Am vorbit despre unda mării/ lacului, despre cărările mării, despre brazdele apei…însă de unde vine rotitorul talaz (Scrisoarea IV)? Reamintim versurile:

Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri,

Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri;

Se înalţă în tăcere dintre rariştea de brazi,

Dând atâta întunerec rotitorului talaz.

Izvoarele din Călin (file din poveste),

Ele trec cu harnici unde şi suspină-n flori molatic,

Când coboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic,

Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace,

În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.

În Călin Nebunul, Apa vie tot sclipeşte, se roteşte colo-n baltă.

Apropo, baltă înseamnă…lac în literatura veche (cu valențe poetice uneori – la Dosoftei sau Cantemir), iar nu apă stătută sau baltă formată după ploaie, așa cum înțelegem noi astăzi sensul cuvântului, care nu ne mai deconspiră nimic…poetic sau romantic.

În Luceafărul:

Şi apa unde-au fost căzut

În cercuri se roteşte,

Şi din adânc necunoscut

Un mândru tânăr creşte.

Dar și în alte versuri:

De ce mă întristează,

valurile mor,

Când altele urmează

Rotind în urma lor?

(Cu pânzele-atârnate)

*

Şi în umbra cea de veci

Curgu-mi râurile reci

Limpegioare, rotitoare,

Având glasuri de isvoare.

(Mușatin și codrul)

În literatura veche nu am descoperit această imagine poetică, nici în Țiganiada ori în poezia prepașoptistă și pașoptistă.

Există însă în iconografie această reprezentare a mărilor/ apelor sub forma unor vârtejuri/ talazuri rotitoare:

Tiparul acesta iconografic este vechi-eclesial și s-a perpetuat și în Occident o vreme după schisma de la 1054 – așa cum arată pictura de mai jos a lui Lorenzo Veneziano din 1370 (sursa aici):

Eminescu îl întâlnise fără îndoială, atât în icoane, cât și, posibil, în manuscrise. O reprezentare a Sfântului Hristofor, din Caietul de modele al lui Radu Zugravu (secolul al XVIII-lea)[1], spre exemplu, ne evocă același tipar:

Îl putea vedea și în picturile exterioare ale Mănăstirilor din nordul Moldovei, ca spre exemplu, la Moldovița, în scena care se înscrie în binecunoscutul program iconografic denumit Asediul Constantinopolului:


[1] Vezi Radu Zugravu, Caiet de modele, ediție și studiu de Teodora Voinescu, Ed. Meridiane, București, 1978. Cartea o am prin amabilitatea domnului Profesor Mihai Moraru, pentru care îi mulțumesc și pe această cale.

Did you like this? Share it: