Documentul BEM…după 30 de ani [1]

E vorba despre documentul teologic Baptism, Eucharist and Ministry, întocmit la Lima-Peru, între 3-15 ianuarie 1982. Și care a fost tradus de Anca Manolache (presupun: din engleză) și publicat în română sub titlul: Botez, Euharistie, Slujire, în rev. Mitropolia Banatului, XXXIII (1983), nr. 1-2, p. 21-57.

Am și varianta în limba engleză…din care voi cita…

Și acest text e punctul de plecare…în discuția teologică la care am fost invitat aici.

***

În trei mari capitole, după cele 3 teme.

Și e un document teologic…în care toate denominațiunile religioase și-au spus „punctul de vedere”, Biserica Ortodoxă având și ea partea ei la conținutul teologic al documentului.

Tocmai de aceea textul este când literalist, când confesional, cu definiții antitetice și este, peste tot, relativist.

*

p. 21:

I. Despre Sfântul Botez

Își are fundamentul în viața și slujirea lui Hristos. Și e încorporare în Hristos. E un dar al lui Dumnezeu și e conferit în numele Prea Sfintei Treimi. Fundamentat pe Mat. 28, 18-20 și e practică apostolică.

Dar e văzut în I. 1, la final, numai ca „un rit al angajării față de Domnul”, adică ca act de adeziune la o formațiune eclesială…și nu ca naștere mistică de sus, neapărată. Adică ca un contact direct cu Dumnezeul treimic, care ne înfiază pe noi prin slava Sa și ne face mădulare vii, conștiente ale lui Hristos.

*

În I. 2, în discuția despre înțelesul/ „semnificația” Botezului, Botezul e văzut ca „the sign”/ „semnul” noii vieți în Hristos. Nu ca Taină…ci ca semn/ ca simbol!

Și Botezul îl unește pe credincios cu Hristos dar și cu poporul Lui.

Un lucru foarte important însă, din punctul nostru de vedere…pentru că mulți ortodocși nu mai văd astăzi relevanța eclesiologică a Tainelor. Adică vor Taine fără Biserică. Vin, se botează, se cunună…dar nu-i interesează Biserica. Slujirea curentă.

Da, Botezul e unire cu Hristos și introducere în poporul lui Dumnezeu!

Dar el nu e semn gol…ci plin de slava lui Dumnezeu.

Căci ce înseamnă viață nouă…fără experiența/ cunoașterea slavei Sale? Și dacă e doar simbol/ doar act fără urmări harice, atunci Botezul nu înseamnă nimic fundamental pentru viața credinței.

*

Și se trece la fundamentarea scriptică a Botezului. Potrivit NT.

El e participare la moartea și învierea Domnului, curățire de păcate, naștere din nou, luminare, schimbare, înnoire, eliberare…

Versetele sunt doar îndosariate…nu explicate.

p. 22:

La finalul lui I. 2 însă se spune ceva important: „imaginile [the images] sunt numeroase dar realitatea [the reality] este una”. Da, imaginile Botezului sunt multiple…însă fiecare imagine/ explicație scripturală și patristică a Botezului reprezintă o nuanță reală a Botezului.

Nu sunt doar nume goale…ci arată, explică Taina…fără însă să o consume.

Sfântul Botez e participare dumnezeiască la viața lui Hristos. E o participare în mod real. Și tot în mod real e și naștere de sus. Și curățire de păcate. Și eliberare de demoni.

Tocmai de aceea nu e de ajuns o inventariere de texte…ci o explicare a lor și o punere a lor în comun…pentru ca realitatea divino-umană a Botezului să fie pictată în toată măreția ei și nu unidimensional.

*

În I, 3 se începe dezbaterea sintagmelor Botezului. Botezul e „participating”/ participare la viața lui Hristos. Și în el murim și înviem cu Hristos la o viață nouă.

Din punct de vedere scriptic se citează NT…și lucrurile par că „se petrec astfel peste tot”, la orice formațiune religioasă…

Însă lucrurile se petrec așa cum spune Noul Testament numai în Biserica Ortodoxă. Căci Biserica e una…și nu are sincope temporale.

*

În I. 4, Botezul aduce iertare, curățire, sfințire din partea lui Hristos. Nu se subliniază Treimea…ci doar persoana lui Hristos.

Însă finalul secțiunii vorbește despre „a new ethical orientation”/ „o nouă orientare etică” a celui botezat…ca o consecință directă a Botezului, „sub călăuzirea Duhului Sfânt”.

Lucru iarăși foarte important de subliniat…dar care se petrece în mod real în Biserica Ortodoxă, aici, unde umplerea noastră de har e reală, evidentă și îndumnezeitoare.

Lasă urme…probe palpabile…adică înțelegere teologică unitară, vederi mistice, îndumnezeirea umanului și Sfinte Moaște.

*

I. 5 mută centrul atenției de la Hristos la Duhul Sfânt, pentru că Sfântul Duh lucrează în viața oamenilor „before, in and after their Baptism”/ „înainte, în și după Botezul lor”.

Nu se spune însă în ce măsură…în cele trei situații.

Și nici nu aflăm de aici care e legătura lui Hristos cu Duhul Sfânt…și de ce nu face totul Hristos…dacă Botezul e „moarte și înviere cu Hristos”.

Aflăm numai că Duhul e Cel care L-a revelat pe Iisus ca fiind Fiul.

*

p. 23:

În I. 6 se revine la Hristos și se uită Duhul. Și se subliniază din nou faptul că „Baptism is a sign and seal”/ Botezul este un semn și o pecete a uceniciei noastre.

Ce înseamnă ambele lucruri?

Botezul e semnul vizibil că am devenit baptist sau romano-catolic…pentru că îl fac cu marca cultului respectiv…sau harul Treimii, cu adevărat, mă inundă…și Botezul e astfel pecete harică, dumnezeiască în viața mea?

Adică e semn gol…sau plin de har?

*

Însă I. 6 continuă iarăși ceva important, o afirmație anterioară…și aceasta e o subliniere ortodoxă. Faptul că prin Botez creștinii sunt conduși „into union with Christ, with each other and with the Church of every time and place”/ „întru unire cu Hristos, cu ceilalți [creștini] și cu Biserica din toate timpurile și din toate locurile”.

Până acum se afirmase că ne unim cu Hristos și cu ceilalți membri ai poporului lui Dumnezeu. Sau că devenim, prin Botez, creștini, intimi ai lui Hristos și confrați între noi.

Dar aserțiunea aceasta, cum că, prin Botez, ne unim cu Biserica din totdeauna…chiar dacă nu facem parte din Biserica din totdeauna…naște întrebarea legitimă: care e Biserica ce a fost mereu și pretutindeni?

Și cum Biserica Ortodoxă, în discuțiile inter-religioase de aici, era Biserica de la început…a desființat, prin acest enunț, întemeierea „eclesială” a celorlalte.

Pentru ce ne mai trebuie multe organizații religioase…dacă o avem pe Biserica dintru început printre noi?

Dar dacă vedem acest lucru ca pe o concesie, putem interpreta afirmația ca pe o relativizare a eclesiologiei ortodoxe…pentru că consideră Botezul, din orice facțiune „creștină”, drept valid pentru noi.

Însă noi recunoaștem Botezul altor culte „creștine” ca valid prin sine…sau prin convertirea și intrarea sacramentală în Biserica Ortodoxă?

Și Tradiția Bisericii arată că, prin iconomie/ prin pogorământ, botezul trinitar al anumitor culte „creștine” devine Botez…când omul se leapădă de ereziile lui și primește Sfânta Mirungere și Sfânta Euharistie în Biserica Ortodoxă.

*

Însă ideea că Botezul ne leagă de Biserica din totdeauna are bătaie lungă. Pentru că, imediat, se afirmă că Botezul este „a basic bond of unity”/ „o legătură fundamentală a unității” creștine. Că el e un prim pas…ce „ne unește” pe toți creștinii la un loc, fie că suntem ortodocși sau neortodocși.

Numai că Botezul nu este „un factor de unitate” în sine…în afară de Biserică. De Biserica de la început. Ci el este o Taină a Bisericii pentru Biserică…și nu pentru orice „creștin”…din orice pseudo-biserică a lumii.

Botezul e o expresie a vieții Bisericii Ortodoxe și îi naște de sus, dumnezeiește, pe creștinii ortodocși…și, totodată, îi unește cu toți ortodocșii din toate secolele și cu toți Sfinții de dinainte de întruparea lui Hristos…dar nu și cu toți ereticii „creștini” de pretutindeni.

Pentru că Botezul îi desparte pe credincioși de necredincioși. Pe eclesiali de non-eclesiali. Și apostazia/ căderea din credința ortodoxă…e o cădere și din Botez…și din Biserică.

Pentru că pe baza credinței ortodoxe ne botezăm, ne mirungem, ne împărtășim, primim toate Tainele Bisericii pentru ca să creștem în legătura de sfințenie cu Dumnezeul nostru treimic iar căderea din credință înseamnă, totodată, și relativizare și abandonare a vieții sacramentale a Bisericii.

De aceea nu putem fi credincioși fără Biserică și fără Tainele Bisericii. Și nu putem fi credincioși reali dacă sfințenia Bisericii nu ne atinge, nu ne iradiază, nu ne schimbă persoana noastră în mod conștient și foarte înveselitor.

*

Pe Efes. 4, 4-6 se sprijină afirmația Crezului cum că Biserica e „una, sfântă, catolică și apostolică Biserică”…și scriitorii documentului cheamă „Bisericile”, pe baza a „baptismal unity”/ a „unității baptismale” la „depășirea…diviziunilor [divisions]” dintre ele și „la manifestarea vizibilă a părtășiei lor [visibly manifest their fellowship]”.

Numai că nu există „unitate baptismală” între noi…și nici „părtășie/ comuniune”.

Dar nu suntem nici „divizați”…pentru că divizarea/împărțirea presupune că „toți suntem la fel”…dar unii ne numim „ortodocși”, alții „anglicani” și alții „penticostali”, fără ca numele acestea să aibă vreo greutate, să aibă ceva în spatele lor.

Ci realitatea religioasă a lumii e simplă: există Biserica de la început, Biserica Ortodoxă, cea „una, sfântă, catolică/de pretutindeni și apostolică”…prin care, de la Cincizecime, harul Treimii se revarsă în lume…și formațiuni religioase căzute de la Biserică…și altele apărute din cele apostate…sau unele foarte recente, care nu au nicio legătură, în afară de una imaginară, cu Biserica una.