Cartea care îmi trebuie…e cea pe care n-am scris-o

De vreo 4-5 ani de zile mi se întâmplă ceva „neprevăzut” când intru într-o librărie, într-o bibliotecă sau când accesez biblioteci online: mă fac să am o poftă incredibilă de scris.

Caut, mă uit, răsfoiesc, citesc…și nu mai îmi place ce am înainte. Ce văd.

Aș vrea altceva…îmi plac doar două rânduri, 10 pagini, coperta uneia…cine știe ce expresie din alta.

Nu mai vreau să cumpăr toată cartea…ci doar un fragment din ea…

Sau niciunul…

Adică simt că nu am ce citi, ce cumpăra integral…pentru că am devenit foarte pretențios cu cărțile.

Cu experiența transmisă în cărți.

Sau cu pălăvrăgeala din cărți.

Și plec de acolo, cel mai adesea cu mâna goală…dar plin de nevoia de a scrie, de a cerceta, de a mă umple de adevăr…în modul în care simt.

Pentru că eu caut, de fapt, cartea, cărțile pe care nu le-am scris…și care mă împlinesc cu totul.