Eram la supermarket…și fondul muzical era…de data asta…de muzică populară.

Și, căutând borcane (nu goale!)…am ascultat vreo două melodii.

Prima: Așa beau oamenii buni.

Și am aflat că oamenii buni beau…în neștire…și anume: de sâmbătă până luni, de sâmbătă până marți, de sâmbătă până miercuri, de sâmbătă până joi și, respectiv, de sâmbătă până vineri.

Așa încât, mai rămâne…sâmbătă

Vă rog: a nu se traduce acest șlagăr în alte limbi!

Mai mult ca sigur, compozitorul/compozitorii sunt dintre cei mai considerau și altădată că cine-a pus cârciuma-n drum / ăla n-a fost om nebun.

Dar nici prea sănătos

Însă, ce m-a frapat e că, pentru aceste versuri, partitura era…elegiacă.

Adică, se cântă lent, încet, plângăcios

Ori cântecul s-a deformat între timp, ori cântăreții sunt după…antrenament…și nu mai au forță

Ori au ceva motive să plângă

Sau poate că e lent pentru că e (dacă nu greșesc) de prin zona Banatului…iar Banatu-i fruncea orice-ar face…poate să voteze și cu Boc, că tot în frunce rămâne.

În al doilea cântec popular, era un misogin care zicea că aseară ți-am luat basma, apoi cercei și nu mai știu ce…și fata, nerecunoscătoare, nu-i poartă, iar el o amenința că nu-i mai ia nimic în viața lui.

Însă și de data asta am rămas nedumerită, pentru că, în loc să fie o melodie care să rimeze cu reproșul și năduful reclamantului…ea era dansantă… cât se poate de veselă și sprințară.

Ai fi zis că l-a compus rivalul îndrăgostitului supărat, în adins ca să danseze pe supărarea lui.

Adică: una zic versurile, și alta cântecul.

Nici nu știu pentru ce se ascultă…dar e o strategie bună, la o adică: dacă vrei să transmiți un mesaj hilar, prostesc sau cu mai știu eu ce altă tentă, îi compui o melodie care să placă și dintr-o dată devine și mesajul…prizabil.

Simplu.

Ca la reclame: risipă de resurse, pentru a ambala o reclamă proastă și un produs asemenea.

Did you like this? Share it: