păcate: pentru ca harul lui Dumnezeu să fie continuu frumusețea noastră.

Pentru că el e frumusețea noastră. E frumusețea care coboară din cer…și se arată în noi pe măsură ce faptele noastre sunt tot mai evident și mai încântător faptele Evangheliei.

Însă efortul nostru teologic și ascetic în același timp ne leagă de Treime tot mai mult…dacă trăim legătura cu Dumnezeul treimic potrivit Tradiției și Scripturii.

Pentru că dogma Treimii, piatra cea din capul unghiului a cugetării umane, necesită efort ascetic dar și fidelitate față de mărturia Părinților Bisericii.

Adică nu doar evlavie și voința de a plăcea lui Dumnezeu…ci și minte, multă minte luminată de har ne trebuie ca să înțelegem, să aprofundăm și să mărturisim ortodox pe Dumnezeul nostru treimic.

Pentru că altfel riscăm să fim ortodocși cu idei catolice, protestante, neoprotestante sau păgâne în noi.

Riscăm să spunem Dumnezeu…și să înțelegem, de fapt, altceva prin Dumnezeu decât înțeleg Părinții ortodocși ai Bisericii despre Dumnezeu.

Pentru că Ortodoxia mărturisește acestea despre Dumnezeul treimic: Tatăl Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul Sfânt…Dar nașterea și purcederea și ce înseamnă persoană și relație și comuniune la Dumnezeu e mai presus de înțelegerea noastră.

Și Duhul Sfânt Se odihnește în Fiul…pentru că Treimea e plinătatea atotdesăvârșită și nu are nevoie de creație pentru a fi deplină.

Și întreaga Treime conlucrează în tot ceea ce ține de creația Sa, pentru că creația e rodul dragostei lui Dumnezeu și ea nu a apărut ca o necesitate pentru Dumnezeu.

Iar Fiul Se întrupează și Își îndumnezeiește umanitatea pentru ca să ne trimită nouă harul dumnezeiesc, cel care ne ajută să ne îndumnezeim și noi.

Și îndumnezeirea noastră e reală în Biserică…pentru că prezența harului în noi e reală și lucrătoare.

Iar noi așteptăm învierea din morți și viața veșnică pentru că îndumnezeirea este scopul vieții noastre…

Așadar avem nevoie de cunoaștere teologică și deopotrivă de experiență liturgico-ascetică.

Trebuie să cunoaștem fir a păr toate dogmele credinței, să le aprofundăm…și în același timp să gustăm, cu nesaț, din prezența lui Dumnezeu în Biserică și istorie.

Pentru că Dumnezeu e prezent în Euharistie, în apa Botezului, în apa sfințită, în Biserica sfințită, în casa sfințită, în trupurile și sufletele noastre pline de har.

Dumnezeu e prezent în creația Sa, nu a abandonat-o niciodată…și nici nu o va uita vreodată…pentru că fundamentul creației este El Însuși.

Motiv pentru care nu trebuie să ne lamentăm…ci să jubilăm!

Să ne bucurăm dumnezeiește în toate zilele vieții noastre, fie de avem bucurii, fie de avem necazuri.

Petru că viața e o universitate al lui Dumnezeu, în care suntem uceniciți pas cu pas, în care suntem modelați de către El…tocmai pentru a fi proprii bucuriei celei veșnice.

De aceea, Doamne, Dumnezeul nostru Cel Preabun și Preamilostiv, ai milă de noi, robii Tăi, cei care Îți slujim Ție și ne scoate din adâncul ispitelor și al durerilor noastre! Dă-ne să ne bucurăm întru Tine! Dă-ne să Îți slujim Ție în toate zilele vieții noastre cu inimă bună și milostivă.

Ca astfel să ajungem la sfârșitul vieții noastre împăcați întru toate și cu toți, bucuroși că Te vedem pe Tine, Bucuria întregii lumi, Hristoase, Dumnezeul nostru…și în Tine pe Tatăl Tău Cel Preaveșnic și pe Prea Sfântul Tău Duh, Cel întru toate milostiv și curățitor a toate, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

Țărână de ape

Next

Frunzele de nuc ale Rusaliilor

3 Comments

  1. Camelia

    Doamne, ajuta, Parinte! Am asteptat cu teama si bucurie sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh si pe cea a Sfintei Treimi, iar asteptarea s-a transformat in bucurie cu mult peste asteptarile mele.  De fiecare data ma regasesc si ma implinesc sufleteste in slujbele Bisericii.

    De fapt ma hranesc sufleteste la fiecare Sfanta Liturghie si nu numai. Ma intorc in timp si vad altfel incercarile prin care am trecut in ultimii ani, greutatile pe care, daca le-as privi „la rece” – nu stiu, din punct de vedere rational vorbind – cum as fi putut sa le depasesc fara ajutorul care sosea exact la timp… Acum imi dau seama ca toate experientele de viata sunt punti catre Dumnezeu, pe care tot El le construieste si tot El ne ajuta sa pasim in siguranta.

    Cum este oare posibil ca slujba Parastasului (pentru ctitori) sa faca sa tasneasca din suflet atata bucurie, speranta, nadejde? Sa-i simti alaturi de tine in rugaciune pe cei pe care nu i-ai cunoscut vreodata, dar catre care indrepti ganduri de recunostinta si multumire?  (Anul acesta zmeura se va coace putin mai tarziu, peste vreo saptamana -doua, din cauza variatiilor de temperatura, probabil.) 

  2. Camelia

    Prima oara cand traiesc bucuria prin lacrimi care se rostogolesc fara voie, nu pentru slabiciunile si neputintele mele, ci coplesita de prezenta lui Dumnezeu care Se daruieste pe Sine fara a tine cont de meritele noastre.

    Viata isi urmeaza cursul si, tot din experienta stiu ca asemenea momente poarta in ele pregatire pentru greutati viitoare. Cand am vorbit mai devreme cu mama la telefon, spunea ca se simte foarte rau, de azi-noapte, dar cu toate astea nici macar nu s-a gandit sa lipseasca de la slujba.

    Aseara, cand m-am inchinat Cuvioasei Parascheva, chipul ei era incarcat de multa tristete, asa cum nu am vazut-o niciodata pana acum. Sunt ingrijorata pentru mama si nu stiu ce sa fac. O parte din mine ar ramane acasa, rugandu-ma pentru sanatatea ei, iar alta parte din mine ar pleca cu prima masina spre ea. 

    • Dumnezeu ne coace pentru bucurie, doamnă, și fără să știm ne umple de lacrimi…după cum umple de rouă pământul.

      Dacă nu ar fi atât de minunată viața cu Dumnezeu nu am ști cât de urâtă e banalitatea...adică repetiția sterilăprivirea îngustă asupra realității.

      Ne rugăm pentru toți…și pentru mama dumneavoastră…și când zmeura se va rumeni…atunci și noi ne vom regăsi.

      Nădăjduim să venim…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén