Reflectarea e o muncă de introspecție

Oamenii care nu gândesc…acționează bezmetic. Care nu gândesc proiectal, în decursul proiectului și post factum. Care nu își nuanțează mereu munca.

Încep blogul pentru că e la modă…și nu pentru că știu ce o să scrie.

Vor să facă casă…dar nu știu de unde s-o înceapă…și din ce.

Vor să aibă numele pe multe cărți…dar nu vor să sufere pentru ele.

De aceea plagiatul e un fel de „ocupare a Americii”, înjunghiere a localnicilor sub lupa aparatelor de filmat…și apoi, cu mirare perversă, dai din colț în colț…invocând faptul că nu ți-ai dat seama că o să fii prins.

*

Dacă s-a cocoțat în funcție, cel mai adesea nu mai gândește.

A gândi înseamnă a crea. Și dacă creezi ești luat la ochi.

Dar dacă nu creezi nimic, în țara orbilor, se zice că ești „băiat frumos la față”.

*

Acesta e motivul pentru care un tânăr nu poate să spună că „gândește”. Pentru că în mintea lui gândirea e „non-divertismentică”.

Însă gândirea e o mare plăcere. O mare încântare. E o încântare care te atrage cu totul…care te face să dansezi…pentru că te împlinește profund.

*

Cum să nu te bucuri…când căutând să cercetezi viața unui artist…sau a unui Sfânt…vezi că lucrurile se leagă, că îi înțelegi?

Cum să nu te bucuri când vezi că poți să pictezi, să cânți, să construiești ceva, să inventezi ceva?

Ești cu totul stimulat, fericit, împlinit…pentru că ai putut termina o carte, un proiect, o prezentare.

Că ai intrat într-o altă artă…într-un alt domeniu științific.

Mintea îți merge brici, știi, cunoști, te extinzi…te simți bine în istorie…cobori în ea…și totodată în tine.

*

Dar dacă nu ai la ce să reflectezi…nu vezi decât femei goale și bani?

Și după ce te epuizezi…ce mai rămâne?

Și dacă ai bani, bani mulți…și ești prost de bubui, și nu știi ce să faci cu ei…nu îi pierzi la fel de rapid?

Pentru aceasta trebuie să te culturalizezi, să te umpli de teologie, de știință, de artă, de poezie.

Trebuie să ai „conținut de comunicare”.

Să nu ai numai glume răsuflate, porcoase și râgâieli…ci și ceva excelență în tine.

Să nu mori prost, înțelegi?!

*

Cobori în tine…ca să vezi ce ai devenit.

Și ca să scrii „reflecții”…trebuie să vezi cum s-a reflectat viața în tine.

Scrii din tine…

Introspecție, urmări ale rugăciunii, traume, citiri, amintiri…

*

Și ca să le scoți…trebuie să știi să le reperezi.

Băi, ce știu eu despre libertate, despre viață, despre timp, despre…castravete?

Vezi ce ai acumulat…

Nu o dai cu citate…ci scoți din tine o definiție experimentală. Adică faci și tu un ou de gândire.

*

Și când iei un interviu…vezi dacă omul din fața ta a făcut…face ouă…sau doar clefetește mâncarea altora.

Și când te ia cu „Sfântul Vasile spune”…și „Părintele X a spus”…e semn rău, rău de tot: capul lui nu ouă nimic!

Capul nu-i ouă…nici cărțile-i nu-i sunt ouate.

Și atunci de ce să-l ascult?

De ce să-i mai citesc cărțile?

De ce să-l bag în seamă…când el nu se bagă în seamă? Când el nu dă doi bani pe el…adică să gândească și el ceva cu propriul lui creieruș?

*

Dar gândirea…îmbătrânește.

Scoți peri albi.

Orbești.

Te lehamisești/lehămetisești de multe.

*

Gândirea are gusturi rare…pentru că are citiri.

Nu îi plac lingviștii fără spirit.

Nu îi plac poeții la normă.

Vrea guri solide, mâini care să zbârnâie, urechi care să audă zborul libelulei…pentru atâta zbucium interior.

Adică te face genial…gândirea asta.

Te face munte de om.

Nu un neica-nimeni…ci ditamai colosul.

*

Așa că gândirea nu face politica dezmățului…și nici pe-a canaliei.

Ci e eroică.

Moare odată cu Spartacus.

Luptă până la sânge. La moarte…

*

Pentru că ea nu se prostituează. Ea are crezuri.

*

Dacă băiatul e de doi…nu poți să spui că e Vivaldi la muzică.

Dacă nu e bun de preot…atunci nu e bun.

Iar dacă taie lemnul cu delicatețea creației…atunci e bun de sculptor rău de tot.

*

Cine însă „să mai gândească”…când valoarea e bună de șomaj…iar Trahanache de primar?

Cine să mai cugete…când cugetarea naște neliniște.

Oare sunt eu atât de prost…pe cât simt că sunt?

Oare ăsta sunt eu?

Și când începi cu gânduri din astea…ți se scufundă pământul sub tine.

*

De aceea oamenii preferă să nu gândească…pentru ca să nu își facă procese de conștiință.

Repetă tot felul de tâmpenii…numai să nu dea bot în bot cu adevărul, cu realitatea.

Sau cum mi-au spus mie mai mulți: „Nu vrem să citim Sfinți Părinți…pentru ca să nu fim judecați mai rău de către Domnul”. În sensul că „am știut și n-am făcut”.

Și asta…ca și când Domnul i-ar elogia pe hoți…și i-ar pune lângă Îngeri.

*

Oamenii care gândesc sunt neliniștea lumii.

Sunt ăia care te fac să conștientizezi…că „moartea stă la masă  cu regele”.