Prima, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a și a 10-a parte.

  • Târgovești (p. 265) – pentru Târgoviște, formă veche, de plural (ca și București); echivalentul lingvistic, spre exemplu în spaniolă, ar putea fi Burgos;
  • mestecare (p. 265) – cu sensul de amestecare; forma veche o folosește și Eminescu în Scrisoarea III: O, eroi! /…/ Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți, / Și cu voi drapându-și nula, vă citează toți nerozii, / Mestecând veacul de aur [Evul Mediu] în noroiul greu al prozii;
  • divan (p. 265) – consiliu domnesc;
  • rost (p. 266) – gură;
  • priință (p. 266) – forță, putere;
  • privele (p. 266) – pluralul pentru priveală, însemnând: imagine/ panoramă / spectacol/ tablou real;
  • bucinul (p. 266) – forma veche, clasicizată de Dosoftei, pentru bucium; termenul medieval, utilizat și de Budai-Deleanu, e mai apropiat de etimonul latinesc buccinus;
  • cununa (p. 269) – utilizat cu semnificația de: biruința;
  • norocul schimbaciu (p. 269) – norocul schimbător, traducerea unui topos vechi, fortuna labilis;
  • tăbărea (p. 271) – își stabilea tabăra;
  • gătând (p. 271) – pregătind;
  • nun (p. 272) – naș; și la Eminescu (Călin (file din poveste)): Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună / Nunul mare, mândrul soare, și pe nună, mândra lună;

Ne întrebăm dacă versul Fiecare-și poartă capu-n brață (p. 267) este o simplă metaforă (desemnând amenințarea sub care se trăia în acele vremuri crâncene) sau putem lua în considerare și inspirația dintr-un detaliu hagiografic, din viața Sfântului Dionisie Areopagitul, care, fiind executat prin decapitare, și-a luat capul în mâini și a mers astfel o bună bucată de drum[1].

Din opera Sfântului Dionisie s-au făcut traduceri în românește în secolul al XVIII-lea[2] și credem că ecourile au fost semnificative, pentru că un alt amănunt, din viața aceluiași, l-am găsit la Iordache Golescu

Budai-Deleanu compune o baladă nupțială, în genul a ceea ce el numește cântece de nuntă populare (cu același pretext creează și Ion Barbu „balada” Riga Crypto și lapona Enigel), cu tema alegorică străveche a vânătorii:

„Tânăr vânătoriu, de mult fără sporiu,

După-un drăgălaș vâna sobolaș.

De-ar fi și să moriu! (zisă vânătoriu)

[Miorița: Și de-ar fi să mor…]

Drăguț sobolaș, ți-oi da de lăcaș.

Haida hăi, căpăi, hai la la, hăi hăi!

Prin desiș pe căi, hăi la la, căpăi!

*

Așa din zori cu multe sudori

Tinărul gonea, cu o săgețea

Pintr-un făgețel, sobol mititel,

Ce-încoace-încolea fugea, să-învârtea.

Păn’ la un țipiș, unde lăturiș

Sărind pe furiș, să băgă-în desiș.

*

Atunci iar’ și iar’ el strigă-în zădar

Cătră soții săi și cătră căpăi,

Că ei merg și sar tot peste hotar.

Haida hăi, căpăi! hai la la, hai hăi!

Când fu spre sară, ieșind o fecioară

Din codru afară, cu frumsață rară

*

Ca ș-amórul blând îi grăi zâmbind:

„Tânăr vânătoriu, vânezi fără sporiu,

Lasă, lasă-ți gând de-a prinde-oarecând

Sobol fugătoriu, fără de-ajutoriu.

Sobolii, să știi, s-află-în vezunii

Și trebue-întii ca să-i prinzi de vii.

*

Jură-te mie, făr’ viclenie,

Tare și vârtos, să-mi fii credincios;

Su vezunie voiu arăta ție

Ș-un sobol frumos, colea mai din gios!”

Tânărul uimit de bunul tâlnit,

Ș-uită de gonit, stă nehotărât.

*

Apoi cu milă zisă: „O, copilă!

Ah, sorioară, dragă fecioară!

De-ai fi miloasă, cum ești frumoasă,

Lege n-ai pune,-îndată mi-ai spune:

Iar’ eu jurământ ți-oi jura presfânt

C-oi ținea cuvânt pănă la mormânt.”

*

Prunca iubeață atunci roși-în față

Ca vara bujor, apoi linișor,

Cu mână isteață, arătă ș-învață

Zicând: „Frățior, fie-ț după dor,

Ice, su poale de munte-în vale,

Mergi tot pogorâș, păn’ dai de țipiș;

*

De-acolea mai zios, supt un gruiu tufos,

Mergi pe părăuț pănă-i da de-un puț,

Acolo vârtos stai și nu da dos,

Că-acolo-i drăguț ție soboluț,

Acolo gata fi cu săgeata

Și cumu-i data, să-i dai zăgneata.”

*

Voinicul marghiol tot mearsă domol

Păn’ dede în vale de salbă moale,

Păn’ dede de gol, unde-era sobol.

Trebile sale păzând cu cale,

Fără de hăisaș, fără căpăuaș,

Prinsă-un sobolaș, blând și drăgălaș.

*

Atunci copilă zisă-i cu milă

Suspinând mereu: „Ah, sobolul mieu!

Ah, fie-ți milă, nu-i face sâlă,

Să nu-i cază rău, că-i cu tot al tău.

Dintr-astă oară, din astă sară,

A ta-s fecioară și surioară!”

 *

Tânărul fecior grăi plin de dor:

„Dragă fecioară! fi-m lelișoară,

Iară eu, mă jor, ți-oi fi bădișor!”

Să îmbrățoșară atunci și strigară:

„Dulce clipită, zi fericită,

Fire-ai lungită, trei ori atâtă!…””

Ritmurile (dar și alte elemente, inserate fără îndoială intenționat) ne evocă, inechivoc, balade populare cunoscute, ca Miorița și Mănăstirea Argeșului.

Pentru că ritmul este popular, iar nu cult, iar Budai-Deleanu recurge, pentru a nu ieși din stilul epopeei sale, la o rimă dublă, la cezură și la finalul versurilor. Respecând tiparul folcloric, aceste strofe ar trebui să arate astfel:

„Tânăr vânătoriu,

De mult fără sporiu,

După-un drăgălaș

Vâna sobolaș.

*

De-ar fi și să moriu!

(Zisă vânătoriu)

Drăguț sobolaș,

Ți-oi da de lăcaș.

*

Haida hăi, căpăi,

Hai la la, hăi hăi!

Prin desiș pe căi,

Hăi la la, căpăi!

*

Așa din zori

Cu multe sudori

Tinărul gonea,

Cu o săgețea

*

Pintr-un făgețel,

Sobol mititel,

Ce-încoace-încolea

Fugea, să-învârtea.

*

Păn’ la un țipiș,

Unde lăturiș

Sărind pe furiș,

Să băgă-în desiș.

*

Atunci iar’ și iar’

El strigă-în zădar

Cătră soții săi

Și cătră căpăi,

*

Că ei merg și sar

Tot peste hotar.

Haida hăi, căpăi!

Hai la la, hai hăi!

*

Când fu spre sară,

Ieșind o fecioară

Din codru afară,

Cu frumsață rară”, etc.

După povestirile de basm pe care le-am semnalat altădată, aceste elemente baladești ne indică din nou interesul pentru folclor al lui Budai-Deleanu.

Interes care se dovedește, prin urmare, cu adevărat pre-romantic, pentru că se naște, iată, înaintea pașoptiștilor.


[1] Vezi și aici, doar că în articolul indicat de pe Wikipedia se invocă o confuzie cu un alt episcop al Parisului, din secolul III.

[2] Vezi Mircea Anghelescu, Serafimi și heruvimi în poezia romantică. Pe marginea poeziei lui I. Heliade Rădulescu, în vol. Romantism si modernitate. Atitudini, reevaluari, polemici, ediție de A. Mihalache si A. Istrate, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 2009, p. 371-372.

Did you like this? Share it: