Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua și a treia.

***

Și într-o variantă din Bihor a Babei Dochii Sfântul Petru și Hristos „se ivesc” lângă nora babei, care plângea la râu în timpul iernii[1]. Și ea îi numește pe cei doi: „Oameni buni, oameni străini[2].

La fel și în varianta a 6-a, din Banat: „Domnul Hristos…umbla pe pământ cu Sân-Petru”[3]…și a văzut-o pe nora ei plângând.

Și cred că din această dorință curată de a-L vedea pe Domnul, ca odinioară, mergând pe pământ…s-a născut nevoia aceasta a românilor de a inventa noi și noi veniri ale Lui în mijlocul nostru. Pentru că ne place să vedem cum ar fi…dacă El ar veni în mijlocul nostru ca atunci

Într-o variantă din Muntenia, găsită în com. Vârciorova, jud. Mehedinți, aflăm că fiul babei Dochii era „bun, vrednic, ascultător” și era „bucuria” ei și soția pe care și-a luat-o „era tocmai ca el de vrednică și ascultătoare”[4].

Însă cu toate astea, baba Dochia o invidia pe noră și de aceea a trimis-o să spele lână în timpul iernii. Și după ce femeia spălase 3 zile și se simțea neputincioasă…atunci au venit cei „doi oameni, cari nu erau alții decât Dumnezeu și cu Sf. Petru, care atunci umblau pe pământ[5].

În legătură cu 9 martie, cu Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, autorul a găsit o povestire în care Sfinții Mucenici l-au pârât la Dumnezeu pe un om care în ziua lor de pomenire s-a dus și a semănat mazăre[6].

În secțiunea „pornirea plugului”[7], autorul a consemnat obiceiul românilor înainte de a ara: „bătând stăpânul de casă trei mătănii și zicând: Doamne ajută!  și Dă Doamne, roadă!, trag o brazdă sau brăzdează, după cum se mai zice, și apoi dejugă boii și le dau de mâncare, și pe lângă boi, mănâncă și ei crezând și zicând că, dacă nu mănâncă, nici câmpul nu rodește, iar dacă mănâncă, câmpul duce lumea[8]. Și abia după ce au făcut și aceasta se pornesc în țarină la arat, unde din nou își fac cruce, zic: Doamne ajută! și se apucă apoi de arat[9].

Faptul că se închină și că se roagă e un lucru normal pentru un creștin ortodox, care are rugăciune la începutul lucrului…și așteaptă tot ajutorul…și roadă bogată de la Dumnezeu…și nu din munca lui. Însă a mânca sau a nu mânca înainte de lucru nu influențează, firește, rodirea câmpului…Și iarăși vedem neștiința celor care îmbinau comportamentul ortodox…cu tot felul de păreri de-ale lor…cu lucruri inventate.

În Moldova, când se ieșea la arat, veneau cu apă și cu tămâie aprinsă și își tămâiau boii și stropeau cu apă plugul și boii și spuneau: „Noroc să dea Dumnezeu, ploaie și roadă!”[10]. Adică imitau ceea ce văzuseră la Biserică: cădirea și stropirea cu apă sfințită.

În Transilvania, după ce ajungeau la câmp, se închinau de trei ori și spuneau: „Doamne ajută! Dă, Doamne, roadă multă și sănătate!”[11]. După care începeau să fluiere și să cânte, cântând deopotrivă „fel de fel de cântece, unele vesele, altele de jale, după cum e și dispus[12] cel care ară.

O colindă dedicată Sfântului Alexie omul lui Dumnezeu (pomenit pe 17 martie) începe cu versurile:

„Un fecior de împărat,

Bun gând Dumnezeu i-a dat,

O prea frumoasă pustie”[13] și se termină cu acestea:

„De lume m-am lăsat,

Ca să urmez lui Hristos,

Care-mi este de folos.

Mila Domnului să fie!

De acum până-n vecie!”[14].

E primul fragment popular din carte care degajă un vibrant și delicat mesaj monastic.

Însă colindul de față pornește, de fapt, de la Viața Sfinților Varlaam și Ioasaf, scrisă de Sfântul Ioan Damaschin[15].

Pescarii, de Sfântul Alexie, mergeau la apă și prindeau un pește, pe care îl mâncau de viu, rugându-se, cu naivitate, următoarele:

„Alexie, Omul lui Dumnezeu,

Eu am venit la pârâu,

Să prind un pește

Să-l mănânc

Cum este el din pârâu,

Iar tu să te rogi lui Dumnezeu

Totdeauna pentru mine,

Să pot prinde pește bine[16].

Însă, după cum se observă, le era mai ușor să facă cine știe ce gest pueril, ca mâncatul peștelui viu…decât să facă o milostenie de pește, de fiecare dată, din ceea ce prindeau.

Și tot în jurul persoanei Sfântului Alexie s-a născut o legendă în Bucovina, în care Dumnezeu „văzând de la un timp […] că gângăniile și gujuliile[17] își fac de cap, că necontenit îi necăjesc pe oameni, i s-a făcut milă de aceștia și, voind să-i mântuie de aceste vietăți nesuferite, s-a pus într-un an, pe la ziua Crucii [duminica a treia din Postul Mare] și prinzându-le pe toate, le-a vârât într-o lacră[18][19].

Gestul intempestiv și nervos al lui Dumnezeu însă e continuat de un „om cu numele Alexă”[20], căruia Dumnezeu îi dă racla să o arunce în mare. Însă curiozitatea îl face să deschidă racla…și insectele ies și se ascund peste tot[21].

Pedeapsa lui: „Dumnezeu l-a prefăcut în cocostârc, ca să le strângă înapoi”[22].

Însă cum să dorească Dumnezeu să șteargă de pe fața pământului insectele și micile vietăți și cum să le considere nesuferite, dacă El le-a făcut?

Și de ce avea nevoie de un om, Dumnezeu, dacă tot dorea să pedepsească pe cineva?

Iar pedeapsa cocostârcului…apare ca soluție a legendei tocmai pentru a explica rolul pe care acesta îl are în ecuația naturii: de a nu se înmulți vietățile mici…care îl pot agasa pe om.

Însă legarea vietăților mici de pomenirea Sfântului Alexie e, în primul rând, un lucru practic, pentru că începând din această zi sau din luna martie-aprilie…încep să iasă la lumină gângăniile de tot felul[23].

O altă frică a românilor transpare din ceea ce se poate petrece cu  noi în „miezul Păresii”, adică la mijlocul Postului Mare. Pentru că o femeie a tors „în ziua de Miezul Păreții. Și fiindcă nu e bine de tors în ziua aceea, de aceea femeia ce s-a încumetat a toarce, a nebunit[24].

Adică un alt caz în care au făcut din țânțar armăsar. Absolutizarea nemuncii într-o anume zi au transformat-o în motiv de calamitate.


[1]  Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Vol 2. Păresimile, ed. îngrijită și introd. de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București, 2011, p. 122.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 124.

[4] Idem, p. 130.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 158.

[7] Idem, p. 183.

[8] Câmpul asigură hrana oamenilor.

[9] Sărbători 2, p. 186.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 187.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 206.

[14] Idem, p. 208.

[15] Informație primită de la Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș. A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2010/02/19/paturile-de-odihna-si-pustia/.

[16] Sărbători 2, p. 211.

[17] Insectele.

[18] Raclă.

[19] Sărbători 2, p. 218.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 219.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 230.

Did you like this? Share it: