De la Rușinea pământului…mi-am amintit-o pe cea cu „deschisul cerului”.

Îi citeam și îi explicam bunicii mele viața unui Sfânt…și am ajuns la un pasaj în care se vorbea despre deschiderea cerului, adică despre un extaz.

Și ea a sărit ca arsă…că la fel i-a spus și bunica ei pe când era mică.

– Și ce ți-a spus?

– Mi-a spus că pe când era în Dobrogea…și până să vină aici, în Teleorman…într-o noapte a văzut cum s-a deschis cerul și cum jucau multe grupuri de oameni în hore.

– Poate ți-a spus un basm…și tu ai crezut că e de-adevăratelea.

– Nu, domnule (mi-a replicat ea vehement), e ceea ce a văzut ea…când s-a deschis cerul!

 – Astfel de trăiri, mamaie, le au oameni foarte Sfinți…și nu le văd așa, pe cer, cu ochii deschiși, ci într-un mod tainic, numit extaz, când își curățesc inima…

Auzind ce îi spun eu…a rămas nedumerită

N-am mai auzit-o însă de-atunci cu „deschisul cerului”…

Did you like this? Share it: