Dacă episcopul Romei e vicarul lui Hristos și el are „harisma” infailibilității…ce relevanță mai are colegiul episcopal din jurul lui în domeniul dogmatic? În afară de a fi „o trenă”…Și ce fel de „Biserică” e aceea în care comuniunea fraternală e înlocuită de un individualism exclusivist? Tocmai de aceea, pentru mine…teologia romano-catolică e de o tristețe deprimantă…Pentru că nu pot suporta dictatorii, atotștiutorii, oamenii care „se mulțumesc” cu ei înșiși.

*

Baptistul Cruceru nu suportă Sfintele Icoane. Însă te dă în judecată dacă îi maimuțărești poza de familie. În concluzie: mama lui…e „mai importantă” decât Maica Domnului…atâta timp cât are mai multe poze cu mama lui…dar nicio icoana cu Maica Domnului. Iar tatăl lui…e „mai important” decât Hristos…pentru că nici cu Hristos n-are „vreo poză”. Sau poate că le ține secrete.

*

Conțac „vorbește în limbi”…pentru că orice penticostal e „glosolal”…Și dacă nu e „glosolal” presupune că e. El mai crede despre sine și faptul că are o credință „apostolică”…Asta pentru că are Scripturi acasă…chiar pe laptop (aviz amatorilor!)…și poate să citească despre Sfinții Apostoli. Numai că el „își închipuie” că are ceva cu Apostolii…și rău face.

*

Adventiștii au doi dușmani mari și lați: unul „mort”…iar altul „mereu viu”. Cel „mort”…e Sfântul Constantin cel Mare…care pentru adventiști a fost „o calamitate”. Pentru că el „a schimbat” sâmbăta cu duminica. Al doilea: papa de la Roma. Și de aceea…papii fiind mereu alții tocmai de aceea și adventiștii văd în papă pe „antihrist”, „fiara apocaliptică”, „răul individualizat”.

*

Dacă citești Cartea lui Mormon…îți dai seama, înainte de a ajunge la jumătatea cărții, că persoana care a scris-o nu le avea cu istoria de niciun fel. Pentru că toate datele istorice și geografice sunt fantasmagorice. Sau „se pricepea” la Scriptură…cum se pricepea Muhammad la teologia creștină, care nu a citit Scriptura…dar a folosit în Quran lucruri după ureche despre creștinism. Însă cred că ceea ce îi unge la inimă pe mormoni…e aceea că Domnul Hristos „ar fi venit” și pe pământ american…

*

Vrăjitoarele „romance” îmbină Sfânta Cruce cu coada de șopârlă opărită…pentru a opri divorțul dintre Magalena și Iftode…și nu văd niciun „păcat de moarte” în a stropi cu puțină Sfântă Agheasmă…peste ața mortului…ca văduva să își găsească un miliardar de modă nouă…și să o mai ia dă nevastă…și a 7-a oară. Ce vrei, frate, dacă „tânăra” e „valabilă”? Adică argumentul „utilității” îl bate la nas pe cel al „rușinii”. Sau pe cel „al vârstei”.

*

Pentru ortodoxul român care nu vrea să citească pe Sfinții Părinți ca nu cumva „să se smintească”…mântuirea „se obține” prin venirea la Biserică, post, rugăciune, câteodată împărtășire…și la sfârșitul vieții să fii spovedit, împărtășit și cu lumânarea în mână. Nu există însă în cugetul lui/ în preocupările lui zilnice ideea de curățire de patimi, de simțire a harului, de aprofundare teologică continuă…Adică tot ce e mai sfânt pentru un ortodox…pentru el nu există!

*

Grija pentru aprinsul de lumânări. Pentru tămâiatul la cimitir. Grija pentru câți colaci să facă. Și ca nu cumva să spele…când nu trebuie. Acestea sunt grijile lor „de căpătâi”. Pentru că nu au nicio ridicare deasupra văzutului, a grosierului, a palpabilului. Și când cineva le explică și îi îndeamnă spre libertatea harului…se înspăimântă ca de ceva foarte frumos…și nu îndrăznesc să se bucure de ea.

*

Neoprotestantul „proaspăt convertit” e în stare să te bată cu Biblia în cap…ca să vii la „casa de adunare”. Se face că „nu aude” ce îi spui, pare să nu îl „doară” reproșurile tale…pozează în „senin”, în „translucid”. Și aici, la „adunare”, fiecare dintre ei vor să îți dovedească că e „înger”, că nu i-a mirosit niciodată subrațul…că ei sunt „teologi” căzuți din cer. Nici chiar atunci când „se fâstâcesc” plângăcios…nu „plâng” credibil…pentru că vezi cum le sticlesc ochii după „a te număra”, a te pune „la index”.

*

„Dar ce mă, pe ai tăi nu îi vezi?”. Ba îi văd cu vârf și îndesat.

Și pe ei și pe mine…mă văd…

Dar una e să păcătuiești în Casa Domnului, ca ortodox…și să ai prilejuri…și condiții reale de îndreptare…și alta e să „te crezi sfânt” în afara Bisericii.

Căci tot fariseismul predicatorial neoprotestant constă în faptul că „noi, pocăiții”…suntem niște „sfinți” de pozat…și nu ne „colcăie” nicio patimă în noi, că pe noi „ne-a mântuit Hristos…ca să stăm la soare, cu un suc la colțul gurii”.

Adică „mântuire” gratis…și apoi șomaj ascetic și teologic.

De ce să le mai ții predici…dacă toți sunt „știutori”, „sfinți” și „fără dileme”?

Lasă-i „sfinți” și termină „serviciul duminical” în maxim 5 minute!

*

Am stat și m-am gândit așa, a prost, despre Martin Luther…Când el și-a tăiat „cordonul ombilical” cu Biserica și monahismul romano-catolic…și a început să vină lumea în „biserica lui”…cum vedea omul ăsta Biserica „lui”…„Biserica lui Hristos”, dacă el știa că foaia lui de protest a născut-o?

Și tot așa m-am gândit la toți ereticii: ce „liniște” aveau oamenii ăștia…și ce poftă de scris „corectă” aveau…dacă ei știau foarte bine faptul că vorbesc despre o teologie și despre un mod de-a fi…care atunci se inventează?

Și ce fel de „transă” trăiau cei din jurul lui Luther, al lui Calvin etc. de nu puteau să vadă…că se îndepărtează/ că se separă/ că fug de „creștinismul” pe care ei îl cunoscuseră până atunci. Adică de ce mai „rămăsese” din romano-catolicism după ruperea lui de Ortodoxie.

*

Pe de altă parte constat cu mare durere realitatea teologiei ortodoxe și a vieții duhovnicești în Ortodoxie. În Ortodoxia românească…și în alte țări ortodoxe. Teologia mistică și experiența duhovnicească sunt rarități când ar trebuie să fie cotidianitate. Pentru că oamenii „se îngrijesc” de faptul de câte ori să se împărtășească, dacă ne trebuie cip sau nu, dacă vine sfârșitul lumii…și nu de Treime, nu de Hristos, nu de vederea lui Dumnezeu, nu de simțirea harului. La lucruri grele și trecute prin noi suntem afoni…dar suntem experți la cancanuri de nu avem pereche pe lume.

*

Nu prea mulți dintre ortodocși știu cum să abordeze „neprevăzutul”, grețosul, anihilantul, lucrurile care nu ne plac…să ni se arunce în ochi. Și de aceea „se eschivează”…o lasă „pe la anul”. Nu vorbesc despre ele…Încearcă să le uite…Însă e cel mai ușor să dai nas în nas cu…„neprevăzutul”, cu anormalul de fapt…pentru că sunt prezențe stradale. Și e atât de ușor să teoretizezi urâtul „pur”…tocmai pentru că nu e îmbrăcat „în aripi de înger”. Dar noi tocmai pe el îl renegăm. Și mă refer aici la droguri, la pornografie, la devianțe sexuale, la satanisme mai filosofice sau mai grobiene, la literatura fantezistă, la consumismul de cea mai proastă speță. Despre ele se pot scrie lucruri „pe tone de documente”…dar noi refuzăm acest lucru…tocmai pentru ca „să nu scăpăm de ele”.

Did you like this? Share it: