Titlul nu explică nimic
Acum e moda coperților de carte…pe post de silicon.
Vor să îți ia ochii.
Vor să îți transmită ideea că coperta exprimă 90% din carte. Că o sugerează.
Însă sugerarea e din lipsă de conținut.
A, daaaa.., fără doar și poate, există și coperți care transformă cartea într-un simbol. Dar există și coperți care sunt pe post de sutien decoltat: cumperi cartea pentru copertă…dar femeia nu e între coperți.
De aceea răsfoiește-o, miroase-o, fă cunoștință…cu cartea…înainte să te logodești cu ea! S-ar putea să nu fie fată mare…și, după…degeaba îți mai pare rău.
*
Dar dacă scrii cărți…cică trebuie să chemi pe cineva…pe doi, trei, cinșpe să vorbească despre ele.
Și fiecare vine cu ce sacou are pe-acasă, cu mustață, cu perciuni…însailă 50 de vorbe…și cartea devine mai bună? Se trezește dinamismul în ea…chiar dacă e cadaverică, pământie la față?
*
Critica e bună când ai de-a face cu un scriitor.
Adică cu ăla care are 14, 29, 145 de cărți scrise.
Pe ăla îl comentezi pe bune.
Te interesează (pentru că te fascinează) cum e în romanul cutare, ce fel de poezii a scris la 15 ani…ce nuvelă la 59…pe cine a iubit…pe cine a intervievat…de la cine a învățat cum se bea cafeaua…sau cum se face semnul Sfintei Cruci.
Dar cum să comentezi pe unul care are o carte…care e una…care nu mai știi dacă poate să mai scrie alta?…
*
Există literați care nu au învățat niciodată…să fie „atenți”
Sau să fie „ponderați”.
Învață din datul cu capul în perete.
Din erori…și nu din învățare.
Însă cred că astea două trebuie îmbinate.
*
Literatura e pentru oameni pe care îi strivește sublimul…și îi face buni nesimțirea. Nesimțirea multora…
Pentru că scrisul e pentru atenți, pentru suferinzi, pentru Sfinți, pentru pasionali, pentru chemați, pentru enervați pe ceva…și nu pentru molcomi…pentru saturați…pentru bâzâiți.
Trebuie să alergi după scris.
Trebuie să îl cauți.
Să îl iei cu forța…
Subiectele sunt luate cu asalt. Luate cu forța. Pentru că și Împărăția lui Dumnezeu e luată cu forța…și nu prin conformism.
Cu alte cuvinte: trebuie să știi ce vrei…și să smulgi timpul pentru creație.
*
O, lingviștii…care se cred posesorii limbii române…când ei abia cunosc, din respirație, personală, câteva cuvinte.
Adică ce înseamnă să te prefaci, să găsești nod în papură, să te bucuri că ai ochelari mai groși…decât cei cu mâneci fine.
Însă limba română nu are numai dicționar…ci și emoție. Pasiune, dramatism, vârteje…
Pe acestea lingvistul când le mai învață…dacă se uită totdeauna după o literă scăpată sau un dezacord…interesant?
*
Să te ferească Dumnezeu să ai de-a face cu…corectori „plictisiți de ei înșiși”.
Cu ăia care au învățat la 1923 sau la 1965 cum se „întocmește” o carte.
Sunt „superbi” prin neadecvarea lor.
Nici pic de iluminare, nici pic de bucurie, nici pic de uimire…
La ei totul e „de când lumea”…iar cărțile mele îi detestă.
*
Tind să scriu cărți în care să cuprind lucrurile pe care le vreau la un loc.
Acum ele, multe dintre ele, sunt dispersate.
Și în cărțile mele ele își găsesc unitatea, rotunjimea, acasa. Și trebuie să dăm dreptul subiectelor, oamenilor, epocilor…să se reîntâlnească în acasa lor.
*
Oamenii care nu știu să inventeze…își cumpără întotdeauna pantofi care nu rimează cu mersul lor.
*
Limbajul de tablă ruginită e barbaria spiritului. Nimic mai obscen decât să îmi vorbești în platitudini o jumătate de oră…despre lucruri pe care nu le-ai mânca niciodată…dacă cuvintele ar fi mâncare.
*
„Literații” care nu au nimic de-a face cu literatura scriu abscons.
30 de pagini le ia ca să îți spună…că sunt nesimțiți.
Încă 100 de pagini ca să îți spună că au o cultură minoră.
Și, eventual, 3 cărți publicate ca să îți spună…că nu mai știu despre ce să scrie.
*
Mersul prin magazine ore în șir, uitarea de ei înșiși…i-a făcut și pe români să înțeleagă ce e „lipsa de sens” capitalistă.
Căci după ce mergi ore prin magazine…te întorci acasă…și privești ore la televizor…și nu se alege nici praful de tine.
Capul ți-e gol…
Te simți gol…
Un fel de bidon…fără fund…prin care trece aerul…și eventual…câte o picătură de păcură…
Iar picătura de păcură…înseamnă: bă, trebuie să mai și dorm!…
Și te apuci și dormi un vis fără sens…din care te scoli și mai obosit…căci capitalismul mai vrea să îți vândă încă o cană, o tigaie, o mașină de teren, două perechi de silicoane și două sejururi în Turcia.
*
Titlul nu conține cartea!
Dacă o conține…cumpără numai titlul!
