Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 9 iunie 2012

Că vorbeam despre retrogradare

Iată ce s-a întâmplat…după ce am scris aseară despre WordPress la modul „laudativ-negativ”:

Și acest lucru s-a petrecut, de fapt, prima oară, prin 2007 sau 2008…când eram pe WP. ro…„extremismul ortodox” nu apăruse încă pe ordpresul românesc…și am spus că baptiștii se autovotează…manipulează…fac ce fac…că nu se poată să aibă rating cu scrieri frivole…și puține.

Am scris azi împotrivă…și mâine, spre exemplu, dimineața…clasamentul primelor 100 de bloguri…a suferit „o periere” iremediabilă.

Adică…cel mai mare blog românesc al WordPressului de la acea dată, Teologie pentru azi (adică cu cele mai multe articole…și muncă, implicit…că d-aia mai avem puțin și ajungem la…10.000 de articole) a fost scos „din context”…și au apărut „baptiștii trași la xerox”. Adică „mulți și degeaba”…de atunci și până acum…

Și niciodată nu am mai urcat în top…pentru că ni se puneau „piedici neroade” de acest gen.

Cum să aibă un spațiu online…13 mii de vizite într-o zi (după calculul ăsta, al lor, care nu știm dacă e adevărat sau nu) și a doua zi să aibă 2 mii…când ieri, la fiecare rifreș al paginii…cifrele creșteau exponențial?

Adică aici nu e vorba de rating…că nu fac ciorbă cu el…ci de principiul creativității, al valorii, al progresului.

Pentru că WordPressul, în 2006, s-a născut cu pledoaria încurajatoare: „Noi vă ajutăm să excelați! Aici e spațiul creativității! Voi, cei cu capul mare din toată lumea, care vreți să arătați că știți și puteți…aveți de la noi pământ gratuit…voi faceți-vă vilă…și nu vă cerem taxe”.

Însă pe Wp. ro se petrece ca la voturile băsiste: pui în urnă numai cu DA…și iese candidatul pe care nu l-a ales nimeni.

De aceea a fost o mare dezamăgire pentru mine lipsa asta de ferplei…și am trecut pe host plătibil și gata.

Însă eu scriu aici pentru ca să se strice mitul „excelenței” și al „cotației corecte” între blogurile ordpres.

Corectitudinea nu există pe platforma gratuită…ci doar interese prostești…care strică încrederea în creație.

Și prin asta WordPress se va desființa

Dumnezeu în mitologia românească [7]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a.

***

Dar în Bucovina nu se „munceau” ouăle în Vinerea Mare, adică nu se încondeiau, pentru că „este un păcat foarte mare de a munci în ziua aceasta ouăle”[1].

Însă nu e niciun păcat în a munci…ci în a disprețui sărbătorile. În a le încălca prin lipsă de evlavie.

Tot în Bucovina, autorul a găsit o legendă, în care „Necuratul”, înainte de a cădea „din mărirea sa”, vroia „să-L prindă” pe Dumnezeu „și să-L lege în lanțuri”[2]. Asta în cer

Și pentru acest șiretlic, dracu i-a făcut lui Dumnezeu „un scaun de aur, care se putea deschide și închide, și apoi pofti pe Dumnezeu ca să Se suie pe scaunul acela”[3].

Însă Dumnezeu, „în atotștiința Sa, înțelese șiretenia Diavolului”[4] și îl invită pe el să îl încerce primul. Și „Diavolul, nebănuind nimic”…se urcă pe scaun și rămase captiv[5].

Dar legenda are legătură cu ouăle roșii

Pentru că la întrebarea dracului: când va scăpa din „prinsoare”, Dumnezeu i-a răspuns apoftegmatic: „Când nu vor mai face femeile ouă roșii și pască!”[6]. De aceea…dracu așteaptă „cu nerăbdare”.

Într-o altă legendă, tot din Bucovina, Satana e denumit „Faraon”[7]…și el, de Paști, întreabă dacă se mai fac…ouă roșii. Și ar scăpa din lanțuri…dacă nu s-ar mai vopsi ouă[8].

N-am găsit nimic până acum despre mântuire, despre relația lui Dumnezeu cu oamenii, despre faptul că românii s-ar fi simțit „păcătoși”.

Dar „românii din Munții Apuseni ai Transilvaniei însă spun că este un om [există unul], [și] anume Antecrist [Antihrist], care are de ros un lanț mare, și când l-a găta [când l-o termina de ros], atunci s-a potopi [va pieri] lumea. Și el tot roade [un adevărat Sisif!] până în ziua de Paști, [și] atunci îi mai gata [e aproape gata]. Dar copiii [și vine salvarea de Antihrist!] umblă atunci cu ouă roși, și el se uită la ei și-și uită de muncă [îl fascinează copiii cu ouă roșii în mâini oricât de Antihrist rozător este!], iar într-aceea lanțul iar se îngroașă și lumea mai scapă un an de potop. Când însă oamenii n-or mai înroși ouă de Paști, atunci și lumea se va potopi[9].

Și așa neștiința românească a transformat oul roșu dintr-un vestitor, dintr-un indicator al Paștiului…într-o armă de luptă împotriva lui Antihrist, adică ceva „mai puternică” decât lucrarea mântuitoare a lui Hristos pentru întreaga lume.

În Transilvania, în noaptea de Paști, se aprindeau focuri…ca cel „la care s-ar fi încălzit ostașii care vegheau mormântul Domnului”[10].

Însă focurile nu erau doar anamnetice ci pseudo-mistice sau pecuniare. Pentru că, pe de o parte, cei care privegheau lângă foc așteptau „să se deschidă cerul” dar, pe de altă parte, erau atenți să vadă pe unde sunt ascunse comori[11].

Căci făceau focurile și privegheau cu „credința” că „cerul se deschide și o voce necunoscută întreabă pre cel ce l-a văzut deschizându-se: ce dorește și voiește. Și dacă respectivul cere atunci de la Dumnezeu iertarea păcatelor sau altceva, dorința se împlinește. Iar dacă vede vreo comoară arzând, poate să meargă la dânsa să-și însemne locul, ca a doua zi s-o poată dezgropa[12].

Un exemplu „clasic” despre cât de prost înțeleg credincioșii de rând vederile mistice, insuflările dumnezeiești, minunile. Și de câtă stăruință predicatorială e nevoie pentru ca oamenii să se lase de obiceiuri păgâne sau magice…și să se nevoiască cu adevărat pentru curățirea lor de patimi.

Însă, pe de altă parte, iertarea păcatelor sau rugăciunea nu presupun eforturi în „credința” de mai sus…iar dacă „nu se deschid cerurile”…nu e prea mare supărare…dacă joacă pe undeva foc…semn de comoară imensă.

Și iarăși o legendă…în care cocoșul înviază din strachină…el, cel odată ciorbă…la Învierea Domnului[13]. Însă aici găsim explicația și de ce „toți jidovii” sunt „pestriți” la față și au „alune” pe față: pentru că cocoșul înviat a început „a bate din aripi și a-i stropi cu zeamă[14]. Iar zeama le-a intrat până astăzi evreilor în codul genetic…

Într-o altă legendă, Domnul Se ascunde în „cofa”/ butoiul unui băiat…pe care Domnul „l-a învățat să mintă” că nu L-a văzut. Și pentru că L-a ajutat pe Domnul…Domnul i-a împlinit toate dorințele…până când băiatul a devenit „chiar împărat[15].

Există și legenda cu cei 12 oameni [Apostolii Domnului] care i-au umplut „poala cămeșii” unui om cu foc…el a presărat focul prin curtea lui, așa cum fusese învățat de ei…și focul s-a transformat în vite, în animale[16].

În legenda lunii Mărțișor/ Martie, cei 12, iarăși Apostolii Domnului, i-au spus unui creștin că „toate lunile [anului] sunt lăsate de Dumnezeu și toate-s bune, numai cât [numai că] dintre toate douăsprezece cea mai bună mi se pare a fi Mărțișor, pentru că atunci se deschide lumea și omul muncitor și sărman capătă [de] lucru din belșug”[17].

Deci luna martie e „cea mai bună”…pentru că e de muncă…și nu pentru că e vreo sărbătoare sfântă a Ortodoxiei prăznuită în cadrul ei.


[1] Sărbători 3, p. 38.

[2] Idem, p. 42.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 43.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 63-64.

[11] Idem, p. 64.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 65.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 65-67.

[16] Idem, p. 67-68.

[17] Idem, p. 70.

Dumnezeu în mitologia românească [6]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincia.

***

O legendă din Bucovina vrea să fundamenteze originea hristologică a pascăi. Și aici se spune că Domnul, împreună cu Apostolii Săi, a intrat la un om gospodar, acesta le-a dat merinde la plecare (nu se spune ce anume) și pe acelea Domnul le-a preaschimbat în pâini de grâu[1]. Aceste pâini sunt pasca.

Într-o alta vrea să se explice, tot la fel de fantezist, de ce pasca are formă rotundă. Pentru că rotunde au fost și „scuticele[2] cu care a fost Domnul […] înfășat[3].

Legendele însă despre tradiția ortodoxă a ouălor roșii sunt diverse și contradictorii.

Într-o legendă din Bucovina, com. Frătăuțul Nou, găsim că Maica Domnului făcea ouă roșii și le arunca pe jos în urma ei ca să nu o prindă jidovii, pentru că ea fugea cu Domnul, încă Prunc, ca să scape cu viață. Și jidovii nu i-au mai prins pentru că se opreau și se mirau foarte mult de frumusețea acestor ouă făcute de Maica Domnului[4].

Însă ouăle roșii evocă Patimile și Învierea Domnului și nu fuga Sa în Egipt.

Într-o altă legendă din Bucovina, descoperită în com. Bălăceana, se spune că pietrele azvârlite de jidovi în Domnul se prefăceau în ouă roșii[5]. Asta pentru că Domnul „rosti niște cuvinte tainice[6].

Sâmburele de adevăr de aici e acela că evreii au vrut să Îl lovească cu pietre pe Domnul [In. 10, 31]…

În a treia legendă, de la Boian, ouăle roșii au apărut pe masa învățaților și mai marilor jidovilor, care erau bucuroși că L-au omorât pe Domnul. Și pentru că unul dintre meseni a spus că Hristos va învia când cocoșul din ciorbă va învia și când ouăle se vor face roșii[7], „iată că, prin puterea lui Dumnezeu, toate ouăle se făcură îndată roșii, iară cocoșul din blidul cu zeamă învie și, bătând din aripi, începu a cânta[8].

În a 4-a legendă, păzitorii Mormântului Domnului și-au luat pietre în sân ca să îi lovească pe Sfinții Apostoli dacă vin la mormânt. Și când l-au văzut pe Îngerul Domnului, păzitorii au vrut să arunce cu pietre…dar ele se transformaseră în ouă roșii[9]. „Și de atunci păzitorii, care au fost puși de jidovi ca să păzească mormântul lui Iisus Hristos, stau și astăzi împietriți lângă mormântul acestuia, și când e lună nouă se fac tineri, iar de lună veche se fac bătrâni[10].

Însă păzitorii au fost „ca morți” când s-a arătat Îngerul Domnului [Mat. 28, 4]…și apoi au primit bani ca să mintă că trupul Domnului a fost furat de Ucenicii Lui [Mat. 28, 12-13].

Într-o a cincia legendă, Maica Domnului le-a dus ouă jidovilor ca să nu Îl mai chinuie, pe când El era răstignit. Evreii nu le-au primit…și ea le-a pus lângă Cruce și sângele Domnului le-a vopsit[11]. Și finalul legendei „introduce” încă o rostire a Domnului pe Cruce: „De acuma înainte să faceți și voi ouă roși și împestrițate întru aducerea-aminte de Răstignirea Mea, după cum am făcut și Eu astăzi!”[12].

Iar „întru aducerea-aminte” este o aluzie evidentă la Cina cea de Taină și la instituirea Sfintei Euharistii [Lc. 22, 19].

Și în aceeași legendă se spune că „după ce a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului a fost cea dintâi care a făcut ouă roșii și pască și mergând plină de bucurie cu dânsele ca să-L vadă pe Fiul său, fiecărui om pre care îl întâlnea îi zicea: Hristos a înviat! și-i dăruia câte un ou roșu și câte o păscută[13].

Ca să facă asta trebuia să meargă cu tirul după ea…pentru atâtea ouă și atâți colaci

Însă prin această legendă  s-a dorit să se fundamenteze atât „Hristos a înviat!”, cât și ouăle roșii și pasca.

Altă legendă, a șasea, vorbește despre Sfânta Maria Magdalena care ajunge la piață…și care i-a spus, cu „față veselă”[14], unei „jidauce”[15]/ jidănci/ evreice, că Hristos a înviat!. Și aceea, cu dispreț, a spus că „va învia Hristos când se vor face ouăle din coșercile mele roși!”[16].   Și ouăle se înroșesc.

Și din ouăle acelea aduse „vreo câteva” Domnului Hristos…iar cu câteva s-a dus la împăratul Tavreri/ Tiberiu, la Roma[17].

Și Tradiția Bisericii, e adevărat, consemnează în viața Sfintei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, tradiția înroșirii ouălor[18].

În a șaptea legendă legată de ouăle înroșite ele se înroșesc în mod minunat tot în „coșarca” (coșul cu produse de vânzare) unei evreice[19].

Dar există și varianta în care în loc de un țăran (se pare de altă naționalitate, care apare în varianta a 7-a) apare „o româncă” care o salută pe o evreică cu Hristos a înviat![20]. Și ouăle se înroșesc din cauza necredinței evreicei[21].

În a 8-a legendă, episodul se petrece la Țarigrad/ la Constantinopol…și o turcoaică se amestecă în salutul pascal al femeilor creștine[22]. Și înroșirea minunată a ouălor a convertit-o[23]…lucru care, poate, că nu e „o legendă”/ o poveste, ci un fapt real.

În a 9-a legendă, din Moldova, o fată ducea în poalele fustei ouă albe…și ele s-au înroșit datorită necredinței unui „inamic al lui Hristos”[24].

Când discută problema ouălor în alte culori decât cea roșie, autorul spune că e o datină mai târzie[25] la români…și că „ouăle negre [vopsite în negru] însemnează chinul și durerea ce a suferit-o Domnul nostru Iisus Hristos, când a fost răstignit pe Cruce”[26].

În p. 33-34 din al 3-lea volum al ediției de față găsim diversele forme care sunt încondeiate/ împiestrite/ împistrite/ închestrite pe ouăle pascale în Bucovina: „afară de puii sau picăturile, și afară de brâul care se trage împrejurul și de-a lungul sau de-a curmezișul oului, sunt următoarele: crucea Paștilor sau crucea paștii, în forma crucii de la Paști; crucea nafurei[27]; crucea românească, în forma unei cruci simple; crucea rusească, în forma crucii, însă la fiecare capăt încă câte o formă de cruce; paștile sau pasca, în formă de pască; ouăle roșii; brâul popii[28]; desagii popii[29]; urzitoarea[30]; vârtelnița[31], în două feluri: cu roată și colac; vârtelnicioara[32]; suveica[33]; suveicuța; oala în peteică[34];  furca de tors[35]; furca de lucrat[36]; grebla[37]; hârlețul[38];  scara, scăruța; bolobocul cercuit[39];  roata carului; mâneca sucită; floarea Paștilor[40];  cioboțica cucului[41]; brăduțul; frunza stejarului; cercelul doamnei[42]; ruja[43]; lintea; garoafa; frunza bradului; floarea garoafei; ghiocelul […]; sâmburii de nucă; măgheranul; pomușorul; grâul câmpului; trandafirașul; fluturul; porumbașul[44]; albina; peștele; costițele[45]; berbecele, cornul berbecelui; coarnele berbecuțului; unghia caprei; cornul țapului; coarnele țapului; urechile iepurelui; creasta cocoșului; laba găinii; laba broaștei; racul; laba racului; piciorul racului; coada racului; coarnele cerbului; laba cârtiții; laba gâștei; păiangănul[46]; bălțatul[47]; aripioara; cârligul sau cața ciobanului[48]; inelul ciobanului[49]; cârja ciobanului; steaua ciobanului[50]; fierul plugului; pălăria; pălăria neamțului[51];  scorțari românesc[52];  scorțari unguresc; rătăcitul sau cel rătăcit[53]”.


[1] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Vol 3. Cincizecimea, ed. îngrijită și introd. de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București, 2011, p. 10-11. O vom cita: Sărbători 3, p.

[2] Scutecele.

[3] Sărbători 3, p. 13.

[4] Idem, p. 21.

[5] Idem, p. 21-22.

[6] Idem, p. 22.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 23.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 24.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 25.

[19] Sărbători 3, p. 25.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 26.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 33.

[26] Ibidem.

[27] A anafurei. Cred că se referă la forma de pe pistornic…pe care o punem pe prescură…pentru a o întrebuința la Sfânta Euharistie.

[28] Ori se referă la brâul veșmânt liturgic…ori la brâu ca și colac.

[29] Nu știu la ce se referă. La desagii cu care căra alimente?

[30] Modul în care erau întinse firele de ață în războiul de țesut…prin spată și înfășurate pe sulul războiului, pentru ca să treci suveica printre ele…și să faci macate, velințe, preșuri…

[31] Unealta țărănească cu care se depăna firele de lână, cânepă, bumbac.

[32] Lumânarea ținută în ceva, care să protejeze focul…cu care plecau cu lumină de la Denii…sau de la Paști.

[33] De la războiul de țesut, în formă de stilou de lemn, mai mare puțin ca palma, în care se află lâna care intră prin arhitectura urzelii…pentru a produce conținutul țesăturilor.

[34] Oala introdusă într-o plasă de sfoară în care se căra mâncarea la câmp.

[35] Vergeaua de lemn, în capul căreia se punea caierul de lână…care, cu ajutorul fusului…era prelucrat în ață de ghem.

[36] Cu care ridici paiele și faci fâneață…dar cu care nu poți ridica nucile în pod.

[37] Cu care strângem frunzele toamna, când cad pe jos o groază…

[38] Adică cazmaua sau lopata.

[39] Cumpăna zidarilor cu bulă de aer.

[40] Păștița sau Anemone nemorosa. A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83%C8%99ti%C8%9B%C4%83.

[43] Măceșul sau trandafirul.

[44] Porumbelul.

[45] Forma coastelor de animal.

[46] Păianjenul.

[47] Dungile sau petele.

[48] Bâtă cu cârlig.

[49] Nu știu ce e…poate tot o plantă. Sau un semn distinctiv al lor.

[50] Luceafărul de seară/ planeta Venus ori Steaua polară.

[51] Nu știu cum arată.

[52] O pasăre care mănâncă insecte.

[53] Nu știu ce vrea să însemne.

Noi votăm pe cine trebuie. Niciodată vot în alb sau contravot!

  • Crin Antonescu, va vota duminică, [10 iunie 2012], la ora 9.00, la secţia de vot 368, unde este arondat. Aceasta se află în sectorul 3, la Şcoala Generală nr. 73 Barbu Delavrancea, str. Matei Basarab nr. 28-30. […] Și el „va vota Sorin Oprescu și Robert Negoiță”.
  • Liviu Negoiţă apelează la orice tactică pentru a recupera procentele pe care le-a pierdut în faţa lui Robert Negoiţă. Ultima găselniţă a primarului de la Sectorul 3 este clonarea ziarului “Ring” şi distribuirea gratuită în sector. “Ring” a depus plângere penală împotriva lui Negoiţă şi a cerut distribuitorilor PDL să înceteze împărţirea ziarelor. Nici Robert Negoiţă nu a stat deoparte în acest scandal. El le-a transmis distribuitorilor şi membrilor PDL că epoca în care PDL-ul îi putea apăra în faţa oricărei fărădelegi s-a încheiat”.
  • Studiile arată că bărbaţii sunt atraşi de femeile blonde, dar culoarea părului nu joacă întotdeauna un rol foarte important. […] O femeie cu forme voluptoase pare mult mai capabilă să dea naştere unor copii”. Însă e întotdeauna…și capabilă? Pentru că nu formele voluptoase nasc copiii…ci viabilitatea sistemului reproducător al unei femei cu sănătate bună.
  • Alexandre Spahiu are adevărul lui:
  • Dacă se adevereşte pronosticul lui Ponta, că PDL va lua mai puţin de 10% la locale, partidul lui Emil Boc ar putea intra în vrie înainte de alegerile parlamentare. Totuşi, judecînd după numărul de primari pe care-i mai are PDL-ul în ogradă, probabil că acest partid va trece de 15%”.
  • Mariusum Cruxius se pregătește, asiduu, pentru înmormântare. Nu dorește „mormânt bogat” dar dorește „păstori” vocali…că cei tineri…nu știu „a selecta” lucrurile. Să-i dea Dumnezeu…Botez ortodox…chiar și pe patul morții…ca „să moară bine”! Că pe lumea „ailaltă” e foarte „dilematic” dacă pleci…baptist! Pentru că moartea bună înseamnă botezat, spovedit, împărtășit și cu lumânare aprinsă în mână.
  • Victor Roncea s-a reîntâlnit, după 20 de ani, cu Claudiu Crăcea…cu cel împreună cu care a pus banerul „Zonă liberă de neocomunism” în Piața Universității. Însă „Alianța” e…PDL?
  • Praktiker a împlinit 10 ani de România. Și ca să dea și gurii onlainiștilor ceva de haleu…l-au invitat pe Dorombach și a tras niște poze, Cabral s-a făcut că dă cu telu, apoi le-a explicat cum funcționează bormașina, din ce e făcută spuma poliuretanică, de ce miros frumos lalelele…Pentru că la fiecare regizare d-asta…trebuie să fie un spectacol…ceva părut „naiv”…ca să te îmbrobodească pe tine, cel care stai în fața ecranului…când în spatele gardului e vorba doar de bani, bani, bani cu căruța…și atâta tot. Nu e spectacol! Nu e grijă pentru client! Nimic!…E numai fațadă
  • De la articolul de aseară, despre Ordpress, editat la 22. 53…au trecut numai 20-30 de minute…și au reintrodus embargoul contra TPA. E uluitor să vezi că ești tratat „cu atâta atenție”! Și dacă ieri au fost 13.113 vizite TPA pe toată ziua…astăzi, la ora 12 ziua…nu erau nici 2.000…când ieri au fost 7.000. Ce lucru scandalos, reprobabil, irepresibil i-a lovit pe cititorii mei…dacă am pierdut 5.000 odată? Mulțumesc, WP…Ține-o tot așa!…Însă asta e o re-re-reconfirmare a ce înseamnă manipulare grosolană, abjectă pe WordPress. Și cum, prin ea, prin încurajarea blogurilor și a creației și a comunicării terchea-berchea nu fac altceva decât să ajungă la sapă de lemn ca și Blogspot, HI5, Facebook, You Tube, Wikipedia etc. Însă fiecare își poate da în cap…cu ce dorește, nu?!
  • Gândul face interactivă harta alegerilor de mâine.
  • Circa 200.000 de absolvenţi de liceu susţin examenul BACALAUREAT 2012, în sesiunea iunie-iulie. Participarea la BAC 2012 ar putea fi însă mult mai mare în condiţiile în care, cel puţin la probele scrise, se vor prezenta şi elevii care au picat acest examen anul trecut, când rata de promovare după prima sesiune a fost de sub 50% şi de 17%, după a doua sesiune”.
  • Kaspersky a nominalizat ţări precum România, SUA, Marea Britanie, Israel, China, Rusia, India sau Japonia, care ar avea capacitatea să dezvolte” „cel mai periculos virus informatic din lume”. Adică suntem spaima lumii la rele online.
  • Năvodari, marţi spre seară. Stare de bine. Mare blândă. Briză. Primul pumn a venit după un mânca-mi-ai şi al unei scatoalce de neam prost. Al doilea pumn a venit fulgerător, ca un atac legat, cum se spune în box. În câteva secunde, încăierarea a cuprins toţi participanţii îngrămădiţi sub un banner generos. Un ins îndesat i-a zis altuia, băi, stârpitură, tu ştii, bă, pentru ce luptă partidul meu?…Bă, hai c-aş fi curios să aflu ce vrea rahatul tău de partid…i-a răspuns pipernicitul. Uite colo, benărul de pe stâlp, l-a îndemnat îndesatul: „Împreună pentru o viaţă mai bună”. Stârpitura s-a uitat în sus şi buf, a luat una în plex. L-a îndoit”.
  • Ionuț Pârvu (nu știu cine e) mi-a trimis un email. Și în el îmi recomandă Bursa de transport…pentru că 5.000 de transportatori…îmi pot duce „marfa” unde vreau eu. „Marfă” n-am…dar poate să ne viziteze online.
  • Cosânzeana…îmbrăcată între rustic…și elegant.
  • Ce curaj e ăla să rănești și să omori un taur admirabil?
  • Când un impostor este coordonat de un academician, academismul impostorului nu crește cu niciun milimetru. În schimb, academicianul se contaminează moral de impostura plagiatorului”. Oare cine e academicianul penticostal…care conduce impostori? La cine bați, Amar? Nu ne mai păstra în suspans, te rugăm…Și impostura, vasăzică, e un fel de gripă…care țâșnește din doctorand spre academician…Să luăm pastile atunci! Emetiral…sau ce?
  • Bucureștiul e o fată bătută bine…dar care, în tot suspansul ei, e fată frumoasă…și chiar valabilăAșa zice Bucurenci, plecat peste mări și țări.
  • La Sectorul 3 reprezentanţii lui Liviu Negoiţă au venit direct cu urnele sigilate şi nu lasă observatorii de secţie să le verifice dacă în interior nu se află voturi. Conform legii, urnele ajung la secţiile de votare desigilate şi se vor sigila în dimineaţa dinaintea alegerilor, la ora 6, în prezenţa pazei militare (jandarmii)”.
  • o ţară nu este un hotel trecător, ci o parte din sufletul fiecăruia”.
  • La Eugen și Rodica Ionescu la mormânt.

Și el a fost „fată mare”

Există în sfera duhovnicescului oameni care se tem de cei care nu sunt „la fel de sfinți” ca și ei. Pentru că buna impresie despre ei e „atât de magnifică”…încât nu își pot închipui că „ar putea cineva să-i întreacă” sau, în cel mai rău caz, „să-i ajungă”.

*

Lecțiile de umilință ale lui Dumnezeu sunt de o teologie torpilantă. Nu sunt cu țârâita…ci, deodată, îți cade cerul pe tine…și înțelegi, fără drept de apel, ce fel de micime inexprimabilă ești tu.

*

Decadentismul nostru teologic se observă din ciudățenia minoră a problemelor pe care le punem. Dacă cei din vechime se gândeau la erezii care să vizeze Treimea sau persoana lui Hristos…sau a Maicii Domnului…pe noi ne interesează cum ne influențează cipul, câte apocalipse vor fi, dacă dialogurile cu alte credințe și religii va distruge Ortodoxia sau dacă mântuirea e „și la alții”…în timp ce la noi…poate să fie mult și bine…că nu mai are cine „s-o acceseze”.

*

Nimic mai „non-interpersonal” ca „ascultarea” din zilele noastre. Pentru că ortodoxul zilei „face ascultare” potrivit „înțelegerii lui” și nu își pune mai niciodată problema dacă „ascultarea lui” coincide cu „străvederea duhovnicească a celui care i-a indicat să înfăptuiască duhovnicește și nu trupește”. Și, în atare situație, e foarte cul să faci ascultare de cineva…când îți împlinești doar propriile tale „reflecții”.

*

Ionel e ortodox…pentru că e botezat.

Sfântul Ioan Gură de Aur…e ortodox…pentru că e Sfânt…Așa scrie în calendar!

Însă Ionel și cu Miruna, chiar și împreună cu Florentina, cred că ei sunt ortodocși „ca și Ioan Gură de Aur” în ciuda faptului că nu s-au „uzmit deloc” să cuprindă din măreția lui.

Însă adevărul e că Ionel, Miruna și Florentina…stau în aceeași Biserică și în aceeași credință ca și Ioan Gură de Aur…dar nu au „intensitatea” lui. Nici cultura. Nici nevoința. Nici înțelegerea.

Motiv pentru care nu e drept să îți dai cu parul în piept…că ești „ortodox” atâta timp cât așa, vag, înțelegi că diferența dintre „Ortodoxia din trupul tău” și „Ortodoxia din trupul lui Ioan Gură de Aur” e ca distanța dintre Pluto și Pământ.

*

Adică eu simt, prin toți porii ființei mele, că Ortodoxia asta, a noastră…ar trebui să ne facă extrem de umili și extrem de onești cu noi înșine și cu alții. Pentru că ea ne arată la ce fel de sfințenie suntem chemați…și nu la pendularea pe podiumul de manechine. Și cu cât avansăm…în teologie…și în mers la Biserică…și în spovedire a păcatelor…cu atât ar trebui să fim mai iubitori…mai omenoși…mai cu bucă, cu caracter…Și, în ruptul capului, după o viață de credință…nu ar mai trebui să se vadă bădărănii țărănoide în noi…din alea instinctuale…ci noblețe, distincție, parfum de desăvârșire, ceva din mai presusul lumii veșnice…că d-aia ne-am pus la teasc toată viața. Sau nu?!…

*

Există păcate care te fac opac…și păcate care te fac plâns.

Primele sunt din răutate și din necredință…cele de al doilea fel sunt…din îngăduința lui Dumnezeu. Sunt școală, pedagogie… Pentru ca să înțelegi slăbiciunea ta, pe a lui…și cum să te comporți frățește și părintește cu ceilalți.

*

Îți dai imediat seama când relațiile într-o Biserică sau într-o familie sunt „militărism”, „opresiune stalinisto-moșierească” sau „ful combat doi”. După cum respiră celălalt. După ce liniște sau neliniște are celălalt în gât…Și, cel mai adesea, nefirescul e arborat ca „atitudine de frățească înțelegere”. Sau „cucernicia sau cuvioșia sa”, un om select și selectiv în același timp, respiră un „rafinat aer teologic”…dar în loc de „har” emană „duhuri”. Și oamenii…adică credincioșii…văd și se consternează „după putere”. Văd că mergem cu cioara vopsită în alb. Și degeaba o mai dăm cu: „Doamne, ajută!”, cu: „să ajutați Biserica!”, cu: „să contribuim după putere, cu bănuțul nostru”…că bănuțul nu mai curge…dacă ți-au pus parafa deja…Așa că, oamenii văd…și rândurile se subțiază la noi…la Biserică…și cresc la meci…la casa de adunare…la mall…în țări și mări…Pentru că oamenii văd…și pleacă! Nu te mai anunță că „au plecat”. Pleacă pur și simplu

*

Așa că, înainte de a repara Biserica, rezidi, repicta…resfinți…cred că trebuie să punem „început bun” în oameni. În ăia neștiutori, necatehizați, nevăzuți, neînțeleși…Că împreună cu ei, cel mai adesea, facem toată treaba. Cu ei și pentru noi toți. Să nu-i mai privim de sus! Să nu-i mai vedem decât ca pe vaci de muls! Să nu îi mai credem naivi „prin omisiune”! Și ei, credincioșii noștri, nu vor cere de la noi marea cu sarea…ci ne vor înțelege și tinerețea, și situația, și contextul. Și ne putem acomoda unii cu alții…dacă suntem principiali. Și nu dacă „pozăm în joviali cu gura până la urechi”.

*

Lista cu păcate a Spovedaniei e un pașaport către normalitate.

Evacuezi balastul…și te aerisești.

Lași să te pătrundă harul, sfințenia, smerenia, bunătatea.

Lași să vină Dumnezeu în locul „bunei plăceri de sine”.

De aceea când mă spovedesc mă eliberez.

Și simt să mă eliberez zilnic.

Și simt să mă bucur de Hristos zilnic.

Și simt ca, pe fiecare zi, să nu mai fiu ăla de ieri…ci altul…mereu altul. Care știu mai multsimt mai mult…sunt mai omenos…mai tandru…mai delicat…mai sfios…mai cumpănit…mai veridic în fiecare mișcare a ființei mele.

Pentru că…dacă nu mă simt „nou”…atunci „am murit”.

Și ce viață e aia…în care înot tot timpul în trecut, nu mai văd în mine nicio noutate…ci sunt un cadavru al trecutului?

Ce existență e aia fără bucurie perpetuă?…

*

Dacă te duci în clopotniță să bați toaca…trebuie să știi ritmul.

Nu ritmul în care bat alții toaca…ci în care tu trebuie să bați toaca.

Pentru că vei afla că tu nu bați ca ceilalți

Și nici nu tragi clopotul ca ceilalți.

Și nici nu îți faci cruce ca ceilalți…deși, în mare, toți facem lucrurile părut „la fel”.

Înțelegi cât să respiri când cânți…de ce într-o anume zi trebuie să cânți mai tânguitor…iar alteori mai ferm…de ce Liturghia nu are aceeași stare cu Nunta…și de ce Maslul și Înmormântarea nu sunt „identice”.

*

La slujbă transpiri.

Transpiri abundent.

Și dacă nu transpiri…e semn că nu te implici…că totul e „o abureală”.

Și asta pentru că slujbele noastre ortodoxe sunt hiper-grele.

Teologie de o mie de carate.

De aceea e mai ușor să cânți „ca la Oastea Domnului” sau câte una baptistă sau penticostală…că e ritm lumesc, de populară sau de blues.

E legănantă.

E de nani-nani

Însă muzica bisericească autentică apelează la pocăință.

Cum să cânți tropare glas 6…în ritm de sarabandă?

Șasele se cântă ca un bocet, ca o jeluire, ca atunci când te plângi pe tine însuți.

Pe 8 poți să fii mai senin, pe 3 sau pe 7 mergi pe o line melodică mai largă…dar cu 2, 4 și 6 trebuie să te storci de umilință…și să naști umilință în ceilalți.

Să nu naști spectacol…ci evlavie!

Glasul 5 e imperial, e majestic…Și de aceea trece adesea în 2 sau 6…cu „deteriorări” de ritm proprii ascezei ortodoxe.

Însă a cânta 3 cântări ortodoxe „ca lumea” înseamnă a te deshidrata de 2 litri de apă. Pe urmă bei precum cămila…când scapi de la slujbă…sau cazi lat…

La fel e și cu predica: transpiri tot, te doare în gât, picioarele îți sunt umflate…ești blească de apă…dar inima îți e plină de bucurie și de curaj sfânt…dacă simți că au fremătat ca marea…sub cuvintele tale.

Dacă ești bine-mersi după…înseamnă că te-ai concentrat ajungă…și ai papagalicit plăci retro-retorice.

*

Nu trăiesc o mai mare încântare ca în fața oamenilor lini la inimă, joviali, care știu să îmbine finețea cu finețurile. Însă linătatea de inimă e apanajul trecuților prin viață. E armura bătătoriților de tot felul de vânturi. Ascult, tac, tresar, mă bucur, mă recunosc în ei, îi recunosc în mine, învăț de la ei, mă înduioșez de ei, mă cutremur în fața lor, îi port în mine, vorbesc cu ei, vorbesc cu mine, ne vorbim…ne re-vorbim. Însă niciodată jovialitatea nu e spontanee ci e un dar, o deschidere, un efort de epuizare. Și tocmai de aceea mă plec în fața acestor eforturi de epuizare…pentru că nimeni nu îmi era „dator” cu ele…și totuși „m-au îndatorat enorm” prin cele care s-au revărsat asupra mea.

*

Doamne, miluiește-i pe toți cei care mi-au zis „un bună ziua” pe stradă, pe toți cei care m-au încurajat printr-un surâs, pe toți cei care mi-au dat aripi printr-o privire…sau printr-o întorsătură de frază!

Miluiește-i și îi bucură cu bunătatea Ta cea prea milostivă.

Pentru că darul lor mic…sau imensele daruri ale robilor Tăi, prin care Tu mi-ai arătat incalculabila Ta bunătate, au fost tot atâtea bucurii ale Tale pentru ei…și pentru mine.

Învață-mă să Te iubesc din alții! Din povața pe care o iau din alții.

Luminează-mă ca să Te văd în alții!

Lasă-mă să Te simt în alții în viul Tău cel prea frumos…

Căci Tu, Dumnezeul meu Cel preabun, Te faci întotdeauna prilej de frumusețe, prilej de încurajare, prilej de odihnă…ca noi robii Tăi să ne odihnim întru apa vieții Tale.

***

Addendă pentru titlu: „Și el a fost fată mare” înseamnă că: „nici eu nu am știut de la început aceste lucruri”. Așa că nu e nicio supărare…dacă nu le știi…ci dacă nu vrei să le înțelegi

De ce adorarea Ostiei înlocuie Treimea cu papa

Credincioşii romano-catolici din Bucureşti, toţi preoţii din parohiile Capitalei, călugări şi călugăriţe, vor participa duminică la tradiţionala procesiune cu Preasfântul Sacrament, din sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului, organizată de Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti”.

Și asta pentru că teologia romano-catolică L-a redus pe Hristos la văzutul Ostiei, pe care o administrează Biserica…

Papa e cu Biserica, pentru că el „Îl înlocuie” pe Hristos…și Hristos e în cer

Motiv pentru care nu persoana lui Hristos e adorată…ci ori inima Lui, simbol al dragostei pentru toți…ori Ostia redusă la vizualitate.

Adică elemente umane, ușor înțelese de omul secularizat…

Iar procesiunile stradale cu Ostia spre adorație…deși sunt create cu rolul ca romano-catolicii să se împărtășească tot mai des…au următoarele consecințe însă: Hristos  e  văzut tot mai mult ca materie eclesială și mai puțin ca persoană și operă mântuitoare…și astfel e scos din Treime.

Și dacă Hristos e Ostie…și ea e „sfințită” de papă și ierarhie…Hristos devine tot mai mult legat  de papă…și astfel crește rolul papalității în detrimentul relevanței persoanei lui Hristos pentru lume.

De ce așa? Pentru că primatul papal, promulgat ca „dogmă”, are rolul triadologiei în eclesiologia ortodoxă.

Pentru noi, Treimea e fundamentul și viața Bisericii.

Dacă vreun patriarh ortodox, vreodată, o să ajungă la ideea luciferică…cum că pe persoana, predica și opera lui teologică „se fundamentează” Biserica…atunci vom avea și noi „primatul nostru patriarhal”.

Nădăjduim…să nu!

Însă, dacă îl pui pe papă vicar/ înlocuitor al lui Hristos pe pământ…Treimea nu mai e fundament al Bisericii…ci papa.

Și dacă un om are „îndrăzneala” să „Îl înlocuie” pe Dumnezeu-omul…teologia devine o antropoideologie, fără nimic mântuitor în ea.

Pentru că nimic nu se poate schimba în fundamentele tradiționale ale teologiei fără consecințe dezastruoase.

Iar Filioque, harul „creat” și „primatul” papal au destructurat cu totul triadologia făcând din ea o pictură de Picasso.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy