Mi-au căzut ochii azi pe floarea asta…

Rusinea pamantului

și mi-am adus aminte ce îmi povestea mamaia Floarea despre ea…didacticist și sfătos…într-o zi când mergeam spre gară.

În clasele primare…

Și mi-a spus povestea „Rușinii pământului”…numind floarea în acest fel.

Se spune că, începu ea, când a făcut Dumnezeu lumea…floarea asta era cu totul negră…pentru că ea reprezenta rușinea pe care o aveau oamenii de a nu păcătui.

Însă acum, accentuă ea, doar atâtă rușine mai are omenirea cât e negrul din mijloc.

Și mi-a arătat semințele negre din mijloc.

*

Așa că, din perspectiva bunicii mele…rușinea s-a cam dus de pe fața pământului…și floarea asta albă…cu negru în mijloc e barometrul bunului simț pe pământ.

*

Nu mai îmi amintesc dacă am întrebat-o de unde știe legenda asta…însă mult timp m-am uitat la floare…sperând să se înmulțească rușinea pe obrazul oamenilor.

Did you like this? Share it: