Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a.

***

Dar în Bucovina nu se „munceau” ouăle în Vinerea Mare, adică nu se încondeiau, pentru că „este un păcat foarte mare de a munci în ziua aceasta ouăle”[1].

Însă nu e niciun păcat în a munci…ci în a disprețui sărbătorile. În a le încălca prin lipsă de evlavie.

Tot în Bucovina, autorul a găsit o legendă, în care „Necuratul”, înainte de a cădea „din mărirea sa”, vroia „să-L prindă” pe Dumnezeu „și să-L lege în lanțuri”[2]. Asta în cer

Și pentru acest șiretlic, dracu i-a făcut lui Dumnezeu „un scaun de aur, care se putea deschide și închide, și apoi pofti pe Dumnezeu ca să Se suie pe scaunul acela”[3].

Însă Dumnezeu, „în atotștiința Sa, înțelese șiretenia Diavolului”[4] și îl invită pe el să îl încerce primul. Și „Diavolul, nebănuind nimic”…se urcă pe scaun și rămase captiv[5].

Dar legenda are legătură cu ouăle roșii

Pentru că la întrebarea dracului: când va scăpa din „prinsoare”, Dumnezeu i-a răspuns apoftegmatic: „Când nu vor mai face femeile ouă roșii și pască!”[6]. De aceea…dracu așteaptă „cu nerăbdare”.

Într-o altă legendă, tot din Bucovina, Satana e denumit „Faraon”[7]…și el, de Paști, întreabă dacă se mai fac…ouă roșii. Și ar scăpa din lanțuri…dacă nu s-ar mai vopsi ouă[8].

N-am găsit nimic până acum despre mântuire, despre relația lui Dumnezeu cu oamenii, despre faptul că românii s-ar fi simțit „păcătoși”.

Dar „românii din Munții Apuseni ai Transilvaniei însă spun că este un om [există unul], [și] anume Antecrist [Antihrist], care are de ros un lanț mare, și când l-a găta [când l-o termina de ros], atunci s-a potopi [va pieri] lumea. Și el tot roade [un adevărat Sisif!] până în ziua de Paști, [și] atunci îi mai gata [e aproape gata]. Dar copiii [și vine salvarea de Antihrist!] umblă atunci cu ouă roși, și el se uită la ei și-și uită de muncă [îl fascinează copiii cu ouă roșii în mâini oricât de Antihrist rozător este!], iar într-aceea lanțul iar se îngroașă și lumea mai scapă un an de potop. Când însă oamenii n-or mai înroși ouă de Paști, atunci și lumea se va potopi[9].

Și așa neștiința românească a transformat oul roșu dintr-un vestitor, dintr-un indicator al Paștiului…într-o armă de luptă împotriva lui Antihrist, adică ceva „mai puternică” decât lucrarea mântuitoare a lui Hristos pentru întreaga lume.

În Transilvania, în noaptea de Paști, se aprindeau focuri…ca cel „la care s-ar fi încălzit ostașii care vegheau mormântul Domnului”[10].

Însă focurile nu erau doar anamnetice ci pseudo-mistice sau pecuniare. Pentru că, pe de o parte, cei care privegheau lângă foc așteptau „să se deschidă cerul” dar, pe de altă parte, erau atenți să vadă pe unde sunt ascunse comori[11].

Căci făceau focurile și privegheau cu „credința” că „cerul se deschide și o voce necunoscută întreabă pre cel ce l-a văzut deschizându-se: ce dorește și voiește. Și dacă respectivul cere atunci de la Dumnezeu iertarea păcatelor sau altceva, dorința se împlinește. Iar dacă vede vreo comoară arzând, poate să meargă la dânsa să-și însemne locul, ca a doua zi s-o poată dezgropa[12].

Un exemplu „clasic” despre cât de prost înțeleg credincioșii de rând vederile mistice, insuflările dumnezeiești, minunile. Și de câtă stăruință predicatorială e nevoie pentru ca oamenii să se lase de obiceiuri păgâne sau magice…și să se nevoiască cu adevărat pentru curățirea lor de patimi.

Însă, pe de altă parte, iertarea păcatelor sau rugăciunea nu presupun eforturi în „credința” de mai sus…iar dacă „nu se deschid cerurile”…nu e prea mare supărare…dacă joacă pe undeva foc…semn de comoară imensă.

Și iarăși o legendă…în care cocoșul înviază din strachină…el, cel odată ciorbă…la Învierea Domnului[13]. Însă aici găsim explicația și de ce „toți jidovii” sunt „pestriți” la față și au „alune” pe față: pentru că cocoșul înviat a început „a bate din aripi și a-i stropi cu zeamă[14]. Iar zeama le-a intrat până astăzi evreilor în codul genetic…

Într-o altă legendă, Domnul Se ascunde în „cofa”/ butoiul unui băiat…pe care Domnul „l-a învățat să mintă” că nu L-a văzut. Și pentru că L-a ajutat pe Domnul…Domnul i-a împlinit toate dorințele…până când băiatul a devenit „chiar împărat[15].

Există și legenda cu cei 12 oameni [Apostolii Domnului] care i-au umplut „poala cămeșii” unui om cu foc…el a presărat focul prin curtea lui, așa cum fusese învățat de ei…și focul s-a transformat în vite, în animale[16].

În legenda lunii Mărțișor/ Martie, cei 12, iarăși Apostolii Domnului, i-au spus unui creștin că „toate lunile [anului] sunt lăsate de Dumnezeu și toate-s bune, numai cât [numai că] dintre toate douăsprezece cea mai bună mi se pare a fi Mărțișor, pentru că atunci se deschide lumea și omul muncitor și sărman capătă [de] lucru din belșug”[17].

Deci luna martie e „cea mai bună”…pentru că e de muncă…și nu pentru că e vreo sărbătoare sfântă a Ortodoxiei prăznuită în cadrul ei.


[1] Sărbători 3, p. 38.

[2] Idem, p. 42.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 43.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 63-64.

[11] Idem, p. 64.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 65.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 65-67.

[16] Idem, p. 67-68.

[17] Idem, p. 70.

Did you like this? Share it: