Părintele Moise Iorgovan, monah la Mănăstirea Oașa, pe baza muncii sale susținute de inventariere a datelor despre Mărturisitorii români din închisorile comuniste, începută în 2004, spune într-un interviu recent:

„Cu date certe, nu stiu daca am putea canoniza 20 de persoane (eu sunt de parere ca trebuie canonizate cateva varfuri, cum e Valeriu Gafencu, iar pentru ceilalti trebuie facuta o zi de pomenire comuna, pentru ca sunt mult mai multi, dar n-ai probe pentru toti). Eu cred ca sunt mult mai multe lucruri de invatat, din punct de vedere duhovnicesc, si de la fosti detinuti, care nu sunt sfinti”.

Poziția sa, legată de probe…îmi este prietenă.

Probele, datele clare, mărturiile evidente, cărțile și interviurile Mărturisitorilor români trebuie…să vorbească!

Pentru că în ultimul timp se încearcă o „aureolare” a tuturor deținuților politici…și, mai ales, a celor legionari.

Nu moare legionar din România…fost deținut politic…care să „nu intre direct” în Împărăția lui Dumnezeu pe câteva…bloguri extremiste.

Și punerea la un loc…a tuturora…face irelevantă munca de cercetare, probele, datele certe.

Pe de altă parte…cele 10 volume ale noastre despre Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu…cu date certe…nu din auzite, nu din săpături adânci în arhive, se pare că nu au ajuns sub privirile părintelui Moise.

Deși, prin 2005…când dumnealui începuse munca de cercetare…a vrut să vină la mine prin intermediul Părintelui Marcel Hancheș.

Părintele Marcel m-a întrebat…dacă vreau să vorbesc cu Părintele Moise despre Fericitul Ilie, dacă vreau să îi dau vreun material…

I-am spus că nu…și i-am și motivat: pentru că nu are să înțeleagă viața și opera lui.

Ea trebuie prelucrată și comentată de mine, ucenicul și comentatorul său…pentru ca să fie cât de cât „lizibilă”.

*

Și acum începem discuția despre aghiologie.

Adică despre a scrie și a vorbi despre Sfinți.

Oare poate să scrie oricine…despre orice Sfânt?

Ce înseamnă „să întocmești” viața unui Sfânt: să afli unde s-a născut, când a făcut armata, când a intrat în pușcărie…și cum a murit…sau să înțelegi…și să poți să explici trăirile sale mistice, de mare profunzime?

Adică aghiologul e un istoric…sau un teolog?

Dacă e istoric simplu…atunci oricine poate să scrie.

Dar dacă aghiologul e teolog…el trebuie să fie și ucenic al Sfinților.

Și n-aș fi putut să scriu deloc despre Fericitul Ilie…dacă nu aș fi fost ucenic, intim…dacă el nu mi-ar fi deschis ușa spre înțelegere.

*

Pe de altă parte, unde sunt ucenicii…Mărturisitorilor din închisorile comuniste din România? Unde sunt copiii, rudele, consătenii lor care i-au înțeles…și le-au urmat viața?

Nu cumva au trăit și au murit ca niște „marginali”, ca niște „scursuri ale societății”, toți s-au „tupilat” pe lângă ei…sau „i-au tratat cu dispreț”…de trebuie un Moise să se ducă cu rucsacul după…viețile lor prin sate, orașe și arhive?

Mărturisitorii ce sunt acum: nume cu care să te lauzi…sau inși după care să scoți bani prin vânzarea de carte?

Oare aghiologii, în România, sunt doar niște oameni care vor să parvină?

*

Da, putem să învățăm multe…nu doar de la „foști deținuți politici ne-sfinți”. Putem să învățăm de la oricine

Însă și „nesfinții” deținuți politici, care scriu cărți în exces, adesea revanșarde, brăzdate de ironie sau legitimatoare…ar trebui să învețe de la Sfinții închisorilor comuniste ce le lipsește.

Și cred că ceea ce le lipsește…e intrarea în tăcere.

La fel stă treaba și cu intelectualii „vocali” de după căderea regimului comunist: tăcerea îi prinde mai bine.

*

Însă Părintele Moise și-a scris cărțile pentru a reliefa Sfinți români…sau Sfinți „cu amprentă legionară”?

Și cum un partid extremist, ca cel legionar, care a apus acum 70 de ani, vrea să își ia „revanșa” în Patericul închisorilor…și „nimeni” nu sesizează incompatibilitatea?

Și legionarii români sunt „mai ortodocși” decât ortodocșii români?

Sunt un fel de „Oastea Domnului” actuală, cu „ostași” mai ortodocși decât ortodocșii români?

Cum de datele sfințeniei se amestecă cu tot felul de aluviuni doctrinare extremiste…în eforturile de aghiologizare ale unor contemporani ai noștri?

*

Da, sfințenia e paradoxală!

Uneori, dacă nu ai minte paradoxală, dacă nu ești învățat cu paradoxul voii lui Dumnezeu, te poți sminti de unii Sfinți.

Însă cel mai bine pășești peste „dileme” în aghiologie…când ai parte de mărturiile ucenicilor…a celor care au înțeles paradoxul…de la fața locului

Adică despre Sfântul Maxim Mărturisitorul au scris cel mai bine cei mai buni ucenici ai lui. La fel despre Sfântul Grigorie Palama sau Sfântul Paisie Velicikovski.

Și ei au putut să atenueze „lucrurile grele”, să ni le explice întru câtva…din viețile Sfinților lor Părinți.

*

Concluzie: aghiologia e o consecință a uceniciei reale. Ucenicii scriu Viețile Părinților lor…Nici nu s-ar putea altfel…

Însă dacă un Sfânt n-a avut ucenici…e semn că cei din jurul lui…„nu l-au crezut în stare de nimic”.

Și când un Sfânt nu are o Viață întocmită ca lumea…acest lucru e o pată de rușine pentru acel secol.

Secolul nu a dat niciun ban…pe Sfântul de lângă ei.

Did you like this? Share it: