O dragoste comunistă la arhitectură [4]

Prima parte, a doua și a treia.

*

Aro de teren. Îl conduce un tânăr cu părul scurt. În timp ce „tovarășa profesoară” îl vede pe Tudor ca palid și nervos [36. 08]. Claxonează…Iar Tudor e „băiat matur, înțelept”.

Sau când matura…îi dă de înțeles celei „mai puțin mature”…că nu trebuie să lași să zboare prințul…de pe gard…

*

Profesoara găsește ridicol faptul că tinerii îndrăgostiți…au motive puerile de ceartă. Ca spre exemplu: nu îi dă voie să râdă.

*

Marșistul își continuă drumul. Le salută. Se antrenează tot timpul.

Zâmbete și palavre feminine.

Iar palavra…e referirea la lucruri care nu te interesează în mod neapărat.

*

Ionuț la capătul tunelului. Sau luminița de la capătul tunelului…

Și obiectivul subțiază atât de mult tunelul…încât crezi că e strâmt cât o țeavă de pușcă…

*

De la tunel la munte. Câte doi pe un versant. Aparatul de fotografiat…cu developare. Cămașa albă…și, din spate, apare pictorul. O sperie…

Din nou: să-i facă un portret. Ea e modelul de care are nevoie.

Nu e „pieptănată” astăzi. Adică nu e o simandicoasă din alea care apar în reviste…

Mimează pictorialul sexy…Dar ea, când muncește, nu suportă să îi stea cineva „pe cap”.

O inhibă vecinătatea cu altcineva.

*

Pictorul îi arată ce tocmai a terminat de pictat. Și Livia presupune că ar fi „talentat”…afirmație care m-a scos întotdeauna din sărite…prin ineptismul ei.

Pentru că „a fi talentat”…sau „e frumos tabloul” nu spune nimic despre tablou. Ci trebuie să îi decriptezi substanța ideatică. Dacă nu înțelegi ce s-a pictat…care ar fi sensul tabloului…nu ai înțeles nimic.

*

Îi face cadou tabloul…pentru ca să îi pozeze. Și îi dă și ceai din termosul lui…Ba îi lasă tot termosul…și i-l va înapoia când îi va poza.

Adică bărbatul o leagă fedeleș…cu intenții subversive.

*

La bordul unei mașini…momente de negru…ieșire din tunel. Oprire bruscă, cu derapaj. Și apare tânărul cu mânuși în mâini, care o claxonase anterior!

Despre Muma pădurii…într-o discuție afectuoasă [40. 23].

El e „duhul pădurilor”.

Și „duhul” se prezintă: Titus Munteanu [40. 47].

Și îi sărută mâna „încântat de cunoștință”.

*

Tânăra cam stă la zid. De Livia e vorba. Îi spune că e în documentare…în timp ce el cam intră în viața ei „pe nesimțite”.

Și ea e „arhitect în devenire”…

Pentru că în comunism „devenirea” era tot una cu „muncă din grad în grad”…ea fiind la antipodul „parvenirii”…care însemna sărirea peste toate gradele…și starea ca lindina în fruntea țării. Adică a frezei

Numai că parvenirea se practică și azi democratic de bine

*

Fata începe să-l ironizeze…când îi spune că „nu se pricepe” la chestiile arhitecturii. Dar el îi spune că se pricepe la…construit mașini. Îi dă și…o cafea…

Și el avea cafeaua tot…în termos…termosul fiind nelipsit în vacanțele comuniste.

*

Se urcă în mașina lui. Închide ușa în urma ei. Ea îi mulțumește. Galanterie…

De unde atâta încredere într-un necunoscut…în fata de la București?

Dacă un băiat e frumos…e și credibil?

Tinerele românce sunt „foarte naive”…dacă le prezinți un tânăr frumos și cu bani?

*

Tânăra are pahare. De plastic, galbene. El îi toarnă cafea în pahar. Oare de unde o fi cumpărat cafeaua? Și cu ce fel de benzină/motorină funcționează mașina?

Și fata vorbește despre Luvrul…care ne place și astăzi…deși are 500 de ani.

Nimic sexual…

Doar o turmă de oi…cu măgar cu samar în mijlocul drumului…

*

Îi propune să o ajute cu transportul…în zilele cât mai stă pe-aici.

Mașina se vede în oglinda de lângă drum [43. 05].

Soarele de peste păduri. Glasuri de păsări…peste muzica filmului. O panoramă a vârfurilor împădurite ale muntelui. Nori albi pe cer albastru. Și muzica filmului e comunistică la culme. Îmi reîntoarce comunismul…de peste două decenii…

*

Vasile benoclistul vede cuplul la orizont. Îi face cu mâna Liviei. Reintră în mașina constructorului de mașini. Acum trebuie să informeze

Dar îi face Liviei gestul fermoarului la gură…cum că el nu îi va spune nimic lui Tudor. Presupunând, așadar, că fata deja „a călcat strâmb”.

*

O fată care vorbește cu un tânăr…e semn că deja „s-a culcat” cu el?

*

Și Livia înțelege…aluziile lui Vasile…fapt pentru care le dă la o parte printr-un zâmbet ironic.

Mașina pornește…Vasile rămâne fără zâmbet…

*

Vasile, printr-un geam rotund, benoclează…

Livia se ridică în picioare…în mașină…Pentru că Aro nu are prelată

Acum îi spune că e „pilot de încercare”. Dar el, de fapt, e „inginer mecanic”.

*

Și e necăsătorit…Livia auzind particula cu nasul în vânt

Aflăm că suntem pe Transfăgărășan…Livia comutând necăsătorirea pe teren neutru

Cum arată șoseaua de la depărtare…pentru ca apoi să ne pironim atenția pe apa de munte, care curge pe pietre…

*

Auzim apa, șuvoiul apei…acesta fiind cel mai natural zgomot de până acum.

*

Realismul filmului e fracturat de naturalismul muntelui. Fractură care poetizează realitatea.

S-au oprit chiar vizavi de izvorul ce coboară din munte. Așa că zgomotul se permanentizează

*

Comuniștii nu era sensibili la zgomot…pentru că ei făceau prea mult zgomot degeaba…De aceea nici filmul…nu ne atenuează zgomotul din urechi.

Livia fotografiază.

Muzică peste zgomot…ca zăpada ce cade peste gunoaiele românești…și nu se mai văd până primăvara.

*

Desenează, își face treaba…deși e însoțită. Desenează chiar pe drevele de fier ale copertinei mașinii.

Îl fotografiază pe tânărul zâmbăreț care o plimbă cu mașina.

Ruinele unei cetăți pe vârf de munte. Panoramare de sus în jos, curgătoare.

Și îi cere să o ajute la descrierea „specificului așezărilor”.

*

Vrea să o ducă la bunicii lui.

Mașina trece un podeț de munte. Apoi încă unul…și intră în tunel…

Tunel care devine o metaforă

Pentru că din mare…devine mic…cei doi, în mașină, fiind…în lumina de la capătul tunelului…

*

Mașina iese…zbor de voie pe stradă…

Niciun alt autovehicul…

Un cocoș [47. 47] pe stradă…case…și mașina ajunge la el acasă [47. 53]!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *