Pă vremea mea nu era așa…
Idealizarea de sine…pornește de la faptul că ai uitat…contextul.
Ți se pare că făceai mai mult…„la vremea ta”…pentru că nu te opintești, la modul serios, „în vremea de acum”.
Pentru că una e să dai examene zilnic, să stai cu frica în sân pentru mâine, pentru ziua de mâine și alta e să trăiești din pensie…
Pensia vine…o să vină la sfârșit de lună…dar jobul nu vine atât de repede…sau nu are calitatea care te avantajează.
*
Îi vine să o strângă pe mă-sa de gât. La modul negativ…
Se simte umilit de sărăcie.
Se simt ofuscat când vede că alții au și el nu are.
Și de aici revolta lor, a tinerilor fără sprijin.
Duplicitatea sau ura, agresivitatea de nestăvilit vine de aici: din faptul că simți că viața îți trece pe sub călcâie…iar tu nu guști din ea.
*
Nu, nu îți crea iluzii despre mâine!
Nu îți picta visele în castele de lux!
Lasă-L pe Dumnezeu să te surprindă cu noutatea zilei de mâine, cu cine poți fi tu mâine…cu ce altul vei fi tu peste doi, 10, 15…
Pentru că blazarea vine când vrei ca viața ta să arate într-un fel…și ea, ziua ta de mâine, e mofluză și nespălată pe ochi.
*
Văd, progresiv, lentoarea schimbării.
Oamenilor le e teamă să se schimbe, să mulțumească, să se bucure…pentru că nu își asumă potențiala bucurie…sau amărăciunea unui eșec profitabil.
Pentru că, la urma urmei, când crezi că nu mai ai nicio șansă…însăși disperarea e o rugăciune smerită.
*
Cristina face psihologie pe mase.
Masele sunt un instinct de bine…și o mulțime de derapaje.
Unde greșește ea…e în punctul nevralgic.
În acela în care te crezi capabil să îi înțelegi pe toți…fără să ai relație cu vreunul dintre ei.
Însă cunoașterea trece prin relație…și nu prin speculațiile despre oameni.