Anagramul lui „brutărie” e la modă

  • Și anagramul la modă al lui brutărie…e pușcărie. Oare de ce? De ce vor mulți „pușcărie” pentru unii…care au profitat de pe urma tuturor?
  • Doar unul din 10 absolvenţi de liceu ştie să folosească limba română abia la nivel mediu, scrie Antena3.ro. Aceasta este statistica oficială oferită de Ministerul Educaţiei după evaluarea orală de la examenul de Bacalaureat de anul acesta”.
  • Grecul nu are încredere nici în vecin, nici în stat. El crede în familia sa, în partidul său, cu care are, prin naştere sau prin viaţa socială, o legătură de paternitate. Este sursa catastrofei aici”.
  • Cât de rocări sunt românii? Și ce altceva mai știți despre rocări…în afară de faptul că au plete, tricouri cu morți…și sunt nespălați?
  • „Și să nu-i uităm nici pe jurnalista Andreea Pora, pe Andrei Cornea, pe Cristian Ghinea, pe Mihail Neamțu, pe Ioan Stanomir și alții pe toți vajnicii apărători ai societății civile care strîng semnături pentru salvarea neamului lui Patapievici și a ICR-ului fanariot. Nu mai scăpam de ei, toată seara erau pe sticlă, deși unora le stătea mai bine lîngă sticlă”.
  • Băi, neamule, chiar așa: cine ni l-a „confiscat” pe Mihail Neamțu? Că înainte cu 3 săptămâni de alegerile din iunie l-a mâncat pământul…și nu a ieșit afară nici până acum? Deci unde e Mihail, Mihail Neamțu „al nostru”? Ce ați făcut cu „tezaurul nostru băsescian”? Cine ne mai scrie nouă „cărți”? De ce nu mai avem noi „lider”? Huoooo, celor care l-au ascuns „atât de bine” pe Mihail Neamțu, „o tânără speranță teologică ce a virat în politic”!
  • Primarul comunei Oboga din judeţul Olt, Matei Tudor (USL), a obţinut peste 99% din voturi la alegerile de duminică, în condiţiile în care în cursa pentru fotoliul de primar erau înscrişi patru candidaţi, în judeţul Olt fiind cinci primari care au obţinut peste 90% la aceste alegeri, scrie Realitatea.net”. Oaaau!…Așa ceva nici la Ceaușescu nu s-a petrecut!
  • În timp ce servea, într-un restaurant, un platou cu calamari și fructe de mare, între care se afla și o caracatiță întreagă, o femeie, în vârstă de 63 de ani, a acuzat dureri ciudate şi puternice în toată cavitatea bucală, scrie Daily Mail. Când a ajuns la spital, medicii au constatat că ea “rămăsese însărcinată” cu “12 pui de caracatiţă”, potrivit raportului bio-medical dat ulterior publicităţii de specialiştii Centrului Naţional pentru Informaţii din Biotehnologie, din Maryland”.
  • Curent electric nu este, fac lumină cu nişte lumânări lipite de perete, să stea ca torţele. Aşa îşi fac temele Anişoara şi Oana, sub torţe. N-au stilouri, nici pixuri. Scriu pe caietul bun cu nişte culori primite. Caiete n-au decât două de fiecare, unul de română, altul de matematică. Manualele s-au jerpelit căci n-au cu ce-şi cumpăra coperte. Oana visează că, dacă va învăţa bine, bine, poate că într-o zi va avea norocul să ajungă vânzătoare”.
  • Anul ăsta e prima dată după decembrie 1989 când nu m-am dus la vot. Nu mă laud cu asta, dar nici n-am motive, cred, să-mi cer scuze. Nu m-am dus şi gata”.

Apologii cu bătaie lungă

Dacă episcopul Romei e vicarul lui Hristos și el are „harisma” infailibilității…ce relevanță mai are colegiul episcopal din jurul lui în domeniul dogmatic? În afară de a fi „o trenă”…Și ce fel de „Biserică” e aceea în care comuniunea fraternală e înlocuită de un individualism exclusivist? Tocmai de aceea, pentru mine…teologia romano-catolică e de o tristețe deprimantă…Pentru că nu pot suporta dictatorii, atotștiutorii, oamenii care „se mulțumesc” cu ei înșiși.

*

Baptistul Cruceru nu suportă Sfintele Icoane. Însă te dă în judecată dacă îi maimuțărești poza de familie. În concluzie: mama lui…e „mai importantă” decât Maica Domnului…atâta timp cât are mai multe poze cu mama lui…dar nicio icoana cu Maica Domnului. Iar tatăl lui…e „mai important” decât Hristos…pentru că nici cu Hristos n-are „vreo poză”. Sau poate că le ține secrete.

*

Conțac „vorbește în limbi”…pentru că orice penticostal e „glosolal”…Și dacă nu e „glosolal” presupune că e. El mai crede despre sine și faptul că are o credință „apostolică”…Asta pentru că are Scripturi acasă…chiar pe laptop (aviz amatorilor!)…și poate să citească despre Sfinții Apostoli. Numai că el „își închipuie” că are ceva cu Apostolii…și rău face.

*

Adventiștii au doi dușmani mari și lați: unul „mort”…iar altul „mereu viu”. Cel „mort”…e Sfântul Constantin cel Mare…care pentru adventiști a fost „o calamitate”. Pentru că el „a schimbat” sâmbăta cu duminica. Al doilea: papa de la Roma. Și de aceea…papii fiind mereu alții tocmai de aceea și adventiștii văd în papă pe „antihrist”, „fiara apocaliptică”, „răul individualizat”.

*

Dacă citești Cartea lui Mormon…îți dai seama, înainte de a ajunge la jumătatea cărții, că persoana care a scris-o nu le avea cu istoria de niciun fel. Pentru că toate datele istorice și geografice sunt fantasmagorice. Sau „se pricepea” la Scriptură…cum se pricepea Muhammad la teologia creștină, care nu a citit Scriptura…dar a folosit în Quran lucruri după ureche despre creștinism. Însă cred că ceea ce îi unge la inimă pe mormoni…e aceea că Domnul Hristos „ar fi venit” și pe pământ american…

*

Vrăjitoarele „romance” îmbină Sfânta Cruce cu coada de șopârlă opărită…pentru a opri divorțul dintre Magalena și Iftode…și nu văd niciun „păcat de moarte” în a stropi cu puțină Sfântă Agheasmă…peste ața mortului…ca văduva să își găsească un miliardar de modă nouă…și să o mai ia dă nevastă…și a 7-a oară. Ce vrei, frate, dacă „tânăra” e „valabilă”? Adică argumentul „utilității” îl bate la nas pe cel al „rușinii”. Sau pe cel „al vârstei”.

*

Pentru ortodoxul român care nu vrea să citească pe Sfinții Părinți ca nu cumva „să se smintească”…mântuirea „se obține” prin venirea la Biserică, post, rugăciune, câteodată împărtășire…și la sfârșitul vieții să fii spovedit, împărtășit și cu lumânarea în mână. Nu există însă în cugetul lui/ în preocupările lui zilnice ideea de curățire de patimi, de simțire a harului, de aprofundare teologică continuă…Adică tot ce e mai sfânt pentru un ortodox…pentru el nu există!

*

Grija pentru aprinsul de lumânări. Pentru tămâiatul la cimitir. Grija pentru câți colaci să facă. Și ca nu cumva să spele…când nu trebuie. Acestea sunt grijile lor „de căpătâi”. Pentru că nu au nicio ridicare deasupra văzutului, a grosierului, a palpabilului. Și când cineva le explică și îi îndeamnă spre libertatea harului…se înspăimântă ca de ceva foarte frumos…și nu îndrăznesc să se bucure de ea.

*

Neoprotestantul „proaspăt convertit” e în stare să te bată cu Biblia în cap…ca să vii la „casa de adunare”. Se face că „nu aude” ce îi spui, pare să nu îl „doară” reproșurile tale…pozează în „senin”, în „translucid”. Și aici, la „adunare”, fiecare dintre ei vor să îți dovedească că e „înger”, că nu i-a mirosit niciodată subrațul…că ei sunt „teologi” căzuți din cer. Nici chiar atunci când „se fâstâcesc” plângăcios…nu „plâng” credibil…pentru că vezi cum le sticlesc ochii după „a te număra”, a te pune „la index”.

*

„Dar ce mă, pe ai tăi nu îi vezi?”. Ba îi văd cu vârf și îndesat.

Și pe ei și pe mine…mă văd…

Dar una e să păcătuiești în Casa Domnului, ca ortodox…și să ai prilejuri…și condiții reale de îndreptare…și alta e să „te crezi sfânt” în afara Bisericii.

Căci tot fariseismul predicatorial neoprotestant constă în faptul că „noi, pocăiții”…suntem niște „sfinți” de pozat…și nu ne „colcăie” nicio patimă în noi, că pe noi „ne-a mântuit Hristos…ca să stăm la soare, cu un suc la colțul gurii”.

Adică „mântuire” gratis…și apoi șomaj ascetic și teologic.

De ce să le mai ții predici…dacă toți sunt „știutori”, „sfinți” și „fără dileme”?

Lasă-i „sfinți” și termină „serviciul duminical” în maxim 5 minute!

*

Am stat și m-am gândit așa, a prost, despre Martin Luther…Când el și-a tăiat „cordonul ombilical” cu Biserica și monahismul romano-catolic…și a început să vină lumea în „biserica lui”…cum vedea omul ăsta Biserica „lui”…„Biserica lui Hristos”, dacă el știa că foaia lui de protest a născut-o?

Și tot așa m-am gândit la toți ereticii: ce „liniște” aveau oamenii ăștia…și ce poftă de scris „corectă” aveau…dacă ei știau foarte bine faptul că vorbesc despre o teologie și despre un mod de-a fi…care atunci se inventează?

Și ce fel de „transă” trăiau cei din jurul lui Luther, al lui Calvin etc. de nu puteau să vadă…că se îndepărtează/ că se separă/ că fug de „creștinismul” pe care ei îl cunoscuseră până atunci. Adică de ce mai „rămăsese” din romano-catolicism după ruperea lui de Ortodoxie.

*

Pe de altă parte constat cu mare durere realitatea teologiei ortodoxe și a vieții duhovnicești în Ortodoxie. În Ortodoxia românească…și în alte țări ortodoxe. Teologia mistică și experiența duhovnicească sunt rarități când ar trebuie să fie cotidianitate. Pentru că oamenii „se îngrijesc” de faptul de câte ori să se împărtășească, dacă ne trebuie cip sau nu, dacă vine sfârșitul lumii…și nu de Treime, nu de Hristos, nu de vederea lui Dumnezeu, nu de simțirea harului. La lucruri grele și trecute prin noi suntem afoni…dar suntem experți la cancanuri de nu avem pereche pe lume.

*

Nu prea mulți dintre ortodocși știu cum să abordeze „neprevăzutul”, grețosul, anihilantul, lucrurile care nu ne plac…să ni se arunce în ochi. Și de aceea „se eschivează”…o lasă „pe la anul”. Nu vorbesc despre ele…Încearcă să le uite…Însă e cel mai ușor să dai nas în nas cu…„neprevăzutul”, cu anormalul de fapt…pentru că sunt prezențe stradale. Și e atât de ușor să teoretizezi urâtul „pur”…tocmai pentru că nu e îmbrăcat „în aripi de înger”. Dar noi tocmai pe el îl renegăm. Și mă refer aici la droguri, la pornografie, la devianțe sexuale, la satanisme mai filosofice sau mai grobiene, la literatura fantezistă, la consumismul de cea mai proastă speță. Despre ele se pot scrie lucruri „pe tone de documente”…dar noi refuzăm acest lucru…tocmai pentru ca „să nu scăpăm de ele”.

Dumnezeu în mitologia românească [8]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a.

***

Însă de Înviere mai era și scăldatul[1]. Care se practica foarte de dimineață, înainte de a răsări soarele[2]. „Feciorii și fetele” se duceau la un râu din apropiere, se scăldau…însă în așa fel încât să nu fie văzuți de nimeni[3].

Iar interpretarea pe care o dădeau scăldatului era una magică:  căci ei „făcând aceasta, cred nu numai că se curățesc de toate boalele și răutățile[4], de toate aruncăturile[5], făcăturile[6] și uriciunile [urâciunile][7], ci totodată și că vor fi peste tot anul scutiți de orice boale și că se vor face iuți, sprinteni, ușori, harnici, sănătoși și iubiți”[8].

Adică făceau ce făceau românii noștri și fentau Tainele Bisericii. Treceau pe lângă ele, pe lângă slujbele bisericești, și așteptau sănătate, iertare de păcate, bine în viață de la tot felul de ritualuri improvizate, create de ei înșiși.

Numai că unele fete, continuă autorul, „nu se mulțămesc”[9] doar cu scăldatul magic…ci fac și vrăji „pe dragoste și pe ursită”[10].

Și, la propriu, ajungeau la apa unde trebuiau să se scalde și înainte de a se scălda spuneau o poezie (asta era vraja!), în care apărea și Maica Domnului…care „vorbea” cu tânăra…și chiar „cobora” la ea[11]. Și dacă „cobora”, o lua pe tânără și „o ducea” „în apa Garaleului”[12], o scufunda de 3 ori și „o spăla” de urât[13].

Și vraja-poem se încheia astfel:

„Bună demineața mieru[14] de rău

Cu prundu[15] de grău,

Cu țimorma[16] de busuioc,

Să-mi dăruiești noroc,

Să fiu de-acuma mai văzută[17]

Și cu mult mai căutată[18]

Ca firu de grâu,

Ca vinu, ca auru

Și ca argintu

Între tot norodu!”[19].

Și Maica Domnului e în plus…în poemul vrăjii…atâta timp cât ea cere de la râul albăstrui…toată frumusețea și atractivitatea.

„În Transilvania și Banat”, de Paști, dis-de-dimineață, dacă nu aveau râu unde să se scalde, se spălau „cu apă neîncepută”[20]. Iar apa neîncepută…era prima apă scoasă din fântână în acea zi…

Dar, după scăldatul de Paști, combinau baia cu bătaia clopotului și cu câteva versuri fără sens.

„La primul sunet de arăng[21], feciorul sau fata își face de trei ori semnul crucii și zice:

„Bună demineața,

Râu mare

Domn mare!”.

Adică în loc de rugăciune…salutau apa din zona lor.

Și celui care spunea copilărismul ăsta…i se răspundea de un el sau o ea, de alți tineri, cu alte versuri tot la fel de dezlânate…din care reiese faptul că Maica Domnului „l-a îndemnat” să se spele în râu, pentru ca

„Să mă curățească,

Să mă limpezească

De făcături,

De aruncături,

De minciuni

Și de uriciuni,

Să fiu mândru și curat,

Cum Maica Maria m-a lăsat!”[22].

Dar dacă tinerii ăștia, cu scăldatul în dimineața Paștiului…ar fi fost la Biserică, la Sfânta Liturghie, până dimineața…s-ar fi împărtășit…li s-ar fi făcut foame…și s-ar fi întors acasă să mănânce și să se odihnească puțin…și nu le-ar mai fi ars de scăldat.

Pentru că, la Biserică, de cu noapte, mergem spălați și îmbrăcați frumos, cu pace și rugăciune în inimă…și ne bucurăm duhovnicește de Învierea Domnului, fiind istoviți de atâta post…și nu ne arde de zbânțuială.

Numai că ei nu par deloc religioși…și nici prea copți la minte…ci doar doritori de căsătorie și de trai bun. Și își pun nădejdea în tot felul de ritualuri fără sens…și mai puțin în Dumnezeu și în viața ortodoxă.

Iar ca „să scape” de persoana care le face vrăji, îi pronunță numele „când leapădă apa peste umeri” [23] și „aruncă câteva boabe de cucuruz ori de grâu în râu ca pentru leac. După aceea fac iară semnul crucii și se pornesc spre casă, fără însă ca să caute îndărăpt [îndărăt]”[24].

Și, ca și în alte cazuri, observăm cum îmbinau, în mod nefericit, ritualuri pseudo-magice cu practici tradiționale ortodoxe. Pentru că semnul Sfintei Cruci nu se folosește decât la rugăciune…și nu la ritualuri prostești de la care aștepți „vindecare” de vrăji, însurătoare sau bani pe masă.

Dar iată!, că în Bucovina, niște „fete” făceau lucruri și mai curioase: „pe lângă scăldatul și spălatul [de Paști], despre care ne-a fost până aicea vorba, mai îndătinează [obișnuiesc] încă de a se duce în noaptea spre Paști la clopotniță și a spăla limba clopotului cu apă neîncepută. Cu apa aceasta apoi se spală ele în ziua de Paști, des-dimineață [dis-de-dimineață], pe față, anume ca să fie mai frumoase în decursul anului, și precum aleargă oamenii la Înviere, când se trag clopotele la Biserică, așa să alerge și feciorii la dânsele”[25].

Și cu toate că se duceau la limba clopotului…fetele din Bucovina se gândeau la sex: mai pe scurt! De ce nu le-o fi venit gândul…să dea cu mătura prin Biserică…sau să ajute cumva Biserica…dacă tot aveau timp de spălat limba clopotului?

Însă, ca și azi, mulți preferă să facă lucruri „fără sens” decât să facă ceva simplu, frumos și folositor…atât pentru Biserică cât și pentru întreaga comunitate.


[1] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Vol 3. Cincizecimea, ed. îngrijită și introd. de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București, 2011, p. 74 sq.

[2] Idem, p. 75.

[3] Ibidem.

[4] Întâmplările rele neprevăzute.

[5] De argint viu/ mercur descântat.

[6] Vrăjile impotenței în dragoste.

[7] Vrăjile pentru non-căsătorie. Să li se pară tuturor tânărul/ tânăra drept niște urâți.

[8] Sărbători 3, p. 75.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 75-76.

[12] Cred că e vorba de Galileului…indicând astfel Iordanul

[13] Sărbători 3, p. 76.

[14] Albăstrui.

[15] Albia/ fundul apei…unde pietrișul…poate fi mult ca grâul treierat…și întins la soare.

[16] Probabil: crenguța de busuioc.

[17] De tineri…de potențiali soți.

[18] Dorită și pețită.

[19] Sărbători 3, p. 76.

[20] Idem, p. 77.

[21] Clopot.

[22] Sărbători 3, p. 77.

[23] Idem, p. 78.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

Comemorarea lui Mihail Eminescu la Biblioteca Metropolitană din București [15 iunie 2012]

Am participat la o comemorare reală a lui Mihail.

Acum…cu eforturi editoriale costisitoare, care îl elogiază…iar diseară, în rugăciunile noastre, vom face și parastas fratelui nostru întru Domnul.

Pentru că Prof. Constantin Barbu a prezentat astăzi primele 50 de volume, în foaie, ale Bibliotecii lui Mihail Eminescu…și până la sfârșitul anului 2012 a promis că va tipări cele 1.000 de volume ale ei.

Vom prezenta în orele următoare fotografiile și filele audio de la întrunire…cât și conținutul lăzii de manuscrise eminesciene și a inventarului cărților din Biblioteca Eminescu.

*

Arhiva zilei am format-o aici…iar Biblioteca Metropolitană va edita fila video a evenimentului aici.

Prof. Constantin Barbu:

14.2 MB

Constantin Barbu, Lada cu manuscrisele și cărțile lui Eminescu, Ed. Contrafort, Craiova, 2012, 43 p.

Acad. Alexandru Surdu:

8.7 MB

Dr. Florin Rotaru și Acad. Prof. Sorin Dumitrescu:

9.2 MB

Un vorbitor (pe care nu-l cunosc), Dr. Florin Rotaru și Prof. Dr. Adrian Năstase:

13.3 MB

Domnul Prof. Radu Beligan, obosit și bătrân de zile, nu a vorbit nimic…dar am ascultat o filă audio, cu vocea sa, în care a interpretat Sara pe deal…

Un singur Eminescu și milioane de cititori

  • Astăzi se împlinesc 123 de ani de la adormirea marelui geniu național: Mihail Eminescu († 15 iunie 1889). Doamne, miluiește-l pe robul Tău, Mihail, iartă-i lui toate…și dă-ne să îl înțelegem și să îl iubim pe măsură!
  • În Țara Galilor s-a descoperit o fundație de clădire foarte veche, „lunga de 15 metri, [care] a fost construită din trunchiuri întregi de copaci, de peste un metru grosime”.
  • Sorin Ilieșiu, Speranța [Ceaușescu & Iliescu] (film documentar), 1995.
  • Un filolog italian de la Biblioteca din Munchen, Bavaria, a anunţat descoperirea, care a fost confirmată de Bayerische Staatbibliothek (Biblioteca de Stat din Bavaria). În după-amiaza zilei de 5 aprilie [2012], în Sfânta şi Marea Joi, o studentă care cerceta un codex bizantin din secolul al XI-lea, numit «Monacense 314» (în limba greacă), Marina Molin Pradel şi-a dat seama că anumite omilii despre psalmi sunt de fapt omiliile lui Origen, traduse de Rufin de-abia în secolul al 5-lea. Imediat după Paşti, şi-a extins studiul asupra acestor manuscrise şi a ajuns la concluzia că 29 de omilii ale marelui teolog alexandrin sunt conţinute în acest codex. În prima parte a secolului al III-lea, Origen a lucrat îndelung asupra psalmilor, care au avut o influenţă decisivă asupra exegezei bibilice a Bisericii greceşti şi latine”.
  • Viaţa mea e un rollercoaster scăpat de sub control. Şi, dac-aş fi acum în Bucureşti, m-aş urca la volanul maşinii mele, de care mi-e un dor de om nebun, aş da volumul muzicii mele la maxim şi-aş zăbovi la fiecare semafor.
  • Cine n-a ştiut, în acest ceas, să sărute în gînd, plîngînd, fruntea măştii lui funerare a lipsit de la sărbătoarea veacului său”.
  • O sfîșiere de un primitivism cumplit și de o rară sălbăticie s-a derulat în numai cîteva ore. Joi seara, cînd nervii tuturor au ajuns la zăngănit de corzi plesnite, craii din banda regimului Băsescu s-au prins cu toții de gulere, au chemat secretarele și amantele și au hotărît să se răzbune pe cine au fost ei în acești ani de pomină. Şi au sărit cu toții în marea hazna a ridicolului politic”.
  • Nu cred că există vreun învingător la PDL, după cele întâmplate joi seara. Ce s-a întâmplat în această seară a fost sfârşitul unei mari minciuni, cea mai mare minciună politică post-decembristă, în ceea ce priveşte valoarea unor politicieni. Toţi aceşti domni şi doamne care şi-au depus mandatul n-ar fi ajuns niciodată ceea ce au ajuns fără Traian Băsescu. V-o imaginaţi pe Roberta Anastase ajungând preşedinta Camerei Deputaţilor prin meritele sale? Prin valoarea ei ca politician? Prin idei şi programe lansate? Sau pe doamna Udrea ajungând super-ministreasă şi şefă la organizaţia PDL Bucureşti? Sau domnul Boc, ajungând mai mult decât primar la Cluj? Sau individul acela cu broscoiul ajungând secretar general al partidului? Toate aceste personaje sunt create în siajul, în umbra lui Traian Băsescu. Conceptul academic fundamental care descrie situaţia PDL a fost lansat de domnul Paleologu. Este vorba de „pleaşcă”. Dânsul a spus că Traian Băsescu este o pleaşcă pentru PDL. Aşa a şi fost, pleaşcă. Acum pleaşca s-a terminat şi au rămas aceşti domni şi aceste doamne, cu valoare lor politică şi umană, reală. Faptul că şi-au depus mandatul în seara aceasta e un început. E o recunoaştere a acestei minciuni care a dominat PDL atâţia ani. Totuşi, o nouă conducere s-ar izbi ca de o stâncă de structurile din teritoriu şi de la centru create de aceşti indivizi. Faptul că şi-au depus mandatele este un semnal important, dar pentru PDL nu se va rezolva mare lucru numai prin asta. Şi încă ceva…Mi se pare foarte important ca PDL-ul să nu-şi mai propună ca ţintă alegerile din noiembrie, pentru că orice conducere ar veni acum, dacă ar trăi sub presiunea obţinerii unui rezultat în aceste alegeri, va face compromisuri şi greşeli cu carul”.
  • Ar trebui sa ii explice cineva ca ceilalti candidati cotizeaza aparitiile lor la televizor. Sau cel putin cunosc pe cineva inauntru”. Adică la TV e pe bani…și pe pile…nu pe valoare, frumusețe sufletească, înțelepciune, măreție de caracter. Sau faci ceva aiurea…ca să facă ei bani cu tine.
  • Cezar Avrămuță, omul care flutură, în semn de protest, din 13 ianuarie 2012 și până acum, steagul României în Piața Universității, spune: „Cei de la Serviciile Secrete stau şi acum cu ochii pe oameni. Ei o simt şi ştiu că în acest moment populaţia este un butoi de pulbere. Numai eu cunosc patru colonei care stau şi acum în Piaţă. USL ar putea avea aceeaşi soartă dacă o ia pe urmele PDL. Eu simt că Piaţa îl va da jos pe Băsescu!”.
  • Crin Antonescu: „Sinaia e pentru noi ce e Olteniţa pentru alţii”.
  • Când, în ianuarie 2005, președintele Institutului Cultural Român (ICR), afla din oraș că a fost destituit și era  chemat la Cotroceni să dea nas în nas cu înlocuitorul său, acesta din urmă, dl Horia-Roman Patapievici, nu vedea nici un motiv de jenă că devenea instrumentul unui act de politizare. Astăzi, când Guvernul pregătește trecerea ICR din subordinea președintelui României sub controlul Parlamentului, dl Patapievici organizează o conferință de presă în care acuză vehement politizarea. Dacă ar fi vorba de o persoană oarecare, acest semn de inconsistență morală m-ar lăsa rece”.
  • Vai, săracu Dobrincu…și-a pierdut funcția nemeritată! Amar îi plânge tristețea în cuvinte: „Dorin Dobrincu a fost demis. O știu chiar de la el. Gestul ministrului Ioan Rus este de un cinism fără margini, dat fiind că vine exact în contextul intervalului de tristă amintire (13-15 iunie)”. Eu cred că e un lucru bun: se întoarce omu’ la munca de cercetare…și scoate 100 de cărți anul ăsta despre istoria baptistă (el fiind un baptist „feroce”, cum îmi spunea cineva)…apoi trece și la cea ortodoxă. Dacă nu cumva „cer prea mult” de la Dorin Dobrincu…cu „un cinism fără limite”.