Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 29 iunie 2012

Urme ale tradiției literare vechi în Țiganiada [12]

Prima, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a și a 11-a parte.

  • tărie (p. 281) – firmament, cer;
  • nuori (p. 282) – forma veche pentru nori;
  • vârtoape (p. 283) – hârtoape, gropi (termenul se află și la Cantemir, Istoria ieroglifică);
  • hierile (p. 287) – fiarele (sălbatice; sg. hiară);
  • măscară (p. 288) – batjocură;
  • marturi (p. 288) – martori;
  • jaloba (p. 288) – plângere, jalbă;
  • jeluire (p. 288) – plângere, jelire;
  • povața (p. 291) – călăuza;
  • ciudate (p. 295) – minunate;
  • pripește (p. 295) – arde (soarele);
  • osăbite (p. 295) – deosebite, de multe feluri;
  • năranciuri (p. 295) – portocale;

Descrierea Iadului/ a Gheenei, de către Parpangel, beneficiază de un început poetic și apoi de o trecere de la poetic la oribil și terifiant (printr-o schimbare de registre cu care autorul ne-a obișnuit), intersectându-se și cu detalii oferite de cărțile religioase și de iconografie:

Dar’ o! cum voi spune toate-ahele

Ce văzui ș-auzii față de față!

Că sângur pomenindu-mi dă ele

M-apucă nește fiori și greață,

Dă groază tot păru mi să-înspică,

Iar’ inima-mi tremură dă frică.

 *

Nice-un soare acolo luminează,

Nici pă ceriu sărin lună cu stele,

Ci numa văpăile fac rază,

Însă ce mai văpăi sunt ahele?

Dintr-însă nori dă fum să rădică

Și ploaie dă scântei arzând pică.

*

Râuri dă foc încolo ș-încoace

Merg bobotind ca nește pârjoale,

Focul nestâns toate-arde și coace,

Iar’ pe zios, în loc de iarbă moale,

Jar și spuză fierbinte răsare,

Nespusă din sine dând putoare.

 *

Văzui pe toți dracii-în pielea goală,

Cu coarne-în frunte, cu nas dă câne,

Păstătot mânjiți cu neagră smoală,

Brânci dă urs având și coade spâne,

Ochi dă buhă, dă capră picioare

Ș-arepi dă liliac în spinare.

 *

Văzui muncile iadului toate.

Cum fii Sătanii-ș’ fac izbândă

Asupra celor morți în păcate,

Sau și care au căzut supt osândă.

O, groaznică ș-amară vedere!

Vrând a spune, graiu-în gură-mi piere.

*

Toate păcatele mari dă moarte

Au și pedepse după măsură,

Căci prin aha și dă-ahaia parte

Îș’ ia fieșcare certătură [certare],

Prin care-au greșit și dă pre care

Tras fiind s-abătu dân cărare., etc.

(Cântul IX)

Despre descrierea Raiului am mai vorbit.

Iarăși un aspect interesant este acela că Budai-Deleanu nu pomenește decât de Rai și de Iad, niciodată despre Purgatoriu, deși ar fi avut ocazia și cu toate că Dante îi acordă în Divina comedie o atenție egală ca și Paradisului și Infernului, în conformitate cu dogma catolică, pe care Biserica Răsăritului nu a acceptat-o niciodată (și pe care și Cantemir o respinge vehement în Divanul):

În raiu nimene nu să sloboade

Dacă nu e ca lamura curat,

Dăci, pă care din lăuntru roade

Dă-ar hi cât dă mic ghimp sau păcat,

Întii trăbuie pân iad să treacă

Și lungă pocăință să facă.

 *

De-acolo venindu-i zioa scrisă

Scapă și trecând din vamă-în vamă

Sosește pănă la poarta-închisă

A raiului, dar’ nime nu-l cheamă

Și nu poate să să bage-în raiu

Fără carte de la Sân Mihaiu.

*

O! dă iadul urât tot să fugi!

În raiu frumos tot să rămâi,

Tocma dă te-ar alunga cu drugi!

Ce desfătări și ce veselii

Sunt acolo, nu să poate spune,

Sufletul uimit dă minune!

 *

Raiul e grădina desfătată,

Întră ceriu și-între pământ sădită,

Dă trup pământesc neapropiată,

Dă minte-omenească negâcită[1],

Care, după vrednicii, să-împarte

Sufletelor drepte după moarte.

Pocăința în iad reprezintă o perspectivă teologică ortodoxă (condamnarea la Iad devine definitivă abia după Judecata de apoi/ finală/ universală), la fel ca și credința despre vămile văzduhului, despre care se face vorbire pe larg în Viața Sfântului Vasile cel Nou (un manuscris al acestei hagiografii s-a aflat și în posesia lui Eminescu).

Explicațiile pe care mi le dau pentru aceste atitudini (vezi și aici) sunt două: ori greco-catolicismul era, la începuturile sale, mult mai apropiat de gândirea și teologia ortodoxă decât de cea catolică (ceea ce e adevărat; între timp, lucrurile au evoluat în sens contrar, după cum și preconizaseră artizanii catolici ai unirii); ori Budai-Deleanu are în vedere o tradiție literară românească care este covârșitor ortodoxă și se gândește cumva la publicul căreia îi era destinată opera sa (dacă nu, scria în maghiară sau în latină).

Expresia ca lamura curat nu este neapărat o aluzie la Purgatoriul romano-catolic, pentru că de multe ori, în Vechiul și Noul Testament, se vorbește despre cel drept care este ca aurul lămurit în foc, referindu-se la durerile și ispitele din această viață.


[1] Parafrază la I Cor. 2, 9: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.

De ofuscare în vara mare

  • Rezultatele evaluării naționale din iunie 2012. Pe județe.
  • Constantin Voiniciuc din Botoșani, încă elev, are 18 ani, a inventat mâna bionică. „Cea mai grea a fost partea mecanica, pentru ca trebuia sa am niste articulatii perfecte. Chiar daca sunt din metal, ele sunt foarte flexibile. Poate fi folosita in medii inaccesibile omului: chimice, cu virusi, pentru dezamorsarea bombelor, chiar si pentru cei invalizi. Chiar si pentru chirurgi”.
  • Trinitas TV a făcut o emisiune comemorativă la 25 de ani de la demolarea Bisericii Sfânta Parascheva din București.
  • Ultima Liturghie a avut loc a doua zi, duminica, 14 iunie [1987]. Ultima vecernie luni, 15 iunie. Securistii au venit chiar in acea seara, in timpul slujbei, s-au urcat in altar si le-au dat oamenilor vestea ca biserica lor va fi demolata. Atunci s-a intamplat un lucru uluitor: lumea n-a vrut sa mai iasa! Un grup de studenti a inceput sa strige: „Aici ramanem! Omorati-ne si pe noi cu buldozerele voastre!”. Pana la urma, i-au scos pe toti. Cu gaze lacrimogene. Pe unii i-au dus direct la Securitate. Marti, 16 iunie: incepand de dimineata, se darama casa parohiala. Miercuri si joi, biserica. Vineri, 19 iunie [1987], Sfanta Vineri dispare de pe fata pamantului”.
  • Temelia Catedralei Mântuirii Neamului a fost sfințită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Radierul general casetat a fost finalizat, după mai bine de un an de lucru, iar la 28 iunie 2012 a fost sfinţit de Patriarhul României în prezenţa a numeroase oficialităţi şi a muncitorilor care se ostenesc pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului”.
  • Sfinţirea radierului Catedralei Mântuirii Neamului
  • Sf. Ap. Petru şi Pavel
  • Printre două subiecte de presă îndestulătoare pentru foamea neostoită de scandal a publicului, printre săbiile bătăliei pentru Bruxelles şi arestarea noaptea (dreptul roman interzicea acte de justiţie pe întuneric) a fostului premier, scapă un subiect. E mic? Nu, e mai mare decât toate subiectele lumii. Strivitor ca un munte, nemilos ca o ghilotină, urât ca răpciuga. Unde s-au dus banii ţării? Cine şi cum a păpat zeci de miliarde de euro? Vreau să ştiu, ţipă alegătorul onest Gică, Costică, eu, tu. Guvernul Ponta, târât în războaie de tot soiul, cele mai multe vizibil parşive, nu mai are timp să răspundă ce-a descoperit, dacă a descoperit ceva. Cum e cu auditul pe ministere? Sunteţi ocupaţi cu alte treburi? Opriţi-vă şi spuneţi-ne cine a furat, pentru că au fost furate vagoane de bani”.
  • Idem: „Vreau răspuns pentru cheltuielile nesimţite din campania lui Băsescu. Vreau răspuns şi vreau măsuri. Nu mă mai interesează lupta pentru Bruxelles. Cea mai nenorocită întrebare care ne roade ca un cancer este: cine ne-a furat? Zilnic ofiţerii acoperiţi sau descoperiţi vă vor distrage atenţia. Săptămânal, Băsescu, mai marele acoperiţilor descoperiţi, vă va îmbrânci pe alte pârtii. Gata. Terminaţi, dacă l-aţi început, acel audit”.
  • Idem: „Ministrul transporturilor şi adjuncţii lui să nu mai iasă cu glumiţe le televizor, ci să spună cine s-a hrănit cu şoselele României. Ce coropişniţe de asfalt le-au ros. Iar dacă nu vor să răspundă, puneţi alţii în locul lor fiindcă pot fi proşti sau deja în cârdăşie cu hoţii. Şmecheraşii au tot râs de noi. De la hăhăitul cel mai de sus până la rânjetul din cătune”.
  • Le dau ieftin! O lingură mică 2 lei, o lingură mijlocie 3 lei şi o lingură mare 5 lei! O mătură de paie 7 lei! Necazul e că nu are lumea bani să cumpere! Înainte avea lumea bani mulţi şi nu plecam niciodată cu marfă acasă! Nu mai are lumea bani!”.
  • Lumina electrică se va scumpi cu 5% de la 1 iulie 2012. Ultima scumpire la energie s-a făcut pe 1 ianuarie 2010.
  • Ziua de 29 iunie a fost desemnată drept Ziua Dunării din iniţiativa Comisiei pentru Protecţia Fluviului Dunărea. […] Dunărea este al II-lea fluviu ca lungime din Europa având 2.860 km din Munții Pădurea Neagră (Germania) și până în Delta Dunării, asigurând legătura între zeci de milioane de locuitori din Germania, Austria, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Bosnia-Herțegovina, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina. Dintre țările dunărene, România deține cea mai mare suprafață – 30% din Bazinul Dunării, sectorul cel mai lung al fluviului Dunărea – 1075 de kilometri și Delta Dunării – a II-a mare zonă umedă din Europa. România este cuprinsă în proporție de 98% în Bazinul Hidrografic al fluviului Dunărea”.
  • Fotografii de la petrecerea a 7 ani de Antena 3.

Praedicationes (vol. 2), p. 198-205

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187, 187-191, 191-195, 195-198.

***

Și, slavă lui Dumnezeu!, la noi încă nu a început această maladie socială…de a nu mai vrea să ne întâlnim, să bem un pahar de bere împreună…sau să mâncăm două fursecuri și să discutăm despre anumite lucruri…

Iar acestea sunt lucruri care par banale, înțelese de la sine…dar pe care nu toți…le mai înțeleg.

Ele se constituie în starea noastră de sănătate interioară. De sănătate duhovnicească. De sănătate a relațiilor dintre noi.

Și prin ele arătăm că avem bunăvoire unii față de alții.

Dar, fără ele, fără întâlnirile reale…nu mai știm ce e discuția omenoasă. Motiv pentru care, considerăm, în mod fals, că a fi oameni înseamnă numai a profita unul de altul. Ceea ce e cea mai caraghioasă situație…din punctul nostru de vedere.

Versetul al 31-lea cuprinde mustrarea Domnului față de Sfântul Petru. Pentru că aici se vorbește despre cauza/ motivul pentru care el a început să se scufunde

Efteos de/ și îndată…aceeași formulă cu care a început și versetul al 27-lea…o Iisus ectinas tin hira. Iisus ectinas, de la ectino, a întins…tin hira…mâna. Mâna Lui…

Și de la acest verb ectino credem noi că îl avem pe ectenie. Pentru că ne rugăm prin întinderea mâinilor și a sufletului către Dumnezeu. Suntem o chemare a milei Lui… o întindere spre El.

Domnul a întins mâna spre Sfântul Petru…și epelaveto aftu/ l-a prins pe el…che leghi afto/ și i-a spus lui: Oligopiste!

Oligopiste de la oligos + pistos, adică puțin-credinciosule.

Și continuă Domnul: Puțin credinciosule, is ti edistasas;/ întru ce te-ai îndoit? De ce te-ai îndoit?

Pentru că verbul distazo înseamnă a se îndoi…și el e format din dis/ doi și stasis/ stări…Stări interioare în acest caz.

Adică îndoiala este o ciorovăială internă între două stări, două probleme, două acțiuni. Între două gânduri.

Pe de o parte, tindem spre bine…pe de altă parte…suntem tentați de rău.

Sau vrem două lucruri potrivnice în același timp.

Și acest lucru e foarte important de subliniat pe baza textului grecesc. Pentru că puțina credință…sau râvna noastră pentru credință începe să se împuțineze atunci când noi ne facem probleme false. Când avem gânduri împărțite, îndoite, neclare, nelămurite

Căci dacă ne punem problema: „Vai, vreau să scriu pe blog…pentru că cred că am lucruri de spus!”…și, în același timp, ne gândim: „Dar dacă sunt înțeles prost? Cum voi fi interpretat după?”…și prin asta nu mai vrem să acționăm…atunci gândurile îndoite…ne opresc pe loc…ne fac neproductivi.

La fel la predică. Dacă ne gândim că o să greșim, că o să facem vreun dezacord gramatical, că nu o să mai știm ce să spunem…ne tulburăm singuri…ne autocomplexăm…și gândurile îndoite…ne scot din slujba de predicare.

Iar distasisul/ împărțirea în gânduri e ispita, cel mai adesea, a celor care țin la imaginea lor. La bunul lor renume…La faptul de a da bine în poză

Fiindcă, mai înainte de toate, ei nu se gândesc să slujească, să predice, să vorbească cu oamenii, să-i lumineze, să-i dezvețe de gânduri și fapte proaste…ci pe ei îi interesează ca predica lor să sune bine în sine…și nu să folosească cuiva.

Dar cine vrea să îi ajute pe oameni…nu se gândește în primul rând la oboseala lui, la ce-o să greșească sau la cum va fi interpretat…ci la ce trebuie să spună. Să le spună. La acuratețea adevărurilor expuse.

Și oamenii ne înțeleg oboseala, ne-o apreciază și ne-o iubesc…și micile greșeli de exprimare ni le scuză…sau nici nu le iau în seamă…dacă ne văd că suntem minți care vorbim la epuizări imense…Dacă ne văd că suntem niște minți iubitoare de adevăr…și de învățare a altora.

Pentru că și ei știu ce înseamnă să fii beat de oboseală…dacă muncești toată ziua cu mintea și cu brațele. Dar, în același timp, știu că nu sunt prea mulți cei care se epuizează să îi învețe adevărul, dreptatea, cumințenia și sfințenia lui Dumnezeu.

Iar puțina râvnă…e din nepunerea cu totul a nădejdii în ajutorul lui Dumnezeu.

Și, personal, văd continuu binele nădejdii în Dumnezeu. Binele curmării gândurilor antagonice…vizavi de ce-o să fac peste câteva ore sau clipe

Pentru că, cu 15 ore sau cu 3 ore înainte mă simțeam impropriu pentru scris sau pentru slujbă…și iată că scriu, predic, muncesc cine știe ce!

Iar dacă în mijlocul Sfintei Liturghii sau a vreunei slujbe nu mai putem…simțim că suntem epuizați…a ne face griji  e o epuizare și mai mare.

De aceea trebuie să luptăm împotriva grijilor, a demoralizării, a tristeții, a epuizării…prin dorința de a termina bucuros slujba.

Însă mă întorc la oligos/ puțin…pentru a sublinia faptul că de aici vine oligofren/ om cu puțină minte…sau oligarh/ omul foarte bogat, care, împreună cu puțini alții ca el, deține puterea financiară într-o țară.

Așadar, trebuie să stăm fără griji în fața lui Dumnezeu! Pentru că El ne luminează ce să facem, ce să spunem…atunci când noi suntem descumpăniți…părut dezarmați.

Și am văzut că atunci când mă duc la cumpărături sau când mă întâlnesc cu cineva…și cred că va fi un fiasco întâlnirea noastră, din diverse motive, cel mai adesea care nu țin de mine…înțeleg, de fiecare dată, lucruri care mă mângâie…și mă recanalizează spre altceva.

Și Dumnezeu ne uimește mereu cu mărirea cadrului de observare a lucrurilor! Pentru că noi ne gândim la un cadru strâmt…numai la ce trebuie să cumpărăm…la ce trebuie să spunem și să facem…dar, în realitate, se pot întâmpla multe lucruri colaterale…la care nu ne-am gândit niciodată…și care ne schimbă percepția asupra ieșirii în oraș, a întâlnirii…și chiar a vieții noastre.

Și El ne uimește cu harul Său, cu puterea Sa…Care ne întărește mereu…

Și de aceea modul în care ne depășim limitele, lucrurile pe care credeam că nu le putem trece…cărora credeam că nu le putem face față…ne uimesc.

Iar El ne dă să înțelegem, mereu și mereu, că nimic nu este imposibil! Și că ceea ce părea imposibil la Dumnezeu devine posibil, pentru că suntem slujitorii, cu toată nevrednicia noastră, ai lui Dumnezeu.

Și de aceea, în Sfânta Liturghie, Sfântul Ioan Gură de Aur amintește: pe noi, Doamne, care suntem îmbrăcați cu harul Preoției…ajută-ne, ca aceste Cinstite Daruri să fie bine primite în fața Ta…și să nu Te uiți la păcatele noastre! Ca nu cumva să nu se pogoare harul dumnezeiesc peste noi, peste poporul care stă aici, înaintea Ta…și peste Cinstitele Daruri pe care le-am pus înaintea/ în fața Ta! Pentru ca să ne împărtășim cu toții din sfințenia Ta…

Și astfel înțelegem că puterea lui Dumnezeu se manifestă în slăbiciunea noastră. Când noi suntem slabi…Dar atunci când Îl lăsăm pe Dumnezeu să ajute slăbiciunea, neputința noastră…Când Îl lăsăm pe El să ne ajute să trecem peste tot felul de probleme, mai mari sau mai mici…

Așadar acest puțin-credincios…oligos/ puțin…exprimă nu lipsa de credință a Sfântului Petru ci amestecarea credinței cu gânduri de îndoială, cu griji, cu tulburare interioară…

În versetul al 32-lea observăm că marea ascultă de Ziditorul ei. Che anavanton afton is to plion/ și urcând ei întru corabie…Domnul cu Sfântul Petru…ecopasen…de la copazo…a încetat o anemos/ vântul.

Vântul se potolește!

Pentru că atunci când intrăm cu toții în Biserica lui Dumnezeu vântul ispitelor și al necazurilor…încetează! Pentru că El ne întărește în Biserica Sa ca să Îi slujim Lui cu pace, cu bucurie, cu frumusețe duhovnicească.

Iar dacă stăm în Biserica lui Dumnezeu suntem sub protecția/ sub apărarea Domnului. Sub directa Sa călăuzire…și nu suntem mergători pe căi lăturalnice. Pe căi greșite

Deci vântul, acest anemos, de unde spuneam că vine anemic, se potolește…

Și acum, din versetul al 33-lea, penultimul verset al Evangheliei de azi, aflăm admirația, revărsarea de inimă a Sfinților Apostoli în fața Domnului.

Pentru că i de en to plio prosechinisan Afto legontes/ și în corabie ei I s-au închinat Lui, zicându-I…

Și prosechinisan vine de la proschineo, care înseamnă a se închina, a sluji

Și ce I-au spus?

Alitos Teu Iios i.

Alitos, adjectiv adverbial…care înseamnă cu adevărat. Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu.

Și aceasta pentru că L-au văzut mergând pe mare, depășind legile mării…și apoi L-au văzut cum a oprit vântul/ furtuna…odată cu intrarea Lui în corabie.

Și versetul al 34-lea, ultimul, e versetul care ne spune despre ce mare e vorba: Che diaperasantes ilton epi tin ghin is Ghennisaret/ Și au trecut ajungând pe pământ întru Ghennizaret. De unde aflăm că marea era…Marea Ghenizaret sau Marea Tiberiadei[1].

Și astfel, pe această mare…s-au petrecut trei minuni în această Evanghelie: Domnul merge pe ape, Domnul îl scapă de la moarte pe Petru și îl ridică din îndoială totodată, și Domnul oprește vântul.

Acestea fiind spuse, din comentariul nostru mic/ succint, exegetic, la Evanghelia zilei încercăm să tragem concluziile cele mai importante.

Și prima dintre concluzii e că rugăciunea trebuie să fie o constantă a vieții noastre. Și că în rugăciunea noastră trebuie să fim plini de dragoste și de încredințare în voia lui Dumnezeu, pentru că El știe ce este cel mai bine pentru noi.

În al doilea rând, aflăm că Biserica este corabia în care noi plutim către veșnicie în siguranță. Și că, dacă căutăm să găsim răspunsuri pentru mântuirea noastră în afara Bisericii nu facem decât să ne afundăm în neștiință, în prostie, și în împătimirea pe care o aduce necredința sau credința rea.

În al treilea rând, că civilizația, știința, cultura sunt bune, sunt foarte bune pentru noi…dar numai împreunate cu dreapta credință și cu dreapta viețuire duhovnicească.

Pentru că nu e de ajuns numai să fii un om școlit…un om civilizat…și un om manierat.

Căci există foarte mulți oameni manierați…dar care sunt în stare să îi vândă și pe mă-sa și pe ta-so pentru câțiva euro sau dolari…

Și sunt manierați când trebuie să epateze…dar nu și când trebuie să gândească și să trăiască frumos, drept.

De aceea înțelegem, că adevărata viețuire, hulită de aproape toți, viețuirea duhovnicească, viața trăită în curăție și în sfințenie, deși este neînțeleasă, ocărâtă și minimalizată de către oamenii păcătoși, este, de fapt, adevărata viețuire cu Dumnezeu.

E viețuirea care umple de împlinire duhovnicească, de frumusețe…căci e cea care știe să realizeze relații durabile, stabile cu oamenii.

De ce vin oamenii la Duhovnicii și Părinții experimentați, iscusiți? De ce li se confesează din adâncul inimii lor? Căci nu își spun numai păcatele…ci și dincolo de ele…ce sunt ei cu adevărat

Se duc pentru ca să aibă un orizont mai mare în viața lor. Să învețe ceva profund despre adevărata și reala viață cu Dumnezeu. Pentru ca să aibă gustul pentru teologie și nevoință precum ei.

Căci adevărata, substanțiala, esențială teologie se dobândește curățindu-te de păcate. Văzând mărturiile teologice din ce în ce mai curat de rele…

Cercetând mereu Scriptura, Părinții, cultul ortodox…și mentalitatea bisericească, cea genuină

Și așa se capătă adevăratul etalon de viață bisericească.

Căci atunci când îi căutăm pe oamenii lui Dumnezeu nu îi căutăm numai pentru o spovedanie, o simplă spovedanie…adică pentru o înșiruire de păcate…ci pentru o descoperire de sine.

În fața unui om duhovnicesc te descoperi, te adâncești, îți vezi minusurile dar și potențele, plusurile, de ce ești în stare.

Înțelegi cine ești și ce trebuie să faci

Și acest lucru îl observau și Sfinții Apostoli în fața Domnului! Pentru că Domnul îi atenționa vizavi de păcatele lor dar El era și reazemul lor în ceea ce privește viața de sfințenie, viața cu Dumnezeu.

Vă mulțumim frumos că ați fost și astăzi cu noi…și ați ascultat umila noastră predică!

Vă dorim dumneavoastră, tuturor cititorilor, ascultătorilor noștri…audianților noștri de zi cu zi…multă sănătate și spor în viața dumneavoastră!

Și vă îndemnăm să nu pierdeți timpul cu lucruri care nu vă zidesc ci încercați să vă adunați comori în inimile dumneavoastră și nu veți regreta niciodată pentru că v-ați cheltuit timpul în cel mai bun mod cu putință.

Pentru că de sunteți iubitori de Dumnezeu și de oameni sunteți bogați cu adevărat!

Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă întărească întotdeauna, El, Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy