Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincia.

***

O legendă din Bucovina vrea să fundamenteze originea hristologică a pascăi. Și aici se spune că Domnul, împreună cu Apostolii Săi, a intrat la un om gospodar, acesta le-a dat merinde la plecare (nu se spune ce anume) și pe acelea Domnul le-a preaschimbat în pâini de grâu[1]. Aceste pâini sunt pasca.

Într-o alta vrea să se explice, tot la fel de fantezist, de ce pasca are formă rotundă. Pentru că rotunde au fost și „scuticele[2] cu care a fost Domnul […] înfășat[3].

Legendele însă despre tradiția ortodoxă a ouălor roșii sunt diverse și contradictorii.

Într-o legendă din Bucovina, com. Frătăuțul Nou, găsim că Maica Domnului făcea ouă roșii și le arunca pe jos în urma ei ca să nu o prindă jidovii, pentru că ea fugea cu Domnul, încă Prunc, ca să scape cu viață. Și jidovii nu i-au mai prins pentru că se opreau și se mirau foarte mult de frumusețea acestor ouă făcute de Maica Domnului[4].

Însă ouăle roșii evocă Patimile și Învierea Domnului și nu fuga Sa în Egipt.

Într-o altă legendă din Bucovina, descoperită în com. Bălăceana, se spune că pietrele azvârlite de jidovi în Domnul se prefăceau în ouă roșii[5]. Asta pentru că Domnul „rosti niște cuvinte tainice[6].

Sâmburele de adevăr de aici e acela că evreii au vrut să Îl lovească cu pietre pe Domnul [In. 10, 31]…

În a treia legendă, de la Boian, ouăle roșii au apărut pe masa învățaților și mai marilor jidovilor, care erau bucuroși că L-au omorât pe Domnul. Și pentru că unul dintre meseni a spus că Hristos va învia când cocoșul din ciorbă va învia și când ouăle se vor face roșii[7], „iată că, prin puterea lui Dumnezeu, toate ouăle se făcură îndată roșii, iară cocoșul din blidul cu zeamă învie și, bătând din aripi, începu a cânta[8].

În a 4-a legendă, păzitorii Mormântului Domnului și-au luat pietre în sân ca să îi lovească pe Sfinții Apostoli dacă vin la mormânt. Și când l-au văzut pe Îngerul Domnului, păzitorii au vrut să arunce cu pietre…dar ele se transformaseră în ouă roșii[9]. „Și de atunci păzitorii, care au fost puși de jidovi ca să păzească mormântul lui Iisus Hristos, stau și astăzi împietriți lângă mormântul acestuia, și când e lună nouă se fac tineri, iar de lună veche se fac bătrâni[10].

Însă păzitorii au fost „ca morți” când s-a arătat Îngerul Domnului [Mat. 28, 4]…și apoi au primit bani ca să mintă că trupul Domnului a fost furat de Ucenicii Lui [Mat. 28, 12-13].

Într-o a cincia legendă, Maica Domnului le-a dus ouă jidovilor ca să nu Îl mai chinuie, pe când El era răstignit. Evreii nu le-au primit…și ea le-a pus lângă Cruce și sângele Domnului le-a vopsit[11]. Și finalul legendei „introduce” încă o rostire a Domnului pe Cruce: „De acuma înainte să faceți și voi ouă roși și împestrițate întru aducerea-aminte de Răstignirea Mea, după cum am făcut și Eu astăzi!”[12].

Iar „întru aducerea-aminte” este o aluzie evidentă la Cina cea de Taină și la instituirea Sfintei Euharistii [Lc. 22, 19].

Și în aceeași legendă se spune că „după ce a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului a fost cea dintâi care a făcut ouă roșii și pască și mergând plină de bucurie cu dânsele ca să-L vadă pe Fiul său, fiecărui om pre care îl întâlnea îi zicea: Hristos a înviat! și-i dăruia câte un ou roșu și câte o păscută[13].

Ca să facă asta trebuia să meargă cu tirul după ea…pentru atâtea ouă și atâți colaci

Însă prin această legendă  s-a dorit să se fundamenteze atât „Hristos a înviat!”, cât și ouăle roșii și pasca.

Altă legendă, a șasea, vorbește despre Sfânta Maria Magdalena care ajunge la piață…și care i-a spus, cu „față veselă”[14], unei „jidauce”[15]/ jidănci/ evreice, că Hristos a înviat!. Și aceea, cu dispreț, a spus că „va învia Hristos când se vor face ouăle din coșercile mele roși!”[16].   Și ouăle se înroșesc.

Și din ouăle acelea aduse „vreo câteva” Domnului Hristos…iar cu câteva s-a dus la împăratul Tavreri/ Tiberiu, la Roma[17].

Și Tradiția Bisericii, e adevărat, consemnează în viața Sfintei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, tradiția înroșirii ouălor[18].

În a șaptea legendă legată de ouăle înroșite ele se înroșesc în mod minunat tot în „coșarca” (coșul cu produse de vânzare) unei evreice[19].

Dar există și varianta în care în loc de un țăran (se pare de altă naționalitate, care apare în varianta a 7-a) apare „o româncă” care o salută pe o evreică cu Hristos a înviat![20]. Și ouăle se înroșesc din cauza necredinței evreicei[21].

În a 8-a legendă, episodul se petrece la Țarigrad/ la Constantinopol…și o turcoaică se amestecă în salutul pascal al femeilor creștine[22]. Și înroșirea minunată a ouălor a convertit-o[23]…lucru care, poate, că nu e „o legendă”/ o poveste, ci un fapt real.

În a 9-a legendă, din Moldova, o fată ducea în poalele fustei ouă albe…și ele s-au înroșit datorită necredinței unui „inamic al lui Hristos”[24].

Când discută problema ouălor în alte culori decât cea roșie, autorul spune că e o datină mai târzie[25] la români…și că „ouăle negre [vopsite în negru] însemnează chinul și durerea ce a suferit-o Domnul nostru Iisus Hristos, când a fost răstignit pe Cruce”[26].

În p. 33-34 din al 3-lea volum al ediției de față găsim diversele forme care sunt încondeiate/ împiestrite/ împistrite/ închestrite pe ouăle pascale în Bucovina: „afară de puii sau picăturile, și afară de brâul care se trage împrejurul și de-a lungul sau de-a curmezișul oului, sunt următoarele: crucea Paștilor sau crucea paștii, în forma crucii de la Paști; crucea nafurei[27]; crucea românească, în forma unei cruci simple; crucea rusească, în forma crucii, însă la fiecare capăt încă câte o formă de cruce; paștile sau pasca, în formă de pască; ouăle roșii; brâul popii[28]; desagii popii[29]; urzitoarea[30]; vârtelnița[31], în două feluri: cu roată și colac; vârtelnicioara[32]; suveica[33]; suveicuța; oala în peteică[34];  furca de tors[35]; furca de lucrat[36]; grebla[37]; hârlețul[38];  scara, scăruța; bolobocul cercuit[39];  roata carului; mâneca sucită; floarea Paștilor[40];  cioboțica cucului[41]; brăduțul; frunza stejarului; cercelul doamnei[42]; ruja[43]; lintea; garoafa; frunza bradului; floarea garoafei; ghiocelul […]; sâmburii de nucă; măgheranul; pomușorul; grâul câmpului; trandafirașul; fluturul; porumbașul[44]; albina; peștele; costițele[45]; berbecele, cornul berbecelui; coarnele berbecuțului; unghia caprei; cornul țapului; coarnele țapului; urechile iepurelui; creasta cocoșului; laba găinii; laba broaștei; racul; laba racului; piciorul racului; coada racului; coarnele cerbului; laba cârtiții; laba gâștei; păiangănul[46]; bălțatul[47]; aripioara; cârligul sau cața ciobanului[48]; inelul ciobanului[49]; cârja ciobanului; steaua ciobanului[50]; fierul plugului; pălăria; pălăria neamțului[51];  scorțari românesc[52];  scorțari unguresc; rătăcitul sau cel rătăcit[53]”.


[1] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Vol 3. Cincizecimea, ed. îngrijită și introd. de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București, 2011, p. 10-11. O vom cita: Sărbători 3, p.

[2] Scutecele.

[3] Sărbători 3, p. 13.

[4] Idem, p. 21.

[5] Idem, p. 21-22.

[6] Idem, p. 22.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 23.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 24.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 25.

[19] Sărbători 3, p. 25.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 26.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 33.

[26] Ibidem.

[27] A anafurei. Cred că se referă la forma de pe pistornic…pe care o punem pe prescură…pentru a o întrebuința la Sfânta Euharistie.

[28] Ori se referă la brâul veșmânt liturgic…ori la brâu ca și colac.

[29] Nu știu la ce se referă. La desagii cu care căra alimente?

[30] Modul în care erau întinse firele de ață în războiul de țesut…prin spată și înfășurate pe sulul războiului, pentru ca să treci suveica printre ele…și să faci macate, velințe, preșuri…

[31] Unealta țărănească cu care se depăna firele de lână, cânepă, bumbac.

[32] Lumânarea ținută în ceva, care să protejeze focul…cu care plecau cu lumină de la Denii…sau de la Paști.

[33] De la războiul de țesut, în formă de stilou de lemn, mai mare puțin ca palma, în care se află lâna care intră prin arhitectura urzelii…pentru a produce conținutul țesăturilor.

[34] Oala introdusă într-o plasă de sfoară în care se căra mâncarea la câmp.

[35] Vergeaua de lemn, în capul căreia se punea caierul de lână…care, cu ajutorul fusului…era prelucrat în ață de ghem.

[36] Cu care ridici paiele și faci fâneață…dar cu care nu poți ridica nucile în pod.

[37] Cu care strângem frunzele toamna, când cad pe jos o groază…

[38] Adică cazmaua sau lopata.

[39] Cumpăna zidarilor cu bulă de aer.

[40] Păștița sau Anemone nemorosa. A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83%C8%99ti%C8%9B%C4%83.

[43] Măceșul sau trandafirul.

[44] Porumbelul.

[45] Forma coastelor de animal.

[46] Păianjenul.

[47] Dungile sau petele.

[48] Bâtă cu cârlig.

[49] Nu știu ce e…poate tot o plantă. Sau un semn distinctiv al lor.

[50] Luceafărul de seară/ planeta Venus ori Steaua polară.

[51] Nu știu cum arată.

[52] O pasăre care mănâncă insecte.

[53] Nu știu ce vrea să însemne.

Did you like this? Share it: