Ce s-a întâmplat cu Părintele Tudor Marin azi, ca să fie înjunghiat mortal în Biserică…e o urmare a campaniilor continue de denigrare a factorilor de conducere și de educare din România.

Dacă toată ziua îi hulim pe preoți, pe medici, pe profesori, pe politicieni, pe…toți, în masă…e normal ca tinerii să își câștige tupeul de a da cu pumnul, de a lovi, de a omorî la școală sau pe stradă.

Că d-aia auzi că profesoara a fost agresată…pentru că nu l-a trecut clasa.

Sau medicul a primit două scatoalce de la pacient…pentru că nu știu ce nu i-a plăcut la spital.

Trebuie să facem campanii bune și de durată, cum îi spuneam doamnei Roxana Iordache, de recredibilizare a instituțiilor statului.

Dacă totul e de râs…luat în derâdere…e normal să apară extremismul, ura de orice fel, agresiunile.

Cum descurajăm astfel de violențe? Prin condamnarea lor publică.

Una e polemica…și ea trebuie să fie la nivelul discursurilor…și alta e exterminarea altora…pe motive politice, culturale, religioase, etnice…

Nu trebuie să tolerăm violențele!

Nu trebuie să încurajăm persoanele care încurajează debandada!

Acesta e motivul pentru care noi nu publicităm bloguri sau saituri în care prostia, nesimțirea, extremismul își arogă „dreptul” de a disemina informații în mod public.

Pentru că de aici, de la dusul vorbei dintr-o gură în alta, de la predici și îndemnuri de anihilare a altora…se nasc toate aceste drame.

Did you like this? Share it: