Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 23 iunie 2012

Evoluția la bârnă a durat în parametri record

Oricât ar părea de non-plauzibil…Mircea Badea a făcut războiul cu Sergiu Nicolaescu. Și a venit pă la el, pân’ salon, Maia Morgenstern, care se dădea de „Măria sa” (că i-a căzut și o lacrimă la un moment dat) și l-a întrebat cum o duce cu sănătatea la măsuță

Iar el, timid și inofensiv, ca întotdeauna, i-a spus că nu mai are picioare…pentru că și le-a băgat în el de război.

Numai Sergiu a stat, ca sfinxul…și i-a bătut măr pân’ la final.

*

Teodora Trandafir, după măritat, a început să zâmbească fals.

Și s-a bronzit spre negru…și îi place feisbucul…când n-are ce face…de nu se poate…

De aceea își lasă copiii să sară în sus…până când se plictisesc…pentru că „sunt bine crescuți”…

*

Monica Macovei a fost la Mihail al lu’ Neamțu la petrecerea de inaugurare. Cică o făcut o nouă „republică”, pe care noi nu o știm, bineînțeles: în favoarea noastră.

Și tinerii politicieni, care nu vor să se ducă la OTV, dar se duc acum la Nașu’, se vor duce la copacul cu afișe…și vor schimba „la față” România de n-o s-o mai cunoaștem.

Veți intra în România, dragi camarazi, și o veți confunda cu Honolulu…

Eu zic să vă faceți poze, poze multe cu cea de acum, pentru ca să nu o confundați de tot.

*

Marius David Cruceru e profesor, decan și pseudo-episcop baptist pentru că are trei cărți: un doctorat plagiat după Sfântul Augustin, o carte cu dedicații de duzină și un alt plagiat celebru după Sfântul Evanghelist Matei…că a scris Evanghelie mare și frumoasă.

Cine poate predictibiliza ce se va întâmpla cu Cruceru…când va scrie a patra carte? Să ne ferească Dumnezeu de acest „adevăr”!

*

Conecter a făcut piesă…că nu doarme toată vara. Că el se încălzește la soare…și că soarele se încălzește la umbra lui Conecter.

Dar emoția muzicală s-a răspândit precum gripa aviară.

În așa fel încât manelistu Puștiu din Belitori (să-ți miroasă gura flori!) o făcut un cavăr de pe ista șlagăr cu care a frânt iutubul în mii de continente.

Așa se face că unii nu mai au apă în Africa…pentru că pământul s-a dat într-o parte din cauza frângerii

*

Dar a venit, fratili meu zglobiu, Adelina D. și i-a furat și ea șlagărul lui Conecter. În trei minute…l-a terminat pă șlagăr:

Cine să mai spună acum…că femeile dorm vara…când ele nu dorm?!

Pentru că femeile se roagă, fac copii, dau cu mătura, scriu cărți, visează, duc gunoiul…spală bărbații pă picioare…

Adică nu sunt misogine

*

Florinel a zis s-o mai subtilizeze puțin…și a dat-o pe social. Că dacă n-ai casă vara…lasă c-o să hibernezi la iarnă. Dar să ascultăm, totuși, profilul ilustrativ al muzicii:

*

Dar dacă ești student cu restanțe la activ, fratele meu…somnul devine și el restanțier. Fă ceva, ca să nu ațipești cu cartea în mână!

O dragoste comunistă la arhitectură [1]

România film prezintă: Păstrează-mă doar pentru tine [1987].

Începe cu o romanță…de unde și titlul filmului.

Alb-negru.

O expoziție de pictură.

Cineva privește un spectacol muzical și fredonează. Se iese din sală în cupluri.

Ea îi cere să nu își bată joc de cântec.

Numele filmului.

Profesoara predă…pe fond muzical.

Atmosfera comunistă din România se vede în vorbe, în haine, în gesturile actorilor.

Numele actorilor sunt scrise cu roșu înnegurat, litere mari…dar, paradoxal, aproape ilizibile.

Tânărul o invită pe tânără în clasă…dar ea rămâne în prag…și își amintește că aici s-au cunoscut. Zâmbesc. Intră de mână.

Doar „scenariul Mircea Mureșan” s-a văzut bine până acum, pentru că e pe negru. Muzica continuă. Cei doi stau în bănci…și mimează anii de școală.

Cei doi s-au urcat pe ancadramentele ferestrelor și par două statui puse în geam (2. 30).

Unul lângă altul. Ea îl sărută pe spate…el se face că privește cu ocheanul.

Cadre statice.

Cei doi îndrăgostiți sunt „înrămați” de la apropiere…apoi cadrul se lărgește…și îi observăm din perspectiva scării de fier.

Ei sunt „in top”, deasupra aparatului de filmat.

La 3. 35 coboară scara. Ni-i oprește în ochi.

*

Pauzele n-au niciun efect cinematografic…în afară de a fi un fel de „stricări” ale rolei cinematografice…lucru care se petrecea adesea în sălile de cinema…

*

Vedem clădirea cu cupolă din spatele Magazinului Unirea din București.

Cei doi trec pe deasupra Dâmboviței.

Panoramă în fața Teatrului Național (3. 43). O bucățică și din Intercontinental. Blocul de vizavi de Intercontinental e filmat de la dreapta la stânga…

Se filmează de acolo de unde „golanii” revoluției au protestat. Adică din balconul Arhitecturii.

*

El se șterge la ochi. Apoi își șterge ochelarii. Privește cu ocheanul…și e văzut de un băiețel…care își atenționează tatăl.

Regia: Virgil Calotescu (4. 09).

Vede două persoane prin binoclu. Muzică „polițistă”, de suspans. Apoi veselă, ca o glumă…

Un el cu flori.

Aleargă.

Un alt bărbat nervos, agitat. E gelos…

Cel din balcon „îi filează”.

Bărbatul cu flori…le calcă în picioare. Ea, se pare, are alt iubit.

5. 40: florile călcate în picioare sunt tufănici de un galben-maro.

*

Fântâni arteziene…și bărbatul gelos e dincolo de ele.

Femeia se desparte de celălalt.

Chipul iubitului gelos (6. 06). El o chestionează…

Aflăm de la ea că îl cheamă Tudor.

Celălalt era „un coleg”.

În metrou.

Îi cere adevărul.

Ajung prea repede dintr-un loc în altul…dacă cunoști distanțele…

*

Cum arăta metroul atunci (6. 32). „Atenție, se închid ușile!”. Ies pe banda rulantă.

În mulțime. Blocuri în construcție. Comunismul „construia” în continuu…

Trecătorii se uită în cadru…deși, cu siguranță, li s-a atras atenția să nu facă acest lucru.

*

Ajung la „mami” acasă. Se zugrăvește în apartament. Gesturi amabile.

Televizorul e în plus în camera ei (7. 35). Dacă Ceaușescu nu băga filme 24 de ore!…

Iar Tudor, gelosul, o întreabă de ce „colegul” a găsit-o tocmai pe ea ca să-i încerce bluza „prietenei lui”.

Femeia nu mai vrea „să se justifice”. Îi cere să aibă încredere în ea.

Fără suspiciuni!

Dar el o iubește și vrea să aibă 100% încredere în ea.

Adică bărbatul caută stabilitatea în dragoste

*

Femeia se eschivează. Nu vrea să se strige la ea.

El e „un pachet de orgolii”…și aflăm că sunt studenți. E în grupă cu ea. Studenți la Arhitectură.

Și după ce îl face orgolios, femeia îi reproșează faptul că se crede „marele geniu al arhitecturii românești”.

În concluzie: femeia nu iubește geniile!

*

Bunica fetei vine cu plăcinte. Dar e amânată…Închide ușa, se retrage, tinerii se ceartă.

Fata e Dana sau Livia?

Cineva sună la ușă. Sonerie puternic comunistă…A venit „tanti Lili”, care e tare fericită.

„Mama, mămicuțo”, îi zice mătușa Lili mamei sale. Adică bunicii cu plăcintele refuzate de nepoată.

Și Lili e foarte bucuroasă pentru că logodnicul ei, înalt și cu flori în mâini, flori de toamnă, a cerut-o de nevastă.

*

Îi servește cu plăcinte. Pentru că plăcinta românească, făcută în casă, bună și pufoasă, și cu mult zahăr pudră pe ea, nu e pentru cine se dorește…ci pentru cine se nimerește.

Soțul, viitorul soț: „Constantin Cârțu, economist principial” (9. 49) și „veșnic îndrăgostit de această minunată femeie” (9. 53).

Are retorică în el, una siropoasă la culme…dar are!

Mama tinerei e foarte bucuroasă pentru sora ei, pentru că de mult își dorea să o vadă pe Lili „la casa ei”.

*

Lili, deloc tânără, plinuță…și nemăritată…bătea spre 40-50 de ani…

La fel și mirele…

Constantin, mirele, deschide șampania cu care a venit…

Și de la Lili aflăm că iubita lui Tudor e Livia (alintată: Liviuca) (10. 10).

Dopul sare în tavan…deși proaspăt s-a văruit.

*

Tudor e gelos…

Și Lili îi bagă o frază memorabilă în agenda Liviei: „Bărbații creează adesea false probleme” (10. 30)…în comparație cu femeile…care când fac probleme…nu le mai descurcă nimeni.

Tudor pleacă.

*

La facultate, niște colegi îi spun că îl caută Livia. Se laudă cu munca lui în fața colegilor dar aceia nu admit ascendentul lui asupra lor.

Profesoara e „priceputa” care pune nota.

Și o vedem pe profesoară, îmbrăcată serios, care le spune despre diferența dintre un proiect arhitectural și cei care plătesc pentru el.

*

„Tovarășa profesoară” și cei 6 studenți pentru proiect.

Tudor Coravu (tot numele lui Tudor) a realizat cea mai mare parte din proiect. Dar Tudor vrea proiect personal și nu de grup. Merge cu profesoara spre catedră.

*

La masă cu „benoclistul”. Acela îi spune că i-a urmărit.

Și Mircea Diaconu e cel care a ieșit cu Livia. Nu artistul…ci cel din anul întâi.

*

Tudor se duce acasă la un bărbat. I se deschide, e recunoscut. Politețe. E tatăl Liviei.

Vine Livia. E glacial. Vrea să se explice. Și, fără preambul, o cere de nevastă.

Livia e luată „pe neașteptate”.

Însă ei vorbesc de doi ani despre căsătorie!…

*

Femeia e indecisă (15. 24), pentru că nu știe „sensul acestei căsnicii” (15. 39). Îi e teamă de divorț. Dar el „știe exact” ce vrea de la viață (15. 46).

Nu i-au respectat orgoliile. Dar ea nu vrea să se mărite decât cu Tudor însă nu și cu orgoliile lui (16. 13).

Adică nu vrea să și-l asume integral…când căsătoria e „la pachet”.

Vrea numai părțile bune

*

Și Livia îi cere să se despartă pentru o vreme. Pentru reflecție.

Bărbatul pleacă enervat. Ea îl privește de la fereastră.

*

Camera de cămin a tinerilor.

Se pregătesc pentru a pleca în excursia de documentare.

Vine Tudor. E tăcut. E enervat de dezordinea din patul lui. Cere tăcere.

Vasile, benoclistul, intră în tăcere.

Celălalt îi cere lui Tudor să părăsească camera până la întoarcerea lor. Din nou nerecunoștința

Și dacă celălalt îi spune că se pricepe la desen dar nu și la arhitectură…Vasile îi impută faptul că e îngâmfat și că d-aia s-a certat cu Livia (18. 29).

Praedicationes (vol. 2), p. 191-195

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187, 187-191.

***

Sau: „considerația pentru dumneavoastră mă determină să mă îmbrac și să vin către dumneavoastră să vă spovedesc, doamnă Elena!”.

Și acest „către dumneavoastră” este o specificare în plus a faptului că noi avem o simțire specială pentru cineva anume. O simțire bazată pe cunoașterea, pe iubirea, pe respectul față de o persoană anume.

O atentă, foarte atentă grijă pentru cineva…

Și arătăm că ne îndreptăm gândurile către ea. Că o avem în rugăciunile noastre. „Pentru că ne rugăm pentru dumneavoastră lui Dumnezeu ca să fiți binecuvântată în viața dumneavoastră”.

Și toate acestea arată că iubirea noastră se manifestă. Și că rugăciunea e o faptă de comuniune. Pentru că ea îi strânge pe oameni la un loc…Dar rugăciunea este și cea care îi umple pe oameni de iubire, de atenție, de sensibilitate frumoasă…De admirație reciprocă a unora pentru alții.

Și ce îi spune Domnul în versetul al 29-lea?

Acestea: o de ipen/ și a zis/ a spus, se subînțelege, Iisus: Elte/ Vino! Vino către Mine!

Che catavas apo tu pliu [o] Petros/ și Petros/ Petru a coborât din corabie…

Iar catavas de aici vine de la cataveno, care înseamnă a coborî.

De unde, în limbaj liturgic, îl avem pe catavasie…care e cântarea ortodoxă ce vorbește despre modul întrupării Domnului, al coborârii Lui/ al venirii Lui la noi.

Pentru că El a plecat cerurile și S-a coborât până la noi…întrupându-Se din sângiuirile Prea Curatei Sale Maici…

Și Sfântul Petru coborând din corabie…periepatisen epi ta idata/ a mers pe ape…așa cum și-a dorit…Cum a cerut de la Domnul.

Dar nu a mers aiurea, la întâmplare pe ape…ci: che ilten pros ton Iisun/ și a venit către Iisus.

Unidirecționat.

S-a îndreptat către El…

Și din nou acel pros, la care m-am referit anterior, care indică mergerea spre dar și însoțirea cu cineva.

Pentru că dragostea pentru Hristos și neîndoirea de El, de cuvântul Lui, îl face și pe Petru să treacă peste/ să depășească marginile firii…și să meargă pe ape. Pe deasupra apelor mării…

Ce avem însă exprimat aici, în acest puțin/ mic verset? O importantă înțelegere duhovnicească…Aceea că, dacă vrei să mergi spre Dumnezeu trebuie să cobori din liniștea bărcii tale.

Căci pentru a merge spre Dumnezeu trebuie să nu te mai temi de toate grijile, ispitele, vânturile năprasnice ale Satanei îndreptate înspre noi.

Să nu-ți mai faci probleme în ceea ce privește istoria vieții tale. Să nu te mai temi de receptarea biografiei tale…ci să mergi cu Hristos acolo unde te duce El.

Iar El nu te duce întotdeauna prin locuri liniștite. Căci viața cu Dumnezeu este o viață cu multe chinuri, cu multe peripeții…pentru a le sluji oamenilor.

Și dacă ne uităm la săracu Sfântu’ Pavel, la Dumnezeiescul Pavel – sărac în sensul că noi compătimim cu durerile sale – câte chinuri, răstălmăciri ale cuvintelor și suferințe a răbdat din cauza slujirii lui Dumnezeu înțelegem cât de grea e viața cu Dumnezeu. Dar și cât ne întărește, cât de mult ne ajută El, ca pe toți Sfinții, să răbdăm întru credință. Să mergem mai departe

…Căci Sfinții Apostoli și urmașii lor Sfinți propovăduiau o extraordinară teologie…și aveau o viață de mare sfințenie…iar oamenii îi răstălmăceau, îi prigoneau…nu dădeau doi bani pe ei…

Pentru că nu îi înțelegeau!

Și ieri, ca și azi, ne ascultă mulți…și ne înțeleg foarte puțini. Sau ne răsfoiesc mulți…și nu înțeleg decât ceea ce vor.

Ce spune Pavel cel Mare? Ce spune Ioan, Dumnezeiescul Teolog? Ce spune Simeon, Cuvântătorul de Dumnezeu? Sau preaprofundul Maxim Mărturisitorul? Sau mintea prealuminată a Sfântului Grigorie Palama?

Nu aveau habar prea mulți de teologia lor…de măreția lor. Și nouă, astăzi, ni se pare că acești Sfinți erau cunoscuți ca azi, de toată lumea…și erau prezenți pe buzele tuturor.

Însă adevărul e că au fost ignorați, mai mult sau mai puțin, de contemporanii lor. Biserica, ulterior, alți Sfinți ai Bisericii, înțelegându-i, i-a reactualizat…i-a pus în evidență pentru posteritate.

Dar nu i-au iubit și nu i-au ajutat așa, toată lumea…deși ei erau frumusețile lumii și ale Împărăției lui Dumnezeu…

Și bine e să-i studiem și pe detractorii lor, ai Sfinților. Pe cei care le-au băgat bețe în roate. Pe cei care i-au nedreptățit…i-au prigonit. Să vedem cine erau ei…pentru ca să nu le mai repetăm prostiile.

Pentru că unele, din păcate, se repetă și azi…

Iar Domnul, aici, prin coborârea lui Petru pe valuri…ne arată că trebuie să coborâm din liniștea noastră când vine vorba de a sluji Biserica lui Dumnezeu. Pentru că Biserica are nevoie de caractere, de oameni integri, de oameni care să spună adevărul și să trăiască frumos și sfânt în mijlocul lumii.

Sau să ieșim din comoditatea noastră, din buna părere despre noi înșine…dacă vrem să cunoaștem pacea lui Dumnezeu ce depășește înțelegerea omului trupesc, a omului gros la inimă.

Pentru că slujindu-I Lui, fiind cu El, Domnul ne dă liniștea care trece prin toate uraganele lumii.

Așadar, dacă vrei să ai viață cu Dumnezeu trebuie să fii un mergător peste valuri. Trebuie să calci pe deasupra păcatelor, a ereziilor, a abisurilor ideologice de tot felul…Să ai puterea să treci peste știința deșartă a acestei lumi, care poate să fie „cuceritoare” la o primă vedere, să îți sune „bine” la ureche…dar să te bage în ceață.

Pentru că trebuie să treci peste duhul lumesc al civilizației neînnoite prin har. Să treci peste viața laxă, risipită, dulceagă…spre unitatea minții și a sufletului nostru, împreună cu trupul, în slava lui Dumnezeu. În simțirea și vederea Lui.

Fiindcă trebuie să înțelegem că acest mod de viață la întâmplare nu ne este benefic, ci, dacă vrem să trăim ortodox, trebuie să mergem numai peste șerpi și peste balauri, peste capcane ideologice, pseudo-științifice…peste întrebări „încuietoare”.

Pentru că trebuie să trecem peste tot felul de emoții și griji, peste multă nebunie și răzbunare, și din partea oamenilor și a demonilor…

Căci cel mai adesea nerecunoscătorii noștri ne răsplătesc cu dureri…Cu dureri atunci când facem lucruri bune…cu nefericiri când suntem fericiți…Căci atunci când noi le binevestim pacea…primim, adesea, câte o pleașcă din partea lor…Un gest de nesimțire grețos, fără scuze…

Și de aceea, câteodată, nu mai știi cum să reacționezi.

Iar inimile noastre, ale tuturor celor care vrem să propovăduim drept credința ortodoxă, sunt bântuite de tot felul de dureri…

De gânduri, de necazuri, de ispite…

Însă, deși suntem asaltați din toate părțile de tot felul de gânduri, pacea lui Hristos, Cel care a mers pe deasupra apelor, și Care l-a făcut și pe Petru să meargă, ne dă și nouă să mergem peste ispitele demonilor de tot felul.

Noi am vrea să fim duhovnicești…dar ne trădează râsul…

Am observat cum se râde în sală la conferințele duhovnicești ale ortodocșilor: cu un râs neortodox. Necizelat. Ca la un film prost

Și parcă publicul așteaptă să râdă…pentru că îl presează/ îl timorează seriozitatea discursului…

*

Pe de altă parte, am observat cum la conferințele ortodoxe și nu numai…se plagiază idei de la Sfinți, teologi, oameni de știință, de cultură…

În sensul că, printr-o „strategie deloc viabilă”, conferențiarii uită să spună publicului de unde le sunt ideile.

Sau de la ce idee a plecat un întreg raționament al lor.

Sau cartea pe care tocmai o prezintă.

*

În vechime…dar și azi, mulți dintre scriitorii teologici își îmbinau/ îmbină ideile cu citiri anterioare…în așa fel încât nu mai știi dacă gândesc acum…sau dacă numai repetă.

Cu alte cuvinte nu știi cât au căutat ei înșiși o idee…sau cât au judecat-o…cât au scotocit pentru adevăr…sau dacă, nu cumva, l-au luat de-a gata din cine știe ce sursă „clasică” sau „obscură”.

*

De aceea spuneam mai ieri că nu plagiatul vizibil, grosier, bădăran e falimentul cărții și al artei…ci impotența scriitoricească, creațională.

Când cineva nu poate să scrie poezie, tratat teologic sau să picteze…orice încercare a lui de a se câcâi pe el nu înseamnă decât inflație de non-artă.

Și când furi de la altul idei, moduri de a pune problema, când te crezi ca X sau Y sfârșești prin a fi un penibil inutilizabil.

*

Andrei Pleșu e un caz televizat de histrionism lingvistic.

Pentru că atunci, la televizor, cu microfonul în față…începe să pozeze lingvistic la cote pedanterești.

Folosește cuvinte în neștire pentru a spune o banalitate „construită”…sau lungește un discurs 10 minute…ca să îți spună că viața are și bune și rele…și, câteodată, și el a băgat degetul în smântână.

Îi place să se audă…însă uită să și gândească în timp ce vorbește…

De aceea nici nu l-am văzut niciodată transpirând în direct

*

Mai trebuie să așteptăm, din păcate, ca să moară câteva generații de slujitori ai Bisericii noastre…pentru ca să piară odată cu ei limbajul de lemn și cutumele comuniste deplorabile.

Asta dacă nu cumva, „din evlavie”, unii le vor duce mai departe

Pentru că toată fariseizarea evlaviei are marcă comunistă, toate amabilitățile false sunt de acolo, toate predicile fără realism…vin din trecut…din trecutul unde vorba era una…și viața altceva.

Unde nu ne interesa viața, cum trăiesc oamenii, ce părere au despre noi…și ce facem noi real pentru ei.

Da, știu, știu…a trebuit să rezistăm

A trebuit să facem față…sau să pactizăm cu regimul ateu…

Numai că astăzi nu mai putem vorbi și nu ne mai putem manifesta ca niște stafii ale trecutului, ca niște ruginiți, ci trebuie să uităm ce știm…pentru a reînvăța lucrurile.

Bineînțeles: după ce ne spovedim trecutul…și simțim că ne-am împăcat cu el.

*

De ce suntem noi neserioși în ceea ce facem? Pentru că nu ne credem importanți. Nu credem că cineva ne ia în seamă.

Și scriem cărți, câștigăm funcții, ne facem familii…fără să avem ideea că „ne vede” cineva.

Numai când ne dăm seama că suntem „citiți” de cineva…începem să ne simțim „vidul” la el acasă.

Oare cine e de vină?

Partidul Poporului-Dan Diaconescu = Noua Republică

  • Pentru că „Noua Republică” a lui Mihail Neamțu nu e așteptată de români în mod masiv. Nu e o nevoie reală. Ci e un alt moft politic, o altă utopie de complezență, fundamentată pe interese obscure, ca și PP-DD-ul.
  • Roxana Iordache: „Actul lui Adrian Năstase e tragic şi eroic, pur şi simplu pentru că a scos atenţia publică din derizoriu, derizoriul cu care era obişnuită. Pentru că a plasat în centrul atenţiei însăşi problema majoră a României: absenţa statului de drept, precaritatea conştiinţei civice, pasivitatea în faţa injustiţiei, absenţa solidarităţii în faţa răului la care e supusă ţara, expunerea omului – cetăţean european! – la dispoziţia conducătorului discreţionar, vicierea malignă, chiar satanică, a fibrei morale naţionale. A fost dispus să plătească preţul ultim pentru asta. Ca să depună mărturie cu privire la un regim personal care exercită controlul politic asupra actului judiciar, chiar asupra justiţiei însăşi, la nivel ultim”.
  • Victor Ciutacu: „Am făcut armata înainte de facultate, nu mi-am amânat-o. 9 luni, TR, infanterie, UM 01027, Piatra Neamţ, ieşirea spre Săvineşti, gard în gard cu Avicola” […] „Astăzi, în livretul meu scrie (tot) caporal. Bizar, nimeni nu s-a gândit să mă avanseze, împotriva voinţei mele, la gradul de locotenent-colonel înainte de ziua mea. Cred că, aşa cum am fost îndemnat în scris de un cetăţeam civil avansat pe nedrept şi fără să fie anunţat că are de semnat un proces verbal, merit să-mi trag un glonţ în cap”.
  • Florian Bichir: „Aş fi un ticălos, un necinstit sufleteşte, dacă m-aş dezice de acea perioadă. Aşa am crezut şi aşa am acţionat. Am scris despre Adrian Năstase, tot ce hârtia putea suporta. Dar trebuie să fac o remarcă! Dau mărturie, cel puţin pentru mine, că cel puţin n-am făcut-o visceral, sangvin, ci doar ca o luptă politică. Mie nu mi se încleşteau dinţii sau înegrea sufletul când scriam despre Năstase. Nimic personal. De altfel am şi scris despre asta, iar fostul premier a ţinut să-mi mulţumească la o conferinţă a Fundaţiei Titulescu. Chiar şi atunci când porţi campanii de presă, onestitatea, cavalerismul trebuie să fie pe primul loc! Cine crede că jurnalistul este un biet scrib fără inimă, un revoluţionar francez, care nu clipeşte când recomandă ghilotina, se înşeală amarnic”.
  • Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în 25 iunie [2012], două monede, una din aur şi una din alamă, ambele dedicate aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfîntului Voievod Neagoe Basarab şi de la începerea construirii bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş”.
  • Salvatorul lui Adrian Năstase este Nicolae Costea, are 50 de ani şi este comisar-şef. I-a pus cătușele lui  Passaris, i-a găsit şi i-a dus pe Cămătari la puşcărie, a încătuşat sute de infractori daţi în urmărire. Şi acum i-a salvat viaţa lui Adrian Năstase. Eroul din Zambaccian recunoaşte că nu se aştepta ca fostul premier să-şi pună pistolul la cap. Dar instinctele l-au ajutat să-şi facă datoria şi să-l oprească, scrie Antena 3”.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno