Un american ca tot românul
Gion Traviata s-a mutat din America lui plictisită…în România noastră apetisantă, învolburantă, contrastantă, exorbitantă…(și mai cunosc câteva mii de adjective…care nici nu o definesc…dar nici n-o epuizează definițional).
Când i-am arătat ce fete frumoase sunt la noi, ca porumbul de înalte, ce Biserici, ce Mănăstiri din străbuni avem noi, ce frumoși sunt la noi câinii vagabonzi, delicați, incisivi, cu lătrat viguros…ce fel de ape avem noi, ce păduri defrișate…ce speranță de viață avem…s-a decis imediat să își rezilieze viața în RO.
A venit cu tot, cu casă, cu masă, cu lucrușoare, cu ce avea acolo…și s-a priponit/ s-a stabilit/ și-a luat domiciliu în comuna Urlișoara, județul Fântânele din România.
Pentru că aici, la Urlișoara, i s-a părut lui că viața e mai „plină de conținut”. Că aici poate să se regăsească…să se administreze…să se extindă viabil.
Că ce avea el în America? O lume de parveniți, de ahtiați după bani, urâți la față, grași din cale afară, cu holiud vai de mama lui…cu femei „nasoale”, cu sărăcie lucie…cu zgârie nori goi și părăsiți…prin care zboară vulturi și canari…
Sălbatici pur și simplu…
Pe când aici, la Urlișoara, avem Biserică nouă, frumoasă, recentă.
Mai micuță…dar bună.
Preotul predică cu putere dumnezeiască.
Biserica are pictură bizantină, la care s-a lucrat cu migală…deși Stan și cu Gheorghița, spre exemplu (un exemplu negativ, desigur!)…o găsesc „prea pesimistă”.
Pentru că Părintele Dumitru le-a explicat lor că pictura bisericească e mistică, e plină de teologie…și nu e tablou, nu e poză…Dar cei doi, susnumiții, din lipsă „de fond aperceptiv”…n-o înțeles nimică.
Însă Gion Traviata, barbarul creștinat de noi, găsește extrodnări pictura bisericească…bicoz iz a perspectiv asupra veșniciei…și nu ă ceailds plei.
Și aici, Gion, are o perspectivă largă asupra…cosmosului. Asupra cerului…
Că Platon credea cerul plin de zeități aberante…dar pe care Sfântul Grigorie de Nazianz îl vedea plin de slava Treimii lui.
Și aici, în această mirifică lume românească, Gion s-a întâlnit cu râul și ramul eminescian. A înțeles dorul: inexprimabila…și intraductibila transcendență a sufletului românesc.
A văzut suferința în ochii pădurii. Cum stă mielul…fără glas…înaintea celui care îl beregățește pe el. Ce transparență are apa de izvor, minerală, de la noi.
A aflat de Marele Ștefan. De lupta de la Codrii Cosminului. De cum și-a pierdut sultanul dinții pe la noi, printr-o apă.
A văzut cum se mănâncă mămăligă tăiată cu ața. Și apoi o pui în lapte, cu grăsime de două degete jumate.
Sarmale, nene, nu joacă! Sarmale cu carne, cu bob de orez sănătos…
Ciorbă de fazan. Ouă ochiuri. Jumări. Clătite cu dulceață de afine.
Gion, pe unde merge, e uluit!
E debusolat!
Că el, în lumea lui mică, americană, în care credea că doar filmele și jocurile sunt reale, că ăilalți nu știu nimic…a aflat acum că România e o țară total necunoscută, cu o limbă, cu o cultură, cu o Ortodoxie incredibil de frumoase.
Și când vorbește cu mă-sa pe ceat…și îi spune cum miroase țâța vacii proaspăt mulsă…ce miros de fân avem…ce aer de mirosit avem, ce bogăție de culoare și de sunet…mă-sa plânge ca apucata…pentru că „doar o mamă poate ști…(sau nu?) dorurile inimii”.
Gion descoperă România…
Tu ai descoperit România…pe care nu o știi?
Dacă nu ai descoperit-o…călătorește, informează-te, dă-ne un imeil…și îți vom da și ție poze cu vaci frumoase, cu păduri virgine și prospețime a aerului încântătoare!
Vino…și n-ai să mai pleci niciodată!