Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187, 187-191.

***

Sau: „considerația pentru dumneavoastră mă determină să mă îmbrac și să vin către dumneavoastră să vă spovedesc, doamnă Elena!”.

Și acest „către dumneavoastră” este o specificare în plus a faptului că noi avem o simțire specială pentru cineva anume. O simțire bazată pe cunoașterea, pe iubirea, pe respectul față de o persoană anume.

O atentă, foarte atentă grijă pentru cineva…

Și arătăm că ne îndreptăm gândurile către ea. Că o avem în rugăciunile noastre. „Pentru că ne rugăm pentru dumneavoastră lui Dumnezeu ca să fiți binecuvântată în viața dumneavoastră”.

Și toate acestea arată că iubirea noastră se manifestă. Și că rugăciunea e o faptă de comuniune. Pentru că ea îi strânge pe oameni la un loc…Dar rugăciunea este și cea care îi umple pe oameni de iubire, de atenție, de sensibilitate frumoasă…De admirație reciprocă a unora pentru alții.

Și ce îi spune Domnul în versetul al 29-lea?

Acestea: o de ipen/ și a zis/ a spus, se subînțelege, Iisus: Elte/ Vino! Vino către Mine!

Che catavas apo tu pliu [o] Petros/ și Petros/ Petru a coborât din corabie…

Iar catavas de aici vine de la cataveno, care înseamnă a coborî.

De unde, în limbaj liturgic, îl avem pe catavasie…care e cântarea ortodoxă ce vorbește despre modul întrupării Domnului, al coborârii Lui/ al venirii Lui la noi.

Pentru că El a plecat cerurile și S-a coborât până la noi…întrupându-Se din sângiuirile Prea Curatei Sale Maici…

Și Sfântul Petru coborând din corabie…periepatisen epi ta idata/ a mers pe ape…așa cum și-a dorit…Cum a cerut de la Domnul.

Dar nu a mers aiurea, la întâmplare pe ape…ci: che ilten pros ton Iisun/ și a venit către Iisus.

Unidirecționat.

S-a îndreptat către El…

Și din nou acel pros, la care m-am referit anterior, care indică mergerea spre dar și însoțirea cu cineva.

Pentru că dragostea pentru Hristos și neîndoirea de El, de cuvântul Lui, îl face și pe Petru să treacă peste/ să depășească marginile firii…și să meargă pe ape. Pe deasupra apelor mării…

Ce avem însă exprimat aici, în acest puțin/ mic verset? O importantă înțelegere duhovnicească…Aceea că, dacă vrei să mergi spre Dumnezeu trebuie să cobori din liniștea bărcii tale.

Căci pentru a merge spre Dumnezeu trebuie să nu te mai temi de toate grijile, ispitele, vânturile năprasnice ale Satanei îndreptate înspre noi.

Să nu-ți mai faci probleme în ceea ce privește istoria vieții tale. Să nu te mai temi de receptarea biografiei tale…ci să mergi cu Hristos acolo unde te duce El.

Iar El nu te duce întotdeauna prin locuri liniștite. Căci viața cu Dumnezeu este o viață cu multe chinuri, cu multe peripeții…pentru a le sluji oamenilor.

Și dacă ne uităm la săracu Sfântu’ Pavel, la Dumnezeiescul Pavel – sărac în sensul că noi compătimim cu durerile sale – câte chinuri, răstălmăciri ale cuvintelor și suferințe a răbdat din cauza slujirii lui Dumnezeu înțelegem cât de grea e viața cu Dumnezeu. Dar și cât ne întărește, cât de mult ne ajută El, ca pe toți Sfinții, să răbdăm întru credință. Să mergem mai departe

…Căci Sfinții Apostoli și urmașii lor Sfinți propovăduiau o extraordinară teologie…și aveau o viață de mare sfințenie…iar oamenii îi răstălmăceau, îi prigoneau…nu dădeau doi bani pe ei…

Pentru că nu îi înțelegeau!

Și ieri, ca și azi, ne ascultă mulți…și ne înțeleg foarte puțini. Sau ne răsfoiesc mulți…și nu înțeleg decât ceea ce vor.

Ce spune Pavel cel Mare? Ce spune Ioan, Dumnezeiescul Teolog? Ce spune Simeon, Cuvântătorul de Dumnezeu? Sau preaprofundul Maxim Mărturisitorul? Sau mintea prealuminată a Sfântului Grigorie Palama?

Nu aveau habar prea mulți de teologia lor…de măreția lor. Și nouă, astăzi, ni se pare că acești Sfinți erau cunoscuți ca azi, de toată lumea…și erau prezenți pe buzele tuturor.

Însă adevărul e că au fost ignorați, mai mult sau mai puțin, de contemporanii lor. Biserica, ulterior, alți Sfinți ai Bisericii, înțelegându-i, i-a reactualizat…i-a pus în evidență pentru posteritate.

Dar nu i-au iubit și nu i-au ajutat așa, toată lumea…deși ei erau frumusețile lumii și ale Împărăției lui Dumnezeu…

Și bine e să-i studiem și pe detractorii lor, ai Sfinților. Pe cei care le-au băgat bețe în roate. Pe cei care i-au nedreptățit…i-au prigonit. Să vedem cine erau ei…pentru ca să nu le mai repetăm prostiile.

Pentru că unele, din păcate, se repetă și azi…

Iar Domnul, aici, prin coborârea lui Petru pe valuri…ne arată că trebuie să coborâm din liniștea noastră când vine vorba de a sluji Biserica lui Dumnezeu. Pentru că Biserica are nevoie de caractere, de oameni integri, de oameni care să spună adevărul și să trăiască frumos și sfânt în mijlocul lumii.

Sau să ieșim din comoditatea noastră, din buna părere despre noi înșine…dacă vrem să cunoaștem pacea lui Dumnezeu ce depășește înțelegerea omului trupesc, a omului gros la inimă.

Pentru că slujindu-I Lui, fiind cu El, Domnul ne dă liniștea care trece prin toate uraganele lumii.

Așadar, dacă vrei să ai viață cu Dumnezeu trebuie să fii un mergător peste valuri. Trebuie să calci pe deasupra păcatelor, a ereziilor, a abisurilor ideologice de tot felul…Să ai puterea să treci peste știința deșartă a acestei lumi, care poate să fie „cuceritoare” la o primă vedere, să îți sune „bine” la ureche…dar să te bage în ceață.

Pentru că trebuie să treci peste duhul lumesc al civilizației neînnoite prin har. Să treci peste viața laxă, risipită, dulceagă…spre unitatea minții și a sufletului nostru, împreună cu trupul, în slava lui Dumnezeu. În simțirea și vederea Lui.

Fiindcă trebuie să înțelegem că acest mod de viață la întâmplare nu ne este benefic, ci, dacă vrem să trăim ortodox, trebuie să mergem numai peste șerpi și peste balauri, peste capcane ideologice, pseudo-științifice…peste întrebări „încuietoare”.

Pentru că trebuie să trecem peste tot felul de emoții și griji, peste multă nebunie și răzbunare, și din partea oamenilor și a demonilor…

Căci cel mai adesea nerecunoscătorii noștri ne răsplătesc cu dureri…Cu dureri atunci când facem lucruri bune…cu nefericiri când suntem fericiți…Căci atunci când noi le binevestim pacea…primim, adesea, câte o pleașcă din partea lor…Un gest de nesimțire grețos, fără scuze…

Și de aceea, câteodată, nu mai știi cum să reacționezi.

Iar inimile noastre, ale tuturor celor care vrem să propovăduim drept credința ortodoxă, sunt bântuite de tot felul de dureri…

De gânduri, de necazuri, de ispite…

Însă, deși suntem asaltați din toate părțile de tot felul de gânduri, pacea lui Hristos, Cel care a mers pe deasupra apelor, și Care l-a făcut și pe Petru să meargă, ne dă și nouă să mergem peste ispitele demonilor de tot felul.

Did you like this? Share it: