Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 18 iunie 2012

Dacă principiile sunt pe bani înseamnă că ești guguștiuc

  • În această seară [18 iunie 2012], la ora 19.00, va avea loc o slujbă de citire a stâlpilor, care înseamnă o parte din slujba de înmormântare. Familia preotului Tudor Marin, ucis sâmbătă de un tânăr în Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Focşani, a decis ca trupul părintelui martir să fie înmormântat chiar lângă lăcaşul de cult în care a slujit vreme de peste două decenii”.
  • Mereu și mereu surprinzătoare rămâne politica autohtonă. Un nou episod s-a consumat în această seară, când, la ”Protestul Papioanelor”, și-au făcut apariția Mihai Răzvan Ungureanu și Theodor Paleologu. În cazul celui de-al doilea, mai apropiat, totuși, de societatea civilă și de civism s-ar putea spune că e vorba, mai mult de o gafă. În privința lui MRU și al disprețului lui suveran față de manifestările de stradă din scurta lui guvernare, apariția zâmbitoare la protest (nota bene, însoțit de un bodyguard cu cravată – culmea protestului: să vii cu garda de corp după tine!) a fost, pur și simplu, nesimțire”.
  • Un grup de 39 de fermieri din judeţul Giurgiu care exploatează împreună 25.000 de hectare de teren arabil a reuşit după ce s-au asociat să îi convingă pe traderi să le vândă seminţe sau pesticide cu până la 30% mai ieftin. Mai mult, imediat după recoltele strânse în fiecare vară şi toamnă casele de comerţ se înghesuie să le cumpere grâul sau porumbul”.
  • Posibilitatea unor discount-uri mai mari prin neplata unui spațiu de expunere sau vânzare crește masiv piața online a vânzărilor auto rulate. O dovedesc site-urile specializate apărute în ultimul timp, dar și platformele online lansate de dealeri și societăți de leasing ca și canale alternative de vânzări. Numai societățile specializate în vânzări auto ale BRD au vândut într-o lună 100.000 de mașini uzate”.
  • 100 de bucureşteni dezinhibaţi au aşteptat în lenjerie intimă deschiderea magazinului Desigual din Băneasa Shopping City, pentru a primi gratuit o ţinută Desigual. “Intri pe jumatate dezbracat şi pleci complet îmbracat” este motto-ul celui mai dezinhibat eveniment al anului, semiNAKED by Desigual, aflat deja la a doua ediţie în România”.

Papionul nu îți dă un plus de caracter…dacă nu ai

Traian Băsescu, în ciuda aculturalismului său, a profitat de niște intelectuali români…pe care ori ceilalți președinți nu îi băgaseră în seamă cum trebuie…ori erau învățați cu banul public în buzunare.

Motiv pentru care intelectualii cu stipendii de la președinte au pactizat cu binele lor personal și de grup…în timp ce România a fost pusă pe butuci.

Acesta e motivul pentru care își țipă acum ICRul și clienții lui banii din portofel…dar nu au îmbrățișat deloc pe cei care au protestat în piețe…în zile de iarnă, de calamitate.

Mai pe scurt, de aceea sunt înjurați toți intelectualii de omul de rând și nu numai unii, cei care ar merita, adică cei care profită: pentru că unor intelectuali români nu le pasă de…„toți românii” deși îl elogiază pe „președintele tuturor românilor”.

Și, printr-o alianță de tot plânsul, intelectualii lui Băsescu nu au ochi și pentru România.

Și de când tot primesc…cărțile se tot răresc.

Dacă aș fi fost Horia Roman Patapievici și aș fi avut caracter și mi-ar fi păsat de posteritatea mea…aș fi demisionat înainte de Elena Udrea, dacă tot m-am mânjit cu bani de la un președinte „fără multe romane la activ”.

M-aș fi bucurat să mă întorc la masa de scris…dacă până acum am șomat

Și n-aș fi încurajat un protest cu papioane…care nu disculpă…ci îngroașă rușinea pe obrazul meu.

Nu, intelectualii nu pot face front comun împotriva cititorilor lor…dacă au caracter!

Dacă nu vrem anumite statui și avem atât de multă oroare față de comunism…a face greșeli mult mai penibile în democrație…înseamnă o insultă și mai mare la adresa publicului cititor.

Nu am fost niciodată un cititor fidel d-lui Patapievici…însă am citit câteva cărți ale dumnealui din cauza „deformării” mele vocaționale, adică aceea de scriitor.

Însă eu, pe scriitorii contemporani, îi trec mai întâi prin grila caracterului când îi citesc.

Le urmăresc viața…după ce citesc ceva de la ei.

Și când constat că oamenii mă decepționează…atunci îi trec pe linie moartă…datorită ratării lor personale.

Ca mulți alții, datorită conjuncției cu politica, H. R. Patapievici s-a ratat ca scriitor.

Pentru că ne-a dovedit că vehemența sa, luciditatea sa, munca sa de cercetare pălesc…în fața unor funcții și a unor salarii mari mari decât opera.

Da, papionul nu te face om de caracter…căci caracterul nu te lasă să abdici de la ceea ce ești.

Praedicationes (vol. 2), p. 181-184

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181.

*

Așadar visările păcătoase trebuie spovedite. Pentru că ne vedem adesea căzuți într-o groapă a imaginației…și, deopotrivă, să spovedim grijile deșarte. Cele care ne fac mereu să stăm cu sufletul la gură pentru ziua de mâine.

Nici imaginația despre un viitor plin de slavă deșartă nu e mai puțin un exercițiu păcătos. Căci visările la un viitor dulce sau amar sunt pierderi de timp. Iar timpul este extrem de prețios pentru mântuirea noastră. Pentru că el înseamnă însăși izbăvirea noastră de tot ceea ce ne ține învăluiți în moarte, în păcat, în disperarea perpetuă pe care ne-o poate aduce viața, boala, diavolul, prietenii noștri care, deodată, devin dușmanii noștri…în mod foarte dureros…

Versetul al 25-lea ne vorbește despre momentul temporal în care Domnul Se întâlnește cu Ucenicii Săi mergând, în mod dumnezeiește, pe deasupra valurilor mării.

Tetarti de filachi tis nictos/ iar la a patra strajă a nopții, Domnul, se subînțelege, ilten pros aftus/ a venit către ei, către Apostolii Săi…

Cum? Peripaton…De unde peripatetic…a merge și a convorbi cu ucenicii tăi. Și astfel putem discuta teologie, filosofie, cultură, știință, artă…A învăța dinamic

Domnul, se spune aici, a venit la ei peripaton epi tin talassan/ mergând pe mare.

De aceea, la această duminică, în calendarul nostru se vorbește despre „umblarea pe mare”. A Domnului…După care a potolit furtuna.

Și, după cum observați, avem de-a face cu o traducere fidelă textului grecesc al Evangheliei.

Iar prin această mergere preaminunată pe deasupra valurilor mării, Domnul ne arată încă o dată că harul lui Dumnezeu e cel care ne poate trece peste tot ceea ce înseamnă suferință, ispită, durere, dacă suntem în comuniune strânsă cu Dumnezeu. În comuniune reală.

Pentru că El ne face capabili să trecem peste toată neputința și peste toată boala. Asta dacă Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și dacă suntem cu Dumnezeu tot timpul.

De ce la a 4-a strajă din noapte? Pentru că este în puterea nopții. Este în adâncimea nopții. Și ÎPS Bartolomeu Anania, la o notă de subsol la acest text, spune că a 4-a strajă este între ora 3 și ora 6…după miezul nopții.

Spre dimineață…

Când somnul este mai bun

Iar atunci Domnul le-a arătat ce înseamnă așteptare și încredere în Dumnezeu.

Pentru că ora înaintată de aici…e ca așteptarea celei de a doua veniri a Domnului…când El va veni ca un fur. Pe neașteptate

Pe nesimțite…

Când ne gândim mai puțin…

Când suntem încredințaținu se va petrece nimic la acea oră…

Dar Domnul vine în a patra strajă a nopții! Când omul se odihnește

Și El vine la Ucenicii Săi…umblând pe mare.

Adică nescufundându-Se în valuri.

Pentru că El mergea pe deasupra valurilor mării…ca și când n-ar fi fost și om

Însă El a arătat prin aceasta, bineînțeles, că este Dumnezeu și om și că lui Dumnezeu I se supun toate legile lumii. Pentru că legile sunt puse de către El în creație. Iar tot universul ascultă de Domnul…

De aceea El face un lucru pe care, în mod normal, niciun om nu poate să-l facă. Noi nu putem să mergem pe valuri fără să ne scufundăm. Noi înotăm în valurile mării, ale râului…dar nu pășim pe valuri cu piciorul.

Și de aceea, această Evanghelie e o mostră importantă pentru evidențierea dumnezeirii Sale. A faptului că Hristos e Dumnezeu și om.

Căci El nu e „un Profet pur și simplu”.

Nu e „un fals Mesia”.

Ci e adevăratul Mesia. Adevăratul Hristos. E Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Pentru că marea I se supune tocmai pentru că El e Creatorul ei. Și de aceea ea este, în aceste momente, precum uscatul pentru picioarele Lui…pentru a ne spune, în mod tainic, că adevărata viață duhovnicească nu se pierde în griji deșarte. Și că, dacă suntem oamenii lui Dumnezeu, în inima noastră trebuie să avem pace…Pace cuprinzătoare. Și iubire cuprinzătoare. Iertare și smerenie imense, infinite.

Și asta pentru ca să trecem peste toate valurile vieții acesteia…

Pentru că trebuie să mergem zi de zi împreună cu Dumnezeu. Mereu mai departe, oricât de chinuitoare și dureroasă e mergerea.

Căci dacă nu mergem mai departe cu Dumnezeu e semn că nu am renunțat încă la noi. La noi cei vechi.

Sau L-am pierdut pe Domnul dacă, la un moment dat, considerăm că trebuie să avem parte de o viață confortabilă…fără prea multe eforturi…sau dureri ascetice.

Căci viața fără El este un chin imens.

Și toți oamenii duhovnicești știu cum e…și cât de greu e păcatul.

Cumpărături cu cântec

Eram la supermarket…și fondul muzical era…de data asta…de muzică populară.

Și, căutând borcane (nu goale!)…am ascultat vreo două melodii.

Prima: Așa beau oamenii buni.

Și am aflat că oamenii buni beau…în neștire…și anume: de sâmbătă până luni, de sâmbătă până marți, de sâmbătă până miercuri, de sâmbătă până joi și, respectiv, de sâmbătă până vineri.

Așa încât, mai rămâne…sâmbătă

Vă rog: a nu se traduce acest șlagăr în alte limbi!

Mai mult ca sigur, compozitorul/compozitorii sunt dintre cei mai considerau și altădată că cine-a pus cârciuma-n drum / ăla n-a fost om nebun.

Dar nici prea sănătos

Însă, ce m-a frapat e că, pentru aceste versuri, partitura era…elegiacă.

Adică, se cântă lent, încet, plângăcios

Ori cântecul s-a deformat între timp, ori cântăreții sunt după…antrenament…și nu mai au forță

Ori au ceva motive să plângă

Sau poate că e lent pentru că e (dacă nu greșesc) de prin zona Banatului…iar Banatu-i fruncea orice-ar face…poate să voteze și cu Boc, că tot în frunce rămâne.

În al doilea cântec popular, era un misogin care zicea că aseară ți-am luat basma, apoi cercei și nu mai știu ce…și fata, nerecunoscătoare, nu-i poartă, iar el o amenința că nu-i mai ia nimic în viața lui.

Însă și de data asta am rămas nedumerită, pentru că, în loc să fie o melodie care să rimeze cu reproșul și năduful reclamantului…ea era dansantă… cât se poate de veselă și sprințară.

Ai fi zis că l-a compus rivalul îndrăgostitului supărat, în adins ca să danseze pe supărarea lui.

Adică: una zic versurile, și alta cântecul.

Nici nu știu pentru ce se ascultă…dar e o strategie bună, la o adică: dacă vrei să transmiți un mesaj hilar, prostesc sau cu mai știu eu ce altă tentă, îi compui o melodie care să placă și dintr-o dată devine și mesajul…prizabil.

Simplu.

Ca la reclame: risipă de resurse, pentru a ambala o reclamă proastă și un produs asemenea.

Istoria începe de oriunde o privești [18]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.

***

Răzvan Codrescu a transcris ultima predică a Părintelui Profesor Constantin Galeriu și a editat-o online pe data de 3 iunie 2009[1]. E vorba de o predică la Cincizecime, „rostită în Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti, la 3 iunie 2001”.

Și Părintele Constantin începea prin a vorbi despre pogorârea harului Sfântului Duh ca despre „făgăduinţă a Tatălui prin Fiul Său”. Și apoi se referă la moartea lui Hristos ca moarte transfiguratoare a umanității Sale. Astfel că în primele cuvinte ale predicii s-a întors la teza sa doctorală vorbind despre „starea de jertfă” a lui Hristos.

Prima subliniere a vorbitorului…dar și a translatorului de text: „omul e om când simte harul, dumnezeiescul în el”. Pentru că predicatorul nostru face aici introducerea spre esența praznicului: experiența profundă, intimă a harului dumnezeiesc.

„Mărginirea” e orizontul omului fără Dumnezeu. Pentru că omul credincios este chemat de El la dezmărginire, adică la faptul „de a fi după chipul lui Dumnezeu şi a creşte la nesfârşit în asemănare[a] cu El”.

După care introduce în discuție realitatea „necreatului” de care omul se împărtășește…și concepția ortodoxă despre ontologie: aceea că chipul lui Dumnezeu din om nu s-a distrus prin păcat.

Întruparea Cuvântului și dogma de la Calcedon. Și reajunge la moartea ca jertfă, pentru ca să arate că umanitatea Lui s-a umplut de lumină și pe aceasta, plină de lumină necreată, a înălțat-o de-a dreapta Tatălui.

Nu se grăbește să ajungă la Cincizecime. Leagă Crucea de Înviere prin moartea ca jertfă, arată că umanitatea înviată e plină de lumină…și că înălțarea Sa la cer e ridicare a umanității Sale în Treime.

Vorbește despre Cincizecime potrivit Crezului. Și apoi despre Duhul Sfânt potrivit Evangheliei lui Ioan. Și leagă In. 14, 17 cu Fac. 1, 2 pentru că ambele sunt texte pvematologice. Dar Ps. 107, 1 nu mai e adus ca argument pnevmatologic ci ca exprimare ingenuă a libertății harice.

Când vorbește despre darurile Duhului folosește forma „greşelnicia”. Corelativ al „căderii”. Al păcătuirii. Și de 5 ori folosește cuvântul „instinct”…în relație cu viața și cu adevărul.

Îi citează pe Sfântul Augustin al Hipponei și pe Sfântul Isaac Sirul ca să sublinieze realitatea cum că bucuria vine din adevăr. Și fundamentează afirmația și cu Gal. 5, 22.

Tocmai acum ajunge la Evanghelia zilei, citând In. 7, 37.  Cincizecimea evreilor a devenit Cincizecimea Bisericii. Pentru că harul a coborât „de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt”. Și astfel revine la tematizarea libertății harice…la ieșirea cu adevărat din robie.

Însă adevărata libertate e darul lui Hristos, Cel care a biruit moartea în persoana Sa divino-umană. Și citează In. 7, 37-38 ca să arate că harul necreat aduce plinătatea interioară. Că el e o simțire de mare profunzime.

Și Părintele Constantin își motivează audiența spre împărtășirea cu Hristos euharistic atâta timp cât subliniază faptul că noi primim același trup al Lui înălțat în Treime.

Dar citând In. 8, 12, el aduce realitatea luminii credinței în viața noastră. Pentru că „credinţa este ochiul luminii care vine de la Dumnezeu, al luminii necreate”.

Și vorbind despre cei care împărtășesc credința Bisericii, despre Sfinții Părinți, predicatorul nostru accentuează că nu suntem lipsiți nici azi de Părinți. Fiindcă „Sfinţii Părinţi nu au încetat. Şi Părintele Stăniloae are să fie în rândul Sfinţilor Părinţi; şi toţi credincioşii, şi între dumneavoastră, oamenii simpli”.

În comparație cu alte predici ale sale în care se oprește pe cuvinte, pe amănunte…predica de față e una prin învăluire. A început mai multe piste, nu a atacat razant evenimentul Cincizecimii, pentru că a vrut să problematizeze mai multe lucruri, pe larg, oarecum disparate, fără legătură între ele.

Însă a plecat de la libertate…și s-a întors la credință pentru că a dorit să prezinte credința ca pe o  realitate increată, dumnezeiască în om și nu ca pe o ideologie, așa cum o consideră mulți. Căci credința ne dă să trăim efluviile dumnezeiești ale harului coborât în lume la Cincizecime.

Citează de două ori din Sfântul Grigorie Palama. Prima oară pentru a afirma faptul că credința e putere văzătoare de Dumnezeu. Și credința îmbrățișează lumea cu iubire dumnezeiască.

A doua citare o sprijină pe prima. Pentru că ea arată că vederea lui Dumnezeu e reală, e experiabilă.

Și în loc să continue strategia reliefării prezenței lui Dumnezeu în cei credincioși, vorbitorul nostru comută centrul atenției la relația dintre Sfinții Apostoli Ioan și Petru, pentru că Evanghelia și, respectiv, Apostolul zilei le aparțin.

Ei sunt prezenți în Ghetsimani, la Răstignire, fug spre mormânt în ziua învierii Lui din morți.

Dar întoarcerea Părintelui Constantin spre cei doi e pentru a arăta că Apostolii mărturisesc personalizat despre Hristos. Pentru că „fiecare a mărturisit în felul lui, ca mărturia [lor] să fie adevărată”.

Și din Evanghelie trece în textul Apostolului citând F. Ap. 2, 1-2. Iar acum înțelegem de ce, în mod învăluit, ne-a vorbit despre relația dintre cei doi Apostoli: pentru a ne arăta că evenimentul Cincizecimii e prezentat în mod veridic de ambii Martori ai Domnului. Și, totodată, pentru a-și atenționa auditoriul că întotdeauna Evanghelia și Apostolul unei zile liturgice se completează reciproc și nu sunt texte antagonice, disonante.

Iar Părintele Profesor Constantin Galeriu subliniază aici starea cotidiană a ortodoxului: aceea de a fi „învăluit”/ cuprins/ îmbrățișat de Dumnezeu prin slava Sa.

Și când Îi simțim slava Lui atunci înțelegem, ca și Sfântul Patriarh Avraam, cu acuitate maximă, că suntem pământ și cenușă.

Rămâne la Fapte și accentuează pe „fără de veste”. Pentru că Dumnezeu a decis clipa primirii harului…deși Apostolii erau în așteptarea lui.

Și „furtuna” Cincizecimii nu a fost meteorologică ci extatică. Pentru că a fost manifestarea luminii dumnezeiești.

Nu se oprește asupra simțirii curente a harului…ci asupra consecințelor lui extraordinare, precum glosolalia. Iar propovăduirea către neamuri a Apostolilor din ziua Cincizecimii o prezintă în logica liturgică a zilei, adică drept un anti-Babel.

Dar nu dezvoltă nici această temă ci sare la o alta, descoperită în F. Ap. 2, 25-27: relația Fiului cu Tatăl în perspectiva morții. Căci, deși Domnul a pogorât cu sufletul Său la Iad, trupul Său nu a cunoscut stricăciunea în mormânt.

Ajunge la vorbirea despre pocăință datorită F. Ap. 2, 37 și, implicit, la cea despre Botez. Și cu sublinierea faptului că Botezul a fost nașterea din nou a mulțimilor, Dumnezeiescul Constantin își încheia propovăduirea sa plină de patos în lumea aceasta.

Puținele ocazii în care l-am văzut predicând pe viu au fost pentru mine școli predicatoriale profunde. Pentru că predica nu e o sumă de cuvinte ci e prezență vorbitoare. Și Părintele Constantin era o conștiință vorbitoare, o inimă care se epuiza pentru mulți pentru că avea dorința vie de a-i îmbrățișa pe toți.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort