Zi: 13 iunie 2012

Pă vremea mea nu era așa…

Leave a comment

Idealizarea de sine…pornește de la faptul că ai uitat…contextul.

Ți se pare că făceai mai mult…„la vremea ta”…pentru că nu te opintești, la modul serios, „în vremea de acum”.

Pentru că una e să dai examene zilnic, să stai cu frica în sân pentru mâine, pentru ziua de mâine și alta e să trăiești din pensie…

Pensia vine…o să vină la sfârșit de lună…dar jobul nu vine atât de repede…sau nu are calitatea care te avantajează.

*

Îi vine să o strângă pe mă-sa de gât. La modul negativ…

Se simte umilit de sărăcie.

Se simt ofuscat când vede că alții au și el nu are.

Și de aici revolta lor, a tinerilor fără sprijin.

Duplicitatea sau ura, agresivitatea de nestăvilit vine de aici: din faptul că simți că viața îți trece pe sub călcâie…iar tu nu guști din ea.

*

Nu, nu îți crea iluzii despre mâine!

Nu îți picta visele în castele de lux!

Lasă-L pe Dumnezeu să te surprindă cu noutatea zilei de mâine, cu cine poți fi tu mâine…cu ce altul vei fi tu peste doi, 10, 15…

Pentru că blazarea vine când vrei ca viața ta să arate într-un fel…și ea, ziua ta de mâine, e mofluză și nespălată pe ochi.

*

Văd, progresiv, lentoarea schimbării.

Oamenilor le e teamă să se schimbe, să mulțumească, să se bucure…pentru că nu își asumă potențiala bucurie…sau amărăciunea unui eșec profitabil.

Pentru că, la urma urmei, când crezi că nu mai ai nicio șansă…însăși disperarea e o rugăciune smerită.

*

Cristina face psihologie pe mase.

Masele sunt un instinct de bine…și o mulțime de derapaje.

Unde greșește ea…e în punctul nevralgic.

În acela în care te crezi capabil să îi înțelegi pe toți…fără să ai relație cu vreunul dintre ei.

Însă cunoașterea trece prin relație…și nu prin speculațiile despre oameni.

Uluitorul are mult dor

Leave a comment
  • „Vineri, 15 iunie 2012, ora 12:00, la sediul Bibliotecii Metropolitane „Mihail Sadoveanu” (strada Tache Ionescu nr. 4, sector 1, Bucureşti), va avea loc lansarea primelor cincizeci de volume din cadrul Colecţiei „Biblioteca Mihai Eminescu”. Evenimentul este organizat de Biblioteca Metropolitană şi Asociaţia literară „Mihai Eminescu”. […] Colecţia de carte „Biblioteca Mihai Eminescu” […] va avea aproximativ 1000 de volume cu toate manuscrisele şi cărţile lui Eminescu. […] Cel care a studiat ani întregi manuscrisele din lada lui Eminescu este Constantin Barbu, discipol al marelui filosof Constantin Noica. El reuşeşte să adune în „Biblioteca Mihai Eminescu”  întreaga moştenire eminesciană, proiect imaginat împreună cu Noica în anii 80. Acest eveniment este onorat de prezenţa unor invitaţii speciali: Radu Beligan, care va recita câteva poezii din opera marelui poet, academicianul Alexandru Surdu, directorul Bibliotecii Metropolitane Florin Rotaru precum şi Adrian Năstase, fost prim-ministru al României”.
  • „USL a obținut 37 din cele 55 de locuri ale Consiliului General al Municipiului București”.
  • „Şi în viaţa privată, cele două femei se deosebesc fundamental. Olguţa Vasilescu s-a căsătorit cu un tânăr cameraman de la Pro TV şi, cu toate provocările mondene, în apariţiile sale publice venea totdeauna într-o ţinută business, elegantă şi decentă, prin care a evitat prezenţa prin tabloidele noastre. Din contră, Elena Udrea s-a căsătorit cu un miliardar angrenat în toate jocurile politice posibile, iar în spaţiul public epata cu genţi extrem de scumpe, cu pantofi şi rochii ale căror preţuri erau totdeauna ameţitoare. Mai presus de orice, Udrea a ţinut să-şi etaleze totdeauna ţinute extrem de sexy, chiar provocatoare, ca şi cum ar fi fost pusă mereu pe agăţat!”.
  • „Începând de luni [11 iunie 2012], municipiul Hunedoara este zguduit de mitinguri de protest. Hunedorenii acuză fraudarea masivă a rezultatului alegerii primarului. „Suveica” a fost la ea acasă la Hunedoara. Sute de hunedoreni au participat la un miting de protest în faţa teatrului din Hunedoara, acuzând fraudarea gravă a alegerii primarului. Deputatul PDL, Viorel Arion, a ieşit, surprinzător pe locul 1 în scrutinul din Hunedoara, deşi PDL nu este principala forţă din oraş”.
  • Valentin Petcu și-a amintit faptul cum că Cristian Tudor Popescu a fost la Paris la alegerile din 2004…și că după doi ani de colaborare cu Vântu și-a dat seama că e „corupt”. Însă și eu mi-am adus aminte că „Zoso” i-a luat „un interviu” lui Traian Băsescu…înainte de o campanie electorală recentă…care nu avea deloc de-a face cu „textura” puțină a blogului său. Adică interviul a fost mai mare…decât 1000 de articole ale lui „Zoso” puse pe ață…ca maieurile la  uscat.
  • „La noi în partid e un obicei, că, atunci când începem să tăcem, nu ne mai opreşte nimeni”.
  • „Criza economică a dat naştere unui nou fenomen în Italia: goana după aur. Băncile se organizează pentru a face faţă unei cereri care a crescut până la 50%. Aflată până acum printre codaşe în Europa în ceea ce priveşte depozitele în lingouri de aur, dacă tendinţa se menţine, Italia poate ajunge pe prima poziţie”.
  • „Avocatul Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, a decis definitiv, miercuri [13 iunie 2012], Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a respins recursul acesteia faţă de decizia de anul trecut a Curţii de Apel Bucureşti (CAB), potrivit Mediafax. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a constatat, în mai 2009, că Paula Iacob, fost avocat al familiei Ceauşescu, a colaborat cu fosta poliţie politică. Constatarea a fost urmarea verificărilor făcute în 2009 în contextul candidaturii Paulei Iacob pentru Parlament”.
  • „În sfîrşit, o veste bună! Şi mă bucur că sînt primul care o spune; n-o s-o aflaţi deocamdată de la nimeni altcineva. R.A.T.B. va lansa, pînă la sfîrşitul verii [lui 2012], prototipul noului autobuz Mercedes Citaro TPL!”. Autobuzele bucureștene vor funcționa cu gaz petrolier lichefiat, un produs ecologic sută la sută.
  • Blogul lui Ilarion Țiu, cu cărți și articole personale pentru download. Istoric.

Un primar de 6 ori

Leave a comment

PSDistul Costică Postârnac a fost ales a 6-a oară. Ce? Primar…

Și el ar fi „cel mai longeviv primar” din România. Pentru că e primar…din 1992…în comuna Ipatele, județul Iași.

Are 59 de ani, e dinamic și ți-o spune verde în față.

Pentru că la întrebarea cum trebuie să fie primarul din România, a răspuns scurt pe doi: „Un primar trebuie să fie un om aşezat, un om calm, hotărât care să-i spună omului tranşant că nu poate să-l ajute atunci când nu poate să-l ajute, să nu-l mintă”.

Așa că, pentru viitorii primari: bună așezare, calmitate, mai puține minciuni…și cât mai multe adevăruri.

Asta ca să fiți votați…de 7 ori.

Efortul de-a fi aghiolog

Leave a comment

Părintele Moise Iorgovan, monah la Mănăstirea Oașa, pe baza muncii sale susținute de inventariere a datelor despre Mărturisitorii români din închisorile comuniste, începută în 2004, spune într-un interviu recent:

„Cu date certe, nu stiu daca am putea canoniza 20 de persoane (eu sunt de parere ca trebuie canonizate cateva varfuri, cum e Valeriu Gafencu, iar pentru ceilalti trebuie facuta o zi de pomenire comuna, pentru ca sunt mult mai multi, dar n-ai probe pentru toti). Eu cred ca sunt mult mai multe lucruri de invatat, din punct de vedere duhovnicesc, si de la fosti detinuti, care nu sunt sfinti”.

Poziția sa, legată de probe…îmi este prietenă.

Probele, datele clare, mărturiile evidente, cărțile și interviurile Mărturisitorilor români trebuie…să vorbească!

Pentru că în ultimul timp se încearcă o „aureolare” a tuturor deținuților politici…și, mai ales, a celor legionari.

Nu moare legionar din România…fost deținut politic…care să „nu intre direct” în Împărăția lui Dumnezeu pe câteva…bloguri extremiste.

Și punerea la un loc…a tuturora…face irelevantă munca de cercetare, probele, datele certe.

Pe de altă parte…cele 10 volume ale noastre despre Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu…cu date certe…nu din auzite, nu din săpături adânci în arhive, se pare că nu au ajuns sub privirile părintelui Moise.

Deși, prin 2005…când dumnealui începuse munca de cercetare…a vrut să vină la mine prin intermediul Părintelui Marcel Hancheș.

Părintele Marcel m-a întrebat…dacă vreau să vorbesc cu Părintele Moise despre Fericitul Ilie, dacă vreau să îi dau vreun material…

I-am spus că nu…și i-am și motivat: pentru că nu are să înțeleagă viața și opera lui.

Ea trebuie prelucrată și comentată de mine, ucenicul și comentatorul său…pentru ca să fie cât de cât „lizibilă”.

*

Și acum începem discuția despre aghiologie.

Adică despre a scrie și a vorbi despre Sfinți.

Oare poate să scrie oricine…despre orice Sfânt?

Ce înseamnă „să întocmești” viața unui Sfânt: să afli unde s-a născut, când a făcut armata, când a intrat în pușcărie…și cum a murit…sau să înțelegi…și să poți să explici trăirile sale mistice, de mare profunzime?

Adică aghiologul e un istoric…sau un teolog?

Dacă e istoric simplu…atunci oricine poate să scrie.

Dar dacă aghiologul e teolog…el trebuie să fie și ucenic al Sfinților.

Și n-aș fi putut să scriu deloc despre Fericitul Ilie…dacă nu aș fi fost ucenic, intim…dacă el nu mi-ar fi deschis ușa spre înțelegere.

*

Pe de altă parte, unde sunt ucenicii…Mărturisitorilor din închisorile comuniste din România? Unde sunt copiii, rudele, consătenii lor care i-au înțeles…și le-au urmat viața?

Nu cumva au trăit și au murit ca niște „marginali”, ca niște „scursuri ale societății”, toți s-au „tupilat” pe lângă ei…sau „i-au tratat cu dispreț”…de trebuie un Moise să se ducă cu rucsacul după…viețile lor prin sate, orașe și arhive?

Mărturisitorii ce sunt acum: nume cu care să te lauzi…sau inși după care să scoți bani prin vânzarea de carte?

Oare aghiologii, în România, sunt doar niște oameni care vor să parvină?

*

Da, putem să învățăm multe…nu doar de la „foști deținuți politici ne-sfinți”. Putem să învățăm de la oricine…

Însă și „nesfinții” deținuți politici, care scriu cărți în exces, adesea revanșarde, brăzdate de ironie sau legitimatoare…ar trebui să învețe de la Sfinții închisorilor comuniste ce le lipsește.

Și cred că ceea ce le lipsește…e intrarea în tăcere.

La fel stă treaba și cu intelectualii „vocali” de după căderea regimului comunist: tăcerea îi prinde mai bine.

*

Însă Părintele Moise și-a scris cărțile pentru a reliefa Sfinți români…sau Sfinți „cu amprentă legionară”?

Și cum un partid extremist, ca cel legionar, care a apus acum 70 de ani, vrea să își ia „revanșa” în Patericul închisorilor…și „nimeni” nu sesizează incompatibilitatea?

Și legionarii români sunt „mai ortodocși” decât ortodocșii români?

Sunt un fel de „Oastea Domnului” actuală, cu „ostași” mai ortodocși decât ortodocșii români?

Cum de datele sfințeniei se amestecă cu tot felul de aluviuni doctrinare extremiste…în eforturile de aghiologizare ale unor contemporani ai noștri?

*

Da, sfințenia e paradoxală!

Uneori, dacă nu ai minte paradoxală, dacă nu ești învățat cu paradoxul voii lui Dumnezeu, te poți sminti de unii Sfinți.

Însă cel mai bine pășești peste „dileme” în aghiologie…când ai parte de mărturiile ucenicilor…a celor care au înțeles paradoxul…de la fața locului…

Adică despre Sfântul Maxim Mărturisitorul au scris cel mai bine cei mai buni ucenici ai lui. La fel despre Sfântul Grigorie Palama sau Sfântul Paisie Velicikovski.

Și ei au putut să atenueze „lucrurile grele”, să ni le explice întru câtva…din viețile Sfinților lor Părinți.

*

Concluzie: aghiologia e o consecință a uceniciei reale. Ucenicii scriu Viețile Părinților lor…Nici nu s-ar putea altfel…

Însă dacă un Sfânt n-a avut ucenici…e semn că cei din jurul lui…„nu l-au crezut în stare de nimic”.

Și când un Sfânt nu are o Viață întocmită ca lumea…acest lucru e o pată de rușine pentru acel secol.

Secolul nu a dat niciun ban…pe Sfântul de lângă ei.

Praedicationes (vol. 2), p. 177-181

One comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177.

***

Acasă ne găsim împlinirea. Pentru că aici are loc vorbirea cu Dumnezeu. Vorbirea tihnită cu El.

Și rugăciunea, fără doar și poate, e cel mai bun lucru al vieții noastre. Pentru că sunt momentele în care ne umplem de har, de putere dumnezeiască, de curăție, de seninătate…de echilibru…Adică tocmai de virtuțile pe care trebuie să le experimentăm/ să le prezentăm/ să le arătăm în societate.

Pentru că, știm cu toții, nu putem să avem un angajat într-o instituție, oricare ar fi ea, dacă nu este un om echilibrat. Dacă nu este un om care să își țină cuvântul. Dacă nu este un om muncitor și pasionat de ceea ce el face. De ceea ce i se cere în acea postură.

Fapt pentru care, din acest dumnezeiesc verset, înțelegem că locuința noastră, casa noastră, chilia noastră trebuie să fie un loc al rugăciunii, pe lângă odihna, mâncarea și relaxarea noastră.

Pentru că ea, casa noastră, trebuie să fie loc de rugăciune în mod principal.

Iar seara și noaptea sunt momente accentuate/ prielnice/ potrivite pentru rugăciune. Pentru că putem avea o accentuată unire cu Dumnezeu. Iar această unire cu Dumnezeu prin rugăciune și prin plângerea păcatelor, prin recunoașterea neputințelor noastre și prin privirea atentă în conștiința noastră, ca să observăm ce am făcut sau ce nu am făcut…bine, printr-o recunoaștere de sine foarte tăioasă, ne face să fim proprii vieții în societate, vieții în comuniune cu alții.

Versetul al 24-lea ne introduce direct în peisajul tulbure al lumii noastre…

Pentru că to de plion idi stadius pollus apo tis ghis apihen/ și corabia era acum la multe stadii, departe de pământ…

Și stadiul era o unitate de măsură la greci de vreo 600 de picioare (un picior = 30, 5 cm) sau între 147-192 metri.

În concluzie: barca Sfinților Apostoli era la o depărtare semnificativă de țărm.

Și vasanizomenon ipo ton chimaton…Erau chinuiți/ zbuciumați/ apăsați/ învăluiți de valuri. Căci chima înseamnă val în limba greacă iar aici, în Evanghelie, e genitivul plural.

Barca lor era disturbată, tulburată, amenințată de valuri…de faptul de a fi înghițită de valuri.

De ce? Pentru că: in gar enantios o anemos/ căci vântul era împotrivă. Le sta împotrivă. Sta împotriva corăbiei…

Și când stai în fața cuiva în mod dușmănos, disprețuitor…îi stai împotrivă. De unde împotrivire/ aversiune/ dușmănie/ chef de altercație.

Iar anemic vine de la anemos. Pentru că cel slab, neputincios…e ca bătut de vânt. Îl suflă vântul de pe picioare…E omul după operație, omul nemâncat, omul după boală. Nevitaminizat, fără vlagă, fără putere.

Iar noi suntem anemici…fără Dumnezeu. Suntem bătuți de toate vânturile ispitelor…Și demonii ne stau împotrivă…Ne zgândără…ne înfricoșează…ne buruiază/ bruiază existența.

Căci într-o interpretare duhovnicească, regăsibilă la mai mulți Sfinți Părinți care au comentat acest text, corabia în valuri este, deopotrivă, viața fiecăruia dintre noi, cu durerile și greutățile ei dar și Biserica…în cadrul istoriei.

Pentru că Biserica e amenințată de multe necazuri, de multe erezii, de multe probleme. Căci vântul care suflă împotriva Bisericii sunt dușmanii ei. Cei care o discreditează și din afară și din năuntru.

Fiindcă oricine atentează la puritatea, la adevărul credinței este un dușman al Bisericii…conștient sau nu…

Și când vorbim despre viața noastră ca despre o corabie pe valuri arătăm că în viața noastră niciodată nu suntem scutiți de ispite, de necazuri, de probleme…pentru că suntem oameni credincioși.

Ci bolile, necazurile, neputințele, căderile, nefericirile sunt ceva obișnuit în viața noastră. Însă la cauza lor…nu stau numai păcatele noastre…ci și răutatea demonilor…și răutatea oamenilor convinși de demoni să ne facă rău.

Și Dumnezeu îngăduie valurile în viața noastră ori pentru întărirea noastră în virtute…ori pentru mustrarea noastră.

Și ispitele ca „valuri ale acestei vieți” sunt teoretizate/ dezbătute în multe slujbe și cărți ale Bisericii. Și sunt încredințat de faptul că dumneavoastră ați auzit și ați citit despre aceste lucruri.

Căci marea vieții și valurile ei sunt o exprimare plastică despre nestatornicia vieții pe pământ.

Și ele, valurile, sunt cel mai adesea atacuri ale demonilor în viața noastră. Asupra liniștii noastre. A rânduielii bune…pe care am început-o.

Agresiuni directe, fățișe.

Și le trăim foarte dureros de cele mai multe ori…și când suntem asupriți de ei cerem, cu multă durere, ajutorul și mila lui Dumnezeu.

Pe care milă a Lui…o cunoaștem din plin…pentru că El S-a arătat minunat în viața noastră.

Și citirile despre ajutorul lui Dumnezeu în viața altora…se îmbină, se amestecă cu propria noastră experiență a milei Lui. Și atunci devii sensibil la durerile altora…pentru că și tu ai fost părtaș la durere. Și pe tine te-a brăzdat durerea, frica, neputința, disperarea, groaza…

Durerile nu mai sunt vorbe citite…nici ispitele, nici frica, nici moartea, nici neputința…dacă am trăit diferite grade de primejdie.

Tocmai de aceea rugăciunile către Prea Curata Stăpână și către toți Sfinții și Îngerii Lui, în momentele de mare ispitire, sunt ajutor, alinare, întărire.

Iar când ÎPS Bartolomeu Anania a folosit aici verbul a învălui – deși vasanizo exprimă, în primul rând, chinul, durerea groaznică, suferința atroce – a vrut să exprime faptul că încercuirea noastră de valuri…lipsa de speranță…este expresia cea mai veridică a neputinței.

Când nu vezi nicio ieșire…nu ești blocat din toate părțile?

Când nu știi ce vei pune mâine pe masă, când nu știi cum vei face rost de medicamente pentru a nu muri, când nu știi ce să faci în situații limită…nu înseamnă a fi încercuit?

Iar imixtiunile demonilor în viața noastră…sunt intrări în forță în sensibilitatea noastră. Călcări cu bocancii peste noi. Torturări ale nervilor, ale răbdării noastre, ale liniștii noastre…

Și când faci rău cuiva…când te manifești, în mod gratuit, ca un bezmetic, îl învălui în tristețe.

Gânduri, învăluiri ale gândurilor…

Și ne pierdem timpul, de foarte multe ori, cu gânduri de tot felul, cu îngroziri interioare, cu presupuneri mai mult sau mai puțin fanteziste, cu visări desfrânate, cu închipuiri ale slavei deșarte, cu griji deșarte…

Și acesta e un păcat la modă acum. Și trebuie să îl spovedim de fiecare dată: faptul că ne-am făcut griji deșarte…față de viitor, față de sănătatea noastră, față de ziua de mâine.

Frici și griji deșarte…

Pentru că, pe de o parte, vedem totul în negru…frică pentru ziua de mâine…iar grija e egoismul de a nu ne pierde statutul, plăcerile, confortul de azi…

Dar și vise deșarte…Cum ne închipuim noi că ar trebui să ne fie viața. Cum nu acceptăm noi realitatea și potențele noastre…și vrem multe năluciri.

Ce face Elleny Pendefunda la 11 ani

Leave a comment

Poetesa cu fundiţe, micuţa Da Vinci a Iaşiului

Elleny Pendefunda va avea o expoziţie de pictură şi o lansare de carte la Ipoteşti de Zilele Eminescu.

Articol din 12 iunie 2012,

17. 18 minute.

Scris de: Cristinel C. Popa

Poetesă, pictoriţă, pianistă şi redactor de revistă culturală la numai 11 ani.

La vârsta la care alte fetiţe dorm cu păpuşele în pat şi se joacă cu avioane de hârtie, Elleny Pendefunda citeşte Verlaine, Rebreanu, Dumas sau Jerome K. Jerome.

Pe când ceilalţi copii întreprind nevinovate jocuri copilăreşti în ţărână adolescenţei această poetesă cu fundiţe improvizează piese de teatru în care se distribuie singură. Le schimbă „scenariul”, le îmbunătăţeşte. Inovează noi acte cu două personaje din casă, păpuşile Barbie şi Tereza, care îi plac foarte mult.

Desenează cuvinte şi pictează poezii.

Se joacă cu poemele.

Îşi imaginează poezia, ca şi pictura, ca pe un imens turn de cuvinte la care se ajunge doar prin intermediul viselor.

Cărţile ei conţin nu doar catrene reuşite, ci şi imagini cu tablourile sale. Pentru ea, universul e format din şoapte lirice: improvizează reuşite opere de artă, „cântă” la şevalet şi schiţează la pian frumoase imnuri închinate vieţii, o viaţă imaginată de un copil de doar 11 ani.

Iubeşte foarte mult animalele, oamenii, natura. Însă are o gândire profundă, fiind o fire artistică,  meditativă. De aici şi denumirile picturilor sale: Catedrala în amurg, Neantul, Nisipul, Lumina din adânc, Îngerul meu, Canicula.

Shakespeare cu păpuşi Barbie şi Verlaine în limba franceză pentru Pendefunda, poetesa cu fundiţe

Totul a început cu circa patru ani în urmă, când a învăţat să citească şi apoi, la puţin timp, să scrie. „Învăţase la un moment dat o poezie de Otilia Cazimir, a venit la mine şi m-a întrebat dacă nu poate face ceva asemănător”, a povestit tatăl său, medicul şi poetul Liviu Pendefunda.

La fel s-a întâmplat şi cu pictura şi muzica. Elevă a Şcolii Junior a Universităţii Al. I. Cuza Iaşi, Elleny Pendefunda a debutat cu un volum de poezii pe când avea doar nouă ani. Urmează pictura în clasa Elena Cristina Potop şi pianul în clasa Petruţa Ignat. A publicat poezii, schiţe, povestiri şi cronică plastică în reviste literare şi de cultură din ţară.

A fost tradusă în mai multe limbi de circulaţie şi este membră în redacţiile revistelor Junior şi Contact internaţional. După numeroase expoziţii colective, Elleny a avut parte de vernisaje individuale la Iaşi, Bârlad şi Focşani.

Între cele mai importante momente ale carierii sale se numără decernarea Marelui Premiu la Concursul internaţional de artă plastică „N.N.Tonitza” şi Medalia „Sf. Luca”.

„A participat la lecturi publice, festivaluri, lansându-şi cărţile în numeroase oraşe din România şi Republica Moldova”, ne-a spus Julieta Pendefunda, mama sa.

Acum, Elleny Pendefunda a fost invitată să participe cu o expoziţie personală de pictură şi să lanseze volumul „Îngerul meu/ Angel Heart” la Galeriile de Artă „Horia Bernea” de la Memorialul Ipoteşti pe 15 iunie în cadrul Zilelor Mihai Eminescu. La eveniment vor participa nume de rezonanţă ale culturii române.

Studiază arta după Rembrandt, Dali, Klimt şi Da Vinci şi citeşte Dumas sau Jerome K. Jerome pentru a compune opere literare 

„Elleny are o personalitate accentuată. Stă ore în şir într-o expoziţie, indiferent că e la Galeriile de artă Dana ori Cupola din Iaşi sau la muzeele din Viena, Paris ori Cracovia. Urmăreşte compoziţia, tehnica de lucru, combinaţia cromatică.

Îi plac Rembrandt, dar şi Dali, da Vinci ori Gustav Klimt. Citeşte Dumas dar şi Jerome K. Jerome.

În schimb printre jocuri de rime şi mici schiţe pe orice fel de coli de hârtie aflate la îndemână, construieşte puzzle-uri cât mai mari sau 3D, descoperind pe Internet locurile unde pot fi vizitate monumentele realizate din carton.

Are pe dulapuri fragmente din oraşele lumii, printre care păpuşi de mici dimensiuni ce o reprezintă ca turistă. Pereţii camerei sale şi ferestrele sunt pline de îngeri, fluturi şi zâne sau prinţese Disney. E copilăroasă în joaca pe care nu a părăsit-o, iubind badmingtonul şi ciclismul, de-a v-aţi ascunselea şi desenele pe asfalt.

Cealaltă Elleny e foarte serioasă când corectează un articol de revistă sau citeşte versurile poeţilor români sau străini.

E foarte mândră când finalizează un tablou sau participă la cenaclu ori la lecturi publice, conştientizând că mai are mult de lucru pentru a fi la nivelul celor pe care-i are ca model” a spus mama sa, Julieta Pendefunda.

Poeţii români îndrăgiţi de Elenny sunt Nicolae Labiş, Nichita Stănescu şi Otilia Cazimir. De asemenea, îi place foarte mult să asculte direct în franceză poeţi ca Prevert şi Verlaine.