O tigaie cochetă, care arde mereu carnea până la epuizare…are dispute vechi cu o oală sub presiune, arborigenă, adânc lehamisită de zvăpăieli și răpăieli.

Tigaia sfârâie, se încinge, contaminează biosfera…pe când oala ține sub presiune resentimentele, invectivele, piețele agricole în care mercenarii cu nas mox…vând roșiile la preț de Labrador.

Nicio zi fără România!

Nicio zi fără starea vremii!

Tigaia își cumpără neglijeuri din tot felul de șopuri fistichii, dubioase, ezitante…Pentru că produce…de aia se și încinge.

Oala, care întotdeauna a lucrat…a lucrat și pe timpu lu cea’șescu, și a lui iliescù și a lu Dromichète…la stat, a plătit impozite, creanțe, constante, lampante…are urdori la ochi când o vede mereu apetisantă, relaxantă, decoltată, nerușinată…pe nemernica de tigaie.

Însă cum „banii n-aduc fericirea…dar ți-o pot încuraja”…nu poate să-i zică nimic.

Nici mârrr, nici cârrr, nici vârrr.

Pentru că la stat acum e…acum nu e…acum ești șomer…acum ești belfer…și nu se știe.

Iar tigaia umblă cu tot felul de oameni care prezidează prin stat…ce prezidează…și mai bine trebuie să te dai bine cu curva…pardon, cu tigaia!, decât să te ia în colimator…cine știe ce trupă antitero, antigardă, ariergardă…

O tigaie neiubită…dar folosită

O oală plină…de presiune…muncitoare, 45 de ani, fără unghii făcute…singură…dar „fată de casă”.

La urma urmei…cine e constant…trece mai bine prin valuri.

Că nici „darea în folosință” nu durează mult…atâta timp cât și la tigăi le sare zmalțul…în cele din urmă…

Did you like this? Share it: