Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a.

***

Însă de Înviere mai era și scăldatul[1]. Care se practica foarte de dimineață, înainte de a răsări soarele[2]. „Feciorii și fetele” se duceau la un râu din apropiere, se scăldau…însă în așa fel încât să nu fie văzuți de nimeni[3].

Iar interpretarea pe care o dădeau scăldatului era una magică:  căci ei „făcând aceasta, cred nu numai că se curățesc de toate boalele și răutățile[4], de toate aruncăturile[5], făcăturile[6] și uriciunile [urâciunile][7], ci totodată și că vor fi peste tot anul scutiți de orice boale și că se vor face iuți, sprinteni, ușori, harnici, sănătoși și iubiți”[8].

Adică făceau ce făceau românii noștri și fentau Tainele Bisericii. Treceau pe lângă ele, pe lângă slujbele bisericești, și așteptau sănătate, iertare de păcate, bine în viață de la tot felul de ritualuri improvizate, create de ei înșiși.

Numai că unele fete, continuă autorul, „nu se mulțămesc”[9] doar cu scăldatul magic…ci fac și vrăji „pe dragoste și pe ursită”[10].

Și, la propriu, ajungeau la apa unde trebuiau să se scalde și înainte de a se scălda spuneau o poezie (asta era vraja!), în care apărea și Maica Domnului…care „vorbea” cu tânăra…și chiar „cobora” la ea[11]. Și dacă „cobora”, o lua pe tânără și „o ducea” „în apa Garaleului”[12], o scufunda de 3 ori și „o spăla” de urât[13].

Și vraja-poem se încheia astfel:

„Bună demineața mieru[14] de rău

Cu prundu[15] de grău,

Cu țimorma[16] de busuioc,

Să-mi dăruiești noroc,

Să fiu de-acuma mai văzută[17]

Și cu mult mai căutată[18]

Ca firu de grâu,

Ca vinu, ca auru

Și ca argintu

Între tot norodu!”[19].

Și Maica Domnului e în plus…în poemul vrăjii…atâta timp cât ea cere de la râul albăstrui…toată frumusețea și atractivitatea.

„În Transilvania și Banat”, de Paști, dis-de-dimineață, dacă nu aveau râu unde să se scalde, se spălau „cu apă neîncepută”[20]. Iar apa neîncepută…era prima apă scoasă din fântână în acea zi…

Dar, după scăldatul de Paști, combinau baia cu bătaia clopotului și cu câteva versuri fără sens.

„La primul sunet de arăng[21], feciorul sau fata își face de trei ori semnul crucii și zice:

„Bună demineața,

Râu mare

Domn mare!”.

Adică în loc de rugăciune…salutau apa din zona lor.

Și celui care spunea copilărismul ăsta…i se răspundea de un el sau o ea, de alți tineri, cu alte versuri tot la fel de dezlânate…din care reiese faptul că Maica Domnului „l-a îndemnat” să se spele în râu, pentru ca

„Să mă curățească,

Să mă limpezească

De făcături,

De aruncături,

De minciuni

Și de uriciuni,

Să fiu mândru și curat,

Cum Maica Maria m-a lăsat!”[22].

Dar dacă tinerii ăștia, cu scăldatul în dimineața Paștiului…ar fi fost la Biserică, la Sfânta Liturghie, până dimineața…s-ar fi împărtășit…li s-ar fi făcut foame…și s-ar fi întors acasă să mănânce și să se odihnească puțin…și nu le-ar mai fi ars de scăldat.

Pentru că, la Biserică, de cu noapte, mergem spălați și îmbrăcați frumos, cu pace și rugăciune în inimă…și ne bucurăm duhovnicește de Învierea Domnului, fiind istoviți de atâta post…și nu ne arde de zbânțuială.

Numai că ei nu par deloc religioși…și nici prea copți la minte…ci doar doritori de căsătorie și de trai bun. Și își pun nădejdea în tot felul de ritualuri fără sens…și mai puțin în Dumnezeu și în viața ortodoxă.

Iar ca „să scape” de persoana care le face vrăji, îi pronunță numele „când leapădă apa peste umeri” [23] și „aruncă câteva boabe de cucuruz ori de grâu în râu ca pentru leac. După aceea fac iară semnul crucii și se pornesc spre casă, fără însă ca să caute îndărăpt [îndărăt]”[24].

Și, ca și în alte cazuri, observăm cum îmbinau, în mod nefericit, ritualuri pseudo-magice cu practici tradiționale ortodoxe. Pentru că semnul Sfintei Cruci nu se folosește decât la rugăciune…și nu la ritualuri prostești de la care aștepți „vindecare” de vrăji, însurătoare sau bani pe masă.

Dar iată!, că în Bucovina, niște „fete” făceau lucruri și mai curioase: „pe lângă scăldatul și spălatul [de Paști], despre care ne-a fost până aicea vorba, mai îndătinează [obișnuiesc] încă de a se duce în noaptea spre Paști la clopotniță și a spăla limba clopotului cu apă neîncepută. Cu apa aceasta apoi se spală ele în ziua de Paști, des-dimineață [dis-de-dimineață], pe față, anume ca să fie mai frumoase în decursul anului, și precum aleargă oamenii la Înviere, când se trag clopotele la Biserică, așa să alerge și feciorii la dânsele”[25].

Și cu toate că se duceau la limba clopotului…fetele din Bucovina se gândeau la sex: mai pe scurt! De ce nu le-o fi venit gândul…să dea cu mătura prin Biserică…sau să ajute cumva Biserica…dacă tot aveau timp de spălat limba clopotului?

Însă, ca și azi, mulți preferă să facă lucruri „fără sens” decât să facă ceva simplu, frumos și folositor…atât pentru Biserică cât și pentru întreaga comunitate.


[1] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Vol 3. Cincizecimea, ed. îngrijită și introd. de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București, 2011, p. 74 sq.

[2] Idem, p. 75.

[3] Ibidem.

[4] Întâmplările rele neprevăzute.

[5] De argint viu/ mercur descântat.

[6] Vrăjile impotenței în dragoste.

[7] Vrăjile pentru non-căsătorie. Să li se pară tuturor tânărul/ tânăra drept niște urâți.

[8] Sărbători 3, p. 75.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 75-76.

[12] Cred că e vorba de Galileului…indicând astfel Iordanul

[13] Sărbători 3, p. 76.

[14] Albăstrui.

[15] Albia/ fundul apei…unde pietrișul…poate fi mult ca grâul treierat…și întins la soare.

[16] Probabil: crenguța de busuioc.

[17] De tineri…de potențiali soți.

[18] Dorită și pețită.

[19] Sărbători 3, p. 76.

[20] Idem, p. 77.

[21] Clopot.

[22] Sărbători 3, p. 77.

[23] Idem, p. 78.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

Did you like this? Share it: