În cuget și-n simțiri

Omul care nu vede…presupune…

„Aaaa…d-aia nu a vrut să vorbească cu mine…pentru că mă urăște. Are ceva împotriva mea”. Și tu, săracu’, cu atâtea gânduri…s-ar fi putut să nici nu-l fi văzut bine pe Martinică…și, din acest motiv, să nu-l fi „onorat” cum trebuie.

Sau: „nu a scris și despre mine. Înseamnă că nu mă apreciază…”.

Sau: „dacă a scris…de ce nu a băgat mai multă miere în borcan…ca să par și eu mai bariu”.

Însă dacă vezi caracterul și viața unui om…nu mai poți „să te bazezi” pe presupuneri.

Presupunerile sunt năzăreli.

Presupunerile sunt cel mai adesea demonisme ieftine…pe care le înfuleci ca pe râma din ac.

Însă a vedea…înseamnă a înțelege inima omului.

Înseamnă a nu fi orb la profunzimi…și a nu dori…ca un copil vata pe băț…laude peste laude…când puținele cuvinte despre tine, de la un om de calibru…nu fac cât tonele de moluz/ moloz de la o mie de pupincuriști.

Vrei să fii mințit…cu compătimire?

E ușor!…

Arăți că ești un nimeni orb…plin de slavă deșartă…

Vrei osanale suspect de hilare?

Dăm drumul la malaxor…și le scoatem ca pe covrigii calzi.

Însă penibilul nu te scutește…de rușine…