Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166.

***

Și tot aici, și tot la plural, îl avem pe parvulis. În dativ sau ablativ plural. De la parvulus, -i care înseamnă copil, minor, sugar, țânc

Și de aici avem cuvântul puericultură…care e știința medicală care se ocupă cu metodele și mijloacele de creștere armonioasă a copiilor.

Adică trebuie să ai cultura creșterii copiilor…pentru că ei nu cresc de la sine. Trebuie să știi de ce țipă, ce vor, cum trebuie spălați, cum trebuie înfășați, cum trebuie legănați, ce gramaj de lapte le trebuie, cum le faci de mâncare…O mie de necunoscute dacă nu le înveți.

Dacă îi pui apă fiartă…ca să îl speli…îl opărești…pentru că pielea lui e foarte sensibilă.

Dacă îl tragi de mână, de picior, mai tare…i le rupi…că nu sunt tari ca ale noastre…

Așa că trebuie să știi…și să înveți continuu cum trebuie să acționezi în diverse situații cu copilul. Trebuie să îți agonisești cultură a copiilor…știință despre copil și viața lui.

Adică îți trebuie cultură multă și să fii creștin…și să fii mamă și tată de copil.

Căci de aceea panica multora după culcat…Te culci cu Ionel, cu Costel…rămâi gravidă…și apoi te întrebi ce să faci. Nu înainte…ci după

Și pui problema lui oriori…Ori mă ia de nevastă…ori îl avortez…Dar nu și problema lui a fi responsabil pentru copilul tău.

Iar post-avortul e o durere imensă…cum e durere imensă și căsătoria fără dragoste. El te ține de proastă, se duce se-ntoarce, Ionel al tău…și când vine acasă vrea masă, vrea să te culci cu el…dar nicio admirație față de tine…și față de ceea ce faci pentru casă și pentru el.

Și de aici bătăile, certurile, supărarea…starea de stres continuu…care te face să îți blestemi zilele…și faptul de a te fi căsătorit.

Adică, din nou, problema culturii. Să ai cultura căsătorieiînainte de căsătorie. Să știi să îți alegi soțul…soția…și să nu îl alegi pe cel care nu trebuie.

În versetul al 22-lea, iubiții mei, îl avem pe navicula. De la navicula, -aemică ambarcațiune, barcă. Și de aici vine naval…adică tot ceea ce ține de transporturile pe mare.

Și ultimul lucru…pe care vrem să îl discutăm cu dumneavoastră din această Evanghelie e acest trans, tot de la 22, care e o prepoziție în acuzativ și care înseamnă cruciș, peste, dincolo de, de/pe partea cealaltă.

Iar noi îl folosim pe trans ca însemnând peste. De aici: transfrontalier, transfug, transhumanță, tranzitoriu, Transfăgărășan etc.

Acțiunea Poliției Române, în UE, spre exemplu, e transfrontalieră…trece și în alt stat…colaborează și cu alt stat…dacă e nevoie să prindă un infractor.

Iar transhumanța e migrația periodică a păstorilor cu turme, care urcă primăvara la munte și coboară toamna la șes…pentru ca să asigure hrana animalelor.

Adică o acțiune care se desfășoară, trece peste mai multe locuri.

Și vom încheia aici și a treia parte a predicii noastre…Și sperăm să nu fim chiar atât de obositori

Căci unii dintre dumneavoastră poate că sunteți învățați cu predici scurte

Însă noi considerăm că aceste predici, care adastă, care se opresc pe fiecare particulă în parte a Evangheliei sunt extraordinar de folositoare pentru oamenii credincioși.

Pentru că ele sunt rodul unei continue cercetări a Tradiției…și, în același timp, îi fundamentează pe oameni în credință. Îi face să se familiarizeze nespus de mult cu textele sfinte.

Dar aș fi vrut și o a patra parte…cu concluzii…a predicii de azi, dacă aveam timp. Căci această Evanghelie, ca fiecare în parte, poate fi adâncită, explicată, discutată în alte zeci de ore…

Pentru că Scriptura e o imensitate copleșitoare de cunoaștere care cere multe ore și zile de interpretare. Și ar trebui să vorbim mereu în cântări și în psalmi și în cunoaștere teologică.

Iar vorbirile duhovnicești despre Scriptură ne-ar umple întreaga viață…Căci Scriptura și Părinții Bisericii și cultul nostru ortodox merită să fie discutate non-stop.

Să predicăm adică mult, până ne pierdem glasul…până murim…că moartea asta e o fericire…dacă ai fost toată viața interpretul Tradiției Bisericii.

Căci trebuie să vorbim despre dulceața teologiei ortodoxe, despre măreția de har a dogmelor Bisericii, despre fiecare fărâmitură a acestei pâini a Tradiției noastre. Pe care nu trebuie să o desconsiderăm în niciun punct al ei…ci să o primim cu evlavie și cu frică de Dumnezeu.

Și dacă vreți să gândiți învățătura ortodoxă ca pe o pâine a lui Dumnezeu, ca pe o pâine pentru minte…atunci pe aceasta trebuie să o mâncați cu multă conștiinciozitate. Și să nu lăsați pe afară…să nu aruncați…să nu călcați în picioare…nicio fărâmă…nicio idee sfântă a acestei pâini a cunoașterii lui Dumnezeu.

Căci pentru cunoașterea lui Dumnezeu trebuie să ne nevoim. Și nu să ne pierdem timpul cu jos Guvernul, jos Sinodul…Iar dacă ne-am nevoi duhovnicește…am fi alții.

…Iar aceste ore de predicare pe care le-am petrecut cu și pentru dumneavoastră dorim să fie o îmbiere/ o invitare a dumneavoastră către cunoașterea duhovnicească.

Să arătăm că se poate discuta teologic minute, ore întregi…dacă vrem…

Și se poate…dacă te nevoiești să strângi, bob cu bob, de peste tot, învățătura Bisericii pentru ca să o dărui ca pe o hrană îndestulătoare.

Și smeriți în fața lui Dumnezeu, cercetând zeci de surse teologice…strângi…pentru ca să vorbești

Căci noi speram să se înțeleagă, dar vedem că nu se înțelege acest lucru, că atunci când facem o predică sau când facem un articol nu îl facem doar cu citirea unei jumătăți de carte pe întreaga viață.

Că nu le facem numai pe baza la cinci, zece, cincizeci de cărți…

Că noi nu am citit doar cărțile despre care am vorbit online până acum…

Ci în spatele muncii noastre există citiri serioase și multe…multă muncă ascetică…multă chinuire…

Și aceste lucruri nu le spunem ca să ne mândrim…în fața dumneavoastră, pentru că nu avem pentru ce și nici nu câștigăm nimic, ci pentru a-i atenționa pe cei care ne citesc și nu ne înțeleg prea bine…că cunoașterea duhovnicească și viața duhovnicească nu se dobândesc doar pentru că ajungi să vorbești papagalicește, după ureche, despre ele.

A repeta două pagini sau cinci cărți la nivel online, pe care le-ai citit…dar nu tu le-ai gândit, nu le-ai scris tu…nu înseamnă teologie. Ci adevărata cunoaștere teologică vine din viața ta ascetică, din munca ta de citire, de traducere și de creație. Din multe lucruri, filtrate prin tine, devenite una cu tine…și care izvorăsc din tine în mod firesc.

Adică dintr-o epuizare imensă…vine teologia. Din deschiderea spre Dumnezeu, pentru ca El să ne umple de slava Sa și de multă cunoaștere, și din deschiderea noastră spre sursele teologice, spre viața Bisericii și spre cunoașterea multilaterală a existenței.

Căci dacă am înmagazina cunoștințele teologice asemenea unui computer și le-am avea pe toate folder lângă folder în capul nostru…nu am ști ce să facem cu ele.

Fiindcă din toate facem o carte tocmai pentru că Dumnezeu ne luminează, ne ordonează lucrurile în capul nostru…pentru ca să le putem înțelege și detalia.

Căci El ne face să pătrundem în înțelegerea acestor lucruri…Fiindcă, bineînțeles, oamenii contemporani cu Sfântul Pavel, cu Einstein sau cu Eminescu nu vedeau aceleași lucruri în ei cum vedem noi astăzi…avându-le opera la îndemână.

Însă nu contemporaneitatea ne strică! Și nu banii ne opresc ca să nu facem studii…Ci lenea noastră, lipsa noastră de zbatere ne face neproductivi.

De aceea textele: „sunt prost”, „nu am cunoaștere duhovnicească”, „nu pot citi cărți teologice”, ci eu citesc „numai rugăciuni și acatiste” nu ne disculpă și nici nu ne arată niște oameni de treabă ai Bisericii. Ci ele arată că nu vrem să progresăm zilnic, că nu vrem să învățăm, că nu vrem să fim alții…atâta timp cât acum se poate din plin acest lucru. Că ne e lene să fim alții…lucru care arată carențele credinței noastre…care ne vrea mereu alții.

Lenea se scuză!

Pentru că, dacă vrem, putem învăța o limbă străină și la 85 de ani…darămite la 15.

Putem învăța rugăciunea lui Iisus și la tinerețe și la maturitate și la bătrânețe.

Putem să învățăm să citim, să scriem, să ascultăm și să privim frumos la orice vârstă.

E de ajuns să vrei ca să înveți un meșteșug, o știință, o artă.

Nu contează cât de mult înțelegi…sau cât de repede…ci faptul că te-ai apucat de ceva nou.

Pentru că oricine din Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu se poate mântui, oricine se poate sfinți, oricine poate să îl înțeleagă pe Sfântul Maxim Mărturisitorul și pe Sfântul Dionisie Areopagitul…în câteva ale lor…dacă ascultă, dacă primește învățătură, dacă se străduiește să înțeleagă.

Căci Sfânta Liturghie, Botezul, Cununia, Înmormântarea, toate slujbele Biserici, sunt pline de teologie.

Te doare capul de atâta teologie…dacă mintea ta nu e rodată, nu e luminată, nu e învățată cu teologia.

Dar, în timp, lucrurile devin coerente în mintea noastră…dacă ne dăm silința să le înțelegem.

Pentru că toți începem cu greu teologia, cu multe necunoscute…și pe parcurs tot înțelegem lucrurile…Iar dacă începem pe Părintele Dumitru Stăniloae, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, pe Sfântul Grigorie Palama și nu înțelegem decât unele lucruri…e bine și atât! La a doua citire vom înțelege mai mult. Pentru că neînțelegerea e un motiv să scotocim cărți, să întrebăm, să aprofundăm lucrurile…pentru a le înțelege.

Și dacă citim de două, de trei ori, de 4 ori o carte e imposibil să nu înțelegem ceva mai mult de la o citire la alta.

Dacă nu știiîți iei dicționare.

Dacă nu înțelegi un cuvânt…îl cauți…Scrii de mână fraza, o rescrii cu cuvintele tale.

Cauți în alte cărți, cauți online, te zbați să înțelegi…dar nu lași baltă o carte…

Pentru că noi suntem consternați când auzim că oamenii nu rămân cu nimic de la slujbă…sau din ce citesc…Că rămân cu inima și cu mintea goale…fără înțelegeri…

Și mă întreb: cum e posibil? Cum să mergi la o slujbă, la un Botez, la o Înmormântare, la o Cununie…și să nu rămâi cu niciun rând, cu nicio înțelegere în minte?

Ce fel de minte e aia…care nu înțelege nimic din slujbele Bisericii? Nu înțelege…sau nu vrea să admită acest lucru?

Însă, fratele meu, dacă de la slujbă nu ai înțeles nimic…de la televizor ce înțelegi? Căci și la știri, la filme, la documentare sunt cuvinte grele…de dicționar. Și se vorbește despre tot felul de sintagme, țări, nume, preocupări și în limbaje proprii despre diverse lucruri.

Dar dacă nici la televizor nu înțelegi tot ce se prezintă…de ce vrei să înțelegi tot ce se petrece la Biserică…doar printr-o singură asistare la slujbă?

Așadar, pentru a înțelege tot mai mult trebuie să te ambiționezi în bine. Ca cei doi-trei oameni publici, mediatizați recent, care au dat BACul la maturitate.

În concluzie: dacă vrei, se poate! Dacă nu, nu.

Deci sfatul nostru constant e acesta: nu pierdeți timpul cu prostii și cu vorbe de cancan toată ziua! Ci învățați lucruri serioase din orice: din teologie, știință, cultură, maniere elegante…pentru că astea vă ajută să vă formați interior.

Pentru că prin ele vă luminați, vă clarificați interior, vă umpleți de înțelepciune…

Nu renunțați la ideea de a avea o înțelegere mare și profundă asupra lucrurilor!

Nu vă limitați la trei cărți citite, la trei autori…sau, aoleu!, mă smintesc dacă îl citesc pe Dostoievski sau pe mai știu e cine…Nu!

Citește și cartea proastă pe lângă cea mare, și ziarul, și blogul…dar ia, urmează, reține numai ceea ce trebuie.

Căci și pe stradă și în viața ta se întâmplă ca în romane…și ca în filme. Se petrec și bune și rele…nu numai bune. Iar dacă prin viața ta, prin capul tău îți trec tot felul de gânduri…acelea pot să devină și o nuvelă, o piesă de teatru sau un roman. Diferența e că la tine trec nescrise…iar alții le scriu.

Iar noi citim cultură…pentru ca să vedem ce experiență au și alții. Ce le-a zburat și altora prin cap. Câte ne unesc și câte ne despart.

Însă, pentru cei care nu știu…sau pentru cei care nu citesc…le spunem că înțelepciunea nu trufește. Înțelepciunea umple de smerenie. Numai puțina și frugala înțelepciune trufește…pentru că nu e un fapt de viață.

Și așa trebuie să înțelegem spusa Sfântului Pavel: că înțelepciunea puțină înfumurează.

Da, știința  multă poate înfumura când ți-o agonisești nu ca să te mântuiești…ci pentru scopuri minore. Dar când Dumnezeu ne umple de multă știință și cunoaștere atunci aceasta ne smerește mult…ne umple de multă milă și bucurie, de dorința de a o împărtăși și nu de a privi de sus pe ceilalți.

Așadar multa știință ca și multa sfințenie nu smintesc decât pe lepre și pe hoți. Pe oameni care nu vor să aibă nici nevoință mult și nici carte multă.

Da, pe acești oameni îi smintim…și nu ne pare rău că îi smintim…Căci ei deja s-au smintit pe ei înșiși…prin faptul că nu vor să fie mai mult decât sunt ci vor să îi lăsăm așa, ca pe niște creștini care nu fac nimic.

Însă nu există smerenie…care să nu vrea să cunoască mai profund Scriptura. Care nu vrea să cunoască tot ce mărturisește Biserica.

Căci smerenia se uluiește de mărețiile lui Dumnezeu. E foarte bucuroasă de adevăr, de frumos, de pace, de liniște.

Ne oprim aici…și sperăm ca această predică maraton…să fie spre folosul nostru, al tuturor. Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne întărească. Amin!

Did you like this? Share it: